ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2006

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vaslui, prin sentința penală nr. 257 din 1 iunie 2005, a condamnat pe inculpatul C.A., la următoarele pedepse: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul C.A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. A condamnat pe inculpatul I.V.M., la următoarele pedepse: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76 lit. b) din același cod. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A interzis inculpaților C.A. și I.V.M. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 din același cod. A condamnat pe inculpatul C.I., la următoarele pedepse: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) alin. (2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată; - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. c) din același cod. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I.

pe durata termenului de încercare de 3 ani. A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea. În baza art. 37 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, republicată și art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul C.I. o armă de vânătoare și 2 tuburi de vânătoare calibru 12 cu capsa percutată. În baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., a dispus restituirea securii cu coadă de lemn cu lungimea de 36 cm către părțile vătămate. A admis în parte acțiunea formulată de părțile civile și a obligat inculpații C.A. și I.V.M. să plătească, în solidar, suma de câte 10 milioane lei, cu titlu de daune morale către părțile civile T.V. și Ț.V. A luat act de renunțarea părții civile Ț.V.

la despăgubirile materiale solicitate de la inculpați, în cuantum de 7 milioane lei. A respins, ca nedovedite, daunele materiale solicitate de partea civilă T.V. A luat act că bunurile în valoare de 15.490.000 lei sustrase de inculpații C.A. și I.V.M. de la părțile vătămate, au fost restituite acestora. Fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de 2 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 20 decembrie 2003, martorul T.G. a mers cu partea vătămată T.V., cu autoturismul, proprietatea acestuia din urmă, în pădurea Crețești, pentru a tăia arborii marcați, în parcela deținută, în proprietate de tatăl său.

T.V. a venit însoțit și de partea vătămată Ț.V., care avea și drujba, cu care a doborât câțiva copaci, pe care i-a secționat în bucăți mai mici și apoi au fost încărcați, o parte în căruță de T.G., care a plecat către satul Hoceni, iar restul în autoturismul, cu care părțile vătămate au plecat către Mănăstirea G., pentru a trece prin satul Văleni. În aceeași zi, 20 decembrie 2003, inculpatul C.I., se afla la domiciliul său și avea pregătită arma de vânătoare și mai multe cartușe, pentru vânătoarea colectivă de a doua zi. În după amiaza aceleiași zile, venind la domiciliul său G.M. și inculpații C.A. și I.V.M., inculpatul C.I., le-a propus și cei trei au acceptat, să meargă pe câmp către pădurea G., pentru a hăitui și împușca niște iepuri.

Luând asupra sa arma de vânătoare și 2 cartușe, inculpatul C.I., însoțit de cei 3 s-au deplasat pe câmp și când au ajuns la o lizieră s-au întâlnit cu pădurarul R.I., însoțit la rândul său, de C.I. Inculpatul C.I. i-a dat arma sa de vânătoare și cele 2 cartușe inculpatului C.A., deși știa că nu are permis de port-armă, iar acesta a ascuns-o sub haină. La propunerea lui R.I., inculpatul C.I., însoțit și de G.M. și C.I., a revenit în domiciliul său, pentru a consuma vin împreună cu aceștia. Inculpații C.A. și I.V.M. și-au continuat deplasarea pe câmp, pentru a vâna iepuri și s-au intersectat cu părțile vătămate T.V. și Ț.V., care după ce au remediat o defecțiune la autoturism și-au continuat deplasarea pe un drum agricol.

Crezând că părțile vătămate sunt la furat de lemne, inculpatul C.A. a tras un foc în aer cu arma de vânătoare, pentru a opri autoturismul, după care, cu aceeași armă a amenințat părțile vătămate, coborâte din mașină și le-a obligat să se culce la pământ. Apoi, i-a pus arma la gât părții vătămate T.V., amenințând că-l va împușca, timp în care, inculpatul I.V.M., cu o secure, a lovit în autoturism, controlând prin el. Sub amenințarea armei, cele două părți vătămate au fost determinate să se deplaseze încet cu autoturismul, inculpatul C.A. spunându-le că va trage în cauciucuri. Inculpații s-au deplasat astfel în urma autoturismului până în apropierea unei liziere, discutând ce sumă să le pretindă părților vătămate pentru a le lăsa să plece, iar acolo au oprit autoturismul și amenințându-i cu arma, le-a cerut roata de rezervă, drujba, o secure și au descărcat câteva bucăți din lemn.

Inculpații le-au cerut părților vătămate să revină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile. Părțile vătămate și-au continuat drumul cu autoturismul, iar inculpații, după ce au ascuns lemnele și roata de rezervă, au plecat cu drujba și securea spre domiciliul inculpatului C.I., căruia i-au relatat, de față cu martorul G.M. cele întâmplate. Realizând gravitatea faptelor comise de cei doi inculpați, inculpatul C.I. le-a cerut să plece din locuința sa, după ce și-a luat pușca de vânătoare de la C.A., cartușul neutilizat și tubul cartușului utilizat. Cei doi inculpați au luat drujba cu ei, lăsând securea în curtea inculpatului C.I., soția acestuia predând-o organelor de poliție, după declanșarea cercetărilor.

