ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5091/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 402/121 din 19 ianuarie 2007 M.V. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând reparația materială și morală pentru arestarea sa nelegală din perioada 2 martie 1999 -26 octombrie 2001. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la delapidare și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, la data de 2 martie 1999 fiind luată măsura arestării preventive, prelungită ulterior de instanță până la data de 26 octombrie 2001. Prin rechizitoriul din 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen. pentru infracțiunea de complicitate la delapidare și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, soluție ce i-a fost comunicată la data de 13 aprilie 2006. Reclamantul a evaluat prejudiciul material la suma de 30.000 lei, în valoare actualizată, constând în drepturile salariale de care a fost lipsit pe perioada arestării preventive și cheltuielile efectuate de familie cu angajarea de avocați, deplasările și cazarea la instanțele din Iași și București, unde au fost judecate toate procesele privind prelungirea arestării preventive, pachetele la care avea dreptul (alimente, țigări). În ceea ce privește prejudiciul moral, reclamantul a invocat trauma psihică directă provenind din arestare, accentuată de publicitatea făcută presupusei fapte, de declarațiile și comunicatele făcute de organele de urmărire penală, care au avut ca efect imediat transformarea într-o persoană ce constituie pericol social.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 504 alin. (3) și art. 505 C. proc. pen. în referire la art. 998 C. civ. Prin Decizia nr. 1215 din 28 iunie 2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 august 2008, Tribunalul Galați, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin M.F.P. să plătească reclamantului următoarele sume reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material: 68.658,713 lei - salarii nete de care ar fi beneficiat în perioada 2 martie 1999 - 26 octombrie 2001; 2.799,3241 lei - dobânda legală aferentă acestor salarii; 15.000 lei - cheltuieli de transport și 25.978,7637 lei - valoarea actualizată cu coeficientul de inflație a cheltuielilor de transport.

Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 300.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral și 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 94/ A din 9 mai 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul Statului Român reprezentate de M.F.P. și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 8010,9923 lei cu tidu de drepturi salariale ce au fost actualizate cu rata inflației. Totodată, a obligat pârâtul la plata contravalorii transportului la locul de detenție (25 călătorii) și a menținut cuantumul daunelor morale acordate, fiind înlăturate dispozițiile contrare. De asemenea, a obligat pe reclamant la 300 lei cheltuieli către apelant.

Prin Decizia nr. 7991 din 11 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul pârâtului Statul Român prin M.F.P. și a casat în parte decizia dată în apel, cauza fiind trimisă la aceeași instanță spre rejudecarea motivului de apel privind cuantumul cheltuielilor de transport. Celelalte dispoziții ale deciziei au fost menținute. S-a reținut că este justă critica referitoare la nedeterminarea cuantumului contravalorii cheltuielilor de transport. Pentru obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, cuantumul prejudiciului trebuie să fie cert.

Or, în dispozitivul deciziei recurate s-a inserat „obligă pârâtul la plata contravalorii transportului la locul de detenție - 25 călătorii". Cu prilejul rejudecării sub acest aspect urmează să se stabilească dacă există în patrimoniul reclamantului un prejudiciu material „cheltuieli de transport" și dacă acesta este cert, s-a mai reținut în considerentele deciziei de casare.

În rejudecare, prin Decizia nr. 342/ A din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat „în parte sentința nr. 1215/2007 a Tribunalului Galați și cu privire la cuantumul cheltuielilor de transport și anume 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei și 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei". Pentru a se hotărî în acest fel a fost completat probatoriul administrat pe capătul de cerere privind acoperirea prejudiciului cauzat de transportul la locul de detenție al reclamantului cu o expertiză extrajudiciară contabilă. Instanța de apel a reținut că fișa de evidență din penitenciar face dovada că reclamantul a fost vizitat la locul de detenție de 23 de ori de soție, o dată de socrul său și o dată de avocatul Vrabie Marcel.

Potrivit expertizei, pentru fiecare călătorie s-a consumat combustibil de 33,08 E. La stabilirea prejudiciului s-a luat în calcul doar c/val. combustibilului, consumat de un autoturism pe ruta Galați-Iași, consumul mediu în toate normativele fiind de 7,5 1/10 km. S-a reținut valoarea stabilită prin expertiză, însă exprimată în lei, întrucât, în prezent, în România, tranzacțiile se pot face doar în lei.

