ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9212/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9212/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1269 din 15

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, secția civilă, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. în baza Legii nr. 10/2001, în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și în

consecință, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de bani

reprezentând inflația la valoarea de 27.241,0218 lei (274.210.218 Rol), de la

data de 1 aprilie 2005 și până la data de 15 ianuarie 2008. A fost obligat

pârâtul și la plata daunelor morale în sumă de 3.000 Euro.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul M.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român obligarea la plata sumei de bani

reprezentând inflația de 274.210.218 Rol de la 1 aprilie 2005 și până la data

pronunțării unei hotărâri de către prima instanță, precum și suma de 100.000

Euro, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

precizat că a fost proprietarul unui imobil trecut abuziv în proprietatea

statului, la momentul apariției Legii nr. 10/2001 a formulat notificarea nr.

945/2001 depusă la Primăria Municipiului Galați, și după 4 ani de la notificare

i-a fost emisă dispoziția nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005 prin care i se acordau

despăgubiri în valoare de 274.210.218 Rol în titluri de valoare nominală,

folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau acțiuni ale societăților

comerciale tranzacționate pe piața de capital.

S-a mai susținut că Primăria

municipiului Galați nu a respectat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001

deoarece nu a emis dispoziția în termen de 60 de zile de la depunerea actelor

doveditoare, obligația fiind respectată după 4 ani de la notificare și numai la

intervenția reclamantului.

Prin sentința civilă nr. 1269 din 15

octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați s-a admis acțiunea formulată și

a fost obligat pârâtul să plătească suma de bani reprezentând inflația la

valoarea de 274.210.218 Rol la nivelul datei de 1 aprilie 2005 și până la 15 octombrie

2008 și suma de 3.000 Euro cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul, împreună cu soția sa Elena, a fost proprietarul

imobilului situat în Galați, str. Frunzei, fost nr. 112, imobil preluat abuziv

de către Statul Român în baza Decretului de expropriere nr. 73 din 24 februarie

1982.

La apariția Legii nr. 10/2001

reclamantul a înțeles să beneficieze de prevederile normei juridice speciale și

a formulat notificarea solicitată de această lege, înregistrată sub nr.

425/N/2001 de Biroul Executorului Judecătoresc „M.P.L.” Galați și transmisă

prin intermediul acestui executor judecătoresc Prefecturii Județului Galați.

Urmare acestor demersuri, Primăria

Municipiului Galați a constatat că imobilul nu poate fi restituit în natură și

a emis Dispoziția nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005 prin care reclamantului i se

stabilea ca valoare echivalentă a imobilului în discuție suma de 274.210.218

ROL, sumă în limita căreia reclamantului urma a i se acorda titluri de valoare

nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare, sau acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

În mod corect reclamantul a precizat

că, prin nerespectarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată,

dispoziția nu a fost emisă în termenul legal de 60 de zile de la data depunerii

actelor prevăzute de dispozițiile art. 23 din Lege, această dispoziție fiind

emisă la mai bine de patru ani de la notificare și numai în urma unor

insistențe deosebite ale reclamantului.

Deși drepturile și întinderea

acestora au fost stabilite în patrimoniul reclamantului încă de la data de 1

aprilie 2005, deși s-a stabilit o altă modalitate de acordare a drepturilor

prin apariția Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001 și privind

constituirea Fondului „Proprietatea” de la momentul emiterii Dispoziției nr.

1497/SR/2005 și până în prezent reclamantul a fost privat de drepturile sale

materiale și chiar a suferit un prejudiciu material constând în diferența de

valoare a sumei de 274.210.218 ROL de la 1 aprilie 2005 și valoarea acestei

sume la data pronunțării prezentei hotărâri, sumă afectată de inflație.

Suma de 274.210.218 ROL reprezintă

un bun în sensul Convenției CEDO dacă este stabilită cu suficientă certitudine,

aspect de netăgăduit, ceea ce impune Statului obligația de a o executa benevol,

modalitatea aleasă de Stat fiind aceea prevăzută de Legea nr. 247/2005.

În condițiile în care „bunul”

reclamantului constând în suma de bani respectivă nu a intrat efectiv în

patrimoniul său, conduce la ideea că există o ingerință în dreptul la

respectarea bunului.

