ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7420/2005

Asupra

recursului

de

față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

noiembrie 2002 și modificată ulterior pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanții

C.G., C.A., M.I. au

chemat în judecată Municipiul Râmnicu Vâlcea prin primar și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în urma anulării dispoziției nr. 781

din 14 octombrie 2001 emisă de primul pârât, să li se acorde măsuri

compensatorii pentru terenul de 550 mp expropriat pentru utilitate publică în

anul 1987 și ocupat de blocuri de locuințe.

În urmă administrării

probei cu înscrisuri și expertiză tehnică, Tribunalul Vâlcea a pronunțat

sentința civilă nr. 371 din 24 iunie 2003 prin care a admis contestația, a

anulat în parte dispoziția emisă de primar și a stabilit dreptul

contestatorilor la echivalentul terenului ce nu poate fi restituit în natură,

în cuantum de 1.032.879.628 lei. Aceștia au fost totodată obligați să restituie

suma de 2.318.000 lei, reprezentând despăgubirea actualizată, primită în anul

1987.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și normele de

aplicare, adoptate prin H.G. nr. 498/2003, urmând ca reclamanții să-și exprime

opțiunea pentru forma de dezdăunare aleasă, potrivit prevederilor legale

incidente, fiind indubitabil că terenul nu poate fi retrocedat în natură.

A fost respinsă excepția ridicată de

Ministerul Finanțelor Publice privind lipsa calității procesual pasive, în

raport cu dispozițiile art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001 și ale Normelor de

aplicare a acestei legi.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 138 din 29 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut în esență că

introducerea acestei părți în proces la cererea reclamanților s-a făcut pentru

opozabilitate, în eventualitatea exprimării de către persoanele îndreptățite a

unei opțiuni ce ar presupune emiterea unor titluri nominative de valoare, de

atributul Ministerului Finanțelor Publice.

Împotriva acestei decizii în termen

legal același pârât a formulat recurs, prin care a invocat incidența motivelor

de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 9 C. proc. civ.

S-a susținut în esență că s-a

acordat de către instanțe mai mult decât au cerut reclamanții, că hotărârea

este contradictorie, nerezultând cu claritate dacă aceștia au primit sau nu

despăgubiri și, în fine, că s-a făcut o greșită aplicare în cauză a H.G. nr.

498/2003.

Reclamanții-intimați și pârâtul

Consiliul local au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea

recursului, acest din urmă intimat învederând că subsecvent deciziei

definitorie a fost emisă o nouă dispoziție a primarului, nr. 154 din 23

februarie 2004, cu avizul reprezentantului teritorial al recurentului, prin care

s-au acordat la cererea persoanelor îndreptățite, titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare, în limita sumei de 1.032.879.628

lei.

Recursul nu este fondat, urmând ca

în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ. să fie respins, pentru

următoarele motive.

Dispozitivul sentinței de fond,

menționat în apel a corespuns cererii modificate de către reclamanți, persoane

îndreptățite în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, de a li

se stabili prin echivalent dreptul încălcat prin exproprierea de către stat a

bunului lor imobil și pentru care nu primiseră o dezdăunare echitabilă.

Ca atare, nu s-a acordat mai mult

decât s-a cerut.

Hotărârile nu sunt contradictorii,

în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, constatând calitatea de

persoane îndreptățite și faptul că bunul nu poate fi retrocedat în natură, s-a

dispus asupra valorii acestuia, ce urmează a fi avută în vedere la acordarea

măsurilor compensatorii.

În felul acesta s-a respectat atât

litera, cât spiritul Legii nr. 10/2001, nefiind identificată nici o încălcare a

acesteia sau a normelor de aplicare.

Astfel fiind văzând că nici unul

dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva

deciziei nr. 138A din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie

2005.