ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Ialomița sub nr. 2633 din 3 octombrie 2002, M.M. și M.A. au

contestat în temeiul Legii nr. 10/2001 dispoziția emisă de Primarul

Municipiului Fetești sub nr. 418 din 26 iulie 2001 prin care la notificarea lor

privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 1000 mp situat în

Fetești, expropriat în temeiul Decretului nr. 128/1985 și nefolosit pentru

utilitatea publică avută în vedere, a fost respinsă nejustificat cererea de

restituire în natură, acordându-i-se despăgubiri.

Contestatorii au atacat totodată

decizia nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de aceiași autoritate prin care

dispunându-se anularea primei decizii, a fost respinsă explicit și cererea

pentru restituirea în natură a imobilului, socotindu-se că imobilul a trecut cu

titlu valabil în proprietatea statului, foștii proprietari nefiind îndreptățiți

la măsuri reparatorii și totodată că intrând legal în domeniul public nu poate

fi supus restituirii.

Reclamanții au solicitat ca urmare,

în principal restituirea terenului în natură iar în subsidiar acordarea

despăgubirilor bănești calculate prin suplimentul la expertiză pentru evaluare,

efectuată cu acordul părților.

Prin încheiere motivată s-a dispus

introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Ialomița.

Prin sentința civilă nr. 557 din 21

februarie 2003, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a admis contestația, a

dispus desființarea dispoziției nr. 516 din 12 septembrie 2002 emisă de Primar

pentru Primăria Fetești și a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la

măsuri reparatorii prin echivalentul sub forma titlurilor de valoare folosite

în procesul de privatizare sau de acțiuni pe piața de capital conform opțiunii

lor, la nivelul sumei de 927.488.530 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat în temeiul dovezilor administrate în cauză și în raport de

susținerile părților, că terenul în litigiu a intrat cu titlu valabil în

proprietatea statului prin expropriere pentru utilitate publică, a fost trecut

în condițiile legii în domeniul public al orașului fiind utilizat în interes

public, așa încât restituirea în natură nu este posibilă în condițiile art. 11

din Legea nr. 10/2001 cu referire la art. 1 din Legea nr. 213/1998.

Prima instanță a motivat însă că

foștii proprietari sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul art. 24

alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, așa încât respingerea notificării

acestora prin dispoziția nr. 516 din 12 septembrie 2002 este contrară

dispozițiilor legale menționate.

Hotărârea instanței de fond a fost

confirmată prin decizia civilă nr. 359 din 9 septembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin respingerea apelurilor declarate de

contestatorii M.M. și M.A. precum și de D.G.F.P. Ialomița.

În limitele motivelor de apel,

Curtea a constatat la rândul său apartenența legală a terenului la domeniul

public, ocuparea terenului în folosul public, realizarea utilității publice

prin amenajări specifice cuprinzând rețele de apă, canal, electricitate și

telefonice în interesul orașului și prin edificarea parcului central al

orașului.

Instanța de apel a reținut totodată

că echivalentul valoric al terenului a fost corect stabilit la suma calculată

prin expertiza judiciară, cu valorificarea negocierilor și obiecțiunilor

părților.

În concordanță cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ. s-a motivat că obligarea apelantei-pârâte căzută în pretenții

la plata cheltuielilor de judecată, fost corectă.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs în termenul și cu respectarea dispozițiilor procedurale

aplicabile, atât contestatorii cât și D.G.F.P. Ialomița în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice.

Recurenții-contestatori au susținut

în esență că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, dată cu încălcarea

dispozițiilor legale constituționale și de drept comun care ocrotesc dreptul de

proprietate, precum și ale legii speciale aplicabile, intimatele stabilind

greșit valabilitatea titlului statului în condițiile unei exproprieri nelegale

prin care nu s-a acordat o despăgubire și totodată a apartenenței terenului la

proprietatea publică atât prin prisma nevalabilității titlului cât și a

pronunțării de către Guvernul României a unei hotărâri nelegale, fără o nouă

declarație de utilitate publică și fără respectarea utilității publice

inițiale.

Recurenții au susținut totodată, că

instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001

potrivit cărora, urmare a neexecutării pe terenul expropriat a locuințelor

avute în vedere prin actul normativ de expropriere, se impunea restituirea

terenului în natură.

Prin recursul său Ministerul

Finanțelor Publice, D.G.F.P. Ialomița, a criticat în esență modalitatea

stabilirii nivelului despăgubirilor în raport de care se cuvine emiterea

titlurilor de valoare sau a acțiunilor către contestatori, susținând că în

cauză atât instanța cât și experții au nesocotit prevederile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 referitoare la valoarea de circulație.

Totodată, s-a invocat greșita

obligare a Ministerului Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată,

întrucât Statul Român pe care îl reprezintă nu ar avea culpă procesuală.

Recursurile sunt vădit nefondate.

Cum rezultă din prezentarea făcută

mai sus a cadrului procesual și a pretențiilor părților, însăși contestatorii

au solicitat ca în cazul existenței unor motive pentru care nu ar fi posibilă

restituirea în natură a terenului, să fie despăgubiți în echivalent.

Dar, dincolo de acest fapt,

instanțele au stabilit pe deplin temei și în concordanță cu împrejurările de

fapt atestate de probe că exproprierea terenului fostă proprietate a

contestatorilor s-a dispus în condițiile constituționale de la data actului

juridic fiind realizate atât utilitatea publică cât și despăgubirea foștilor

proprietari și că restituirea în natură nu mai este posibilă.

Aparatura terenului la domeniul

public cât și ocuparea sa cu amenajări în interes public prin amplasarea

rețelelor centrale urbane de apă, canal, telefonie, electricitate și altele

care deservesc întreaga zonă expropriată cât și funcția economică pe care acest

amplasament o prezintă pentru localitate au fost netăgăduit stabilite prin

expertiza tehnică efectuată chiar în prezența contestatorilor, fără obiecțiuni.

Tot astfel, instanțele au reținut în

concordanță cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 apartenența legală a terenului

la domeniul public în condițiile necontestării H.G. nr. 1353 din 27 decembrie

2001, față de care pretinsa neefectuare a unei noi declarații de utilitate

publică este nereală, actul normativ atestând proprietatea publică a

municipiului Fetești la cererea autorităților ceea ce echivalează cu

redeclararea utilității publice.

Instanța de apel a înlăturat motivat

și critica privind nelegalitatea exproprierii prin neacordarea despăgubirilor

cuvenite, în cauză dovedindu-se fără echivoc faptul că foștii proprietari au

primit sumele calculate cu acest titlu în conformitate cu legea veche, justa

despăgubire invocată realizându-se integral astăzi în temeiul hotărârilor

pronunțate tocmai prin aplicarea Legii nr. 10/2001.

Cât privește calculul despăgubirii

în raport de care contestatorii urmează să primească titlurile de valoare sau

acțiunile cuvenite în raport de opțiune, recursul pârâtei este evident

nefondat, în procedura legii speciale fiind incidente dispozițiile art. 11 alin.

(6), care prevăd explicit aplicarea prețurilor în vigoare, cu deducerea celor

anterior acordate pentru expropriere, implicit prezente ca injuste.

Tot astfel, critica privind

obligarea pârâtei la cheltuielile de judecată este nejustificată câtă vreme

aceasta a căzut în pretenții, poziția sa procesuală fiind de contestare a

drepturilor stabilite în favoarea contestatorilor.

Așa fiind, recursurile se vor

respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamanții M.A. și M.M. și de pârâta D.G.F.P. Ialomița pentru

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 359 din 9

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 23 februarie 2005.