Solicitarea reclamantului ca pârâtul

să fie obligat să-i plătească valoarea inflației pe care a suportat-o, suma de

274.210.218 ROL între momentul recunoașterii dreptului (1 aprilie 2005) și

momentul pronunțării prezentei hotărâri apare ca fiind perfect fondată atât

timp cât este de tăgăduit că între cele două momente a existat o devalorizare

accentuată a monedei naționale, iar reclamantul are dreptul la a obține în mod

real și efectiv satisfacerea dreptului său de creanță de la data exigibilității

titlului său.

Din corespondența pe care

reclamantul a purtat-o cu diverse instituții ale Statului, inclusiv cu

conducerea Fondului „Proprietatea” și pe care acesta a depus-o la dosar, rezultă

fără tăgadă eforturile sale de a intra în posesia „bunului”, stresul pe care

l-a trăit în toată această perioadă prin nesatisfacerea pretențiilor sale

recunoscute încă din luna aprilie 2005.

Astfel, Tribunalul consideră că

reclamantului i-au fost create prejudicii morale prin faptul că a fost supus

unor eforturi considerabile și nematerializate nici până la acest moment de a i

se atribui efectiv dreptul său patrimonial, prejudicii morale ce pot fi

acoperite prin acordarea de daune morale.

Totuși, consideră că suma de 100.000

Euro cu titlu de daune morale este exagerată și se impune a fi cenzurată, suma

de 3.000 Euro cu acest titlu fiind o sumă mai mult decât suficientă pentru a

acoperi prejudiciul.

Împotriva sentinței au declarat apel

atât reclamantul, cât și pârâtul, ambii criticând sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Apelantul M.I. a susținut că atâta

timp cât nu a primit nimic din valoarea stabilită prin dispoziția nr. 1497/SR

din 1 aprilie 2005 a Primăriei Municipiului Galați, se impunea admiterea

acțiunii în totalitate, cu obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, la plata atât a sumei integrale, cât și a celei

reprezentând rata inflației pentru suma respectivă.

Se mai precizează că imobilul ce nu

a putut fi restituit în natură, respectiv suprafața de 400 mp valorează în

prezent 80.000 Euro.

Apelantul Statul Român – prin

Ministerul Finanțelor Publice susține că instanța de fond a încălcat normele de

procedură și dreptul la apărare, a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat temeiul juridic al acțiunii cu încălcarea principiului

contradictorialității și invocă și lipsa calității procesuale pasive a Statului

Român, susținând că răspunderea patrimonială a statului poate fi antrenată doar

în cazurile expres prevăzute de lege, iar cel reglementat de art. 28 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 nu se regăsește în cele strict prevăzute de lege.

Prin decizia civilă nr. 19/A din 19

ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamant și de pârât, considerând următoarele:

Apelul declarat de reclamantul M.I.

a fost considerat ca nefondat deoarece în apel, potrivit art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii

de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Prin cererea

introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani

reprezentând inflația suportată de valoarea de 27.421,02118 stabilită prin

dispoziția nr. 1497/2005, în apel el a solicitat obligarea pârâtului la plata a

însăși valorii stabilite pentru imobilul imposibil de restituit în natură,

cerere ce a fost considerată de Curte ca o cerere nouă ce nu poate fi primită.

Apelul declarat de pârâtul Statul

Român a fost considerat ca nefondat de aceeași instanță care a stabilit că în

mod corect s-a reținut răspunderea statului în baza art. 480 și art. 998-999 C.

civ.

S-a mai reținut că pârâtul a fost

legal citat, iar faptul că acesta nu a înțeles să se prezinte în instanță

pentru a combate apărările reclamantului nu poate fi interpretat ca o încălcare

a normelor referitoare la procedura de citare a dreptului la apărare și a

principiului contradictorialității.

Referitor la lipsa calității procesuale

pasive invocate în apel, Curtea a reținut că în mod corect instanța a dispus

obligarea pârâtului la plata obligației aferente valorii stabilite prin

dispoziție, atâta timp cât Curtea Europeană a stabilit că „Fondul Proprietatea”

nu funcționează.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât reclamantul M.I., cât și pârâtul Statul Român.

