ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5091/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5091/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr. 402/121 din 19

ianuarie 2007 M.V. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000

lei reprezentând reparația materială și morală pentru arestarea sa nelegală din

perioada 2 martie 1999 -26 octombrie 2001.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la

delapidare și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, la data de 2 martie

1999 fiind luată măsura arestării preventive, prelungită ulterior de instanță

până la data de 26 octombrie 2001.

Prin rechizitoriul din 2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus scoaterea sa de sub

urmărire penală în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de

complicitate la delapidare și în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru

infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, soluție ce i-a fost

comunicată la data de 13 aprilie 2006.

Reclamantul a evaluat prejudiciul

material la suma de 30.000 lei, în valoare actualizată, constând în drepturile

salariale de care a fost lipsit pe perioada arestării preventive și

cheltuielile efectuate de familie cu angajarea de avocați, deplasările și cazarea

la instanțele din Iași și București, unde au fost judecate toate procesele

privind prelungirea arestării preventive, pachetele la care avea dreptul

(alimente, țigări).

În ceea ce privește prejudiciul moral,

reclamantul a invocat trauma psihică directă provenind din arestare, accentuată

de publicitatea făcută presupusei fapte, de declarațiile și comunicatele făcute

de organele de urmărire penală, care au avut ca efect imediat transformarea

într-o persoană ce constituie pericol social.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 504 alin. (3) și art. 505 C. proc. pen. în referire la art.

998 C. civ.

Prin Decizia nr. 1215 din 28 iunie

2007, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 august 2008,

Tribunalul Galați, secția civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat Statul

Român prin M.F.P. să plătească reclamantului următoarele sume reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul material: 68.658,713 lei - salarii nete de care

ar fi beneficiat în perioada 2 martie 1999 - 26 octombrie 2001; 2.799,3241 lei

- dobânda legală aferentă acestor salarii; 15.000 lei - cheltuieli de transport

și 25.978,7637 lei - valoarea actualizată cu coeficientul de inflație a

cheltuielilor de transport.

Prin aceeași sentință, pârâtul a fost

obligat la plata sumei de 300.000 lei reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul moral și 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 94/ A din 9 mai 2008,

Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul Statului Român

reprezentate de M.F.P. și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în

sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 8010,9923 lei cu tidu de drepturi

salariale ce au fost actualizate cu rata inflației. Totodată, a obligat pârâtul

la plata contravalorii transportului la locul de detenție (25 călătorii) și a

menținut cuantumul daunelor morale acordate, fiind înlăturate dispozițiile

contrare. De asemenea, a obligat pe reclamant la 300 lei cheltuieli către

apelant.

Prin Decizia nr. 7991 din 11 decembrie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul pârâtului Statul Român prin M.F.P. și a casat în

parte decizia dată în apel, cauza fiind trimisă la aceeași instanță spre

rejudecarea motivului de apel privind cuantumul cheltuielilor de transport.

Celelalte dispoziții ale deciziei au fost menținute.

S-a reținut că este justă critica

referitoare la nedeterminarea cuantumului contravalorii cheltuielilor de

transport.

Pentru obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri materiale, cuantumul prejudiciului trebuie să fie cert. Or, în

dispozitivul deciziei recurate s-a inserat „obligă pârâtul la plata

contravalorii transportului la locul de detenție - 25 călătorii".

Cu prilejul rejudecării sub acest

aspect urmează să se stabilească dacă există în patrimoniul reclamantului un

prejudiciu material „cheltuieli de transport" și dacă acesta este cert,

s-a mai reținut în considerentele deciziei de casare.

În rejudecare, prin Decizia nr. 342/ A

din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a admis apelul

declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat „în

parte sentința nr. 1215/2007 a Tribunalului Galați și cu privire la cuantumul

cheltuielilor de transport și anume 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei și

25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei".

Pentru a se hotărî în acest fel a fost

completat probatoriul administrat pe capătul de cerere privind acoperirea

prejudiciului cauzat de transportul la locul de detenție al reclamantului cu o

expertiză extrajudiciară contabilă.

Instanța de apel a reținut că fișa de

evidență din penitenciar face dovada că reclamantul a fost vizitat la locul de

detenție de 23 de ori de soție, o dată de socrul său și o dată de avocatul

Vrabie Marcel.

Potrivit expertizei, pentru fiecare

călătorie s-a consumat combustibil de 33,08 E.

La stabilirea prejudiciului s-a luat

în calcul doar c/val. combustibilului, consumat de un autoturism pe ruta

Galați-Iași, consumul mediu în toate normativele fiind de 7,5 1/10 km. S-a

reținut valoarea stabilită prin expertiză, însă exprimată în lei, întrucât, în

prezent, în România, tranzacțiile se pot face doar în lei.

Nu au fost cuprinse în prejudiciu

cheltuielile de întreținere ale automobilului cu care s-a deplasat vizitatorul

pentru că nu s-a făcut dovada că ar fi existat mașină personală și nici că cele

25 de călătorii ar fi presupus efectuarea unor cheltuieli destinate doar

acestor deplasări (taxă de drum, asigurare, amortizare, piese de schimb,

consumabile etc.)

