ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3878/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la 5 noiembrie 2001, G.A. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Primăria municipiului Fetești, restituirea terenului în suprafață de 500 mp situat în Fetești. Judecătoria Fetești, prin sentința civilă nr. 2353 din 3 decembrie 2001 a admis excepția de necompetență materială a instanței. In baza art. 158 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința nr. 29/F din 17 ianuarie 2002 a respins cererea reclamantului G.A. împotriva pârâtei Primăria municipiului Fetești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că urmare notificării formulate de reclamant, pârâta, prin dispoziția nr. 551 din 8 octombrie 2001 a propus acordarea de despăgubiri bănești către G.A., în calitate de proprietar al terenului situat în Fetești. A constatat totodată că rezultă cu claritate că terenul în litigiu, în suprafață de 491,66 mp a fost expropriat și trecut prin plan de sistematizare în proprietatea statului, prin incidența art. 35 din Legea nr. 18/1991. În atare situație, tribunalul a reținut că în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 10/2001, terenul nu intră sub incidența legii speciale de reparație, regimul respectivului teren fiind reglementat de dispozițiile Legii nr. 18/1991.

Prin Decizia nr. 1414 din 23 mai 2002, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă, a admis recursul declarat de reclamantul G.A. împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o în sensul că a admis cererea reclamantului. A obligat pe pârâtul Municipiul Fetești prin primar să restituie reclamantului terenul situat în Fetești, județ Ialomița, în suprafață de 500 mp. A desființat Dispoziția nr. 551 din 8 octombrie 2001 a Municipiului Fetești prin primar. S-a reținut că din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că terenul în litigiu a fost expropriat prin Decretul nr. 187/1989 și că inițial reclamantul a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Întrucât reclamantului i s-a răspuns că Legea fondului funciar nu reglementează posibilitatea restituirii respectivului teren, acesta a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, în soluționarea căreia, prin Dispoziția nr. 551 din 8 octombrie 2001, Primăria municipiului Fetești i-a făcut reclamantului ofertă de restituire prin echivalent, neacceptată de parte și atacată în justiție. S-a constatat că tribunalul în mod greșit a reținut că reclamantul are la îndemână calea reglementată de Legea nr. 18/1991, republicată, întrucât a schimbat cauza procesului, fără a pune în discuția părților această situație, în condițiile în care cererea era foarte clară în sensul că s-a atacat dispoziția emisă de primar, conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Cum din actele dosarului a rezultat că terenul revendicat este în prezent liber, pe el fiind edificate doar construcții provizorii, respectiv garaje, în baza art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a fost admis recursul declarat de reclamant. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1873 din 17 septembrie 2002 a admis contestația în anulare formulată de Primăria municipiului Fetești împotriva Deciziei civile nr. 1414 din 23 mai 2002, pe care a anulat-o și a reținut cauza pentru judecata apelului. S-a reținut că fiind vorba de o contestație formulată în baza Legii nr. 10/2001, competența în primă instanță revine tribunalului, potrivit art. 24 alin. 8 din lege, iar hotărârea pronunțată de acesta este supusă căilor legale de atac, respectiv apelului, în conformitate cu art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., instanța competentă material fiind curtea de apel, potrivit art. 3 pct. 2 din cod. S-a constatat astfel că soluționând pricina ca instanță de recurs, Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competența materială funcțională, ceea ce atrage incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Contestația în anulare formulată de G.A. împotriva Deciziei nr. 1873 din 17 septembrie 2002 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 214 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă. Prin Decizia nr. 520 din 25 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul G.A.

împotriva sentinței civile nr. 29/F/2002 a Tribunalului Ialomița. S-a reținut de către instanța de apel că prin Dispoziția nr. 551/2001 a Primăriei municipiului Fetești s-a propus acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în litigiu, iar ulterior prin dispoziția nr. 548/2003 a fost retrasă prima dispoziție, propunându-se acordarea de titluri de valoare nominală. Ultima dispoziție nu este însă definitivă, motiv pentru care nu a putut fi analizată de instanță, deoarece nu are avizul M.F.P., cerut de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Din situația juridica a terenului, curtea de apel a constatat că acesta a fost expropriat pentru utilitate publică, prin Decretul nr. 187/1989, de la G.A., pentru construirea ansamblului de locuințe Strada B., cu 405 apartamente și dotări tehnico - edilitare aferente.

