ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4116/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamantul T.C. a chemat în judecată Primăria oraș Țăndărei prin primar, pentru anularea dispoziției nr. 628/10.04.2002 și restituirea în natură a terenului în suprafață de 3567 mp. Tribunalul Ialomița, prin sentința civilă nr. 592/6 iunie 2002, a respins acțiunea, reținând că petentului i s-a reconstituit conform Legii nr. 18/1991 dreptul de proprietate pentru suprafața de 833 mp. și i s-a atribuit 600 mp. în altă zonă și cum terenul în discuție intră sub incidența Legii nr. 18/1991, este exclus de la prevederile Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 471 din 21 noiembrie 2002, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe.
S-a reținut de asemeni, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 ci ale Legii nr. 18/1991, terenul în litigiu intrând sub incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, întemeindu-l pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât nu s-a ținut cont de faptul că a invocat preluarea abuzivă de către stat a imobilului și că, dacă s-a apreciat astfel asupra neîncadrării acțiunii în prevederile Legii nr. 10/2001, judecata trebuia continuată în baza art. 480 C. civ. Recursul nu este întemeiat. Acțiunea de față, nu este pornită pe calea dreptului comun, ci, firesc, potrivit procedurii instituite de Legea nr. 10/2001.
Așa fiind, instanțele nu puteau soluționa cauza decât în acest cadru procesual și pe acest temei, conferit de prevederile Legii nr. 10/2001, printre care cele cuprinse în art. 8 alin. (1), nefiind deci ținute a aprecia asupra unei acțiuni în revendicare, clasică, întemeiată pe art. 480 C. civ. Așa fiind și cum în recurs nu se invocă alte motive ținând, eventual, de aplicarea corectă sau nu a prevederilor art. 8 din Legea menționată, recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva deciziei nr. 471 A din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.