În seara respectivă, partea vătămată T.V. l-a anunțat pe martorul T.G. despre cele întâmplate, iar a doua zi s-au deplasat, împreună și cu partea vătămată Ț.V. la Hoceni pentru a anunța organele de poliție. Întrucât nu au găsit nici un lucrător la postul de poliție, au mers la locul unde trebuia să se întâlnească cu inculpații. Ajunși acolo, dintr-un tufiș a apărut inculpatul I.V.M., însoțit de fratele său I.V.M. și cerându-i să le restituie bunurile sustrase cu o zi înainte, inculpatul a refuzat. Părțile vătămate s-au întors la Hoceni și s-au întâlnit cu inculpatul C.I., care se pregătea să meargă la vânătoare colectivă și în timp ce discutau, a apărut și inculpatul C.A., care a fost recunoscut imediat de părțile vătămate, care i-au reproșat cele întâmplate.

Părțile vătămate, însoțite de inculpatul C.A. și martorul T.G. au mers la domiciliul inculpatului I.V.M. și acesta le-a restituit bunurile sustrase, mai puțin securea, care era la domiciliul inculpatului C.I. Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații I.V.M. și C.A., motivând că nu au săvârșit fapta de tâlhărie, bunurile fiind luate cu acordul părților vătămate și că nu există un prejudiciu moral, iar inculpatul C.I., că nu se face vinovat de săvârșirea faptei. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 53 din 21 februarie 2006, a respins apelurile, ca nefondate, reținând că, din coroborarea tuturor probelor nu rezultă că părțile vătămate au dat bunurile de bună voie inculpaților sau că aceștia au acționat legitim pentru a apăra sustragerea de material lemnos.

A reținut, totodată, că probele testimoniale și declarațiile inculpaților I.V.M. și C.A. dovedesc pe deplin existența faptelor și vinovăția inculpatului C.I. în săvârșirea celor două fapte pentru care a fost condamnat și că, în mod just, prima instanță a apreciat că părțile vătămate au suferit și un prejudiciu moral. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpații C.A. și I.V.M., solicitând prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate și achitarea lor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În ce privește pe inculpatul I.V.M., apărătorul a solicitat achitarea și pentru comiterea infracțiunii de braconaj, susținând că inculpatul nu a avut asupra sa o armă. Recursurile declarate de cei doi inculpați nu sunt fondate. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora le-au dat o justă și completă interpretare, stabilind vinovăția inculpaților și încadrând faptele comise de aceștia în textele de lege corespunzătoare, pentru care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

În ce privește critica formulată de recurenții inculpați, sub aspectul greșitei lor condamnări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece bunurile le-au luat cu acordul părților vătămate, se constată că nu poate fi primită. Astfel, conform art. 211 alin. (1) C. pen., fapta inculpatului de a lua, prin amenințare, bunurile aflate asupra victimei, constituie infracțiunea de tâlhărie. Raportând aceste prevederi la situația din speță, se reține că, la data de 20 decembrie 2003, inculpații C.A. și I.V.M. au ieșit în teren cu arma lui C.I., fără autorizație, pentru a vâna iepuri, iar la un moment dat, întâlnind părțile vătămate T.V.

și Ț.V., care se deplasau pe câmp cu un autoturism, folosind arma și amenințarea au oprit autoturismul și le-au deposedat de mai multe bunuri (o roată de rezervă, o drujbă, o secure și câteva bucăți de lemn). Apoi, inculpații le-au cerut părților vătămate să vină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a le restitui bunurile. Or, împrejurarea că inculpații, folosind amenințarea cu arma de vânătoare, au deposedat părțile vătămate de bunurile respective, solicitându-le pentru restituirea acestora o sumă de bani, rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză și anume: declarațiile părților vătămate T.V. și Ț.V.; procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto anexă; declarațiile date de coinculpatul C.I.

și învinuitul G.M.; declarațiile martorilor audiați în cauză; procesele verbale de confruntare; raportul de constatare tehnico-științifică, probe ce se coroborează cu recunoașterile parțiale ale inculpaților C.A. și I.V.M. Așa fiind, fapta inculpaților de a lua din posesia părților vătămate bunurile, prin constrângere, amenințându-le cu arma, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen., pentru care au fost condamnați, astfel că solicitarea recurenților inculpați de a fi achitați cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, este lipsită de orice fundament. Nefondată este și solicitarea inculpatului I.V.M. de a fi achitat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, susținând că el nu a avut asupra sa o armă de vânătoare.

Se reține, în acest sens că, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată, constituie infracțiunea de braconaj la vânătoare, fapta săvârșită fără permis de vânătoare și autorizație legală sau, după caz, fără autorizație legală. Iar, potrivit art. 25 din aceeași lege, prin vânătoare, ca acțiune, se înțelege căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau orice altă activitate cu aceeași finalitate. Or, din probatoriile dosarului rezultă fără echivoc, împrejurarea că inculpatul I.V.M., în urma înțelegerii realizată cu ceilalți coinculpați, a ieșit în teren pentru a căuta, hăitui și vâna iepuri, fără autorizație. Chiar dacă inculpații nu au reușit să împuște nici un iepure și deși, inculpatul I.V.M.

nu avea arma de vânătoare asupra sa, în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 103/1996, mai sus redate, conform cărora, prin vânătoare se înțelege și căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea vânatului, activități ce au ca finalitate rănirea, uciderea sau capturarea vânatului și fiind încriminate prin dispozițiile art. 35 din aceeași lege, se constată că, în mod corect, instanțele au reținut în sarcina inculpatului I.V.M. săvârșirea infracțiunii de braconaj. În consecință, pentru considerentele arătate și având în vedere că, verificând hotărârile atacate în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpații C.A.

și I.V.M. sunt nefondate și a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.A. și I.V.M. împotriva deciziei penale nr. 53 din 21 februarie 2006 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 220 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2006.