ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7193/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53 din 20 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița; s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții R.G. și R.A. , în contradictoriu cu Primăria Slobozia și pe cale de consecință: s-a anulat dispoziția nr. 761 din 1 aprilie 2002 emisă de Primarul municipiului Slobozia în sensul că reclamanții sunt îndreptățiți să primească titluri de valoarea nominală folosită în procesul de privatizare până la concurența sumei de 19.791.736 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 761 din 1 aprilie 2002 Primarul municipiului Slobozia a respins cererea reclamanților pe considerentul că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului (casă) întrucât a fost demolat iar terenul aferent acestuia este ocupat.

Că, reclamanții nu au primit despăgubiri nici pentru casă și nici pentru terenul aferent. S-a mai reținut că, devreme ce reclamanții au fost expropriați în mod abuziv prin Decretul nr. 256/1985, au dreptul la despăgubiri prin echivalent, respectiv titluri de nominală folosire în procesul de privatizare până la concurența sumei de 19.791.736 lei. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții R.G. și R.A. și de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Slobozia, împotriva sentinței civile nr. 53 din 20 februarie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că deși reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori testamentari de pe urma defunctului tată, respectiv socru, (R.T.) totuși nu au făcut dovada proprietății imobilului revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001.

Că, urmare a aplicării principiului neînrăutățirii situației reclamanților în propria lor cale de atac, art. 296 C. proc. civ., apelul va fi respins. Cu privire la apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Slobozia fundamentat pe cheltuielile de judecată s-a reținut că devreme ce, acesta a căzut în pretenții, în mod corect instanța de fond l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în condițiile art. 274 C. proc. civ. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții criticând-o ca fiind nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece: - în mod greșit instanțele au reținut că nu s-a făcut dovada proprietății imobilului în litigiu de vreme ce din probele existente rezultă contrariu; - chiar în lipsa unui înscris, care din motive obiective nu a putut fi produs, s-a stabilit cu certitudine că imobilul în litigiu a aparținut mai bine de 50 ani autorilor lor.

Recursul nu este fondat. Reclamanții R.G. și R.A. au revendicat un imobil (construcție) situat în municipiul Slobozia, și terenul aferent acestuia în suprafață de 461 mp în condițiile legii. Ulterior, la instanța de fond s-a stabilit că imobilul (casă) și terenul aferent de 336 mp a fost expropriat conform Decretului nr. 256/1985. Casa a fost demolată în vederea construirii unui ansamblu de locuințe, iar terenul este ocupat, raport de expertiză tehnică filele 56-57 dosar fond. În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 instanța de fond a statuat că reclamanții sunt îndreptățiți, potrivit opțiunii exprimate, la titlu de valoare nominală folosită în procesul de privatizare în valoare de 19.791.736 lei, reprezentând echivalentul imobilului revendicat.

Instanța de apel în mod judicios a statuat că, deși reclamanții au dovedit calitatea lor moștenitori testamentari ai defunctului, R.T. decedat la 3 noiembrie 1976, certificat de moștenitor, fila 20 dosar fond, totuși nu au făcut dovada proprietății imobilului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001. Cu toate acestea, apelul reclamanților nu a fost respins ca urmare a aplicării principiului neînrăutățirii situației acestora în propria cale de atac, principiu consacrat în dispozițiile art. 296 C. proc. civ. De altfel, nici în faza de recurs reclamanții nu au făcut dovada, cu acte, proprietății imobilului revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001. Susținerea reclamanților în sensul că autorul lor R.T.

a fost proprietarul imobilului în litigiu nu se coroborează cu nici o probă existentă la dosarul cauzei. Mai mult, din cuprinsul motivelor de recurs rezultă că „înscrisul cu care reclamanții urmau să facă dovada proprietății imobilului revendicat nu a putut fi produs din motive obiective”. Pentru considerentele reținute Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 657 din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.G. și R.A. împotriva deciziei nr. 657/A din 11 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 26 septembrie 2005.