ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5849/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5849/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin cererea

înregistrată la nr. 5065/121/2009 pe rolul Tribunalului Galați reclamanta M.G.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligat la plata sumei de 336.640 RON, reprezentând reactualizarea sumei de

292.730, despăgubire la care a fost obligat irevocabil pârâtul prin Decizia

civilă nr. 666 din 7 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați și la plata sumei

de 25.000 Iei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în

perioada 2000 - 2007 cu soluționarea Dosarului nr. 770/C/2002 în toate fazele

procesuale.

În motivarea în fapt

a acțiunii reclamanta a arătat că evaluarea pagubelor pentru care au fost

acordate despăgubirile prin Decizia civilă nr. 666/2007 a fost efectuată de

experți în anul 2000, în Dosarul nr. 2461 /C/2000, însă datorită faptului că

soluționarea acelei cauze a durat 7 ani, despăgubirea acordată, deși în anul

2000 reprezenta valoarea reală a pagubelor suferite, în anul 2007, ca urmare a

inflației monedei naționale, suma de 292.730 RON nu mai reprezintă valoarea

exactă a pagubelor și despăgubirilor suferite și solicitate în instanță.

Reclamanta a mai

arătat că instanța de recurs, deși s-a solicitat, a omis a se pronunța asupra

obligării Statului Român la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând

onorarii experți, onorariu avocat și cheltuieli de transport.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073 C. civ., raportat la art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ., art. 480 - 483 și art. 998 C. civ. și art. 274 C. pro.

civ.

În urma analizării

probelor administrate, prin Sentința civilă nr. 855 din 27 mai 2009, Tribunalul

Galați a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat Statul Român să

plătească acesteia suma de 9.628,63 RON reprezentând diferența rezultată din

actualizarea creanței în sumă de 292.730 RON pe perioada 8 decembrie 2007 - 30

aprilie 2008.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut în esență faptul că actualizarea datoriei

poate fi făcută și după achitarea acesteia, invocându-se dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Curtea de Apel

Galați, secția civilă, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele

părți, prin Decizia nr. 25A din 26 ianuarie 2010, a respins căile de atac ca

nefondate pentru motivele ce urmează.

Referitor la apelul

reclamantei, Curtea a constatat că debitul a fost stabilit prin Decizia civilă

nr. 666/2007 la suma de 292.730 RON iar actualizarea acesteia trebuie să

cuprindă perioada dintre data pronunțării deciziei și data plății respectiv 30

aprilie 2008 întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

La pronunțarea

Deciziei nr. 666/2007 instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a

solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pe baza evaluărilor

făcute de experți, fără a solicita și o actualizare la zi a acesteia, astfel că

o cerere separată în acest sens nu mai poate fi făcută, avându-se în vedere tot

dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ.

Se consideră că și

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod legal,

avându-se în vedere dovezile făcute în acest sens.

Apelul pârâtului nu

este întemeiat întrucât potrivi dispozițiile art. 371

2

alin. (3) C.

proc. civ. acțiunea reclamantului este admisibilă, actualizarea fiind

admisibilă pentru perioada până la data efectuării plăți datoriei.

În sprijinul

susținerilor s-a invocat și Hotărârea din data de 1 iulie 2008 pronunțată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat posibilitatea

reactualizării creanței creditorului invocându-se dispozițiile art. 6 alin. (1)

din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la

Convenție.

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamanta M.G. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Reclamanta, prin motivele

de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă

interpretarea greșită a temeiurilor de fapt și de drept deoarece obiectul

acțiunii îl constituie reactualizarea în raport de rata inflației a sumelor

stabilite în anul 2000, datorită duratei excesiv de mare a procedurii

judiciare, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului precum și art. 1 din Protocolul nr. 1.

Se arată că au fost

încălcate dispozițiile art. 1073 C. civ. potrivit cărora creditorul are dreptul

de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. Prevederile art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. se referă la actualizarea creanței cuprinsă în titlul

executoriu și nu la actualizarea sumei ca urmare a procedurii judiciare.

