ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7966/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 367/F din 21 octombrie 2003, Tribunalul Ialomița a admis contestațiile formulate de reclamanții I.M. și T.O. împotriva dispozițiilor nr. 554, 555 și 556 din 1 martie 2002, emise de Primarul orașului Țăndărei. S-au admis în parte cererile formulate de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Primăria Țăndărei, SC A. SRL Țăndărei, SC L. SA Slobozia, SC A. SRL Slobozia, D.N. și C.N.L.R. SA București și a fost obligată Primăria oraș Țăndărei să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2633 mp teren intravilan și construcțiile aflate pe teren, situate în Țăndărei, individualizate în anexa 1 la raportul de expertiză al expertului G.D.

S-a revendicat pe seama reclamanților terenul în suprafață de 425 mp intravilan, situat în Țăndărei, individualizat în schița anexă la același raport de expertiză și a fost obligată L.R. să ridice construcțiile în suprafață de 18,8 mp, aflate pe acest teren. S-a constatat că petenții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cuantum de 2.581.941.000 lei reprezentând: 148.890.000 lei pentru clădirile demolate care s-au aflat pe str. N. nr. 5; 403.785.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. N. nr. 6; 1.535.826.000 lei pentru clădirile demolate aflate pe str. G. nr. 42-44; 164.480.000 lei pentru terenul intravilan din str. N. nr. 6; 328.960.000 lei pentru terenul nerestituit din str. G. nr. 42-44.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit actelor depuse la dosar de reclamanți, familia I. a posedat teren în suprafață de 127 ha și 4600 mp, repartizat în 6 parcele, ca exploatație agricolă, precum și mai multe construcții cu un total de 53 încăperi, 2 magazii, 5 grajduri și 1 porumbar. În anul 1949, conform procesului-verbal întocmit în baza Ordinului nr. 125/2 din 3 martie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, I.T. a predat la stat averea sa mobilă și imobilă, compusă din 128 ha teren cultivabil, 4 ha conac și arie, o serie de construcții (una casă cu 12 încăperi, 7 case de locuit cu 33 camere, 4 grajduri, una cocină porci, 4 cotețe păsări, 1 saivană și 4 magazii cereale, 2 pătule, 1 lăptărie, 1 fânar, o remiză, un atelier), precum și o serie de producții și produse agricole.

După apariția Legii nr. 10/2001, reclamanții s-au adresat Primăriei Țăndărei, în calitate de fii ai foștilor proprietari și au cerut să li se restituie aceste imobile, iar primarul, prin notificările nr. 554, 555 și 556 din 1 martie 2002, a respins cererile acestora. Reține instanța de fond, că, potrivit constatărilor experților desemnați pentru individualizarea și evaluarea imobilelor, nu pot fi restituite în natură toate imobilele cerute de reclamanți. De aceea, bunurile fiind preluate abuziv, se dispune restituirea în natură a suprafețelor de teren și a construcțiilor posibil a fi restituite, iar pentru celelalte imobile se acordă despăgubiri. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 2045 A din 4 octombrie 2004, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe.

Au fost admise apelurile declarate de pârâții Primăria orașului Țăndărei, D.G.F.P. Ialomița, Ministerul Finanțelor Publice și C.N.L.R. SA, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecată în contradictoriu cu pârâta SC L. SA Slobozia și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți. Instanța de apel a reținut că apelanții-reclamanți și-au dovedit calitatea de succesori ai defuncților I.M. și I.T., însă nu au dovedit dreptul acestora de proprietate asupra imobilelor a căror restituire se cere. Reține instanța de apel, că actele invocate de reclamanți atestă faptul că autorii acestora au avut în proprietate unele imobile, terenuri și construcții, însă nu au fost administrate probe din care să rezulte identitatea între imobilele aflate în proprietatea acestora și cele revendicate.

Expertizele efectuate la instanța de fond nu au avut ca obiectiv și verificarea identității dintre imobilele înscrise în actele invocate de reclamanți și cele revendicate de aceștia, iar la instanța de apel reclamanții, care au susținut că problema identității dintre imobile a fost stabilită, nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize. De aceea, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este întemeiat, iar „primirea acestuia face inutilă analizarea celorlalte critici formulate de apelanții-pârâți și de apelanții-reclamanți, care țin de fondul cauzei”. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ., fac următoarele susțineri: - Instanța de apel, care a analizat numai motivele de apel formulate de D.G.F.P.

