Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3750/2003

HOTĂRÂRE
01.10.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3750/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.D., S.A. și S.L. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 923 din 3 iunie 2002 emisă de Primarul Municipiului Slobozia, prin care le-a fost respinsă cererea privind restituirea în natură a imobilului – casă și teren – situat în localitatea menționată. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința nr. 966/F din 24 septembrie 2002, a admis contestația și a constatat că petentele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de titluri de valoare nominală sau acțiuni, pentru imobilul preluat de stat în baza Decretului de naționalizare nr. 92/1950, care nu poate fi restituit în natură întrucât construcția a fost demolată iar pe teren au fost construite blocuri de locuințe.

Investită cu soluționarea apelului declarat de Consiliul Local al Municipiului Slobozia, Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia nr. 161 A din 17 martie 2003, l-a admis, a anulat sentința primei instanțe și a reținut cauza spre evocarea fondului. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, pe de o parte, că certificatul de calitate de moștenitor prezentat de reclamanți nu face dovada deplină a calității lor de moștenitori ai defunctului T.A., pe numele căruia a operat naționalizarea, iar pe de altă parte, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei cu care a fost investită. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanții au declarat recurs reiterând susținerile formulate în notificare și în contestația formulată împotriva soluției dată acesteia de către unitatea notificată.

Recursul nu este admisibil. Potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, în cazul în care prima instanță a respins sau anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului și, instanța de apel, găsind apelul întemeiat a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă. În redactarea acestui text de lege, anterioară modificării lui prin O.U.G. nr. 138/2000, în situația în care prima instanță nu intra în cercetarea fondului, instanța de apel desființa hotărârea atacata și dispunea trimiterea cauzei, spre rejudecare, instantei de fond. Rațiunea modificării prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. a fost aceea de a evita trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru a putea fi asigurată judecarea cauzelor cu celeritate, posibilă, fără a fi private părțile de un grad de jurisdicție, datorată caracterului devolutiv al căii de atac a apelului. Evocarea fondului și judecarea procesului se realizează în înțelesul devolutiv specific căii ordinare de atac a apelului, și atât timp cât judecata nu a fost finalizată, prin hotărârea definitivă, astfel cum prevede art. 297 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului.

În atare situație, decizia prin care a fost anulată hotărârea apelată și a fost reținută cauza de către instanța de apel pentru judecarea în fond a cauzei are caracterul unei hotărâri parțiale și nu este deci susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs, ci doar o data cu hotărârea prin care se finalizează judecata în apel, numai această ultimă hotărâre având caracter definitiv. Cum, în speță, recursul declarat de reclamanți are ca obiect o hotărâre parțială, el apare ca inadmisibil și va fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții S.D., S.A. și S.L. împotriva deciziei nr. 161/A din 17 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 1 octombrie 2003

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6557/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2002, reclamanții S.D., S.A., S.L., în calitate de moștenitori ai defunctului T.A.(A.T.) au contestat dispoziția n
ÎCCJ 2004-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 932/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.D., S.A. și S.L. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 349 din 7 martie 2002 emisă de Primarul Municipiului Slobozia prin care le-a fost res
ÎCCJ 2006-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2759/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 26 iunie 2003, B.S., M.A., G.I., G.C., B.V. și G.A.A. au contestat legalitatea dispoziției nr. 524 emisă la 27 mai 2003 de Primarul Municipiulu
ÎCCJ 2005-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7193/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53 din 20 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții R.G. și R.A., în
ÎCCJ 2005-06-30
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5742/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 389/F din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de petenții S.D., S.A. și S.L., în contradictoriu cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă