ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3145/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 402 din 17 noiembrie 2003 pronunțată în Dosarul nr. 3116/2002 al Tribunalului Ialomița s-a admis în parte acțiunea reclamantelor I.D.T., P.A.I. și P.A.S. în contradictoriu cu pârâtele SC V.P. SA Fetești și Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice și în consecință s-a acordat reclamanților măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice, folosite în procesul de privatizare până la concurența sumei de 1.173.80.000 lei și s-a respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtei SC V.P. SA Fetești la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, s-a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin Decizia nr. 1013 din 1 noiembrie 2002 emisă de pârâta SC V.P. SA Fetești s-a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului situat în comuna B., județul Ialomița și a terenului aferent în suprafață de 8,60 ha, în starea în care se află și liber de orice sarcini. Împotriva deciziei reclamantele au formulat contestație apreciind că s-a rezolvat parțial cererea lor deoarece imobilul restituit este parțial demolat, iar pentru construcțiile anexe situate pe terenul aferent nu s-au acordat măsuri reparatorii. Din probele administrate, respectiv formularul de inventariere și evaluare a patrimoniului numitului H.N.P.

- autorul reclamanților, rezultă că proprietatea acestuia a fost expropriată prin Decretul nr. 83/1949 și se compunea, pe lângă imobilul restituit, și din următoarele construcții: casă de administrație - locuința administratorului, locuința personală, locuința lucrători, grajd pentru animale mari, cocină porci, cotețe păsări, magazie cereale, remise mașini, cramă. Din raportul de expertiză efectuat în cauză, la data de 10 octombrie 2003, imobilele menționate au o valoare de 2.772.808.000 lei, din care valoarea casei de locuit (24 camere) - 1.166.240.000 lei, valoarea clădirii administrative 17.800.000 lei, valoarea anexelor (magazin remize ș.a.) 126.500.000 lei. S-a stabilit că valoarea tehnică a clădirilor nedemolate dar în stare avansată de degradare este de 1.598.958.000 lei, din care casa de locuit - vila 1.166.240.000 lei, locuința bucătarului 184.562.000 lei, magazie cereale + crama 163.867.000 lei și seră flori - legumicolă 84.289.000 lei.

Din concluziile finale ale expertizei întocmite rezultă că valoarea tehnică a clădirilor demolate este de 1.173.880.000 lei, din care clădiri administrator 17.900.000 lei; locuință angajați 210.462.000 lei, locuința găinăresei 67.144.000 lei, grajduri pentru boi și cai 381.745.000 lei, cocină porci 30.103.000 lei, remiză mașini 275.772.000 lei, ateliere 101.304.000 lei, garaj 16.125.000 lei și porumbare 73.295.000 lei. S-a mai reținut de către instanță că toate clădirile nedemolate sunt amplasate pe terenul ce face obiectul deciziei contestate.

Instanța a arătat că față de dispozițiile art. 9 (2) din Legea nr. 10/2001 în cazul imobilelor care au altă destinație decât cea de locuință și care au fost demolate sau a căror restituire, în natură, în tot sau în parte nu este posibilă, restituirea se face prin acordarea de măsuri reparatorii la valoarea nominală folosită exclusiv în procesul de privatizare, ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite. Instanța a mai reținut că la art. 10 din Legea nr. 10/2001 se prevede că în situația imobilelor preluate abuziv și demolate total sau parțial restituirea se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, urmărind să se respecte documentațiile de urbanism, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Față de probatoriile administrate, de dispozițiile Legii nr. 10/2001 aplicabile, instanța a arătat că cererea reclamanților este întemeiată parțial numai cu privire la imobilele demolate cu destinația de locuință și la cele demolate cu altă destinație decât cea de locuință, respectiv a arătat că va acorda măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice folosite exclusiv în procesul de privatizare până la concurența sumei de 1.173.850.000 lei. De asemenea s-a arătat că, SC V.P. SA Fetești nu a căzut în pretenții, motiv pentru care nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și reclamantele P.A.I., P.A.S., I.D.T.

Prin Decizia nr. 468 din 16 iunie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 4815/2/2004 al Curții de Apel București s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC V.P. SA și a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița; s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice, ca nefondată; s-a respins apelul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița în nume propriu și ca reprezentantă al Ministerului Economiei și Finanțelor; s-a admis apelul reclamantelor și în consecință s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a respins acțiunea față de SC V.P.

