ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 165/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iunie 2005 reclamanta SC F.G. SRL Vălenii de Munte actualmente SC P.G.W. SRL a chemat în judecată pârâta SC S. SA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.025.033.337 lei contravaloare facturi fiscale cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că în baza contractului de distribuție exclusivă din 10 august 2000 pârâta s-a obligat să producă și să desfacă diverse produse, acordându-i distribuție exclusivă (nisip cuarțos). La art. 9 din contract părțile au prevăzut că prețurile produselor sunt prețuri franco - depozit -vânzător, iar produsele pot fi modificate numai cu acordul scris al părților, prețul acestora fiind stabilit pentru anul 2004 la suma de 15,5 euro/tonă, iar discount-ul convenit de părți fiind de 1,50 euro/tonă.

Reclamanta a mai arătat că în perioada ianuarie - noiembrie 2004 a cumpărat nisip în valoare de 25.635.515.140 lei și a vândut la rândul său în același cuantum, iar discount-ul de 10% reprezintă suma facturată prin factura din 15 decembrie 2004 pe care pârâta a refuzat-o la plată în mod nejustificat, cât și factura din 15 martie 2005 în valoare de 2.353.438.497 lei cu titlu de discount pentru nisipul livrat în luna decembrie 2004 și în perioada ianuarie - august 2005. Deși contractul expira la data de 1 septembrie 2005 pârâta l-a reziliat unilateral începând cu 1 ianuarie 2005, procedând și la majorarea unilaterală a prețului procedând și la încheierea unui alt contract pentru același tip de produse și la un preț inferior.

Pârâta a depus întâmpinare prin care arată că acel contract de distribuție exclusivă a fost reziliat de drept urmare neachitării prețului produselor livrate în valoare de 3.470.589.925 lei pentru care s-a emis ordonanță conținând somație de plată. S-a mai susținut că această convenție de distribuție exclusivă este lovită de nulitate absolută sub aspectul clauzelor care vizează obligația de neconcurență a societății pârâte inclusiv plata discount-ului. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 265 din 26 ianuarie 2007 a admis acțiunea precizată obligând pârâta la plata prejudiciului reprezentând discount pentru produsele livrate în perioada februarie - noiembrie 2004 în sumă de 301.364,18 ron și daunelor interese în sumă de 246.038,46 ron.

A dispus totodată compensarea creanțelor reciproce, lichide și exigibile și după compensare a obligat pârâta la plata sumei de 200.343,65 ron. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond urmare probelor administrate, inclusiv expertiză a reținut că în baza contractului de distribuție pârâta a livrat reclamantei în perioada februarie - noiembrie 2004 cantitatea de 402.944,44 tone nisip S III în valoare totală de 30.136.418.760 lei, iar potrivit art. 21 din contract pârâta trebuia să asigure un discount de 10%. Întrucât pârâta nu și-a respectat această obligație reclamanta a emis factura din 15 decembrie 2004, în valoare de 2.671.594.810 lei reprezentând discount, refuzată la plată pe motiv că a fost majorat prețul de vânzare, deși potrivit art. 9 din contract prețurile pot fi modificate numai cu acordul părților, cu obligația notificării celeilalte părți cu acordarea unui aviz de 15 zile.

Potrivit raportului de expertiză discount-ul ar fi trebuit evidențiat distinct pe facturile fiscale, care se evidențiază distinct în contabilitatea societății, suma reală fiind de 30.136.418.760 lei. A mai reținut instanța de fond că rezilierea unilaterală a contractului i-a fost comunicată reclamantei la data de 9 februarie 2005, deși dispozițiile art. 17 din contract prevăd că denunțarea unilaterală este interzisă sub sancțiunea de daune, cererea primind plata acestora fiind justificată. La cererea reclamantei, față de datoriile reciproce, reprezentând creanțe certe, lichide și exigibile instanța a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1144 C. civ. procedând la compensația legală între cele două creanțe.

