ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3437/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 367/F din

21 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-au admis

contestațiile formulate de reclamanții I.M. și T.O. împotriva dispozițiilor nr.

554, 555 și 556 din 1 martie 2002 emise de primarul orașului Țăndărei,

dispunându-se anularea acestora.

S-au admis în parte cererile

formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, Primăria Țăndărei, SC A.C. SRL Țăndărei, SC L. SA Slobozia, SC A. SRL

Slobozia, D.N. și CN L.R. SA București.

A fost obligată Primăria orașului

Țăndărei să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie

suprafața de 2633 mp teren intravilan și construcțiile aflate pe acesta situate

în Țăndărei, individualizate în anexa 1 la raportul de expertiză întocmită de

expert G.D.

S-a dispus revendicarea pe seama

reclamanților a suprafeței de 425 mp teren intravilan situat în Țăndărei

individualizat în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de același

expert.

A fost obligată pârâta CN L.R. SA

București să ridice construcțiile în suprafață de 18,8 mp aflate pe suprafața

de 425 mp din Țăndărei.

S-a constatat că petenții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin.

(2) din Legea 10/2001 în cuantum de 2.581.941.000 lei, compus din: 148.890.000

lei pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 5; 403.785.000 lei pentru

clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 6; 1.535.826.000 lei pentru clădirile

demolate aflate pe strada G. nr. 42-44; 164.480.000 pe terenul intravilan din

str. N. nr. 6; 328.960.000 lei pentru terenul intravilan din str. G. nr. 42-44

nerestituit.

A fost obligată Primăria orașului

Țăndărei la 28.688.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

La soluționarea cauzei s-au avut în

vedere probele administrate față de care s-au reținut următoarele:

În temeiul Legii nr. 10/2001

reclamanții, în calitate de fii ai foștilor proprietari I.T. și M., s-au

adresat cu notificări Primăriei Țăndărei solicitând restituirea imobilelor ce

fac obiectul litigiului.

Notificările au fost soluționate în

sensul respingerii. Astfel, prin dispoziția nr. 555 din 1 martie 2002, pentru

imobilul situat în Țăndărei str. N. nr. 5, cu motivarea că nu s-a reușit

identificarea unității deținătoare a imobilului; prin dispoziția nr. 554 din 1

martie 2002, notificarea pentru imobilul situat în Țăndărei str. N. nr. 6, cu

motivarea că nu este însoțită de actele doveditoare de drept de proprietate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; prin dispoziția 556 din 1 martie 2002

notificarea pentru imobilul situat în Țăndărei str. G. nr. 42-44 cu motivarea

că nu s-a reușit identificarea unității deținătoare a imobilului.

În cauză s-a efectuat expertiză

tehnică care a concluzionat următoarele:

Imobilul (teren și construcție) din

Țăndărei str. N. nr. 5 aparține domeniului public al orașului, se află în

administrarea Consiliului Local Țăndărei, are în fapt suprafața de 2633 mp și

pe el se află o serie de construcții vechi (347,8 mp) cât și noi, concesionate

de către Consiliul local către SC S.F. SNC.

În strada N. nr. 6, din suprafața de

800 mp este liberă de construcții o suprafață de 472 mp, restul fiind ocupată

cu construcții aparținând IJCOP Țăndărei, SC M. SRL Țăndărei, D.N. și C.C.;

prin sentința civilă nr. 410F/2001 pronunțată de Tribunalul Ialomița definitivă

și irevocabilă, suprafața liberă este declarată proprietatea numiților J.M.R.,

C.R. și M.R.

În str. G. nr. 42-44, din terenul

solicitat de reclamanți a fi restituit în natură este liber numai un teren de

425 mp; în aceeași situație se află și alte două terenuri, de 800 și respectiv

780 mp, pentru care dețin titluri de proprietate N.T. și G.D.

Față de această situație de fapt,

tribunalul a apreciat că părinților pretenților le-au fost preluate abuziv

imobilele și că o parte din acestea pot fi restituite în natură iar pentru

restul sunt îndreptățiți a primi măsuri reparatorii prin echivalent în

condițiile art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001, dispunându-se în sensul arătat

mai sus.

Pentru construcțiile demolate s-a

apreciat că reclamanții beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent în

condițiile art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 iar pentru suprafața de 425 mp

din str. G. nr. 42-44 s-a dispus obligarea CN L.R. SA să ridice construcțiile

în suprafață de 18,8 mp pentru care aceasta nu deține titlu.

Decizia nr. 2045 A din 4 octombrie

2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care

s-au soluționat apelurile declarate în cauză a fost casată prin decizia civilă

nr. 7966 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, dispunându-se

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a avut în vedere

dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 258 C. proc. civ., alături de

nesemnarea minutei de toți membrii completului, constatând nulitatea hotărârii.

