ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Vaslui, prin sentința

penală nr. 257 din 1 iunie 2005, a condamnat pe inculpatul C.A., la următoarele

pedepse:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;

- un an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art.

279 alin. (1) C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit. a) și b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a) și c)

și art. 76 lit. b) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul C.A. urmând să

execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. A condamnat pe inculpatul I.V.M.,

la următoarele pedepse:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a), alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit.

a) și b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. c) și art. 76

lit. b) din același cod. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a

contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 3 ani închisoare. A interzis inculpaților C.A. și I.V.M.

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art.

71 din același cod.

A condamnat pe inculpatul C.I., la

următoarele pedepse:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de braconaj, prevăzută de art. 35 alin. (1) lit. a) alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 103/1996, republicată;

- un an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art.

279 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 lit. a), b)

și c) și art. 76 lit. c) din același cod. În baza art. 81 – art. 82 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului C.I.

pe durata termenului de încercare de 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea.

În baza art. 37 alin. (1) din Legea nr.

103/1996, republicată și art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul

C.I. o armă de vânătoare și 2 tuburi de vânătoare calibru 12 cu capsa

percutată.

În baza art. 109 alin. (4) C. proc.

pen., a dispus restituirea securii cu coadă de lemn cu lungimea de 36 cm către

părțile vătămate.

A admis în parte acțiunea formulată

de părțile civile și a obligat inculpații C.A. și I.V.M. să plătească, în

solidar, suma de câte 10 milioane lei, cu titlu de daune morale către părțile

civile T.V. și Ț.V.

A luat act de renunțarea părții

civile Ț.V. la despăgubirile materiale solicitate de la inculpați, în cuantum

de 7 milioane lei.

A respins, ca nedovedite, daunele

materiale solicitate de partea civilă T.V.

A luat act că bunurile în valoare de

15.490.000 lei sustrase de inculpații C.A. și I.V.M. de la părțile vătămate, au

fost restituite acestora.

Fiecare inculpat a fost obligat la

plata sumei de 2 milioane lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 20 decembrie 2003,

martorul T.G. a mers cu partea vătămată T.V., cu autoturismul, proprietatea

acestuia din urmă, în pădurea Crețești, pentru a tăia arborii marcați, în

parcela deținută, în proprietate de tatăl său.

T.V. a venit însoțit și de partea

vătămată Ț.V., care avea și drujba, cu care a doborât câțiva copaci, pe care

i-a secționat în bucăți mai mici și apoi au fost încărcați, o parte în căruță

de T.G., care a plecat către satul Hoceni, iar restul în autoturismul, cu care

părțile vătămate au plecat către Mănăstirea G., pentru a trece prin satul

Văleni.

În aceeași zi, 20 decembrie 2003,

inculpatul C.I., se afla la domiciliul său și avea pregătită arma de vânătoare

și mai multe cartușe, pentru vânătoarea colectivă de a doua zi.

În după amiaza aceleiași zile,

venind la domiciliul său G.M. și inculpații C.A. și I.V.M., inculpatul C.I.,

le-a propus și cei trei au acceptat, să meargă pe câmp către pădurea G., pentru

a hăitui și împușca niște iepuri.

Luând asupra sa arma de vânătoare și

2 cartușe, inculpatul C.I., însoțit de cei 3 s-au deplasat pe câmp și când au

ajuns la o lizieră s-au întâlnit cu pădurarul R.I., însoțit la rândul său, de C.I.

Inculpatul C.I. i-a dat arma sa de

vânătoare și cele 2 cartușe inculpatului C.A., deși știa că nu are permis de

port-armă, iar acesta a ascuns-o sub haină.

La propunerea lui R.I., inculpatul C.I.,

însoțit și de G.M. și C.I., a revenit în domiciliul său, pentru a consuma vin

împreună cu aceștia.

Inculpații C.A. și I.V.M. și-au

continuat deplasarea pe câmp, pentru a vâna iepuri și s-au intersectat cu

părțile vătămate T.V. și Ț.V., care după ce au remediat o defecțiune la

autoturism și-au continuat deplasarea pe un drum agricol.

Crezând că părțile vătămate sunt la

furat de lemne, inculpatul C.A. a tras un foc în aer cu arma de vânătoare,

pentru a opri autoturismul, după care, cu aceeași armă a amenințat părțile

vătămate, coborâte din mașină și le-a obligat să se culce la pământ.

