ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7966/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7966/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 367/F din 21
octombrie 2003, Tribunalul Ialomița a admis contestațiile formulate de reclamanții
I.M. și T.O. împotriva dispozițiilor nr. 554, 555 și 556 din 1 martie 2002,
emise de Primarul orașului Țăndărei.
S-au admis în parte cererile
formulate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor
Publice, Primăria Țăndărei, SC A. SRL Țăndărei, SC L. SA Slobozia, SC A. SRL
Slobozia, D.N. și C.N.L.R. SA București și a fost obligată Primăria oraș
Țăndărei să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie
suprafața de 2633 mp teren intravilan și construcțiile aflate pe teren, situate
în Țăndărei, individualizate în anexa 1 la raportul de expertiză al expertului G.D.
S-a revendicat pe seama reclamanților
terenul în suprafață de 425 mp intravilan, situat în Țăndărei, individualizat
în schița anexă la același raport de expertiză și a fost obligată L.R. să
ridice construcțiile în suprafață de 18,8 mp, aflate pe acest teren.
S-a constatat că petenții sunt îndreptățiți
la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea
nr. 10/2001, în cuantum de 2.581.941.000 lei reprezentând: 148.890.000 lei
pentru clădirile demolate care s-au aflat pe str. N. nr. 5; 403.785.000 lei
pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 6; 1.535.826.000 lei pentru
clădirile demolate aflate pe str. G. nr. 42-44; 164.480.000 lei pentru terenul
intravilan din str. N. nr. 6; 328.960.000 lei pentru terenul nerestituit din
str. G. nr. 42-44.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit actelor depuse la dosar de
reclamanți, familia I. a posedat teren în suprafață de 127 ha și 4600 mp,
repartizat în 6 parcele, ca exploatație agricolă, precum și mai multe
construcții cu un total de 53 încăperi, 2 magazii, 5 grajduri și 1 porumbar.
În anul 1949, conform
procesului-verbal întocmit în baza Ordinului nr. 125/2 din 3 martie 1949 al
Prezidiului Marii Adunări Naționale, I.T. a predat la stat averea sa mobilă și
imobilă, compusă din 128 ha teren cultivabil, 4 ha conac și arie, o serie de
construcții (una casă cu 12 încăperi, 7 case de locuit cu 33 camere, 4
grajduri, una cocină porci, 4 cotețe păsări, 1 saivană și 4 magazii cereale, 2
pătule, 1 lăptărie, 1 fânar, o remiză, un atelier), precum și o serie de
producții și produse agricole.
După apariția Legii nr. 10/2001,
reclamanții s-au adresat Primăriei Țăndărei, în calitate de fii ai foștilor
proprietari și au cerut să li se restituie aceste imobile, iar primarul, prin
notificările nr. 554, 555 și 556 din 1 martie 2002, a respins cererile
acestora.
Reține instanța de fond, că,
potrivit constatărilor experților desemnați pentru individualizarea și
evaluarea imobilelor, nu pot fi restituite în natură toate imobilele cerute de
reclamanți. De aceea, bunurile fiind preluate abuziv, se dispune restituirea în
natură a suprafețelor de teren și a construcțiilor posibil a fi restituite, iar
pentru celelalte imobile se acordă despăgubiri.
Curtea de Apel București, prin
decizia civilă nr. 2045 A din 4 octombrie 2004, a respins apelul declarat de
reclamanți împotriva acestei sentințe.
Au fost admise apelurile declarate
de pârâții Primăria orașului Țăndărei, D.G.F.P. Ialomița, Ministerul Finanțelor
Publice și C.N.L.R. SA, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că
s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată în contradictoriu cu
pârâta SC L. SA Slobozia și a fost respinsă acțiunea formulată în
contradictoriu cu ceilalți pârâți.
Instanța de apel a reținut că apelanții-reclamanți
și-au dovedit calitatea de succesori ai defuncților I.M. și I.T., însă nu au
dovedit dreptul acestora de proprietate asupra imobilelor a căror restituire se
cere.
Reține instanța de apel, că actele
invocate de reclamanți atestă faptul că autorii acestora au avut în proprietate
unele imobile, terenuri și construcții, însă nu au fost administrate probe din
care să rezulte identitatea între imobilele aflate în proprietatea acestora și
cele revendicate.
Expertizele efectuate la instanța de
fond nu au avut ca obiectiv și verificarea identității dintre imobilele
înscrise în actele invocate de reclamanți și cele revendicate de aceștia, iar
la instanța de apel reclamanții, care au susținut că problema identității
dintre imobile a fost stabilită, nu au fost de acord cu efectuarea unei
expertize. De aceea, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice
este întemeiat, iar „primirea acestuia face inutilă analizarea celorlalte
critici formulate de apelanții-pârâți și de apelanții-reclamanți, care țin de
fondul cauzei”.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc.
civ., fac următoarele susțineri:
- Instanța de apel, care a analizat
numai motivele de apel formulate de D.G.F.P. Ialomița, pentru Ministerul
Finanțelor Publice, nu s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare invocat de
reclamanți, privitor la lipsa interesului juridic al acestui minister, chemat
în judecată numai pentru faptul că primăria a susținut că nu a avut în
administrare imobilele din str. N. nr. 6 și str. G. nr. 42-44 și că nu-i poate
identifica pe deținători.
