ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3151/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

J.I. a contestat în temeiul

prevederilor Legii nr. 10/2001 dispoziția primarului orașului Baia de Aramă

transmisă cu adresa nr.1272/21 august 2001 prin care i s-a refuzat restituirea

în natură sau prin echivalent a terenului în suprafață de 250 m.p. situat în

intravilanul localității Baia de Aramă la pct.  numit „Lunca băii”

individualizat prin notificarea nr.2/N/2001, pe motiv că nu avea același

amplasament cu cel înscris în actul de proprietate anexat și prin urmare nu

formează obiectul legii menționate.

În motivarea acțiunii reclamantul a

invederat că terenul în litigiu a constituit proprietatea părinților săi J.Z. și

J.R. dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 20 aprilie 1947

transcris la grefa Tribunalului Mehedinți sub nr. 3076/5 iunie 1947, teren ce a

fost preluat de stat în mod abuziv în anul 1962. A mai precizat că în prezent

numai o parte din teren era ocupat de construcții, și că pentru identificarea

lui și stabilirea valorii de circulație era necesar să se efectueze o expertiză

tehnică contabilă.

Tribunalul Mehedinți, secția civilă,

prin sentința nr. 536/6 decembrie 2001 a admis acțiunea reclamantului și a

obligat pârâta să-i restituie terenul de 160 m.p. situat în intravilanul

orașului Baia de Aramă,   pct. „Lunca băii”  aflat în continuarea terenului

proprietatea reclamantului hașurat cu albastru, pe schița raportului de

expertiză întocmit de expertul P.O. parte integrantă din hotărâre.

A constatat că pentru restul de teren

de până la 250 m.p. reclamantului i se cuveneau despăgubiri.

Instanța a reținut că reclamantul a

produs titlul de proprietate al autorilor săi și a dovedit calitatea de

succesor acceptant al moștenirii acestora, a respectat procedura prealabilă

prev. de Legea nr. 10/2001, astfel că îi erau aplicabile disp. art. 10 alin. (2)

din lege, pentru terenul rămas liber iar pentru porțiunea ocupată era indrituit

la despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel Primăria orașului Baia de Aramă susținând în esență că reclamantul nu a

produs înscrisuri din care să rezulte modalitatea preluării de către stat a

terenului în discuție, că titlul de proprietate al autorilor reclamantului nu

prezenta siguranța unui act juridic nefiind autentic, iar amplasamentul pe care

era edificat complexul comercial constituia proprietatea primăriei astfel că în

acest context se impunea efectuarea unei contraexpertize.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr.142/25 septembrie 2002 a admis apelul pârâtei și a

schimbat sentința nr. 536/5 decembrie 2001 a Tribunalului Mehedinți, secția

civilă în sensul că a admis acțiunea „pentru măsuri reparatorii în echivalent

pentru 221 m.p.”

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

În motivarea soluției instanța de

apel a reținut că titlul de proprietate prezentat de reclamant era valid întrucât

era transcris la grefa Tribunalului Mehedinți, că în raport de disp. art. 2

lit. h)  din Legea nr. 10/2001 nu era necesar să se dovedească trecerea

terenului în proprietatea pârâtei, textul menționat vizând și imobilele

preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale

puterii sau ale administrației de stat, ori cele preluate fără titlu valabil

sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.

În schimb conform expertizei tehnice

efectuate în cauză instanța de apel a constatat că pârâta ocupa 221 m.p. din

terenul reclamantului pe care însă a edificat un bloc de locuințe și un spațiu

comercial ceea ce împiedica restituirea lui în natură, dar făcea incidente

disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că reclamantul a

solicitat în subsidiar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În contra acestei decizii a declarat

recurs J.I. invocând motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. și susținând în esență că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit

disp. art. 7 alin. (2) coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

raportate la situația de fapt rezultată din probele dosarului.

Astfel, recurentul a invederat că

expertiza efectuată în apel nu a evidențiat împrejurarea reținută de instanță

potrivit căreia întreaga suprafață de teren de 221 m.p. ar fi fost ocupată de

construcții ci dimpotrivă a lăsat nemodificate concluziile expertizei

administrate la instanța de fond potrivit cărora suprafața de 160 m.p. teren

din totalul de 221 m.p. era liberă de construcții și numai 90 m.p. erau ocupați

de supraedificate, respectiv 69 m.p. teren construit și 24 m.p. teren aferent

necesar folosirii construcțiilor.

Prin urmare instanța de apel a

reținut greșit că întreg terenul de 221 m.p. era ocupat de construcții.

