ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.D., S.A. și S.L. au formulat

contestație împotriva Dispoziției nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul

Municipiului Slobozia prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în

natură sau sub formă de echivalent a imobilului situat în Slobozia compus din

teren în suprafață de 134 mp și o casă de locuit susținând în esență că măsura

respectivă încalcă disp. art. 10 alin. (1) și (6) din Legea nr. 10/2001 ca și

art. 135 și art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție.

În motivarea contestației petenții

au învederat că deși în cuprinsul dispoziției se recunoaște că la adresa din

București, a figurat ca proprietar A.T., autorul petenților, ulterior se face

vorbire că nu a fost produs titlul de proprietate pentru imobil. Or, la dosar

exista procesul-verbal din 18 iunie 1952 de naționalizare a imobilului din

cuprinsul căruia reieșea fără dubiu calitatea de proprietar a autorului T.A. cum

și adresa nr. 2536 din 28 mai 2001 emisă de SC U. SA potrivit căreia în

evidențele fostei IGO Slobozia din anul 1958 figura respectivul imobil ca fiind

trecut în proprietatea statului în baza HCM nr. 583/1958 și a Deciziei nr. 229

din 29 iulie 1958 a Sfatului popular raional Slobozia.

Tribunalul Ialomița, prin sentința

civilă nr. 677 din 24 iunie 2002 a admis contestația și a anulat dispoziția nr.

349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul municipiului Slobozia.

De asemenea, a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea prin măsuri reparatorii în

echivalent a imobilului casă de locuit și teren aferent de 134 mp situat în

Slobozia, proprietatea autorului A.T., constând în titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

A fost obligat Primarul municipiului

Slobozia să emită dispoziție cuprinzând oferta de restituire prin echivalent

corespunzătoare valorii imobilelor.

În motivarea soluției instanța a

reținut că petenții au probat cu certificatul de calitate de moștenitor nr.

89/2001 că sunt succesorii legali ai autorului A.T. decedat la 19 iunie 1952.

De asemenea, s-a dovedit că prin H.C.M. nr. 583/1958 care a completat listele

anexă la Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, imobilul în

discuție a fost naționalizat de la A.T. aspect reținut și în dispoziția

primăriei.

Ulterior, în baza Decretului nr. 426

din 11 noiembrie 1983 construcția a fost demolată iar pe terenul de 134 mp au

fost edificate ansambluri de locuințe.

Prin urmare, instanța a decis că în

acord cu disp. art. 24 alin. (1) și art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001,

petenții erau îndrituiți la măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de

art. 9 alin. (2) din lege.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 391 din 22 octombrie 2002 a respins ca nefondat

apelul declarat de Consiliul local al municipiului Slobozia împotriva sentinței

civile nr. 677 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Ialomița.

Instanța de apel a stabilit că

petenții au probat dreptul de proprietate al autorului lor asupra imobilului în

litigiu cu înscrisurile evidențiate de instanța de fond și în principal cu

procesul-verbal din 18 iunie 1953 întocmit de Comisia raionului Slobozia prin

care s-a identificat imobilul în discuție și s-a propus naționalizarea lui,

respectiv H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru completarea listelor anexe

la Decretul nr. 92/1950 în care figurează și autorul T.A. cu 4 imobile complete

în Slobozia.

S-a mai reținut că și în lipsa unui

titlu de proprietate pe numele autorilor contestatorilor, existau elemente

suficiente care demonstrau calitatea de proprietar a autorului.

În contra acestei decizii a declarat

recurs Consiliul local al municipiului Slobozia evocând motivul de casare prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că petenții nu au produs

titlul de proprietate al autorului lor și prin urmare nu puteau beneficia de

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succes.

Potrivit art. 22 din Legea nr.

10/2001 persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii urmează a depune odată cu

notificarea sau ulterior în termenul fixat de lege, actele doveditoare ale

dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv de stat, precum și

în cazul moștenitorilor, acte care atestă această calitate.

Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 statuează că prin

acte doveditoare se înțeleg orice acte juridice translative de proprietate,

care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică dar și orice acte

juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau

ascendentul acesteia la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte

funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării

și în general, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă,

care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoane

respective. De asemenea, în cazul în care construcția a fost demolată, orice

act juridic care o descrie.

În speță, instanțele au apreciat ca

fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului A.T. asupra imobilului în

litigiu în baza procesului verbal din 16 iunie 1953 încheiat de comisia

constituită la nivelul raionului Slobozia, regiunea București prin care se

propunea naționalizarea unui număr de 4 imobile “proprietatea lui T.A. decedat

în anul 1952” unit cu o copie de pe H.C.M. nr. 583 din 28 aprilie 1958 pentru

completarea listelor anexe la Decretul nr. 92/1950 în care figura și

respectivul imobil pe numele autorului T.A.

Or, față de prevederile legale

citate, reclamanții aveau obligația a depune fie titlul de proprietate al

autorului lor, fie procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării imobilului,

înscrisuri care însă nu se regăsesc în dosar.

Mai mult, față de împrejurarea că

autorul T.A. a decedat la 19 iunie 1952 acesta nu mai avea calitatea de

proprietar al imobilului la data naționalizării, respectiv 28 aprilie 1958.

În aceste circumstanțe, greșit

instanțele au considerat că reclamanții au îndeplinit cerințele art. 22 din

Legea nr. 10/2001 în loc să pună în vedere acestora, să prezinte titlul de

proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în discuție și să clarifice

situația juridică a bunului de la data decesului lui T.A., 19 iunie 1952 și

până la preluarea lui de către stat prin naționalizare, la 28 aprilie 1958.

În acest sens era necesar să se

prezinte așa cum se evidențiază în normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, un istoric de rol fiscal și eventual procesul-verbal de preluare din

1958 când imobilul a fost naționalizat, precum și orice alte înscrisuri de

natură a evidenția titularul dreptului de proprietate la data naționalizării.

Față de cele ce preced recursul

urmează a fi admis, a casa decizia atacată și a trimite cauza pentru

rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul local al Municipiului Slobozia împotriva deciziei nr. 391 din 22

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o

casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.