ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2006

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1312 din 8 februarie 2002, reclamanta SC J.G. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC J.G.S. SRL, solicitând să se dispună anularea mărcii înregistrate pe numele pârâtei sub nr. M.2001/00984, în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 10/2001. S-a invocat faptul că înregistrarea mărcii s-a făcut de către pârâtă cu rea-credință. Pe cale reconvențională, pârâta a cerut obligarea reclamantei la încetarea actelor de încălcare a dreptului ei la marcă, precum și la plata de daune morale și materiale în cuantum de 50.000.000 lei. Prin sentința civilă nr. 873 din 11 iunie 2002 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea principală ca lipsită de interes și cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta nu-și justifică interesul promovării cererii în anulare, câtă vreme aceasta nu a făcut dovada că are o protecție anterioară a aceleiași mărci sau a uneia similare și nici nu a adresat vreo cerere OSIM-ului, în vederea obținerii unei protecții viitoare. Cu privire la cererea reconvențională, s-a reținut caracterul ei neîntemeiat, deoarece nu s-a făcut dovada că reclamanta ar folosi în continuare marca pârâtei și nici dovada prejudiciilor materiale și morale pretinse. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de către reclamantă a fost admis prin decizia civilă nr. 500 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a anulat hotărârea primei instanțe, reținându-se cauza pentru evocarea fondului.

S-a constatat greșita apreciere asupra lipsei de interes în condițiile în care a rezultat că reclamanta a utilizat marca J.G. anterior înregistrării ei de către pârâtă, interesul fiind astfel justificat pe temeiul art. 48 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Evocându-se fondul cauzei, a fost pronunțată decizia civilă nr. 268 din 24 februarie 2002, prin care s-a admis acțiunea principală și s-a dispus anularea înregistrării mărcii cu nr. M.2001/00984 din Buletinul Oficial de Proprietate Industrială nr. 10/2001, pe numele pârâtei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât înregistrarea mărcii de către pârâtă s-a făcut cu rea-credință, adică urmărindu-se în mod conștient, crearea unui prejudiciu societății reclamante.

În acest sens, s-a constatat că depozitul a fost constituit de către pârâtă la OSIM la data de 7 martie 2001 pentru înregistrarea mărcii individuale combinate, constând în denumirea J.G., cu element figurativ, după ce aceeași marcă, având aceleași caracteristici (caractere, culori și format) fusese folosită de către reclamantă, încă din 1998, ca semn distinctiv pentru afacerile desfășurate în domeniul poligrafic (pentru aceeași clasă de produse pentru care s-a făcut înregistrarea mărcii pe numele pârâtei). De asemenea, s-a reținut că asociatul unic al societății pârâte (J.D.B.) a avut calitatea de asociat în societatea reclamantă constituită în anul 1998, fiind deci evident că pârâta a cunoscut la momentul înregistrării mărcii că semnul din care aceasta se compune era folosit dinainte de un alt comerciant.

Raporturile existente între părți înainte de înregistrarea mărcii, faptul că asociatul unic al societății pârâte a fost inițial asociat la societatea reclamantă, de unde fusese exclus, au impus concluzia fraudei comise de pârâtă la înregistrarea mărcii folosite de o societate concurentă. Acest aspect a rezultat de altfel și din atragerea de către pârâtă a clientelei reclamantei, prin profitarea de confuzia creată asupra comerciantului (ordine de plată și avize poștale emise pe numele pârâtei ajungând la sediul reclamantei). Faptul că semnul distinctiv utilizat de reclamantă nu a fost înregistrat pe teritoriul României ca marcă, s-a apreciat că nu are nici o relevanță din punct de vedere al motivului de nulitate reglementat de art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, care vizează orice atitudine culpabilă a unui comerciant, săvârșită în scopul prejudicierii unui concurent care a folosit anterior semnul distinctiv.

Față de admiterea cererii principale și anularea înregistrării mărcii, a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtei care se întemeia pe calitatea acesteia de titular al mărcii. Împotriva deciziei a declarat recurs, la 23 aprilie 2004, pârâta SC J.G.S. SRL, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., criticile privind următoarele aspecte: Greșita apreciere asupra relei-credințe în sensul art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în condițiile în care buna-credință se prezumă până la proba contrară, prezumție care nu a fost răsturnată. S-a pretins de asemenea, nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 84/1998 care consacră, în ce privește dreptul exclusiv al unei mărci, sistemul atributiv, în sensul că acestea nu pot fi folosite decât după înregistrare și în favoarea persoanei care îndeplinește această formalitate, actele de folosire anterioară înregistrării nefiind opozabile ca anteriorități.

