ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2006

HOTĂRÂRE
20.04.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la 15 noiembrie 2004, reclamanta SC C.L. SA a chemat în judecată

Consiliul Concurenței, solicitând anularea deciziei nr. 270 din 29 septembrie

2004, emisă de pârât, suspendarea executării acestei decizii, exonerarea

reclamantei de la plata amenzii aplicată prin decizie, iar în subsidiar,

micșorarea cuantumului amenzii, până la limita minimă prevăzută de lege.

În motivarea acțiunii

s-a arătat, în esență, că măsura de a i se aplica sancțiunea contravențională

de amendare, cu suma de 2.100.589.000 lei, pentru pretinsa încălcare a

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca urmare a

săvârșirii faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) din această lege, este

netemeinică și nelegală, deoarece documentul din 30 martie 2004, intitulat „minută”,

a fost întocmit de Ministerul Finanțelor Publice, în urma discuțiilor purtate

cu reprezentanții celor 8 societăți emitente de tichete de masă, care au făcut

propuneri privind perfecționarea cadrului legislativ în acest domeniu.

Mai arată că prin acest

document s-a stabilit un comision de minimum 2%, ce urma să fie practicat în

relațiile contractuale cu angajatorii, Direcția de Inspecție Fiscală din cadrul

Ministerului Finanțelor Publice fiind abilitată să verifice respectarea celor

hotărâte, iar în cazul în care nu se respectă înțelegerea, să se facă aplicarea

sancțiunii prevăzută de pct. 9 din Anexa nr. 2 a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 140/1999.

Menționează că

dispozițiile minutei nu reprezintă voința sa, pentru că a propus ca Ministerul

Finanțelor Publice să stabilească criteriile de calculare a costului de

imprimare a tichetelor de masă și nu și-a exprimat în nici un mod acordul cu

privire la propunerea stabilirii unui comision minim.

Susține că nu a avut

nici un moment intenția de a încălca prevederile Legii concurenței, prezența

reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice creând o aparență de

legalitate și că există o disproporție evidentă între cele 3 societăți care au

propus comisionul de 2% și celelalte 5 societăți, ca și între cuantumul amenzii

ce i s-a aplicat și cifra sa de afaceri, de numai 49.578.673 lei în anul 2003,

în ce privește emiterea tichetelor de masă.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

836 din 28 aprilie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta

nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, aceasta semnând minuta din 30

martie 2004, care reprezintă o înțelegere anticoncurențială, iar înțelegerea

reprezintă contravenție, indiferent dacă a fost săvârșită cu intenție sau din

culpă, ori dacă s-a produs sau nu o pagubă.

Reține și că nu

reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere pentru reclamantă, participarea

Ministerului Finanțelor Publice la întocmirea minutei și că la individualizarea

sancțiunii s-a ținut cont de Ordinul din 10 mai 2004, al Consiliului

Concurenței, de rolul pasiv și limitat al reclamantei, dar și de stabilirea

unei amenzi în raport cu cifra totală de afaceri a societății pe anul anterior

comiterii contravenției.

Reclamanta a declarat

recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Susține că actul în baza căruia a

fost sancționată, este un act administrativ, deoarece emană de la o autoritate

a statului și are un caracter obligatoriu, lipsind autonomia de voință a

reclamantei.

Consideră că lipsește

intenția sa în încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, a concurenței,

deoarece prezența unor reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, la

întocmirea actului, a creat o aparență de legalitate, iar reclamanta a adoptat

o poziție neutră și a lăsat la latitudinea Ministerului Finanțelor Publice,

modalitatea de stabilire a criteriilor de calculare a costului de imprimare a

tichetelor de masă.

Menționează că nu s-au

avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii și circumstanțele

atenuante, deoarece s-a aplicat o sancțiune disproporționat de mare față de

rolul său pasiv și limitativ în săvârșirea faptei, de netranspunerea în practică

a acordurilor încheiate, de colaborarea efectivă în cadrul procedurii

declanșate de Consiliul Concurenței, de capacitatea sa economică, de influența

pe piață și de faptul că în anul 2003 a avut o cifră de afaceri, în ce privește

emiterea tichetelor de masă, de numai 49.578.673 lei.