Față de aceste considerente și în

virtutea principiului civil de reparare integrală a prejudiciului încercat ca

urmare a privării de libertate ilegale, s-a constatat, pe baza probelor

administrate, un prejudiciu de numai 3.469,2 lei și nu 15.000 lei (sau

25.978,7637 - valoarea actualizată a celor 15.000 lei), astfel încât a fost

admis apelul Statului Român și pe acest capăt de cerere.

Împotriva acestei ultime decizii,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Galați a declarat, în termen legal, prezentul recurs, invocând cazurile de

nelegalitate prevăzute de punctele 6, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul

a susținut că în rejudecare, instanța i-a admis apelul și a dispus obligarea sa

la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei și 25.978,7637 lei valoarea

actualizată a celor 15.000 lei".

În acest fel, i-ar fi fost îngreunată

situația în propria cale de atac, iar instanța de apel s-a pronunțat

extrapetita în sensul că, deși prin cererea de apel a solicitat respingerea

capătului de cerere privind cheltuielile de transport, ca nefondat, instanța a

admis apelul obligând însă tot pe recurent la plată, deși acesta nu a cerut

diminuarea cuantumului despăgubirilor, ci respingerea în totalitate a acestora.

Așa fiind, soluția echivalează cu o

admitere a unui apel al reclamantului, pe care însă acesta nu l-a formulat.

În al doilea rând, dispozitivul

deciziei este în vădită contradicție cu considerentele hotărârii unde se

menționează faptul că prejudiciul s-a dovedit a fi de numai 3.469,2 lei și nu

15.000 lei (sau 25.978,7637-valoarea actualizată a celor 15.000 lei).

O altă greșeală a instanței, a mai

susținut recurentul, constă în aceea că a acordat despăgubiri pentru 25 de

călătorii și nu pentru 20, câte au fost menționate în raportul de expertiză

extrajudiciar.

De asemenea, instanța de apel a mai

greșit și în sensul că a dublat despăgubirile, acordând pe de o parte

contravaloarea în lei a sumei în euro (fără să precizeze cursul avut în

vedere), iar pe de altă parte a acordat și valoarea actualizată a celor 15.000

de lei, deși în sentință este menționată suma de 1.500 lei, respectiv

25.978,7637 lei, care nu are nici un corespondent cu suma de 3.469,2 lei.

Recurentul a mai susținut și că nu se poate reține actualizarea întrucât

despăgubirea s-a stabilit în euro, iar pe de altă parte chestiunea actualizării

nu s-a pus în discuție.

Recurentul a mai arătat că reclamantul

nu a obiectat la expertiza contabilă administrată în cauză în primul ciclu

procesual, care a concluzionat că nu se pot stabili cheltuielile de transport,

pentru că nu au fost puse la dispoziție documente justificative în vederea

expertizării, așa încât este de neînțeles soluția instanțelor de a despăgubi cu

orice chip reclamantul în cauză.

Recurentul a mai susținut și că în

cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert. In deplin acord cu

dispoziția instanței de recurs, în rejudecare, instanța trebuia să constate faptul

că reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pretins este cert, respectiv că

acesta nu rezultă din documente justificative. Dovada unei plăți nu rezultă

decât din înscrisuri, care în cauză nu s-au administrat în conformitate cu

disp. art. 1169 C. civ. Fișa de evidență nu face dovada decât a faptului că

deținutul a primit vizite, nu și a cheltuielii cu transportul, astfel încât se

pot avansa numai presupuneri, nu și certitudini, așa cum a dispus instanța de

recurs.

În același sens, nici raportul de

expertiză extrajudiciară nu face dovada unui fapt cert, ci a unor supoziții;

expertul nu a făcut altceva decât să prezinte un calcul absolut teoretic asupra

unor presupuse cheltuieli.

Examinând motivele de recurs, se

constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, în primul ciclu procesual,

prin Decizia nr. 94/2008 a Curții de Apel Galați a fost admis apelul Statului

Român și a fost modificată în parte sentința primei instanțe, în sensul

diminuării sumelor reprezentând drepturile salariale și obligării apelantului

la plata contravalorii transportului la locul de detenție pentru 25 de

călătorii. Au fost menținute daunele morale acordate reclamantului.

Recursul declarat de Statul Român

împotriva acestei hotărâri a fost admis, iar cau^a trimisă spre rejudecare

numai cu privire la motivul de apel referitor la cuantumul cheltuielilor de

transport^ celelalte dispoziții ale Deciziei nr. 94/2008 fiind menținute.

După cum rezultă din conținutul

deciziei recurate (considerente și dispozitiv), pronunțată cu ocazia

rejudecării apelului în limitele stabilite de instanța de recurs, apelul

Statului Român a fost admis și cu privire la cuantumul cheltuielilor de

transport. În loc de obligarea acestuia la 15.000 lei cheltuieli de transport

și 25.978,7637 lei reprezentând valoarea actualizată cu coeficientul de

inflație a acestor cheltuieli, după cum s-a dispus prin sentința primei

instanțe nr. 1215/2007 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost îndreptată prin

încheierea din 21 august 2007, pârâtul Statul Român a fost obligat la 3.469,2

lei.

