ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.D., S.A. și S.L. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul Municipiului Slobozia prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură sau sub formă de echivalent a imobilului situat în Slobozia compus din teren în suprafață de 134 mp și o casă de locuit susținând în esență că măsura respectivă încalcă disp. art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001 ca și art. 135 și art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție. În motivarea contestației petenții au învederat că deși în cuprinsul dispoziției se recunoaște că la adresa din București, a figurat ca proprietar A.T., autorul petenților, ulterior se face vorbire că nu a fost produs titlul de proprietate pentru imobil.

Or, la dosar exista procesul-verbal din 18 iunie 1952 de naționalizare a imobilului din cuprinsul căruia reieșea fără dubiu calitatea de proprietar a autorului T.A. cum și adresa nr. 2536 din 28 mai 2001 emisă de SC U. SA potrivit căreia în evidențele fostei IGO Slobozia din anul 1958 figura respectivul imobil ca fiind trecut în proprietatea statului în baza HCM nr. 583/1958 și a Deciziei nr. 229 din 29 iulie 1958 a Sfatului popular raional Slobozia. Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 677 din 24 iunie 2002 a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul municipiului Slobozia.

De asemenea, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent a imobilului casă de locuit și teren aferent de 134 mp situat în Slobozia, proprietatea autorului A.T., constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. A fost obligat Primarul municipiului Slobozia să emită dispoziție cuprinzând oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilelor. În motivarea soluției instanța a reținut că petenții au probat cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 89/2001 că sunt succesorii legali ai autorului A.T. decedat la 19 iunie 1952. De asemenea, s-a dovedit că prin H.C.M.

nr. 583/1958 care a completat listele anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, imobilul în discuție a fost naționalizat de la A.T. aspect reținut și în dispoziția primăriei. Ulterior, în baza Decretului nr. 426 din 11 noiembrie 1983 construcția a fost demolată iar pe terenul de 134 mp au fost edificate ansambluri de locuințe. Prin urmare, instanța a decis că în acord cu disp. art. 24 alin. (1) și art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, petenții erau îndrituiți la măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de art. 9 alin. (2) din lege. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 391 din 22 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de Consiliul local al municipiului Slobozia împotriva sentinței civile nr. 677 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Ialomița.

Instanța de apel a stabilit că petenții au probat dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu cu înscrisurile evidențiate de instanța de fond și în principal cu procesul-verbal din 18 iunie 1953 întocmit de Comisia raionului Slobozia prin care s-a identificat imobilul în discuție și s-a propus naționalizarea lui, respectiv H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru completarea listelor anexe la Decretul nr. 92/1950 în care figurează și autorul T.A. cu 4 imobile complete în Slobozia. S-a mai reținut că și în lipsa unui titlu de proprietate pe numele autorilor contestatorilor, existau elemente suficiente care demonstrau calitatea de proprietar a autorului. În contra acestei decizii a declarat recurs Consiliul local al municipiului Slobozia evocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență că petenții nu au produs titlul de proprietate al autorului lor și prin urmare nu puteau beneficia de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Recursul este fondat pentru motivele ce succes. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii urmează a depune odată cu notificarea sau ulterior în termenul fixat de lege, actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat, precum și în cazul moștenitorilor, acte care atestă această calitate. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 498/2003 statuează că prin acte doveditoare se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică dar și orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării și în general, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoane respective. De asemenea, în cazul în care construcția a fost demolată, orice act juridic care o descrie. În speță, instanțele au apreciat ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului A.T.

asupra imobilului în litigiu în baza procesului verbal din 16 iunie 1953 încheiat de comisia constituită la nivelul raionului Slobozia, regiunea București prin care se propunea naționalizarea unui număr de 4 imobile “proprietatea lui T.A. decedat în anul 1952” unit cu o copie de pe H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru completarea listelor anexe la Decretul nr. 92/1950 în care figura și respectivul imobil pe numele autorului T.A. Or, față de prevederile legale citate, reclamanții aveau obligația a depune fie titlul de proprietate al autorului lor, fie procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării imobilului, înscrisuri care însă nu se regăsesc în dosar. Mai mult, față de împrejurarea că autorul T.A.

a decedat la 19 iunie 1952 acesta nu mai avea calitatea de proprietar al imobilului la data naționalizării, respectiv 28 aprilie 1958. În aceste circumstanțe, greșit instanțele au considerat că reclamanții au îndeplinit cerințele art. 22 din Legea nr. 10/2001 în loc să pună în vedere acestora, să prezinte titlul de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în discuție și să clarifice situația juridică a bunului de la data decesului lui T.A., 19 iunie 1952 și până la preluarea lui de către stat prin naționalizare, la 28 aprilie 1958. În acest sens era necesar să se prezinte așa cum se evidențiază în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, un istoric de rol fiscal și eventual procesul-verbal de preluare din 1958 când imobilul a fost naționalizat, precum și orice alte înscrisuri de natură a evidenția titularul dreptului de proprietate la data naționalizării.

Față de cele ce preced recursul urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al Municipiului Slobozia împotriva deciziei nr. 391 din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.