Terenul în litigiu se află situat în intravilan, fiind aferent spațiului verde al blocurilor și ocupat pe o suprafață de 180 mp de 5 garaje aferente blocului de locuințe, iar diferența de 320 mp este liberă de construcții, constituind spațiu de manevră pentru intrarea - ieșirea din garaje. Ocuparea terenului de respectivele garaje rezultă și din expertiza extrajudiciară depusă la dosar de către reclamant. S-a menținut dispoziția contestată cu suplinirea motivării, în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și nu cele ale Legii nr. 18/1991, care se referă în art. 36 pct. 5 la terenuri fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, din intravilanul localităților, expropriate, care vor fi restituite în natură foștilor proprietari.

Or, în cauză, terenul revendicat este afectat de lucrări de investiții, respectiv de garajele aferente spațiilor de locuit, de spațiile de manevră, acestea reprezentând lucrări tehnico - edilitare, aspect care atrage incidența în speță a dispozițiilor art. 2 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, astfel încât măsurile reparatorii prin mijloace bănești propuse prin dispoziția atacată au fost corect stabilite. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul G.A., solicitând admiterea acestuia și casarea hotărârii atacate în vederea rejudecării. A prezentat istoricul cauzei, pornind de la cumpărarea terenului în litigiu în anul 1958 și continuând cu demersurile pe care le-a întreprins în vederea restituirii acestuia, precizând că în anul 1992, terenul era liber de construcții.

A arătat că la scurt timp după primirea adresei din 5 iunie 1995 de la Primăria municipiului Fetești, aceasta a concesionat terenul altor persoane pentru construcție garaj auto, nerespectându-se regimul juridic al imobilului, respectiv dreptul de proprietate. A precizat în continuare că în anul 2001 a solicitat, printr-o notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului, liber de orice sarcină, iar prin Dispoziția nr. 551 din 8 octombrie 2001 s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești. A arătat că întrucât a constatat că nu s-au respectat prevederile Legii nr. 10/2001 de către Primăria municipiului Fetești a atacat respectiva dispoziție în instanță și a prezentat evoluția procesului și căile de atac formulate împotriva soluției pronunțată de tribunal.

A considerat că decizia atacată cu recurs este nelegală, abuzivă și constituie o gravă eroare judiciară, precizând totodată că nu au fost analizate în totalitate probele depuse la dosar. A arătat, de asemenea, că hotărârea recurată nu a respectat Constituția României și Hotărârea nr. 498/2002 privind aplicarea unitară a normelor Legii nr. 10/2001. Prin adresa din 23 ianuarie 2008, s-a adus la cunoștința instanței decesul recurentului - reclamant G.A., depunându-se certificatul de deces și s-a solicitat citarea moștenitorilor legali ai recurentului, respectiv G.O., G.G. și G.Ș. Recursul este nul. Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigențele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 din cod. Or, în speță, recurentul, nu a precizat nici formal că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de textul de lege menționat. Astfel, recurentul nu a susținut decât generic nelegalitatea soluției din apel, în raport de dispozițiile constituționale și cele ale normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără a preciza în concret în ce constă aceasta.

Ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat însă această hotărâre ci s-a mărginit a prezenta în amănunt istoricul cauzei și demersurile întreprinse de el, atât înainte cât și după adoptarea Legii nr. 10/2001, pentru restituirea terenului în litigiu. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul a nesocotit existența judecății anterioare. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel. Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii astfel de critici vizând legalitatea deciziei din apel. Văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul G.A. (în prezent decedat), continuat de G.O., G.G. și G.Ș. împotriva Deciziei nr. 520 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabila Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.