Instanța a înlăturat nulitatea absolută a clauzelor care vizează obligația de nonconcurență a societății inclusiv plata discount-ului, nulitate invocată ca o apărare de fond, deoarece obligația de nonconcurență convenită de părți nu aduce restrângeri excesive libertății contului pârâtei. Împotriva acestei sentințe au promovat apel ambele părți. Reclamanta solicită să se constate compensația legală a sumei de 301.364,18 ron datorată de pârâtă cu suma de 347.058,99 ron datorată de reclamantă până la concurența celei mai mici sume, de la data la care toate aceste creanțe certe, lichide și exigibile existau în mod reciproc în patrimoniile societății la 24 decembrie 2004. Apelanta - reclamantă arată că erau îndeplinite condițiile compensației legale prevăzute de art. 1143 C. civ., creanța îndeplinind condițiile prevăzute de art. 379 alin. (3) C. proc.

civ. Pârâta - apelantă susține că la începutul fiecărui an calendaristic administrația pârâtei stabilea prețul de listă a tuturor sortimentelor de nisip, iar pentru contractul de distribuție cu reclamanta, administrația comună celor două societăți a ignorat prețul de listă pentru nisipul S III considerând că în art. 21 din contract este înscrisă clauza privitoare la discount, care este neclară, deoarece nu precizează baza de calcul, prețul de listă sau prețul din anexa la contract. Se mai susține că, urmare a nerespectării a obligațiilor de către reclamantă, contractul a fost reziliat făcându-se aplicațiunea clauzei cuprinsă în art. 11 lit. j). Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 98 din 15 mai 2007, a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința criticată și pe fond a respins acțiunea precizată.

În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că suma de 301.364,18 lei reprezentând discount-ul de 10% este contestată de pârâtă creanța nefiind certă, lichidă și exigibilă în speță neoperând compensația legală. Cu privire la apelul pârâtei, s-a reținut că în procesul - verbal din 18 decembrie 2001, care consemnează ședința Consiliului de Administrație ținută la sediul societății pârâte la care au participat și cei doi administratori, s-a dezbătut la pct. 1 al ordinii de zi – analizarea și aprobarea noilor prețuri de comercializare a nisipului, avându-se în vedere cheltuielile de producție din anul 2001, producția de nisip programată în anul 2002, precum și nevoia acordării unor discount-uri pentru distribuție, pentru cantitatea contractată, dar probele administrate au dovedit că pentru anul 2004 discount-ul a fost introdus în preț.

De asemenea instanța de control judiciar a reținut că reclamanta nu a achitat prețul mărfii astfel că s-a făcut aplicarea pactului comisoriu expres prevăzut de art. 10 din contract situație în care nu datorează daune. Cu petiția înregistrată la data de 22 mai 2007 reclamanta a declarat recurs vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Astfel se susține că instanța de apel în mod nelegal a înlăturat prevederile exprese ale contractului, a înlăturat prevederi legale, a reținut în motivare considerente contradictorii, a reținut din probatoriu numai elemente emanând exclusiv de la SC S. SA fără a motiva cenzurarea celorlalte probe prin ignorarea dispozițiilor art. 379 C. proc.

civ. care definesc caracterul cert lichid al creanțelor. Aceasta, deși art. 21 din contractul încheiat stabilea în mod expres că vânzătorul se obligă să asigure distribuitorului un discount de 10% pentru toate tipurile de produse comerciale, iar prin ignorarea celorlalte clauze contractuale instanța de apel a considerat că pentru anul 2004 s-au stabilit prețurile la început de an, în prezența domnului P.A., care este asociat și la cealaltă societate, noul preț fiind de 18 euro/tonă. De asemenea se susține că instanța de apel își fundamentează concluziile pe un raport de expertiză extrajudiciară și nu face referire la raportul de expertiză contabilă judiciară administrată la fond din care rezultă clar modul de calcul al discountului și cel al daunelor interese.

Nu s-au respectat dispozițiile art. 969 C. civ., instanța de apel ignorând clauzele cuprinse în art. 9 și art. 21 din contractul încheiat. Intimata prin întâmpinarea formulată pe cale de apărare invocă necompetența instanțelor judecătorești motivat de faptul că în mod greșit instanța de drept comun s-a considerat competentă să judece un litigiu pentru care părțile au încheiat o clauză compromisorie și au desemnat instanța arbitrală să soluționeze litigiile născute din derularea contractului de distribuție exclusivă. Pe fond solicită respingerea recursului motivând că prin contractul încheiat, administrația comună a celor două societăți în persoana domnului P.A., ignorând cu desăvârșire prețul de listă pentru nisipul S III, a stabilit în anexa la contract, doar pentru anul 2004 (nu și pentru anii 2000 - 2003) un preț de livrare pe tona/nisip, mult inferior prețului de listă.

