ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7193/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 53 din 20

februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița; s-a admis în parte cererea

formulată de reclamanții R.G. și R.A. , în contradictoriu cu Primăria Slobozia

și pe cale de consecință: s-a anulat dispoziția nr. 761 din 1 aprilie 2002

emisă de Primarul municipiului Slobozia în sensul că reclamanții sunt

îndreptățiți să primească titluri de valoarea nominală folosită în procesul de

privatizare până la concurența sumei de 19.791.736 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin dispoziția nr. 761 din 1 aprilie 2002 Primarul

municipiului Slobozia a respins cererea reclamanților pe considerentul că nu

este posibilă restituirea în natură a imobilului (casă) întrucât a fost demolat

iar terenul aferent acestuia este ocupat. Că, reclamanții nu au primit

despăgubiri nici pentru casă și nici pentru terenul aferent.

S-a mai reținut că, devreme ce

reclamanții au fost expropriați în mod abuziv prin Decretul nr. 256/1985, au

dreptul la despăgubiri prin echivalent, respectiv titluri de nominală folosire

în procesul de privatizare până la concurența sumei de 19.791.736 lei.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții R.G. și

R.A. și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Slobozia, împotriva

sentinței civile nr. 53 din 20 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul

Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că deși reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori

testamentari de pe urma defunctului tată, respectiv socru, (R.T.) totuși nu au

făcut dovada proprietății imobilului revendicat în condițiile Legii nr.

10/2001. Că, urmare a aplicării principiului neînrăutățirii situației

reclamanților în propria lor cale de atac, art. 296 C. proc. civ., apelul va fi

respins.

Cu privire la apelul declarat de

pârâtul Consiliul Local al Municipiului Slobozia fundamentat pe cheltuielile de

judecată s-a reținut că devreme ce, acesta a căzut în pretenții, în mod corect

instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în condițiile

art. 274 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată au declarat recurs reclamanții criticând-o ca fiind nelegală,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:

- în mod greșit instanțele au

reținut că nu s-a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu de vreme ce

din probele existente rezultă contrariu;

- chiar în lipsa unui înscris, care

din motive obiective nu a putut fi produs, s-a stabilit cu certitudine că

imobilul în litigiu a aparținut mai bine de 50 ani autorilor lor.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții R.G. și R.A. au

revendicat un imobil (construcție) situat în municipiul Slobozia, și terenul

aferent acestuia în suprafață de 461 mp în condițiile legii.

Ulterior, la instanța de fond s-a

stabilit că imobilul (casă) și terenul aferent de 336 mp a fost expropriat

conform Decretului nr. 256/1985. Casa a fost demolată în vederea construirii

unui ansamblu de locuințe, iar terenul este ocupat, raport de expertiză tehnică

filele 56-57 dosar fond.

În conformitate cu prevederile art.

31 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 instanța de fond a statuat că reclamanții

sunt îndreptățiți, potrivit opțiunii exprimate, la titlu de valoare nominală

folosită în procesul de privatizare în valoare de 19.791.736 lei, reprezentând

echivalentul imobilului revendicat.

Instanța de apel în mod judicios a

statuat că, deși reclamanții au dovedit calitatea lor moștenitori testamentari

ai defunctului, R.T. decedat la 3 noiembrie 1976, certificat de moștenitor,

fila 20 dosar fond, totuși nu au făcut dovada proprietății imobilului în

litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001.

Cu toate acestea, apelul

reclamanților nu a fost respins ca urmare a aplicării principiului

neînrăutățirii situației acestora în propria cale de atac, principiu consacrat

în dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

De altfel, nici în faza de recurs

reclamanții nu au făcut dovada, cu acte, proprietății imobilului revendicat în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Susținerea reclamanților în sensul că

autorul lor R.T. a fost proprietarul imobilului în litigiu nu se coroborează cu

nici o probă existentă la dosarul cauzei. Mai mult, din cuprinsul motivelor de

recurs rezultă că „înscrisul cu care reclamanții urmau să facă dovada

proprietății imobilului revendicat nu a putut fi produs din motive obiective”.

Pentru considerentele reținute

Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în

consecință se va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei

civile nr. 657 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.G. și R.A. împotriva deciziei

nr. 657/A din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 26 septembrie 2005.