Nu poate fi primit

argumentul instanței în sensul că nu a solicitat reactualizarea creanței pentru

că în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză contabilă pentru

actualizarea despăgubirilor stabilite în 2000.

Faptul că acțiunea a

fost admisă după 7 ani nu este imputabil reclamantei, așa încât suma la care a

fost obligat Statul român în 2007 și plătită în 2008 și stabilită în 2000 nu

reprezintă valoarea reală a daunelor cauzate ca urmare a confiscării ilegale a

averii.

În susținerea

recursului se invocă cea mai mare parte a doctrinei și practicii judiciare

interne precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: Tășchină

împotriva României, Virgil Ionescu împotriva României și Cristian Ionescu

împotriva României.

Statul român, prin

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică

decizia întrucât instanța de apel a omis faptul că obligația stabilită prin

Decizia civilă nr. 666/2007 a fost stinsă prin plată, urmare a cererii de

executare formulate de reclamantă la 18 februarie 2008, completată la 21 martie

2008.

Suma de 292.730 RON,

fiind executată, nu mai putea fi susceptibilă de actualizare deoarece

reclamanta nu mai avea calitatea de creditor, iar recurentul nu mai era

debitorul acesteia.

Se apreciază că suma

de 1050 RON, cheltuieli de judecată, nu mai putea fi solicitată pe cale

separată deoarece Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor

de judecată solicitate, iar reclamanta avea posibilitatea formulării în

termenul de recurs a unei cereri de completare dispozitivului.

Deși legal citați,

niciunul dintre recurenți nu au formulat întâmpinare la recursul potrivnic în

condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrat

și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține cele ce urmează.

Urmare a pronunțării

Deciziei nr. 666/R din 7 decembrie 2007 de către Curtea de Apel Galați, secția

civilă, reclamanta a devenit titulara unui drept de creanță în contra Statului

român în cuantum de 292.730 RON.

Reclamanta a

solicitat pârâtului îndeplinirea strictă a obligației stabilită prin titlul

executoriu, reprezentat de hotărârea judecătorească la 18 februarie 2008 și la

21 martie 2008 când a indicat contul unde urmau să-i fie virați banii, executarea

efectuându-se la 25 aprilie 2008.

Drept urmare, la data

formulării cererii de chemare în judecată, 17 iulie 2008, reclamanta nu mai

avea un bun ori speranța legitimă de a avea un bun în sensul art. 1 din

Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, întrucât obligația fusese stinsă prin plată conform

art. 1091 C. civ.

Anterior stingerii

obligației, reclamanta avea la îndemână dispozițiile art. 371

2

C.

proc. civ., indicate de altfel și de reclamantă în cererea introductivă de

instanță ca temei de drept aplicabil cauzei, conform cărora valoarea obligației

stabilită în bani poate fi actualizată, prevederi legale la care aceasta nu a

apelat, câtă vreme a solicitat doar executarea sumei înscrisă în titlul

executoriu.

Potrivit

jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, Decizia nr. 204/2005, în temeiul principiului

constituțional al accesului liber la justiție, creditorul putea formula și o

acțiune de drept comun pentru actualizarea obligației stabilită în bani prin

hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, chiar dacă există și

posibilitatea reactualizării, reglementată prin art. 371

2

C. proc.

civ., prin executorul judecătoresc, procedură la care a apelat și reclamanta.

Numai că, acțiunea trebuia formulată anterior stingerii raporturilor juridice

dintre părți, respectiv în perioada în care acestea aveau calitatea de creditor

și, respectiv, debitor.

Cu alte cuvinte, după

stingerea raporturilor juridice dintre părți prin plată, creanța nu mai poate

fi reactualizată.