Nu au fost cuprinse în prejudiciu cheltuielile de întreținere ale automobilului cu care s-a deplasat vizitatorul pentru că nu s-a făcut dovada că ar fi existat mașină personală și nici că cele 25 de călătorii ar fi presupus efectuarea unor cheltuieli destinate doar acestor deplasări (taxă de drum, asigurare, amortizare, piese de schimb, consumabile etc.) Față de aceste considerente și în virtutea principiului civil de reparare integrală a prejudiciului încercat ca urmare a privării de libertate ilegale, s-a constatat, pe baza probelor administrate, un prejudiciu de numai 3.469,2 lei și nu 15.000 lei (sau 25.978,7637 - valoarea actualizată a celor 15.000 lei), astfel încât a fost admis apelul Statului Român și pe acest capăt de cerere.

Împotriva acestei ultime decizii, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Galați a declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând cazurile de nelegalitate prevăzute de punctele 6, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în rejudecare, instanța i-a admis apelul și a dispus obligarea sa la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei și 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei". În acest fel, i-ar fi fost îngreunată situația în propria cale de atac, iar instanța de apel s-a pronunțat extrapetita în sensul că, deși prin cererea de apel a solicitat respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de transport, ca nefondat, instanța a admis apelul obligând însă tot pe recurent la plată, deși acesta nu a cerut diminuarea cuantumului despăgubirilor, ci respingerea în totalitate a acestora.

Așa fiind, soluția echivalează cu o admitere a unui apel al reclamantului, pe care însă acesta nu l-a formulat. În al doilea rând, dispozitivul deciziei este în vădită contradicție cu considerentele hotărârii unde se menționează faptul că prejudiciul s-a dovedit a fi de numai 3.469,2 lei și nu 15.000 lei (sau 25.978,7637-valoarea actualizată a celor 15.000 lei). O altă greșeală a instanței, a mai susținut recurentul, constă în aceea că a acordat despăgubiri pentru 25 de călătorii și nu pentru 20, câte au fost menționate în raportul de expertiză extrajudiciar. De asemenea, instanța de apel a mai greșit și în sensul că a dublat despăgubirile, acordând pe de o parte contravaloarea în lei a sumei în euro (fără să precizeze cursul avut în vedere), iar pe de altă parte a acordat și valoarea actualizată a celor 15.000 de lei, deși în sentință este menționată suma de 1.500 lei, respectiv 25.978,7637 lei, care nu are nici un corespondent cu suma de 3.469,2 lei.

Recurentul a mai susținut și că nu se poate reține actualizarea întrucât despăgubirea s-a stabilit în euro, iar pe de altă parte chestiunea actualizării nu s-a pus în discuție. Recurentul a mai arătat că reclamantul nu a obiectat la expertiza contabilă administrată în cauză în primul ciclu procesual, care a concluzionat că nu se pot stabili cheltuielile de transport, pentru că nu au fost puse la dispoziție documente justificative în vederea expertizării, așa încât este de neînțeles soluția instanțelor de a despăgubi cu orice chip reclamantul în cauză. Recurentul a mai susținut și că în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert. In deplin acord cu dispoziția instanței de recurs, în rejudecare, instanța trebuia să constate faptul că reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pretins este cert, respectiv că acesta nu rezultă din documente justificative.

Dovada unei plăți nu rezultă decât din înscrisuri, care în cauză nu s-au administrat în conformitate cu disp. art. 1169 C. civ. Fișa de evidență nu face dovada decât a faptului că deținutul a primit vizite, nu și a cheltuielii cu transportul, astfel încât se pot avansa numai presupuneri, nu și certitudini, așa cum a dispus instanța de recurs. În același sens, nici raportul de expertiză extrajudiciară nu face dovada unui fapt cert, ci a unor supoziții; expertul nu a făcut altceva decât să prezinte un calcul absolut teoretic asupra unor presupuse cheltuieli.

Examinând motivele de recurs, se constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Astfel, în primul ciclu procesual, prin Decizia nr. 94/2008 a Curții de Apel Galați a fost admis apelul Statului Român și a fost modificată în parte sentința primei instanțe, în sensul diminuării sumelor reprezentând drepturile salariale și obligării apelantului la plata contravalorii transportului la locul de detenție pentru 25 de călătorii. Au fost menținute daunele morale acordate reclamantului. Recursul declarat de Statul Român împotriva acestei hotărâri a fost admis, iar cau^a trimisă spre rejudecare numai cu privire la motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de transport^ celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 94/2008 fiind menținute.