Apoi, i-a pus arma la gât părții

vătămate T.V., amenințând că-l va împușca, timp în care, inculpatul I.V.M., cu

o secure, a lovit în autoturism, controlând prin el.

Sub amenințarea armei, cele două

părți vătămate au fost determinate să se deplaseze încet cu autoturismul,

inculpatul C.A. spunându-le că va trage în cauciucuri.

Inculpații s-au deplasat astfel în

urma autoturismului până în apropierea unei liziere, discutând ce sumă să le

pretindă părților vătămate pentru a le lăsa să plece, iar acolo au oprit

autoturismul și amenințându-i cu arma, le-a cerut roata de rezervă, drujba, o

secure și au descărcat câteva bucăți din lemn.

Inculpații le-au cerut părților

vătămate să revină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a le

restitui bunurile.

Părțile vătămate și-au continuat

drumul cu autoturismul, iar inculpații, după ce au ascuns lemnele și roata de

rezervă, au plecat cu drujba și securea spre domiciliul inculpatului C.I.,

căruia i-au relatat, de față cu martorul G.M. cele întâmplate.

Realizând gravitatea faptelor comise

de cei doi inculpați, inculpatul C.I. le-a cerut să plece din locuința sa, după

ce și-a luat pușca de vânătoare de la C.A., cartușul neutilizat și tubul

cartușului utilizat.

Cei doi inculpați au luat drujba cu

ei, lăsând securea în curtea inculpatului C.I., soția acestuia predând-o

organelor de poliție, după declanșarea cercetărilor.

În seara respectivă, partea vătămată

T.V. l-a anunțat pe martorul T.G. despre cele întâmplate, iar a doua zi s-au

deplasat, împreună și cu partea vătămată Ț.V. la Hoceni pentru a anunța

organele de poliție. Întrucât nu au găsit nici un lucrător la postul de

poliție, au mers la locul unde trebuia să se întâlnească cu inculpații.

Ajunși acolo, dintr-un tufiș a

apărut inculpatul I.V.M., însoțit de fratele său I.V.M. și cerându-i să le

restituie bunurile sustrase cu o zi înainte, inculpatul a refuzat.

Părțile vătămate s-au întors la

Hoceni și s-au întâlnit cu inculpatul C.I., care se pregătea să meargă la

vânătoare colectivă și în timp ce discutau, a apărut și inculpatul C.A., care a

fost recunoscut imediat de părțile vătămate, care i-au reproșat cele

întâmplate.

Părțile vătămate, însoțite de

inculpatul C.A. și martorul T.G. au mers la domiciliul inculpatului I.V.M. și

acesta le-a restituit bunurile sustrase, mai puțin securea, care era la

domiciliul inculpatului C.I.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel inculpații I.V.M. și C.A., motivând că nu au săvârșit fapta de

tâlhărie, bunurile fiind luate cu acordul părților vătămate și că nu există un

prejudiciu moral, iar inculpatul C.I., că nu se face vinovat de săvârșirea

faptei.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 53 din 21 februarie 2006, a respins apelurile, ca nefondate,

reținând că, din coroborarea tuturor probelor nu rezultă că părțile vătămate au

dat bunurile de bună voie inculpaților sau că aceștia au acționat legitim

pentru a apăra sustragerea de material lemnos.

A reținut, totodată, că probele

testimoniale și declarațiile inculpaților I.V.M. și C.A. dovedesc pe deplin

existența faptelor și vinovăția inculpatului C.I. în săvârșirea celor două

fapte pentru care a fost condamnat și că, în mod just, prima instanță a

apreciat că părțile vătămate au suferit și un prejudiciu moral.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs inculpații C.A. și I.V.M., solicitând prin

concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, admiterea

recursurilor, casarea hotărârilor atacate și achitarea lor, în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, nefiind întrunite elementele constitutive

ale acestei infracțiuni.

În ce privește pe inculpatul I.V.M.,

apărătorul a solicitat achitarea și pentru comiterea infracțiunii de braconaj,

susținând că inculpatul nu a avut asupra sa o armă.

