ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5849/2010

Prin cererea înregistrată la nr. 5065/121/2009 pe rolul Tribunalului Galați reclamanta M.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 336.640 RON, reprezentând reactualizarea sumei de 292.730, despăgubire la care a fost obligat irevocabil pârâtul prin Decizia civilă nr. 666 din 7 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați și la plata sumei de 25.000 Iei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat în perioada 2000 - 2007 cu soluționarea Dosarului nr. 770/C/2002 în toate fazele procesuale.

În motivarea în fapt a acțiunii reclamanta a arătat că evaluarea pagubelor pentru care au fost acordate despăgubirile prin Decizia civilă nr. 666/2007 a fost efectuată de experți în anul 2000, în Dosarul nr. 2461 /C/2000, însă datorită faptului că soluționarea acelei cauze a durat 7 ani, despăgubirea acordată, deși în anul 2000 reprezenta valoarea reală a pagubelor suferite, în anul 2007, ca urmare a inflației monedei naționale, suma de 292.730 RON nu mai reprezintă valoarea exactă a pagubelor și despăgubirilor suferite și solicitate în instanță. Reclamanta a mai arătat că instanța de recurs, deși s-a solicitat, a omis a se pronunța asupra obligării Statului Român la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorarii experți, onorariu avocat și cheltuieli de transport.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073 C. civ., raportat la art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ., art. 480 - 483 și art. 998 C. civ. și art. 274 C. pro. civ. În urma analizării probelor administrate, prin Sentința civilă nr. 855 din 27 mai 2009, Tribunalul Galați a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat Statul Român să plătească acesteia suma de 9.628,63 RON reprezentând diferența rezultată din actualizarea creanței în sumă de 292.730 RON pe perioada 8 decembrie 2007 - 30 aprilie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut în esență faptul că actualizarea datoriei poate fi făcută și după achitarea acesteia, invocându-se dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Curtea de Apel Galați, secția civilă, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, prin Decizia nr. 25A din 26 ianuarie 2010, a respins căile de atac ca nefondate pentru motivele ce urmează. Referitor la apelul reclamantei, Curtea a constatat că debitul a fost stabilit prin Decizia civilă nr. 666/2007 la suma de 292.730 RON iar actualizarea acesteia trebuie să cuprindă perioada dintre data pronunțării deciziei și data plății respectiv 30 aprilie 2008 întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. La pronunțarea Deciziei nr. 666/2007 instanța a avut în vedere faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pe baza evaluărilor făcute de experți, fără a solicita și o actualizare la zi a acesteia, astfel că o cerere separată în acest sens nu mai poate fi făcută, avându-se în vedere tot dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc.

civ. Se consideră că și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod legal, avându-se în vedere dovezile făcute în acest sens. Apelul pârâtului nu este întemeiat întrucât potrivi dispozițiile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. acțiunea reclamantului este admisibilă, actualizarea fiind admisibilă pentru perioada până la data efectuării plăți datoriei. În sprijinul susținerilor s-a invocat și Hotărârea din data de 1 iulie 2008 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a statuat posibilitatea reactualizării creanței creditorului invocându-se dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanta M.G. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Reclamanta, prin motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă interpretarea greșită a temeiurilor de fapt și de drept deoarece obiectul acțiunii îl constituie reactualizarea în raport de rata inflației a sumelor stabilite în anul 2000, datorită duratei excesiv de mare a procedurii judiciare, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului precum și art. 1 din Protocolul nr. 1. Se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 1073 C. civ. potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației.

Prevederile art. 371 2 alin. (3) C. proc. civ. se referă la actualizarea creanței cuprinsă în titlul executoriu și nu la actualizarea sumei ca urmare a procedurii judiciare. Nu poate fi primit argumentul instanței în sensul că nu a solicitat reactualizarea creanței pentru că în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză contabilă pentru actualizarea despăgubirilor stabilite în 2000. Faptul că acțiunea a fost admisă după 7 ani nu este imputabil reclamantei, așa încât suma la care a fost obligat Statul român în 2007 și plătită în 2008 și stabilită în 2000 nu reprezintă valoarea reală a daunelor cauzate ca urmare a confiscării ilegale a averii. În susținerea recursului se invocă cea mai mare parte a doctrinei și practicii judiciare interne precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului: Tășchină împotriva României, Virgil Ionescu împotriva României și Cristian Ionescu împotriva României.

Statul român, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critică decizia întrucât instanța de apel a omis faptul că obligația stabilită prin Decizia civilă nr. 666/2007 a fost stinsă prin plată, urmare a cererii de executare formulate de reclamantă la 18 februarie 2008, completată la 21 martie 2008. Suma de 292.730 RON, fiind executată, nu mai putea fi susceptibilă de actualizare deoarece reclamanta nu mai avea calitatea de creditor, iar recurentul nu mai era debitorul acesteia. Se apreciază că suma de 1050 RON, cheltuieli de judecată, nu mai putea fi solicitată pe cale separată deoarece Curtea de Apel Galați nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată solicitate, iar reclamanta avea posibilitatea formulării în termenul de recurs a unei cereri de completare dispozitivului.

Deși legal citați, niciunul dintre recurenți nu au formulat întâmpinare la recursul potrivnic în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrat și a dispozițiilor legale incidente în cauză reține cele ce urmează. Urmare a pronunțării Deciziei nr. 666/R din 7 decembrie 2007 de către Curtea de Apel Galați, secția civilă, reclamanta a devenit titulara unui drept de creanță în contra Statului român în cuantum de 292.730 RON.