S-a mai avut în vedere totodată și

art. 129 alin. (5) C. proc. civ. în condițiile în care instanța de apel, deși

reține că prima instanță nu a stabilit pe deplin situația de fapt, nu a ordonat

administrarea probei cu o nouă expertiză.

În decizia de recurs s-a mai reținut

și faptul că s-a admis apelul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice fără

ca instanța să se pronunțe asupra excepției lipsei interesului acestuia

invocată de către reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 280/A din 19

mai 2006, pronunțată în rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus după

cum urmează:

S-a admis apelul apelantei-pârâte CN

L.R. SA împotriva sentinței civile nr. 367 din 21 octombrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Ialomița în dosarul nr. 693/2002 în contradictoriu cu

intimații-pârâți SC L. SA Slobozia prin lichidatori judiciari SC ETC CONS SRL –

AC A. SRL, SC M. SRL Țăndărei și D.N., apelanții-reclamanți I.M., T.O.,

apelanții-pârâți Primăria orașului Țăndărei și Ministerul Finanțelor Publice

Ialomița.

S-a schimbat în parte sentința

apelată în sensul că:

S-a respins ca neîntemeiată cererea

privind obligarea acestei pârâte la ridicarea construcției.

S-a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

S-a respins ca neîntemeiată excepția

lipsei de interes a apelantului Ministerul Finanțelor Publice.

S-au respins ca nefondate apelurile

formulate de apelanții-reclamanți I.M., T.O. și de apelanții-pârâți Primăria

Orașului Țăndărei și Ministerul Finanțelor Publice Ialomița.

La pronunțarea deciziei s-au avut în

vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește apelul Primăriei

Țăndărei, care vizează doar dispoziția privind obligarea la plata cheltuielilor

de judecată, Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că această parte

este singura care a căzut în pretenții, în calitate de unitate emitentă a

deciziilor în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind îndeplinite condițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

Excepția lipsei de interes a

Ministerului Finanțelor Publice de a declara apel, invocată de către

reclamanți, este nefondată având în vedere că au fost admise cererile formulate

de către reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, la

această parte referindu-se dispoziția prin care s-a constatat că petenții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Apelul Ministerului Finanțelor

Publice, D.G.F.P. Ialomița, este nefondat având în vedere că prima instanță nu

a acordat despăgubiri bănești ci a făcut trimitere la dispozițiile art. 9 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 care se referă tocmai la titlurile de valoare

nominală, prin sumele menționate în dispozitiv fiind doar evaluate imobilele ce

nu pot fi restituite în natură.

Este nefondat și motivul din același

apel privind faptul că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate pentru

toată suprafața revendicată, având în vedere că suprafețele de teren pentru

care s-a constatat dreptul la restituire prin echivalent, din str. N. nr. 6 și

str. G. nr. 42-44, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, au fost

identificate de către expert prin raportare la probele administrate în cauză

(acte de proprietate, martori).

Referitor la apelul reclamanților,

Curtea l-a constatat nefondat având în vedere că suma totală a măsurilor

reparatorii menționată în sentință este 2.581.941.000 lei, similară cu cea

menționată în motivele de apel ca fiind cea reală și că pentru imobilele

demolate, chiar cu destinația de locuință, Legea nr. 10/2001 nu revede

acordarea unor despăgubiri bănești, art. 10 alin. (8) trimițând la art. 9 alin.

(2), art. 24 alin. (2) privind imobilele locuință nedemolate. În prezent, legea

în vigoare nu mai prevede acordarea unor despăgubiri bănești pentru nicio

categorie de imobile, ci numai despăgubiri acordare în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății acestora (art. 1 Legea nr.

10/2001, republicată).

Art. 2 din Legea nr. 10/2001,

invocat de către apelanții reclamanți în susținerea argumentelor lor, conține

definiția imobilelor preluate abuziv iar nu o reglementare a acordării

despăgubirilor bănești pentru locuințele demolate.

În privința apelului declarat de

către C.N. L.R., Curtea l-a constatat fondat având în vedere că pentru terenul

de 18,8 mp situat în str. G. nr. 42-44 C.N. L.R. a încheiat la data de 16 iunie

1992 un contract de concesiune cu Primăria orașului Țăndărei, astfel că

potrivit art. 14 din Legea nr. 10/2001 reclamanții se subrogă în drepturile persoanei

juridice deținătoare în cadrul contractului de concesiune, nefiind întemeiată

cererea privind ridicarea construcțiilor.

Apărările apelanților reclamanți

legate de nevalabilitatea contractului de concesionare nu fac obiectul

prezentului litigiu, instanța neputând astfel să le aibă în vedere, față de

dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei de apel a

declarat recurs D.G.F.P. prin Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al

Statului Român, criticând-o pentru următoarele motive:

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice care a fost citat la o adresă

care nu este corectă, respectiv Slobozia, Ialomița și fără ca acesta să aibă

calitate procesuală pasivă în cauză.

Trebuia citat în cauză în calitate

de pârât Statul Român, nu

Ministerul Finanțelor Publice

în nume propriu.