Reclamantul M.I. a solicitat, prin

motivul de recurs formulat, ca Statul Român să-i acorde despăgubiri morale de

100.000 Euro, deoarece a fost privat de intrarea în posesie a drepturilor

legale și atașează la dosarul cauzei: adresa nr. 199803 din 9 aprilie 2008 a

Ministerului Economiei și Finanțelor, privind calculul inflației pe anii 2005 –

2009.

Recurentul-pârât Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, invocă nelegalitatea deciziei recurate, deoarece

s-ar fi încălcat competența instanței; instanța de fond avea obligația de a-i

pune în vedere reclamantului să depună toate actele necesare, alături de

cererea de chemare în judecată; instanța de fond a schimbat temeiul de drept al

acțiunii, reținând atât răspunderea statului în baza art. 480 și art. 998-999 C.

civ., dar și faptul că reclamantul a formulat acțiune în temeiul Legii nr.

10/2001.

Se mai susține că dispozițiile art.

998 C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, Statul Român neavând calitate

procesuală pasivă în cauză; de asemenea, înainte de promovarea acțiunii,

reclamantul avea obligația de a face dovada faptului că a urmat procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Analizând recursul declarat de

recurentul-reclamant M.I., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

acesta este nul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor,

iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greșită a motivelor de

recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a

contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor

într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de lege -

art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, nu numai că recurentul nu

s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

neindicând motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, dar nu a

formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din

cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Succesiunea de afirmații din

cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în

așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă a

fi încadrată în cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Pentru considerentele expuse, se va

aplica sancțiunea nulității recursului declarat de reclamantul M.I.

Recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice este fondat, în considerarea

următoarelor argumente:

Acțiunea inițială formulată de

reclamant a vizat obligarea Statului Român la plata sumei de 274.210.218 ROL,

reprezentând inflația în perioada 1 aprilie 2005 și până la data pronunțării

unei hotărâri de primă instanță, precum și la plata sumei de 100.000 Euro, cu

titlu de daune morale.

Așa cum a reținut și instanța de

apel, reclamantul nu își mai putea modifica acțiunea pe parcursul apelului,

conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi primite cereri noi.

Criticile recurentului Statul Român

referitoare la competența instanței de fond, și a calității procesuale pasive a

Statului Român, nu se justifică: acțiunea formulată nu este întemeiată pe

dispozițiile art. 998 C. civ., art. 999, C. proc. civ., dispozițiile Legii nr.

10/2001, urmare a emiterii dispoziției de către Primăria Municipiului Galați

nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005, prin care i se acordă despăgubiri în valoare de

274.210.218 ROL în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul

de privatizare, sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital. Față de această calificare a acțiunii, acțiune întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantul obținând dispoziția urmare a

notificării sale pentru un imobil ce a fost preluat abuziv de stat,

Tribunalului îi revine în primă instanță competența de a soluționa această

cerere, iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice – justifică

legitimarea procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății, deoarece

reclamantul a fost considerat ca îndreptățit la măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilul preluat abuziv.

Pe fondul cauzei, recursul declarat

de pârâtul Statul Român este fondat, deoarece reclamantului i-a fost emisă

dispoziția de restituire în echivalent, nr. 1497/SR din 1 aprilie 2005, decizie

necontestată și care a intrat în circuitul civil.

Solicitarea reclamantului de a fi

obligat pârâtul Statul Român la plata unei sume de bani reprezentând inflația

și la plata de daune morale pentru neexecutarea acelei decizii nu poate fi

primită, acțiunea sa este nefondată sub acest aspect. Reclamantul încearcă de

fapt pe calea acestei acțiuni obținerea unui titlu executoriu pentru suma de

274.210.218 ROL la care să se adauge inflația, așa cum susține în cadrul

apelului, încercând practic modificarea cererii introductive.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, în baza art. 314 C. proc.

civ., se vor casa decizia civilă nr. 19 din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel

Galați și sentința civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 a Tribunalului Galați

și pe fond se va respinge acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul M.I. împotriva deciziei civile nr. 19 A din 19 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Galați.

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.

19 A din 19 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia, precum și sentința

civilă nr. 1269 din 15 octombrie 2008 a Tribunalului Galați și, pe fond,

respinge acțiunea formulată de reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

10 noiembrie 2009

.