SA și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ialomița, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă și s-au acordat reclamantelor măsuri reparatorii, constând în titluri de despăgubiri în cuantum de 1.248.874 RON pentru construcțiile demolate, aferente imobilului care au făcut obiectul Deciziei nr. 1013/2002 emisă de către SC V.P. SA Fetești; s-au menținut celelalte dispoziții. Împotriva deciziei au formulat recurs reclamantele P.A.I., P.A.S. și I.D.T., precum și Ministerul Finanțelor Publice. Prin Decizia nr. 2636 din 6 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 484/2/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au admis ambele recursuri, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor.

Pentru a dispune în acest sens, în sinteză, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele: În raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a), pct. 48 din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, acesta reprezintă Statul numai în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, s-a reținut că deși în considerentele hotărârii s-a reținut că are calitate procesual pasivă Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, totuși decizia s-a pronunțat în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor în nume propriu respingându-se eronat excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia. Totodată s-a reținut că eronat s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și eronat s-a concluzionat că SC V.P.

SA nu are calitate procesual pasivă în cauză. S-a arătat că anexele imobilului au constituit sediul exploatației agricole și au fost preluate prin procesul-verbal de inventariere din 13 martie 1949 fiind menționate și în procesul-verbal din 30 martie 1940 anexat la Decizia din 12 noiembrie 1940 întocmită de Administrația Financiară de constatare Ialomița. Înalta Curte a arătat că se impune casarea și trimiterea cererii spre rejudecare în vederea suplimentării probatoriului pentru a se putea stabili cu certitudine în raport de art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, dacă anexele aferente conacului existente la momentul preluării de la autoarea reclamantelor mai exista, chiar și în parte, sau au fost demolate și în acest caz, de către cine.

Înalta Curte a recomandat să fie avute în vedere și precizările din raportul de expertiză tehnică din apel din care rezultă că pe teren mai există construcții în stare de ruină și să se stabilească cui îi revine obligația de a face propuneri, ofertă de restituire prin echivalent pentru construcțiile anexe cu altă destinație decât cea de locuință. De asemenea, s-a recomandat să se aibă în vedere că au fost abrogate prin Legea nr. 247/2005 dispozițiile art. 34 din Legea nr. 10/2001 și pct. 34.3 din H.G. nr. 498/2003 cu privire la eliberarea titlurilor de valoare nominală și să se aprecieze că sunt aplicabile în toate situațiile în care nu este posibilă restituirea în natură, aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

În rejudecare, Curtea de Apel a reținut că reclamantele au susținut următoarele critici: Printr-un prim motiv s-a susținut că sentința a fost pronunțată cu aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 cu privire la acordarea despăgubirilor în echivalent, în cazul imobilelor parțial sau total demolate, s-a acordat o sumă infimă celei ce i se cuvenea. În dezvoltarea acestui motiv s-a arătat că instanța și-a însușit valorile tehnice stabilite de expert E.S.G. la 10 octombrie 2003 și nu pe cele care reprezentau valoarea la data demolării imobilelor, deși expertul ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea de la data preluării abuzive.

Apelantele reclamante au susținut că, în condițiile în care expertul a justificat într-un anumit mod imposibilitatea reactualizării bunurilor la data preluării, a stabilit o valoare la data demolării, iar instanța trebuia să-și însușească această valoare și nu pe cea de la 10 octombrie 2003. S-a arătat că valoarea tuturor construcțiilor la data demolării era de 7.142.000.000 lei sumă ce reprezintă în spiritul legii, restituirea integrală a proprietății, iar dacă s-ar scade valoarea imobilelor nedemolate de 1.173.850.000 lei, rezultă că erau îndreptățiți să primească titluri de valoare nominală, în sumă de 5.968.150.000 lei. Referitor la apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, deși s-a arătat că este formulat în nume propriu și ca reprezentat al Ministerului Finanțelor Publice, specificația că este în nume propriu este doar o eroare, de exprimare.