Susțin recurenții, că Ministerul
Finanțelor Publice, care nu a fost obligat să restituie imobilele sau să acorde
măsuri reparatorii reclamanților, nu justifica interes pentru a declara apel.
- S-a acordat Ministerului
Finanțelor Publice mai mult decât s-a cerut, pentru că acest pârât a fost
chemat în judecată numai pentru imobilele din str. N. nr. 6 și str. G. nr. 42-44,
iar critica formulată de apelantul-pârât privea numai terenul, nu și
construcțiile.
Primăria Țăndărei, care era singura
îndreptățită să declare apel cu privire la imobilul din str. N. nr. 5, în
adresa nr. 1355 din 29 ianuarie 2002, a arătat că este posibilă restituirea
suprafeței de 1150 mp teren.
- Hotărârea este dată cu încălcarea
dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.
Arată recurenții că au considerat că
nu este necesară efectuarea unei noi expertize, deoarece imobilele au fost
identificate în expertizele efectuate la instanța de fond, iar martorii V.E. și
V.M. s-au referit la fiecare imobil în parte, însă dacă instanța de apel a
considerat că era necesar a se efectua o nouă expertiză, conform art. 129 alin.
(5) C. proc. civ., avea obligația să ordone administrarea probei.
Din oficiu, s-a invocat motivul de
ordine publică, constând în lipsa semnăturii unuia dintre judecătorii care au
alcătuit completul de judecată, de pe minuta hotărârii.
Recursul va fi admis, pentru
următoarele considerente.
În cauză, sunt incidente motivele de
recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.
Hotărârea atacată, a cărei minută
este semnată numai de un judecător, și prin care, fiind analizat doar apelul
declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a fost respins apelul
declarat de reclamanți și s-au admis apelurile declarate de toți pârâții, cu
motivarea că nu s-a făcut dovada existenței identității între imobilele
menționate în actele invocate de reclamanți și cele care fac obiectul
litigiului, pentru că expertizele efectuate la instanța de fond nu au avut ca
obiectiv verificarea acestei identități, este dată cu încălcarea dispozițiilor
art. 258 alin. (1), și art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Prevederile art. 258 alin. (1) C.
proc. civ. stabilesc, sub pedeapsa nulității, obligația semnării dispozitivului
hotărârii, întocmit de îndată ce s-a întrunit majoritatea, de toți judecătorii.
Nulitatea fiind prevăzută în mod
expres de art. 258 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor de principiu ale
art. 105 alin. (1) și (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii unuia dintre
judecători de pe minuta hotărârii face operant motivul de casare înscris în
art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Or, în cauză minuta, aflată la
dosarul instanței de apel, este semnată numai de unul dintre judecători.
Încălcând dispozițiile înscrise în
art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de apel reține că situația de fapt
nu a fost deplin stabilită, pentru că la instanța de fond expertizele efectuate
nu au avut ca obiectiv determinarea identității între imobilele înscrise în
actele invocate de reclamanți, cu care s-a făcut dovada că autorii acestora au
avut în proprietate mai multe imobile, și cele care fac obiectul cererii de
retrocedare și că reclamanții-apelanți s-au opus la efectuarea unei noi
expertize.
Potrivit acestui text, instanța de
apel era obligată să ordone administrarea probei cu o nouă expertiză având
obiectivul care, în opinia instanței, greșit nu a fost stabilit de instanța de
fond, chiar dacă reclamanții-apelanți s-au împotrivit la efectuarea probei,
susținând că identitatea este stabilită cu probele administrate în cauză.
În decizia atacată, argumentând
sumar soluția admiterii apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, instanța reține că este inutil a se analiza apelurile declarate de
reclamanți și ceilalți pârâți și nu se pronunță asupra excepției lipsei
interesului apelantului Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin
întâmpinarea aflată la dosarul instanței de apel, formulată de reclamanți, în
calitate de intimați în apelul declarat de acest pârât.
Pentru considerentele expuse, va fi
admis recursul declarat de reclamanți, se va casa hotărârea atacată și, conform
art. 313 și art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza la aceeași instanță
pentru rejudecarea apelurilor.
Cu ocazia rejudecării, se vor avea
în vedere toate susținerile părților și se vor administra probele necesare
pentru stabilirea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii, în raport de
prevederile Legii nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții
I.M. și T.O. împotriva deciziei nr. 2045-A din 4 octombrie 2004 a Curții de
Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 13 octombrie 2005.