Reclamanta a solicitat pârâtului îndeplinirea strictă a obligației stabilită prin titlul executoriu, reprezentat de hotărârea judecătorească la 18 februarie 2008 și la 21 martie 2008 când a indicat contul unde urmau să-i fie virați banii, executarea efectuându-se la 25 aprilie 2008. Drept urmare, la data formulării cererii de chemare în judecată, 17 iulie 2008, reclamanta nu mai avea un bun ori speranța legitimă de a avea un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât obligația fusese stinsă prin plată conform art. 1091 C. civ. Anterior stingerii obligației, reclamanta avea la îndemână dispozițiile art. 371 2 C. proc.

civ., indicate de altfel și de reclamantă în cererea introductivă de instanță ca temei de drept aplicabil cauzei, conform cărora valoarea obligației stabilită în bani poate fi actualizată, prevederi legale la care aceasta nu a apelat, câtă vreme a solicitat doar executarea sumei înscrisă în titlul executoriu. Potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 204/2005, în temeiul principiului constituțional al accesului liber la justiție, creditorul putea formula și o acțiune de drept comun pentru actualizarea obligației stabilită în bani prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, chiar dacă există și posibilitatea reactualizării, reglementată prin art. 371 2 C. proc.

civ., prin executorul judecătoresc, procedură la care a apelat și reclamanta. Numai că, acțiunea trebuia formulată anterior stingerii raporturilor juridice dintre părți, respectiv în perioada în care acestea aveau calitatea de creditor și, respectiv, debitor. Cu alte cuvinte, după stingerea raporturilor juridice dintre părți prin plată, creanța nu mai poate fi reactualizată. Deosebit de aceasta, pe parcursul procesului finalizat prin emiterea titlului executoriu, reclamanta putea uza în etapa procesuală a apelului de mijloacele înscrise în art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aplicabile și în recurs conform art. 316 C. proc.

civ., reglementări ce permiteau paralizarea inflației, prin solicitarea de a se acorda „dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe". Referitor la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată de recurentă ca relevantă, Înalta Curte reține că cele statuate prin deciziile menționate nu au incidență în cauză pentru argumentele ce succed. Prin Hotărârea din 28 iunie 2005 în cauza Virgil Ionescu împotriva României, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 306/2006, Curtea a amintit că executarea unei sentințe sau hotărâri trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces", în sensul art. 6 paragraf 1 din Convenție și că dreptul la instanță ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți.

Cauza Tășchină împotriva României, soluționată prin Hotărârea de la 1 iulie 2008, nepublicată în M. Of. al României, repune în discuție durata excesivă a procedurii încălcarea art. 6 din Convenție sub acest aspect obligă statul la 6000 Euro pentru prejudiciul moral suferit. Totodată, a hotărât că nu se va pronunța cu privire la temeinicia capătului de cerere întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 întrucât nu poate face speculații cu privire la valoarea reală a creanței reclamantului dacă durata procedurii ar fi fost rezonabilă, avându-se în vedere și că perioada care trebuie luată în considerare a debutat abia la 20 iunie 1994, odată cu ratificarea Convenției de către România. Din cele expuse rezultă obligarea Statului la plata unor daune morale pentru durata excesivă a procedurii și nu a nereactualizării creanței.

În cauza Dan Cristian Ionescu contra României soluționat prin Hotărârea din 14 aprilie 2009, nepublicată în M. Of. al României s-a constatat încălcarea art. 6 alin. (1) al Convenției pentru durata excesivă a procedurii, cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1, urmare a executării unei creanțe stabilite de instanță la 23 decembrie 1997, definitivă și executorie la 10 aprilie 1998, abia în 24 noiembrie 2002. Reclamanta nu a învestit instanța cu analiza duratei procedurii, prin raportare la complexitatea cauzei, a comportamentului reclamantului și cel al autorității competente, și a obiectului litigiului pentru persoanele în cauză, pentru a se stabili caracterul excesiv al procedurii ce ar determina acordarea de daune morale.

Hotărârea judecătorească din prezenta cauză a fost executată într-o perioadă de timp rezonabilă de la data pronunțării ce a coincis cu stabilirea prejudiciului, 4 luni, așa încât accesul la justiție garantat de art. 6 din Convenție a fost respectat. Cu referire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procesul anterior, instanța reține cele ce urmează. În cazul în. care instanța omite să se pronunțe asupra solicitării de acordare a cheltuielilor de judecată, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă/irevocabilă în cauză, prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 998-999 C. civ.

Așadar, demersul judiciar al reclamantei din prezenta cauză cu referire la recuperarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1050 RON efectuate de autorul reclamantei M.C. în Dosarul nr. 2461/C/2000 al Tribunalului Galați a fost corect soluționat de ambele instanțe de fond. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va admite recursul pârâtului, va modifica în parte decizia în sensul că va admite apelul pârâtului împotriva sentinței, pe care o va schimba în parte în sensul că va respinge capătul de cerere privind actualizarea creanței de 292.730 RON. Celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței vor fi menținute.

Pentru aceleași considerente, recursul reclamantei va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați împotriva Deciziei civile nr. 25/A/26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică decizia în parte, în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinței civile nr. 855 din 27 mai 2009 a Tribunalului Galați, secția civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că respinge capătul de cerere privind actualizarea creanței de 292.730 RON. Menține celelalte dispoziții ale deciziei și ale sentinței. Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010. Procesat de GGC - DG