S-a arătat că există o deosebire clară între o marcă notorie și un semn distinctiv, siglă, pe care l-a folosit reclamanta. Instanța a comis o confuzie în momentul în care a sugerat că pârâta ar fi eludat regulile concurenței loiale, dovada contrară fiind reprezentată de sentința civilă nr. 4506 din 30 mai 2001 a Tribunalului București, secția a V-a comercială, prin care s-au respins pretențiile SC J.G. SRL privitoare la concurența neloială. În faza recursului nu s-au administrat probe noi. Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând în apărare, considerentele deciziei instanței de apel. Recursul este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 care sancționează cu nulitatea înregistrarea cu rea-credință a unei mărci.

Deși buna-credință, ca atitudine subiectivă, este prezumată într-adevăr, conform susținerilor recurentei, în speță s-a făcut dovada contrară a acesteia. Astfel cum în mod corect s-a reținut, relațiile existente anterior între părți (asociatul unic al pârâtei fiind inițial asociat în cadrul societății reclamante, de unde a fost exclus) au permis cunoașterea faptului că marca a cărei înregistrare a fost obținută în anul 2001, era folosită în fapt, încă din 1998, de către societatea reclamantă. Împrejurarea că reclamanta nu obținuse anterior o protecție a acestei mărci sau că marca nu era una notorie, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 84/1998, nu pot duce la înlăturarea motivului de nulitate reglementat de art. 48 alin. (1) lit. c). Astfel, textul de lege nu condiționează invocarea nulității pe acest aspect de obținerea unei protecții anterioare de către solicitant ori de caracterul notoriu al mărcii.

Înregistrarea mărcii cu încălcarea anteriorității alteia sau a unei mărci identice ori similare cu o marcă notorie în România constituie motiv de nulitate reglementat distinct de art. 48 alin. (1) lit. b) care face trimitere la dispozițiile art. 6 din Legea nr. 84/1998 (unde se enumeră printre motivele de refuz a înregistrării mărcii și cele sus-menționate). Așadar, existența unui motiv de nulitate separat, care presupune potrivit art. 48 alin. (1) lit. c), înregistrarea mărcii cu rea-credință, dă legitimare în promovarea acțiunii oricărei persoane interesate [astfel cum rezultă din alin. (1) al art. 48]. În speță, interesul reclamantei a fost justificat așa cum s-a menționat, de împrejurarea folosirii în fapt a aceleiași mărci cu 3 ani înaintea înregistrării acesteia de către pârâtă.

Rezultă că aspectul de nelegalitate invocat cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primit, întrucât s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 48 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998. Este de asemenea, neîntemeiată critica formulată în condițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Deși în motivele de recurs nu se arată în mod expres ce mijloc de probă hotărâtor nu a fost analizat de către instanță, rezultă din conținutul acestora că se face referire la o sentință a secției comerciale a Tribunalului București, potrivit căreia au fost respinse pretențiile reclamantei privitoare la concurența neloială, ce ar fi fost practicată de către pârâtă. O asemenea hotărâre statuând aspecte legate de practicile comerciale ale recurentei-pârâte, nu putea influența, în sensul schimbării, soluția dată în legătură cu anularea înregistrării mărcii.

Astfel cum s-a arătat, considerentul determinant pentru care s-a admis acțiunea principală, a fost acela al înregistrării mărcii în condițiile cunoașterii folosirii acesteia de către o altă persoană juridică. Consecințele înregistrării mărcii constând în confuzia creată în rândul clienților (dovadă ordinele de plată și avizele poștale care au sosit la sediul reclamantei, dar pe numele pârâtei) nu au fost aspecte analizate în sentința invocată. Instanța în cadrul acelui proces a fost învestită cu verificarea faptelor de concurență neloială constând în denigrarea societății, acapararea agresivă a clienților, practicarea de prețuri de dumping. În consecință, deși instanța nu a făcut referire la sentința menționată de către recurentă, analiza acestui mijloc de probă nu era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. Pentru considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite neîntemeiate, astfel încât recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de SC J.G.S. SRL împotriva deciziei nr. 268 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2006.