Astfel la Dosarul nr. 3116/2002 Ministerul Finanțelor Publice emitea adresa din 30 ianuarie 2003 prin care delega Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița să se prezinte în Dosarul nr. 3116/2002 în baza delegației atașată la termenul fixat de instanță și să exercite căile de atac pentru apărarea statului. Rezultă că în baza acestei delegări Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița s-a prezentat în Dosarul nr. 3116/2002, reprezentând însă Ministerul Finanțelor Publice. S-a constatat că în toate actele întocmite în Dosarul nr. 3116/2002 Direcția Generală a Finanțelor Publice a procedat în același sens arătând că a întocmit actul procedural atât în nume propriu, cât și în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

Pentru acestea, apelul a fost considerat făcut în numele Ministerului Finanțelor Publice. În motivarea cererii de apel au fost susținute următoarele critici de către Ministerul Finanțelor Publice: Printr-un prim motiv s-a arătat în ce privește primul capăt de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul din zona L. că cererea este neîntemeiată, deoarece prin Decizia nr. 1013 din 1 noiembrie 2002 s-a dispus restituirea în natură în starea în care acesta s-a aflat la data cererii de restituire fiind respectate dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Printr-un al doilea motiv s-a arătat că în speță nu se aplică art. 10 alin. (1) din lege deoarece ceea ce reclamantele numesc demolare parțială a imobilului este în realitate doar o modificare a configurației zidurilor interioare.

Printr-un al treilea motiv, referitor la solicitarea acordării despăgubirilor pentru construcțiile anexe s-a susținut că sunt nedatorate în raport de durata redusă de existența în timp a acestora, conform H.G. nr. 964/1998, respectiv 10 - 20 ani, Legea nr. 10/2001 trebuind să se coroboreze și cu aceste dispoziții. Apelanta a arătat că nu este vorba de cazurile prevăzute expres de lege - demolare sau pieire fortuită, ci de casarea acestora, situație în care nu sunt aplicabile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și apelantele nu sunt îndreptățite la despăgubiri pentru aceste anexe. În faza de rejudecare a apelului, s-a procedat la întocmirea unei noi expertize cu obiective impuse chiar prin Decizia de casare nr. 2636 din 6 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 23 martie 2011, constatând că s-a cerut judecarea în lipsa, instanța a rămas în pronunțare. După rămânerea în pronunțare la dosar s-a depus de către Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, un înscris numit obiecțiuni, dar care în conținut a fost apreciat ca reprezentând concluzii scrise. Prin Decizia civilă nr. 355/A din 30 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții reclamanți I.D.T., P.A.I. și P.A.S. împotriva Sentinței civile nr. 402 din 17 noiembrie 2004 în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și SC V.P.

SA prin lichidator M.I. S-a admis apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița și în consecință: S-a schimbat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondată (lipsa calității procesual pasivă) și a fost obligată pârâta SC V.P. SA Fetești, prin lichidator să emită dispoziție motivată cu propuneri de despăgubiri și să înainteze decizia/dispoziția la Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. S-a menținut admiterea în parte a acțiunii. Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 1013 din 1 noiembrie 2002 s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în zona L., comuna B., județul Ialomița și a terenului aferent în suprafață de 8,60 ha către P.A.I., P.A.S.

și I.D.T., moștenitori ai defunctului H.N.P. în starea la care se afla la data cererii de restituire (24 octombrie 2002) și liber de orice sarcini, conform art. 9 (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii s-a formulat contestație, reclamantele solicitând ca SC V.P. SA Fetești să le plătească echivalentul bănesc al construcțiilor ce au fost expropriate și care se află în patrimoniul pârâtei. Cu privire la indicația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a se stabili cu certitudine, în raport de art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, dacă anexele conacului, preluate de la autorul reclamantelor, mai exista sau nu, ori dacă au fost demolate și de către cine, din expertiza întocmită de expert S.C., coroborată și cu expertiza întocmită de expert T.I.C.

rezultă următoarele: Conform centralizatorului întocmit de expert S.C.

anexele se prezintă astfel: sera de flori aflată în degradare avansată, autodemolată; depozit alimente, bordei demolat, nu există în acte; locuința administrator, demolată înainte de 1965, nu există în acte, remisă, demolată nu există în acte, depozit produse petroliere, bordei, demolat, nu există în acte, locuință lucrători argați, demolată înainte de 1965, nu există în acte, grajdul boilor, demolat înainte de 1965, nu există în acte, porumbar, demolat înainte de 1965, nu există în acte, grajdul cailor, demolat înainte de 1965, nu există în acte, depozit de vinuri și alimente, demolat, nu există în acte, ateliere, demolat înainte de 1965, nu există în acte, cocină porci, demolat înainte de 1965, nu există în acte, magazie cereale, se află în stare avansată de degradare, întotdeauna, remisă mașini demolat înainte de 1965, nu există în acte: crama se află în stare avansată de degradare, autodemolată; garaj, demolat înainte de 1965, nu există în acte.