După cum rezultă din conținutul deciziei recurate (considerente și dispozitiv), pronunțată cu ocazia rejudecării apelului în limitele stabilite de instanța de recurs, apelul Statului Român a fost admis și cu privire la cuantumul cheltuielilor de transport. În loc de obligarea acestuia la 15.000 lei cheltuieli de transport și 25.978,7637 lei reprezentând valoarea actualizată cu coeficientul de inflație a acestor cheltuieli, după cum s-a dispus prin sentința primei instanțe nr. 1215/2007 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 august 2007, pârâtul Statul Român a fost obligat la 3.469,2 lei.

Așa fiind, este vădit neadevărată susținerea recurentului potrivit cu care în rejudecare, instanța de apel a dispus obligarea sa la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei si 25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei". În consecință, toate criticile ce decurg din această interpretare eronată a dispozitivului și considerentelor instanței de apel sunt la rândul lor vădit nefondate. Astfel, nu se poate reține că recurentului i s-ar fi îngreunat situația în propria cale de atac, de vreme ce cuantumul acestor despăgubiri a fost micșorat. Nu se poate reține nici că instanța de apel s-ar fi pronunțat extra petita și nici că ar fi admis un apel nedeclarat al reclamantului. În rejudecare, în raport de probele administrate, au fost găsite parțial fondate criticile pârâtului referitoare la cheltuielile de transport, constatându-se că reclamantul a suferit un prejudiciu material cu acest titlu, dar în cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanță.

Nu este fondată nici susținerea privind contradicția dintre considerente și dispozitiv, redarea în precedent a acestora demonstrând concordanța considerentelor deciziei recurate cu dispozitivul, și anume că recurentul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 3.469,2 lei, reprezentând prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deținut nelegal. De asemenea, nu este fondată nici susținerea referitoare la dublarea despăgubirilor, întrucât recurentul nu a fost obligat atât la contravaloarea în lei a sumei în euro, cât și la valoarea actualizată a celor 15.000 lei (respectiv 25.978,7637 lei), așa cum total neadevărat afirmă recurentul.

Din dispozitiv, confirmat de considerente, rezultă, fără echivoc, că recurentul a fost obligat, după cum s-a arătat în precedent, la 3469,2 lei. Cât privește criticile referitoare la numărul călătoriilor, modul de calcul al sumei la care recurentul a fost obligat, acestea nu se pot constitui motiv de analiză în recurs, întrucât vizează stabilirea situației de fapt. De altfel, sunt contrazise de lucrările de la dosar: numărul vizitelor a fost reținut pe baza celor consemnate în fișa de evidență din penitenciar și nu din raportul de expertiză extrajudiciar depus în rejudecare, care a fost avut în vedere numai din punctul de vedere al calculului consumului de combustibil pentru o călătorie.

Raportul de expertiză cuprinde constatările tehnice făcute de expert exclusiv asupra elementelor de fapt supuse judecății, constatări ce reprezintă rezultatul unor raționamente precise și verificabile, și nu supoziții ori aprecieri, cum afirmă recurentul, în timp ce operațiunea de valorizare a acestor constatări este atributul exclusiv al judecătorului. Lipsa de obiecțiuni din partea reclamantului la expertiza administrată în primul ciclu procesual, cât și constatările expertului făcute cu acea ocazie sunt fără relevanță, câtă vreme cauza a fost rejudecată pe acest aspect, în urma casării cu trimitere tocmai pentru acest motiv. Indicațiile din decizia de casare nu au fost și nici nu puteau fi în sensul afirmat de recurent, și anume acela că instanța de trimitere trebuia să constate faptul că reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pretins este cert, respectiv că acesta nu rezultă din documente justificative.

Instanța de trimitere a respectat indicațiile din decizia de casare și a administrat probe în baza cărora a stabilit că reclamantul a suferit un prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deținut nelegal, precum și valoarea acestui prejudiciu. Fișa de evidență din penitenciar face dovada vizitelor primite, așa cum corect a afirmat și recurentul, în timp ce pe baza constatărilor tehnice făcute de expert privind costul unei călătorii s-a stabilit suma datorată de recurent cu acest titlu. Referitor la chestiunea prescripției dreptului material la acțiune, ca motiv de recurs de ordine publică, se reține că aceasta a fost analizată, în cauza de față, în primul ciclu procesual, când instanța de recurs, a constatat irevocabil, că în mod corect, a fost respinsă de către instanțele de fond excepția respectivă.

Casarea atunci dispusă, așa cum s-a arătat, a fost făcută numai cu privire la motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de transport, astfel încât problema prescripției nu mai poate fi reanalizată în acest al doilea ciclu procesual. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.(1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Galați împotriva Deciziei nr. 342/ A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2010.