Recursurile declarate de cei doi

inculpați nu sunt fondate.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut

o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora

le-au dat o justă și completă interpretare, stabilind vinovăția inculpaților și

încadrând faptele comise de aceștia în textele de lege corespunzătoare, pentru

care le-au aplicat pedepse just individualizate, cu respectarea prevederilor art.

72 și art. 52 C. pen.

În ce privește critica formulată de

recurenții inculpați, sub aspectul greșitei lor condamnări pentru comiterea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2

1

)

lit.

a) și b) C. pen., susținând că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale

acestei infracțiuni, deoarece bunurile le-au luat cu acordul părților vătămate,

se constată că nu poate fi primită.

Astfel, conform art. 211 alin. (1) C.

pen., fapta inculpatului de a lua, prin amenințare, bunurile aflate asupra

victimei, constituie infracțiunea de tâlhărie.

Raportând aceste prevederi la

situația din speță, se reține că, la data de 20 decembrie 2003, inculpații C.A.

și I.V.M. au ieșit în teren cu arma lui C.I., fără autorizație, pentru a vâna

iepuri, iar la un moment dat, întâlnind părțile vătămate T.V. și Ț.V., care se

deplasau pe câmp cu un autoturism, folosind arma și amenințarea au oprit

autoturismul și le-au deposedat de mai multe bunuri (o roată de rezervă, o

drujbă, o secure și câteva bucăți de lemn).

Apoi, inculpații le-au cerut

părților vătămate să vină a doua zi în același loc cu o sumă de bani, pentru a

le restitui bunurile.

Or, împrejurarea că inculpații,

folosind amenințarea cu arma de vânătoare, au deposedat părțile vătămate de

bunurile respective, solicitându-le pentru restituirea acestora o sumă de bani,

rezultă fără dubiu din probele administrate în cauză și anume: declarațiile

părților vătămate T.V. și Ț.V.; procesul verbal de cercetare la fața locului și

planșa foto anexă; declarațiile date de coinculpatul C.I. și învinuitul G.M.;

declarațiile martorilor audiați în cauză; procesele verbale de confruntare;

raportul de constatare tehnico-științifică, probe ce se coroborează cu

recunoașterile parțiale ale inculpaților C.A. și I.V.M.

Așa fiind, fapta inculpaților de a

lua din posesia părților vătămate bunurile, prin constrângere, amenințându-le

cu arma, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., pentru care

au fost condamnați, astfel că solicitarea recurenților inculpați de a fi

achitați cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, este lipsită de orice

fundament.

Nefondată este și solicitarea

inculpatului I.V.M. de a fi achitat pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj,

susținând că el nu a avut asupra sa o armă de vânătoare.

Se reține, în acest sens că,

potrivit art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 103/1996, republicată,

constituie infracțiunea de braconaj la vânătoare, fapta săvârșită fără permis

de vânătoare și autorizație legală sau, după caz, fără autorizație legală.

Iar, potrivit art. 25 din aceeași

lege, prin vânătoare, ca acțiune, se înțelege căutarea, stârnirea, urmărirea,

hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau orice altă activitate

cu aceeași finalitate.

Or, din probatoriile dosarului

rezultă fără echivoc, împrejurarea că inculpatul I.V.M., în urma înțelegerii

realizată cu ceilalți coinculpați, a ieșit în teren pentru a căuta, hăitui și

vâna iepuri, fără autorizație.

Chiar dacă inculpații nu au reușit

să împuște nici un iepure și deși, inculpatul I.V.M. nu avea arma de vânătoare

asupra sa, în raport de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 103/1996,

mai sus redate, conform cărora, prin vânătoare se înțelege și căutarea, stârnirea,

urmărirea, hăituirea vânatului, activități ce au ca finalitate rănirea,

uciderea sau capturarea vânatului și fiind încriminate prin dispozițiile art. 35

din aceeași lege, se constată că, în mod corect, instanțele au reținut în

sarcina inculpatului I.V.M. săvârșirea infracțiunii de braconaj.

În consecință, pentru considerentele

arătate și având în vedere că, verificând hotărârile atacate în raport cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a

altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata

că recursurile declarate de inculpații C.A. și I.V.M. sunt nefondate și a fi

respinse, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.A. și I.V.M. împotriva deciziei penale nr. 53 din 21

februarie 2006 a Curții de Apel Iași.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de câte 220 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2006.