Ialomița, pentru Ministerul Finanțelor Publice, nu s-a pronunțat asupra mijlocului de apărare invocat de reclamanți, privitor la lipsa interesului juridic al acestui minister, chemat în judecată numai pentru faptul că primăria a susținut că nu a avut în administrare imobilele din str. N. nr. 6 și str. G. nr. 42-44 și că nu-i poate identifica pe deținători. Susțin recurenții, că Ministerul Finanțelor Publice, care nu a fost obligat să restituie imobilele sau să acorde măsuri reparatorii reclamanților, nu justifica interes pentru a declara apel. - S-a acordat Ministerului Finanțelor Publice mai mult decât s-a cerut, pentru că acest pârât a fost chemat în judecată numai pentru imobilele din str. N. nr. 6 și str. G. nr. 42-44, iar critica formulată de apelantul-pârât privea numai terenul, nu și construcțiile.

Primăria Țăndărei, care era singura îndreptățită să declare apel cu privire la imobilul din str. N. nr. 5, în adresa nr. 1355 din 29 ianuarie 2002, a arătat că este posibilă restituirea suprafeței de 1150 mp teren. - Hotărârea este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. Arată recurenții că au considerat că nu este necesară efectuarea unei noi expertize, deoarece imobilele au fost identificate în expertizele efectuate la instanța de fond, iar martorii V.E. și V.M. s-au referit la fiecare imobil în parte, însă dacă instanța de apel a considerat că era necesar a se efectua o nouă expertiză, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., avea obligația să ordone administrarea probei.

Din oficiu, s-a invocat motivul de ordine publică, constând în lipsa semnăturii unuia dintre judecătorii care au alcătuit completul de judecată, de pe minuta hotărârii. Recursul va fi admis, pentru următoarele considerente. În cauză, sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ. Hotărârea atacată, a cărei minută este semnată numai de un judecător, și prin care, fiind analizat doar apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a fost respins apelul declarat de reclamanți și s-au admis apelurile declarate de toți pârâții, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenței identității între imobilele menționate în actele invocate de reclamanți și cele care fac obiectul litigiului, pentru că expertizele efectuate la instanța de fond nu au avut ca obiectiv verificarea acestei identități, este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 258 alin. (1), și art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Prevederile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc, sub pedeapsa nulității, obligația semnării dispozitivului hotărârii, întocmit de îndată ce s-a întrunit majoritatea, de toți judecătorii. Nulitatea fiind prevăzută în mod expres de art. 258 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor de principiu ale art. 105 alin. (1) și (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii unuia dintre judecători de pe minuta hotărârii face operant motivul de casare înscris în art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Or, în cauză minuta, aflată la dosarul instanței de apel, este semnată numai de unul dintre judecători. Încălcând dispozițiile înscrise în art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., instanța de apel reține că situația de fapt nu a fost deplin stabilită, pentru că la instanța de fond expertizele efectuate nu au avut ca obiectiv determinarea identității între imobilele înscrise în actele invocate de reclamanți, cu care s-a făcut dovada că autorii acestora au avut în proprietate mai multe imobile, și cele care fac obiectul cererii de retrocedare și că reclamanții-apelanți s-au opus la efectuarea unei noi expertize. Potrivit acestui text, instanța de apel era obligată să ordone administrarea probei cu o nouă expertiză având obiectivul care, în opinia instanței, greșit nu a fost stabilit de instanța de fond, chiar dacă reclamanții-apelanți s-au împotrivit la efectuarea probei, susținând că identitatea este stabilită cu probele administrate în cauză.

În decizia atacată, argumentând sumar soluția admiterii apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța reține că este inutil a se analiza apelurile declarate de reclamanți și ceilalți pârâți și nu se pronunță asupra excepției lipsei interesului apelantului Ministerul Finanțelor Publice, invocată prin întâmpinarea aflată la dosarul instanței de apel, formulată de reclamanți, în calitate de intimați în apelul declarat de acest pârât. Pentru considerentele expuse, va fi admis recursul declarat de reclamanți, se va casa hotărârea atacată și, conform art. 313 și art. 314 C. proc. civ., se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor. Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere toate susținerile părților și se vor administra probele necesare pentru stabilirea dreptului reclamanților la măsuri reparatorii, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.M. și T.O. împotriva deciziei nr. 2045-A din 4 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2005.