Instanțele au încălcat principiul

disponibilității înlocuind pârâtul inițial Statul Român reprezentat de

Ministerul Finanțelor

Publice

cu

Ministerul Finanțelor

Publice

.

Comunicarea deciziei de apel s-a

făcut către

D.G.F.P.

Ialomița.

Curtea a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în condițiile în care a

considerat că nu este necesară soluționării cauzei efectuarea unei noi

expertize pentru identificarea imobilelor.

proprietății, aceasta fiind în sarcina reclamanților.

Reclamanții I.M. și T.O. au formulat

întâmpinare prin care au invocat lipsa de interes a recurentului, care nu a

fost obligat prin hotărârile pronunțate în cauză.

Înalta Curte constată că recurentul

are interes în formularea căii de atac pentru motivele care vor fi arătate în

continuare:

Prin acțiune reclamanții au

solicitat despăgubiri prin echivalent bănesc pentru imobilele care nu pot fi

restituite în natură.

Potrivit art. 33 din Legea nr.

10/2001 (nemodificată), măsurile reparatorii în echivalent se puteau stabili

prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul organelor teritoriale ale

Ministerului Finanțelor

Publice

.

Prin sentința primei instanțe s-au

acordat măsuri reparatorii în echivalent în condițiile art. 9 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 (nemodificată, în vigoare la acea dată) stabilindu-se un

cuantum al acestora.

După cum a reținut și instanța de

apel, despăgubirile nu au fost acordate în bani, ci s-a stabilit o limită

valorică în cadrul căreia însă se acordă măsurile reparatorii prevăzute de art.

9 alin. (2) (în vigoare la data respectivă), printre măsurile reparatorii pe

care le-a prevăzut acest text legal aflându-se și titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare.

Art. 30 din Legea nr. 10/2001 în

vigoare la data pronunțării sentinței primei instanțe mai prevedea că emiterea

acestor titluri se face de

Ministerul Finanțelor Publice

.

Abilitarea legală în acest sens a

fost menținută și în urma modificărilor legislative intervenite prin Legea nr.

247/2005 [art. 30 alin. (4) și (7) din Legea nr. 10/2001 republicată].

În aceste condiții, există interesul

de a exercita căi de atac în cauză, aspecte procedural în mod corect soluționat

prin decizia de apel, a cărei motivare urmează a fi complinită în sensul

reținut prin prezenta decizie.

Recursul urmează să fie respins ca

nefondat, pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

cererea de recurs, recurent este Statul Român, reprezentat de

Ministerul Finanțelor

Publice

, prin

D.G.F.P.

Ialomița.

Ministerul Finanțelor Publice

nu a fost citat în nume

propriu în cauză, ci în calitate de reprezentant al Statului, reprezentant care

la rândul său a mandatat pentru a-l reprezenta

D.G.F.P.

Ialomița în această calitate

declarându-se și apelul.

Față de calitățile în care părțile

au stat în judecată și au exercitat căile de atac, s-a făcut în mod corect

citarea la

D.G.F.P.

Ialomița, în calitatea sa de reprezentant.

Potrivit art. 67 C. proc. civ.,

părțile pot să-și exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar

(prin reprezentare), ceea ce înseamnă că întreaga procedură care se derulează

în cauză se face în raport cu reprezentantul care este abilitat în acest sens.

Pe de altă parte, nu există nici

interes de formulare a unei asemenea critici în condițiile în care prin

sancționarea modului de citare a unei părți se urmărește tocmai protejarea

interesului acesteia, care nu a fost înștiințată de proces, ori în cauză nu s-a

contestat legalitatea procedurii de citare la reprezentant (care a și primit

citațiile și comunicările) și astfel s-ar fi produs o vătămare.

civ. nu au fost încălcate de către instanța de apel în condițiile în care

instanța de recurs a subliniat necesitatea efectuării unei expertize în cazul

în care s-ar reține că situația de fapt nu este pe deplin stabilită, față de

concluziile primei decizii de apel în acest sens.

La rejudecarea cauzei însă, față de

pozițiile părților prezente și de probele administrate în cauză, instanța a

arătat argumentat că nu mai este necesară efectuarea unei noi expertize,

apreciindu-se că raportul de expertiză deja efectuat în cauză și înscrisurile

depuse au vizat și identificarea imobilului.

reaprecierea probelor, aspect care nu mai este posibil în fața instanței de

recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2007, în

condițiile în care instanța de apel a reținut dovedit dreptul de proprietate,

cu referire la probele administrate în cauză.

Constatând, prin urmare, că nu sunt

fondate criticile formulate, critici ce se încadrează în art. 304 pct. 5 și 9

C. proc. civ., Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și să dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta D.G.F.P. Ialomița pentru Ministerul Finanțelor, ca

reprezentant al Statului Român, împotriva deciziei 280 A din 19 mai 2006 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2007.