ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr. 2633 din 3 octombrie 2002, M.M. și M.A. au contestat în temeiul Legii nr. 10/2001 dispoziția emisă de Primarul Municipiului Fetești sub nr. 418 din 26 iulie 2001 prin care la notificarea lor privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1000 mp situat în Fetești, expropriat în temeiul Decretului nr. 128/1985 și nefolosit pentru utilitatea publică avută în vedere, a fost respinsă nejustificat cererea de restituire în natură, acordându-i-se despăgubiri.

Contestatorii au atacat totodată decizia nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de aceiași autoritate prin care dispunându-se anularea primei decizii, a fost respinsă explicit și cererea pentru restituirea în natură a imobilului, socotindu-se că imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului, foștii proprietari nefiind îndreptățiți la măsuri reparatorii și totodată că intrând legal în domeniul public nu poate fi supus restituirii. Reclamanții au solicitat ca urmare, în principal restituirea terenului în natură iar în subsidiar acordarea despăgubirilor bănești calculate prin suplimentul la expertiză pentru evaluare, efectuată cu acordul părților. Prin încheiere motivată s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Ialomița. Prin sentința civilă nr. 557 din 21 februarie 2003, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis contestația, a dispus desființarea dispoziției nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de Primar pentru Primăria Fetești și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalentul sub forma titlurilor de valoare folosite în procesul de privatizare sau de acțiuni pe piața de capital conform opțiunii lor, la nivelul sumei de 927.488.530 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat în temeiul dovezilor administrate în cauză și în raport de susținerile părților, că terenul în litigiu a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului prin expropriere pentru utilitate publică, a fost trecut în condițiile legii în domeniul public al orașului fiind utilizat în interes public, așa încât restituirea în natură nu este posibilă în condițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 cu referire la art. 1 din Legea nr. 213/1998.

Prima instanță a motivat însă că foștii proprietari sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, așa încât respingerea notificării acestora prin dispoziția nr. 516 din 12 septembrie 2002 este contrară dispozițiilor legale menționate. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată prin decizia civilă nr. 359 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin respingerea apelurilor declarate de contestatorii M.M. și M.A. precum și de D.G.F.P. Ialomița. În limitele motivelor de apel, Curtea a constatat la rândul său apartenența legală a terenului la domeniul public, ocuparea terenului în folosul public, realizarea utilității publice prin amenajări specifice cuprinzând rețele de apă, canal, electricitate și telefonice în interesul orașului și prin edificarea parcului central al orașului.

Instanța de apel a reținut totodată că echivalentul valoric al terenului a fost corect stabilit la suma calculată prin expertiza judiciară, cu valorificarea negocierilor și obiecțiunilor părților. În concordanță cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ. s-a motivat că obligarea apelantei-pârâte căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, fost corectă. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul și cu respectarea dispozițiilor procedurale aplicabile, atât contestatorii cât și D.G.F.P. Ialomița în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Recurenții-contestatori au susținut în esență că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea dispozițiilor legale constituționale și de drept comun care ocrotesc dreptul de proprietate, precum și ale legii speciale aplicabile, intimatele stabilind greșit valabilitatea titlului statului în condițiile unei exproprieri nelegale prin care nu s-a acordat o despăgubire și totodată a apartenenței terenului la proprietatea publică atât prin prisma nevalabilității titlului cât și a pronunțării de către Guvernul României a unei hotărâri nelegale, fără o nouă declarație de utilitate publică și fără respectarea utilității publice inițiale. Recurenții au susținut totodată, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora, urmare a neexecutării pe terenul expropriat a locuințelor avute în vedere prin actul normativ de expropriere, se impunea restituirea terenului în natură.

Prin recursul său Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Ialomița, a criticat în esență modalitatea stabilirii nivelului despăgubirilor în raport de care se cuvine emiterea titlurilor de valoare sau a acțiunilor către contestatori, susținând că în cauză atât instanța cât și experții au nesocotit prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 referitoare la valoarea de circulație. Totodată, s-a invocat greșita obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată, întrucât Statul Român pe care îl reprezintă nu ar avea culpă procesuală. Recursurile sunt vădit nefondate. Cum rezultă din prezentarea făcută mai sus a cadrului procesual și a pretențiilor părților, însăși contestatorii au solicitat ca în cazul existenței unor motive pentru care nu ar fi posibilă restituirea în natură a terenului, să fie despăgubiți în echivalent.

Dar, dincolo de acest fapt, instanțele au stabilit pe deplin temei și în concordanță cu împrejurările de fapt atestate de probe că exproprierea terenului fostă proprietate a contestatorilor s-a dispus în condițiile constituționale de la data actului juridic fiind realizate atât utilitatea publică cât și despăgubirea foștilor proprietari și că restituirea în natură nu mai este posibilă. Aparatura terenului la domeniul public cât și ocuparea sa cu amenajări în interes public prin amplasarea rețelelor centrale urbane de apă, canal, telefonie, electricitate și altele care deservesc întreaga zonă expropriată cât și funcția economică pe care acest amplasament o prezintă pentru localitate au fost netăgăduit stabilite prin expertiza tehnică efectuată chiar în prezența contestatorilor, fără obiecțiuni.

Tot astfel, instanțele au reținut în concordanță cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 apartenența legală a terenului la domeniul public în condițiile necontestării H.G. nr. 1353 din 27 decembrie 2001, față de care pretinsa neefectuare a unei noi declarații de utilitate publică este nereală, actul normativ atestând proprietatea publică a municipiului Fetești la cererea autorităților ceea ce echivalează cu redeclararea utilității publice. Instanța de apel a înlăturat motivat și critica privind nelegalitatea exproprierii prin neacordarea despăgubirilor cuvenite, în cauză dovedindu-se fără echivoc faptul că foștii proprietari au primit sumele calculate cu acest titlu în conformitate cu legea veche, justa despăgubire invocată realizându-se integral astăzi în temeiul hotărârilor pronunțate tocmai prin aplicarea Legii nr. 10/2001.

Cât privește calculul despăgubirii în raport de care contestatorii urmează să primească titlurile de valoare sau acțiunile cuvenite în raport de opțiune, recursul pârâtei este evident nefondat, în procedura legii speciale fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (6), care prevăd explicit aplicarea prețurilor în vigoare, cu deducerea celor anterior acordate pentru expropriere, implicit prezente ca injuste. Tot astfel, critica privind obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată este nejustificată câtă vreme aceasta a căzut în pretenții, poziția sa procesuală fiind de contestare a drepturilor stabilite în favoarea contestatorilor. Așa fiind, recursurile se vor respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții M.A. și M.M. și de pârâta D.G.F.P. Ialomița pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 359 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 23 februarie 2005.