ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6523/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 iunie 2009, reclamantul L.G. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 1.780 lei, cu titlul de despăgubiri și la plata sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale. Prin sentința civilă nr. 1029 din 18 iunie 2009, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamant. În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele: Reclamantul nu a înțeles să-și propună probe în susținerea pretențiilor formulate - respectiv de obligare a pârâtului la plata sumei de 1.780 lei despăgubiri și a sumei de 20.000 lei, daune morale.

În acest context, instanța de fond, a avut în vedere și sentința penală nr. 381 din 04 septembrie 2006 a I.C.C.J. prin care s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de reclamant către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și justiție pentru abuzuri ce se încadrează în dispozițiile art.1169 Cod civil, conform căruia „cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească”. Prin decizia civilă nr. 337/ A din 08 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 2977/121/2009, a respins apelul declarat de reclamant ca nefondat. Instanța a reținut faptul că reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat, și aceasta ca o consecință a respingerii tuturor căilor de atac declarate de acesta.

Împotriva acestei decizii a declarat contestație în anulare L.G. iar prin decizia civilă nr. 76/ A din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. 58/44/2010, a anulat ca netimbrată contestația în anulare. Instanța a reținut faptul că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii potrivit disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul U.G. fără a indica criticile de nelegalitate. Prin declarația de recurs înregistrată la data 22 martie 2010 reclamantul susține că respingerea cererii dedusă judecății ca netimbrată s-a făcut în mod greșit, deoarece acțiunea întrunește prevederile contenciosului-administrativ și nu civil.

Analizând recursul, înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Excepția tardivității cererii de recurs este neîntemeiată deoarece Conform art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și a fost respectat de reclamantul L.G., care a depus recursul la data de 22 martie 2010, hotărârea fiind comunicată la data de 19 martie 2010 cu respectarea termenului de 15 zile. În drept, recursul este o cale extraordinară de atac iar soarta sa depinde de modul cum sunt formulate motivele de recurs, căci numai motivul formulat în scris și numai în măsura în care a fost formulat poate fi cercetat de Înalta Curte de Casație și Justiție. Obligația părții de a arăta, în termenul prescris prin dispozițiile art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., pe care din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. își întemeiază recursul, precum și dezvoltarea acestor motive, este instituită sub sancțiunea nulității prin dispozițiile art. 302 1 alin.(1) lit. c) C. proc. civ. În consecință, în măsura în care recursul este nemotivat ori atunci când aspectele invocate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de lege, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate. În speță, prin declarația de recurs, reclamantul s-a rezumat a prezenta instanței anumite aspecte, fără a argumenta în vreun fel, nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de apel, în fața căreia apreciază că se impunea a-și face apărarea.

Aceste susțineri, formulate în termeni generali și fără a fi argumentate, nu îmbracă caracterul unor critici la adresa considerentelor de drept reținute de instanța de apel în justificarea soluției și, respectiv, cu privire la modalitatea în care s-a desfășurat procedura judiciară în fața instanței de apel și, pe cale de consecință, ele nu pot fi calificate ca fiind motive de recurs. Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, Înalta Curte urmează a respinge excepția tardivității recursului și în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., constată că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului. Constata nul recursul formulat de reclamantul L.G. împotriva deciziei nr. 76/ A din 9 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2010.