Nu se impunea respectarea clauzei privind modificarea prețului numai cu acordul părților, în condițiile în care vânzătorul și cumpărătorul aveau aceiași reprezentare în persoana domnului P.A. administrator - președinte Consiliu de Administrație la vânzătoare și administrator la cumpărătoare. De asemenea intimata consideră că art. 21 din contractul încheiat reprezintă o clauză neclară deoarece nu precizează baza de calcul la care se aplică discount-ul. Recursul este fondat. Criticile privind ignorarea clauzelor contractului încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. sunt justificate. Astfel conform contractului din 2000 de distribuție exclusivă furnizorul se obliga să producă și să aprovizioneze pe recurenta - reclamantă cu produsele prevăzute în anexa la contractul menționat.

Conform art. 9 din convenția intervenită recurenta avea obligația de a plăti prețul stabilit franco - depozit - vânzător. Conform prevederilor exprese ale aceluiași articol, prețul contractului putea fi modificat numai cu acordul scris al părților, cu acordarea unui aviz de 15 zile, fără ca prin aceasta cealaltă parte să fie obligată să accepte noul preț, modificarea trebuind să fie acceptată în scris. Susținerea intimatei potrivit căreia această clauză nu se impune a fi respectată, dat fiind că ambele societăți au aceiași reprezentare nu poate fi primită știut fiind că, în condițiile art. 7 C. com., comerciant este societatea persoană juridică care a încheiat contractul ce trebuie respectat întocmai indiferent de compunerea Consiliului de Administrație al părților contractante.

Pentru anul 2004, părțile au încheiat anexa la contract, prin care prețul contractului a fost stabilit la 15,5 euro/tonă, preț acceptat de cele două părți prin semnarea acestei anexe și prin acceptarea la plată a facturilor emise de SC S. SA. Prin art. 21 al aceluiași contract, intimata - pârâtă se obliga să asigure recurentei o reducere a prețului contractului (discount) de 10% pentru toate tipurile de produse comerciale reducere acordată până în luna ianuarie 2004. Acest fapt a fost reținut de raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, la care instanța de apel nu face nicio referire, reținând concluziile unui raport extrajudiciar ce emană exclusiv de la intimată încălcând în felul acesta normele procesuale în materie.

Mai mult s-a încălcat și clauza de exclusivitate, intimata procedând la încheierea unui contract de livrare pentru același tip de produse direct cu SC G. SA Scăieni principalul beneficiar al recurentei, la un preț inferior decât cel care se făceau livrările între părți. La art. 17 din contractul încheiat părțile au stipulat că „Denunțarea unilaterală a contractului este interzisă sub sancțiunea de daune” iar conform art. 18 „Pentru nerespectarea totală sau parțială sau pentru executarea defectuoasă a vreuneia din clauzele contractuale, partea vinovată este obligată să plătească daune”.

Astfel denunțarea unilaterală a contractului de distribuție exclusivă de către pârâta - intimată coroborată cu luarea principalului client pentru nisip, deși la data de 3 decembrie 2004, conform raportului de expertiză, se plătise toate facturile scadente, apare nejustificată cu atât mai mult cu cât la data de 16 decembrie 2004 se opune excepția de neexecutare a contractului, refuzând plata facturilor scadente începând cu 6 decembrie 2004. Față de cele arătate rezultă că instanța de apel a trecut peste prevederile art. 969 C. civ. care consacră principiul forței obligatorii a contractelor, încălcând și dispozițiile privind condițiile rezilierii și pactelor comisorii, criticile privind aceste aspecte fiind justificate.

Nu pot fi reținute însă criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 1143 C. civ., întrucât așa cum a reținut și instanța de apel nu sunt întrunite condițiile privind compensația legală intimata - pârâtă contestând suma de 301.364,18 lei știut fiind că o creanță este certă când are o existență neîndoielnică. Cu privire la excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, formulată în cadrul întâmpinării la recursul declarat se reține că prin sentința nr. 1315 din 4 octombrie 2006 Tribunalul Prahova a respins excepția tardivității, a admis excepția necompetenței generale a instanței invocată de pârâta - intimată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta și Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia nr. 2554/2006 a modificat, în tot sentința, în sensul că a admis excepția tardivității invocării necompetenței materiale a instanței și a trimis cauza, pentru continuarea judecății la Tribunalul Prahova. Prin această soluție a fost stabilită irevocabil în cauză competența de soluționare a pricinii situație în care nu se justifică apărarea intimatei prin reinvocarea excepției de necompetență generală a instanțelor judecătorești. Față de cele arătate, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S SC P.G.W. SRL Vălenii de Munte (fostă SC F.G. SRL), împotriva Deciziei nr. 98 din 15 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, modifică decizia, respinge apelul pârâtei SC S. SA Vălenii de Munte, ca nefondat. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2008.