Așa fiind, este vădit neadevărată

susținerea recurentului potrivit cu care în rejudecare, instanța de apel a

dispus obligarea sa la „plata sumei de 3.469,2 lei în loc de 15.000 lei si

25.978,7637 lei valoarea actualizată a celor 15.000 lei".

În consecință, toate criticile ce

decurg din această interpretare eronată a dispozitivului și considerentelor

instanței de apel sunt la rândul lor vădit nefondate.

Astfel, nu se poate reține că

recurentului i s-ar fi îngreunat situația în propria cale de atac, de vreme ce

cuantumul acestor despăgubiri a fost micșorat.

Nu se poate reține nici că instanța de

apel s-ar fi pronunțat extra petita și nici că ar fi admis un apel nedeclarat

al reclamantului. În rejudecare, în raport de probele administrate, au fost

găsite parțial fondate criticile pârâtului referitoare la cheltuielile de

transport, constatându-se că reclamantul a suferit un prejudiciu material cu

acest titlu, dar în cuantum mai mic decât cel stabilit de prima instanță.

Nu este fondată nici susținerea

privind contradicția dintre considerente și dispozitiv, redarea în precedent a

acestora demonstrând concordanța considerentelor deciziei recurate cu

dispozitivul, și anume că recurentul a fost obligat la plata către reclamant a

sumei de 3.469,2 lei, reprezentând prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu

transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deținut nelegal.

De asemenea, nu este fondată nici

susținerea referitoare la dublarea despăgubirilor, întrucât recurentul nu a

fost obligat atât la contravaloarea în lei a sumei în euro, cât și la valoarea

actualizată a celor 15.000 lei (respectiv 25.978,7637 lei), așa cum total

neadevărat afirmă recurentul.

Din dispozitiv, confirmat de

considerente, rezultă, fără echivoc, că recurentul a fost obligat, după cum s-a

arătat în precedent, la 3469,2 lei.

Cât privește criticile referitoare la

numărul călătoriilor, modul de calcul al sumei la care recurentul a fost

obligat, acestea nu se pot constitui motiv de analiză în recurs, întrucât

vizează stabilirea situației de fapt.

De altfel, sunt contrazise de

lucrările de la dosar: numărul vizitelor a fost reținut pe baza celor

consemnate în fișa de evidență din penitenciar și nu din raportul de expertiză

extrajudiciar depus în rejudecare, care a fost avut în vedere numai din punctul

de vedere al calculului consumului de combustibil pentru o călătorie.

Raportul de expertiză cuprinde

constatările tehnice făcute de expert exclusiv asupra elementelor de fapt

supuse judecății, constatări ce reprezintă rezultatul unor raționamente precise

și verificabile, și nu supoziții ori aprecieri, cum afirmă recurentul, în timp

ce operațiunea de valorizare a acestor constatări este atributul exclusiv al

judecătorului.

Lipsa de obiecțiuni din partea reclamantului

la expertiza administrată în primul ciclu procesual, cât și constatările

expertului făcute cu acea ocazie sunt fără relevanță, câtă vreme cauza a fost

rejudecată pe acest aspect, în urma casării cu trimitere tocmai pentru acest

motiv.

Indicațiile din decizia de casare nu

au fost și nici nu puteau fi în sensul afirmat de recurent, și anume acela că

instanța de trimitere trebuia să constate faptul că reclamantul nu a dovedit că

prejudiciul pretins este cert, respectiv că acesta nu rezultă din documente

justificative.

Instanța de trimitere a respectat

indicațiile din decizia de casare și a administrat probe în baza cărora a

stabilit că reclamantul a suferit un prejudiciu datorat cheltuielilor făcute cu

transportul de către vizitatorii acestuia pe timpul cât a fost deținut nelegal,

precum și valoarea acestui prejudiciu. Fișa de evidență din penitenciar face

dovada vizitelor primite, așa cum corect a afirmat și recurentul, în timp ce pe

baza constatărilor tehnice făcute de expert privind costul unei călătorii s-a

stabilit suma datorată de recurent cu acest titlu.

Referitor la chestiunea prescripției

dreptului material la acțiune, ca motiv de recurs de ordine publică, se reține

că aceasta a fost analizată, în cauza de față, în primul ciclu procesual, când instanța

de recurs, a constatat irevocabil, că în mod corect, a fost respinsă de către

instanțele de fond excepția respectivă. Casarea atunci dispusă, așa cum s-a

arătat, a fost făcută numai cu privire la motivul de apel referitor la

cuantumul cheltuielilor de transport, astfel încât problema prescripției nu mai

poate fi reanalizată în acest al doilea ciclu procesual.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin.(1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

Galați împotriva Deciziei nr. 342/ A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

8 octombrie 2010.