Expertul a arătat că valoarea anexelor la momentul preluării de la autoarea reclamantelor, demolate ori în stare de ruină este de 1.555.803 RON. Potrivit art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. Din probele administrate și datorită datei la care unele construcții au fost demolate în 1965 nu s-a putut stabili în concret o persoană fizică responsabilă, dar este fără discuție că paza juridică a avut-o persoana juridică care ulterior s-a transformat în SC V.P.

Fetești SA. În ce privește motivele de apel formulate de apelantele reclamante în sensul că valoarea care ar trebui să o primească pentru construcții demolate sau cu stare avansată de demolare ar fi de 5.968.150.000 lei urmează a fi respinsă din expertiza întocmită rezultând valoarea de 1.555.803 RON. În ce privește apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, însuși Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2636 din 6 martie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 4815/2/2004 a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestei pârâte, chemată în judecată în nume propriu, soluționând astfel o problemă de drept de care actuala instanță este ținută.

În consecință, s-a apreciat ca fondată excepția lipsei calității procesual pasive a acestui pârât. Având în vedere obligația stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2636/2009 în sensul de a se stabili persoana ținută să soluționeze notificarea cu privire la despăgubiri instanța a constatat că o asemenea obligație revine pârâtei SC V.P. SA Fetești, care a emis și Decizia nr. 1013 din 01 ianuarie 2002 ce a fost contestată și că această unitate era obligată să propună măsuri reparatorii prin echivalent, în expertiză stabilindu-se o sumă de 1.555.803 RON, pentru construcțiile demolate și aflate în stare avansată de demolare și să înainteze propunerea către Comisia Centrală de acordare de despăgubiri conform art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantele P.A.I., P.A.S. și I.D.T., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent, pentru construcțiile demolate, valoarea determinată prin raportul de expertiză efectuată în apel și care, s-a raportat la dovezile administrate privind existența construcțiilor, valoarea fiind determinată în raport de momentul preluării abuzive. Că, deși instanța de apel a reținut valoarea calculată prin expertiză, ca fiind cea legal calculată și a apreciat că se impune schimbarea sentinței în acest sens, a respins apelul.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Imobilele preluate în mod abuziv, se restituie în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar pentru construcțiile edificate, dar care au fost demolate total sau parțial, și nu au fost distruse ca urmare a unor calamități naturale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. În situația acestor construcții demolate total sau parțial, valoarea se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În mod fondat a reținut instanța de apel că valoarea construcțiilor care au aparținut fostului proprietar și care au fost demolate este de 1.555.803 RON, conform raportului de expertiză și numai prin ignorarea propriilor constatări privind starea de fapt și dispozițiile legale incidente a respins apelul reclamantelor, hotărârea fiind contradictorie sub acest aspect în ce privește considerentele și dispozitivul hotărârii. Având în vedere starea de fapt reținută privind existența construcțiilor demolate și valoarea acestora determinată în apel și care nu mai poate fi cenzurată în actuala reglementare a căii de atac a recursului, precum și existența unor evidente contradicții între considerente și dispozitiv în ce privește valoarea cuantumului despăgubirilor ce se impun a fi acordate, se impune modificarea deciziei și reținerea prin dispozitiv că valoarea despăgubirilor este de 1.555.803 RON.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., a se admite recursul, a se modifica, în parte, decizia recurată în sensul admiterii și apelului declarat de reclamante și obligării pârâtei SC V.P. SA Fetești, prin lichidator să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri în cuantum de 1.555.803 RON, în favoarea reclamantelor și să înainteze decizia/dispoziția Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând a fi menținute restul dispozițiilor deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantele P.A.I., P.A.S. și I.D.T. împotriva Deciziei nr. 355 A din 30 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că admite și apelul declarat de reclamante împotriva Sentinței nr. 402 din 17 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, și dispune obligarea pârâtei SC V.P. SA Fetești prin lichidator M.I. să emită dispoziție motivată cu propunere de despăgubiri în cuantum de 1.555.803 RON în favoarea reclamantelor și să înainteze decizia/dispoziția Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2012. Procesat de GGC - CT