Pe de altă parte, recurentul a

invocat încălcarea de către instanța de apel a disp. art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care restituirea în natură este

posibilă, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii prin

echivalent, ceea ce făcea ca în speță, cererea sa subsidiară să nu poată fi

primită și prin urmare admiterea apelului pe acest considerent nu era

justificată.

Recurentul a mai susținut că în apel

nu se putea administra proba cu o nouă expertiză ci doar o contraexpertiză

întrucât o lucrare inițială de către un singur expert fusese deja efectuată la

instanța de fond.

A mai precizat că în schimbul

suprafeței de teren de 90 m.p., ocupată de construcții accepta oferta Primăriei

Baia de Aramă exprimată în adresa nr.1158/18 octombrie 2000, urmând ca această

unitate deținătoare să se pronunțe prin dispoziție motivată conf. art. 23 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed.

Prin acțiune, reclamantul J.I. a

precizat că înțelege să conteste dispoziția nr.1272/21 august 2001 emisă de

primarul orașului Baia de Aramă prin care i-a fost respinsă cererea de

restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 250 m.p. situat în

Baia de Aramă în punctul numit „Lunca băii” despre care a afirmat că a fost

preluat abuziv de stat de la antecesorii săi în anul 1962.

La dosar a fost însă depusă numai

adresa nr. 1272/21 august 2001 emisă de Primăria oraș Baia de Aramă – Comisia

de aplicare a Legii nr. 1/2000 prin care i se face cunoscut reclamantului că

terenul solicitat prin notificarea nr. 2/N/2001 și actul anexat, nu face

obiectul Legii nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 23 din menționata

lege, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, pe care

să o comunice persoanei îndreptățite.

În speță însă, decizia ori dispoziția

motivată la care face referire art. 23 din lege nu a fost depusă la dosar iar

pârâta nu a probat că a emis-o și respectiv comunicat-o persoanei îndreptățite,

adică reclamantului.

Astfel fiind instanța nu a fost în

măsură să se pronunțe în cunoștință de cauză cu privire la pretențiile

formulate de reclamant. Sub acest aspect se impune reluarea judecății pentru ca

pârâta să prezinte înscrisul pe care era obligată să-l emită în acord cu

disp.art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și dosarul comisiei care a analizat

notificarea reclamantului.

Pe de altă parte, este real că în

conformitate cu art. 2 din lege, indiferent de modalitatea în care au fost

preluate imobilele de către stat sau de alte persoane juridice, preluarea este

considerată abuzivă. În cadrul preluării abuzive a imobilelor legea tratează

însă diferit situațiile în care imobilele au fost preluate cu titlu de cele

preluate fără titlu de către stat sau de alte persoane juridice, situație ce

rezultă din disp.art. 12, art. 16 alin. (4) art. 27 și art. 46 alin. (2).

Din această perspectivă instanța de

apel a greșit atunci când nu a pus în vedere pârâtei să precizeze dacă deținea

imobilul în litigiu cu titlu, iar în caz afirmativ să îi pretindă să-l depună

la dosar.

În fine, expertiza tehnică efectuată

la instanța de fond a identificat terenul pretins de reclamant ca fiind în

suprafață de 253 m.p. cu vecinătățile precizate în raport și a conchis că

terenul rămas liber de construcții era de 160 m.p.

În apel, s-a administrat proba cu o

nouă expertiză tehnică care însă a concluzionat că terenul ocupat de pârâtă era

de 221 m.p., că în partea de sud-est reclamantul deținea în plus față de titlul

de proprietate al autorilor săi o suprafață de 487 m.p., că nu s-au prezentat

acte de preluare a suprafeței de 221 m.p. teren de către pârâtă și nici pentru

cedarea către reclamant a suprafeței de teren de 487 m.p. drept compensație. De

asemenea s-a apreciat la 10.152.519 lei valoarea terenului de 221 m.p.

Din cele expuse

rezultă că cele două expertize evidențiau concluzii contradictorii atât în ce

privește suprafața de teren preluată de pârâtă, cât și existența vreunei

porțiuni din acest teren rămasă liberă de construcții, ceea ce făcea ca

instanța să nu poată examina incidența în cauză a disp. art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 potrivit cărora în cazul în care pe terenurile imobilelor

preluate în mod abuziv s-au ridicat construcții, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, și prin urmare să

răspundă pretențiilor formulate de reclamant prin acțiune.

Din această perspectivă, cu ocazia

rejudecării apelului se impune clarificarea contradicțiilor existente între

cele două expertize și eventual, dacă se justifică, administrarea probei cu o

nouă expertiză tehnică efectuată de un colectiv de trei experți.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi admis a casa decizia atacată și a trimite cauza la aceeași Curte

de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul J.I.

împotriva deciziei nr. 142 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iulie 2003.