Analizând motivele de

recurs invocate de recurentă, Înalta Curte retine următoarele:

Prin Ordinul nr. 92 din

20 aprilie 2004, al Președintelui Consiliului Concurenței, emis în baza unor

informații, s-a dispus declanșarea unei investigații cu privire la o eventuală

încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței,

de către cele 8 societăți emitente de tichete de masă, printr-o posibilă

înțelegere asupra stabilirii unui nivel minim al comisionului care urma să fie

solicitat de la angajatori.

Investigația s-a

finalizat prin raportul înregistrat sub nr. 2741 din 18 august 2004, la Consiliul Concurenței, în baza căruia s-a emis decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, prin care a fost declarată nulă înțelegerea intervenită

între cele 8 societăți semnatare ale „minutei" din 30 martie 2004, în baza

prevederilor art. 54 din Legea nr. 21/1996 și i s-a aplicat recurentei, o

sancțiune contravențională, cu amendă în cuantum de 2.100.589.000

lei,

pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a), prin

încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

De asemenea, s-a

recomandat Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Protecției

Sociale să adopte măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a

concurentei, în sensul analizării posibilității renunțării la prevederile ce

stabilesc modalitatea de alocare a cotelor de utilizatori de tichete de masă, societăților

emitente.

În decizie, se reține,

în esență, că societățile care au semnat „minuta” din 30 martie 2004, au

convenit stabilirea unui comision minim de 2% din valoarea tichetelor de masă,

în relațiile contractuale cu angajatorii, urmărindu-se, astfel, restricționarea

concurenței, prin reducerea rivalităților dintre părțile semnatare ale minutei.

Plenul Consiliului

Concurenței a reținut existența, în ce o privește pe recurentă, atât a unor

circumstanțe agravante, cât și a unor circumstanțe atenuante, aplicându-i o amendă

spre minimul prevăzut de lege.

S-a reținut corect de

către autoritatea de concurență, cât și de către prima instanță, că fapta

comisă de recurentă se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996, deoarece aceasta a participat la realizarea unei înțelegeri

anticoncurențiale, având ca scop stabilirea unui tarif minim de 2%, în

relațiile contractuale cu angajatorii.

Recurenta nu contestă

participarea sa la mai multe întruniri ale reprezentanților societăților

emitente de tichete de masă, care aveau ca scop stoparea practicii unora dintre

aceste societăți de a stabili comisioane sub costurile reale de realizare a

tichetelor de masă și pentru elaborarea unui document comun cu propuneri de

modificare a legislației privitoare la tichetele de masă, dar consideră că

aceste întâlniri au avut loc la recomandarea Ministerului Finanțelor Publice.

Însă, trebuie avut în

vedere că inițiativa unor astfel de întâlniri a aparținut unora dintre

societățile emitente de tichete de masă, care erau nemulțumite de faptul că o

parte dintre aceste societăți practicau comisioane foarte mici, sub costul de producere

tichetelor, realizând, astfel, o concurență neloială.

Ministerul Finanțelor

Publice, prin Comisia de autorizare a funcționării societăților emitente de

tichete de masă, a intervenit ulterior, prin organizarea la sediul său, a unor

întruniri comune a reprezentanților comisiei, cu reprezentanți ai celor 8

societăți, ajungându-se în final la încheierea „minutei” din 30 martie 2004.

Dar, anterior încheierii

„minutei”, societățile emitente de tichete de masă au întocmit o notă cu

propuneri referitoare la sistemul cotelor, condițiile de plată pentru clienți

și costul tipizării tichetelor de masă, recurenta fiind una dintre cele 4

societăți care au propus ca Ministerul Finanțelor Publice să stabilească

criteriile de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă.

Esențial în soluționarea

litigiului este faptul că societățile emitente de tichete de masă au avut

înțelegeri prealabile pentru stabilirea unui comision minim în raporturile cu

angajatorii, concretizate în „minuta” încheiată la 30 martie 2004, la sediul Ministerului

Finanțelor Publice, prin care s-a convenit practicarea de către cele 8

societăți, a unui comision minim de 2% și să nu se încheie acte adiționale ori

să se prelungească termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care

au comisioane mai mici de 2%.

Împrejurarea că „minuta”

s-a încheiat la sediul Ministerului Finanțelor Publice, că la întocmirea ei au

participat și reprezentanți ai ministerului și că în cuprinsul „minutei” s-a

înserat că reprezentanții ministerului vor efectua verificări în ce privește

realizarea celor convenite, cu posibilitatea aplicării de sancțiuni în cazul

nerespectării acestora, nu poate duce la concluzia că „minuta” ar avea

calitatea de act administrativ, așa cum susține recurenta.

Actul administrativ este

un act unilateral, emis de o autoritate publică în exercitarea atribuției sale

de putere publică, abilitată de lege, în vederea executării ori a organizării

executării legii.

În situația de față nu ne

aflăm în prezența unui act administrativ, ci a unui acord intervenit între cele

8 societăți emitente de tichete de masă, prin care se urmărea practicarea unui

comision minim în relațiile cu angajatorii, acord la care și-au adus

contribuția și reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, fără, însă, ca

această înțelegere să îmbrace forma unui act administrativ de autoritate.

Trebuie reținut și

faptul că nu era în competența Comisiei de autorizare a funcționării

societăților emitente de tichete de masă, de a interveni pentru încheierea unei

astfel de înțelegeri, iar nerespectarea de către societăți a celor convenite,

nu putea să atragă sancțiunile menționate în „minută”.

Intimatul a avut în

vedere, atunci când a stabilit cuantumul amenzii ce i-a aplicat recurentei,

atât circumstanțele agravante, în mod deosebit înțelegerea de fixare a unui

tarif minimal, cât și circumstanțele atenuante, cum ar fi intervenția

reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, renunțarea recurentei la

punerea în practică a celor convenite de părți, colaborarea în cadrul

procedurii declanșate de intimat și rolul în parte pasiv al recurentei în

cadrul înțelegerii.

Însă, art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 21/1996 stabilește că sunt interzise nu numai înțelegerile care

au ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, ci și cele

care pot avea acest efect, iar recurenta trebuia să aibă reprezentarea asupra

efectelor ce le-ar fi produs fixarea concertată a unui comision minim pe piața

relevantă.

Era și în interesul

recurentei să se stabilească un comision minimal în relațiile cu angajatorii,

și aceasta urmărind să obțină beneficii și să se evite concurența între

societățile emitente, acestea fiind motivele pentru care a participat la

întâlnirile intervenite între societățile emitente de tichete de masă și în

final a semnat „minuta” din 30 martie 2004, prin care s-a convenit stabilirea

unui comision minim în relațiile cu angajatorii.

Cum se reține că

hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică,

urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.L. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 836

din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1760/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 12 decembrie 2007, reclamanții A.M., A.V., A.D., A.A., A.G., B.G.B.N., B.I., C.M.,
ÎCCJ 2003-03-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2003
iere și penalități până la data controlului. Atât împotriva procesului verbal de control nr.10094/2000 cât și împotriva proceselor verbale nr.220 și 221 din 1998 societatea a formulat contestație la Ministerul Finanțelor Publice potrivit Or
ÎCCJ 2005-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5253/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr
ÎCCJ 2007-02-08
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 821/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1.222 din 7 aprilie 2005 reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu Minis
ÎCCJ 2005-02-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2005
nr. 1608 din 10 decembrie 2001, încheiat de Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat că R. a achitat antreprenorului general A.R., suma de 4.442.074.118 lei, fără bază legală, astfel că s-a dispus reținerea acesteia din decontările urmă
Sursă