Deosebit de aceasta,

pe parcursul procesului finalizat prin emiterea titlului executoriu, reclamanta

putea uza în etapa procesuală a apelului de mijloacele înscrise în art. 294

alin. (2) C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 316 C. proc.

civ., reglementări ce permiteau paralizarea inflației, prin solicitarea de a se

acorda „dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri

ivite după darea hotărârii primei instanțe".

Referitor la

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de recurentă ca

relevantă, Înalta Curte reține că cele statuate prin deciziile menționate nu au

incidență în cauză pentru argumentele ce succed.

Prin Hotărârea din 28

iunie 2005 în cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 306/2006, Curtea a amintit că executarea unei sentințe

sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces",

în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție și că dreptul la instanță ar fi

iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre

judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul

unei părți.

Cauza Tășchină

împotriva României, soluționată prin Hotărârea de la 1 iulie 2008, nepublicată

în M. Of. al României, repune în discuție durata excesivă a procedurii

încălcarea art. 6 din Convenție sub acest aspect obligă statul la 6000 Euro

pentru prejudiciul moral suferit.

Totodată, a hotărât

că nu se va pronunța cu privire la temeinicia capătului de cerere întemeiat pe

art. 1 din Protocolul nr. 1 întrucât nu poate face speculații cu privire la

valoarea reală a creanței reclamantului dacă durata procedurii ar fi fost

rezonabilă, avându-se în vedere și că perioada care trebuie luată în

considerare a debutat abia la 20 iunie 1994, odată cu ratificarea Convenției de

către România.

Din cele expuse

rezultă obligarea Statului la plata unor daune morale pentru durata excesivă a

procedurii și nu a nereactualizării creanței.

În cauza Dan Cristian

Ionescu contra României soluționat prin Hotărârea din 14 aprilie 2009,

nepublicată în M. Of. al României s-a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) al

Convenției pentru durata excesivă a procedurii, cât și a art. 1 din Protocolul

nr. 1, urmare a executării unei creanțe stabilite de instanță la 23 decembrie

1997, definitivă și executorie la 10 aprilie 1998, abia în 24 noiembrie 2002.

Reclamanta nu a

învestit instanța cu analiza duratei procedurii, prin raportare la complexitatea

cauzei, a comportamentului reclamantului și cel al autorității competente, și a

obiectului litigiului pentru persoanele în cauză, pentru a se stabili

caracterul excesiv al procedurii ce ar determina acordarea de daune morale.

Hotărârea judecătorească

din prezenta cauză a fost executată într-o perioadă de timp rezonabilă de la

data pronunțării ce a coincis cu stabilirea prejudiciului, 4 luni, așa încât

accesul la justiție garantat de art. 6 din Convenție a fost respectat.

Cu referire la

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă

în procesul anterior, instanța reține cele ce urmează.

În cazul în. care

instanța omite să se pronunțe asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de

judecată, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3

ani de la rămânerea definitivă/irevocabilă în cauză, prin care i s-a acordat

câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 C. civ.

Așadar, demersul

judiciar al reclamantei din prezenta cauză cu referire la recuperarea cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1050 RON efectuate de autorul reclamantei M.C. în

Dosarul nr. 2461/C/2000 al Tribunalului Galați a fost corect soluționat de

ambele instanțe de fond.

Înalta Curte, pentru

argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C.

proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul

pârâtului, va modifica în parte decizia în sensul că va admite apelul pârâtului

împotriva sentinței, pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge

capătul de cerere privind actualizarea creanței de 292.730 RON. Celelalte

dispoziții ale deciziei și sentinței vor fi menținute.

Pentru aceleași

considerente, recursul reclamantei va fi respins în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați împotriva Deciziei

civile nr. 25/A/26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică decizia în

parte, în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinței civile nr. 855

din 27 mai 2009 a Tribunalului Galați, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind actualizarea creanței

de 292.730 RON.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei și ale sentinței.

Respinge recursul

declarat de reclamanta împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG