ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la 15 noiembrie 2004, reclamanta SC C.L. SA a chemat în judecată
Consiliul Concurenței, solicitând anularea deciziei nr. 270 din 29 septembrie
2004, emisă de pârât, suspendarea executării acestei decizii, exonerarea
reclamantei de la plata amenzii aplicată prin decizie, iar în subsidiar,
micșorarea cuantumului amenzii, până la limita minimă prevăzută de lege.
În motivarea acțiunii
s-a arătat, în esență, că măsura de a i se aplica sancțiunea contravențională
de amendare, cu suma de 2.100.589.000 lei, pentru pretinsa încălcare a
prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca urmare a
săvârșirii faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) din această lege, este
netemeinică și nelegală, deoarece documentul din 30 martie 2004, intitulat „minută”,
a fost întocmit de Ministerul Finanțelor Publice, în urma discuțiilor purtate
cu reprezentanții celor 8 societăți emitente de tichete de masă, care au făcut
propuneri privind perfecționarea cadrului legislativ în acest domeniu.
Mai arată că prin acest
document s-a stabilit un comision de minimum 2%, ce urma să fie practicat în
relațiile contractuale cu angajatorii, Direcția de Inspecție Fiscală din cadrul
Ministerului Finanțelor Publice fiind abilitată să verifice respectarea celor
hotărâte, iar în cazul în care nu se respectă înțelegerea, să se facă aplicarea
sancțiunii prevăzută de pct. 9 din Anexa nr. 2 a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 140/1999.
Menționează că
dispozițiile minutei nu reprezintă voința sa, pentru că a propus ca Ministerul
Finanțelor Publice să stabilească criteriile de calculare a costului de
imprimare a tichetelor de masă și nu și-a exprimat în nici un mod acordul cu
privire la propunerea stabilirii unui comision minim.
Susține că nu a avut
nici un moment intenția de a încălca prevederile Legii concurenței, prezența
reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice creând o aparență de
legalitate și că există o disproporție evidentă între cele 3 societăți care au
propus comisionul de 2% și celelalte 5 societăți, ca și între cuantumul amenzii
ce i s-a aplicat și cifra sa de afaceri, de numai 49.578.673 lei în anul 2003,
în ce privește emiterea tichetelor de masă.
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.
836 din 28 aprilie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că reclamanta
nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, aceasta semnând minuta din 30
martie 2004, care reprezintă o înțelegere anticoncurențială, iar înțelegerea
reprezintă contravenție, indiferent dacă a fost săvârșită cu intenție sau din
culpă, ori dacă s-a produs sau nu o pagubă.
Reține și că nu
reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere pentru reclamantă, participarea
Ministerului Finanțelor Publice la întocmirea minutei și că la individualizarea
sancțiunii s-a ținut cont de Ordinul din 10 mai 2004, al Consiliului
Concurenței, de rolul pasiv și limitat al reclamantei, dar și de stabilirea
unei amenzi în raport cu cifra totală de afaceri a societății pe anul anterior
comiterii contravenției.
Reclamanta a declarat
recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că actul în baza căruia a
fost sancționată, este un act administrativ, deoarece emană de la o autoritate
a statului și are un caracter obligatoriu, lipsind autonomia de voință a
reclamantei.
Consideră că lipsește
intenția sa în încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, a concurenței,
deoarece prezența unor reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice, la
întocmirea actului, a creat o aparență de legalitate, iar reclamanta a adoptat
o poziție neutră și a lăsat la latitudinea Ministerului Finanțelor Publice,
modalitatea de stabilire a criteriilor de calculare a costului de imprimare a
tichetelor de masă.
Menționează că nu s-au
avut în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii și circumstanțele
atenuante, deoarece s-a aplicat o sancțiune disproporționat de mare față de
rolul său pasiv și limitativ în săvârșirea faptei, de netranspunerea în practică
a acordurilor încheiate, de colaborarea efectivă în cadrul procedurii
declanșate de Consiliul Concurenței, de capacitatea sa economică, de influența
pe piață și de faptul că în anul 2003 a avut o cifră de afaceri, în ce privește
emiterea tichetelor de masă, de numai 49.578.673 lei.
Analizând motivele de
recurs invocate de recurentă, Înalta Curte retine următoarele:
Prin Ordinul nr. 92 din
20 aprilie 2004, al Președintelui Consiliului Concurenței, emis în baza unor
informații, s-a dispus declanșarea unei investigații cu privire la o eventuală
încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenței,
de către cele 8 societăți emitente de tichete de masă, printr-o posibilă
înțelegere asupra stabilirii unui nivel minim al comisionului care urma să fie
solicitat de la angajatori.
Investigația s-a
finalizat prin raportul înregistrat sub nr. 2741 din 18 august 2004, la Consiliul Concurenței, în baza căruia s-a emis decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenței, prin care a fost declarată nulă înțelegerea intervenită
între cele 8 societăți semnatare ale „minutei" din 30 martie 2004, în baza
prevederilor art. 54 din Legea nr. 21/1996 și i s-a aplicat recurentei, o
sancțiune contravențională, cu amendă în cuantum de 2.100.589.000
lei,
pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a), prin
încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.
De asemenea, s-a
recomandat Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Muncii și Protecției
Sociale să adopte măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieței și a
concurentei, în sensul analizării posibilității renunțării la prevederile ce
stabilesc modalitatea de alocare a cotelor de utilizatori de tichete de masă, societăților
emitente.
În decizie, se reține,
în esență, că societățile care au semnat „minuta” din 30 martie 2004, au
convenit stabilirea unui comision minim de 2% din valoarea tichetelor de masă,
în relațiile contractuale cu angajatorii, urmărindu-se, astfel, restricționarea
concurenței, prin reducerea rivalităților dintre părțile semnatare ale minutei.
Plenul Consiliului
Concurenței a reținut existența, în ce o privește pe recurentă, atât a unor
circumstanțe agravante, cât și a unor circumstanțe atenuante, aplicându-i o amendă
spre minimul prevăzut de lege.
S-a reținut corect de
către autoritatea de concurență, cât și de către prima instanță, că fapta
comisă de recurentă se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 21/1996, deoarece aceasta a participat la realizarea unei înțelegeri
anticoncurențiale, având ca scop stabilirea unui tarif minim de 2%, în
relațiile contractuale cu angajatorii.
Recurenta nu contestă
participarea sa la mai multe întruniri ale reprezentanților societăților
emitente de tichete de masă, care aveau ca scop stoparea practicii unora dintre
aceste societăți de a stabili comisioane sub costurile reale de realizare a
tichetelor de masă și pentru elaborarea unui document comun cu propuneri de
modificare a legislației privitoare la tichetele de masă, dar consideră că
aceste întâlniri au avut loc la recomandarea Ministerului Finanțelor Publice.
Însă, trebuie avut în
vedere că inițiativa unor astfel de întâlniri a aparținut unora dintre
societățile emitente de tichete de masă, care erau nemulțumite de faptul că o
parte dintre aceste societăți practicau comisioane foarte mici, sub costul de producere
tichetelor, realizând, astfel, o concurență neloială.
Ministerul Finanțelor
Publice, prin Comisia de autorizare a funcționării societăților emitente de
tichete de masă, a intervenit ulterior, prin organizarea la sediul său, a unor
întruniri comune a reprezentanților comisiei, cu reprezentanți ai celor 8
societăți, ajungându-se în final la încheierea „minutei” din 30 martie 2004.
Dar, anterior încheierii
„minutei”, societățile emitente de tichete de masă au întocmit o notă cu
propuneri referitoare la sistemul cotelor, condițiile de plată pentru clienți
și costul tipizării tichetelor de masă, recurenta fiind una dintre cele 4
societăți care au propus ca Ministerul Finanțelor Publice să stabilească
criteriile de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă.
Esențial în soluționarea
litigiului este faptul că societățile emitente de tichete de masă au avut
înțelegeri prealabile pentru stabilirea unui comision minim în raporturile cu
angajatorii, concretizate în „minuta” încheiată la 30 martie 2004, la sediul Ministerului
Finanțelor Publice, prin care s-a convenit practicarea de către cele 8
societăți, a unui comision minim de 2% și să nu se încheie acte adiționale ori
să se prelungească termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care
au comisioane mai mici de 2%.
Împrejurarea că „minuta”
s-a încheiat la sediul Ministerului Finanțelor Publice, că la întocmirea ei au
participat și reprezentanți ai ministerului și că în cuprinsul „minutei” s-a
înserat că reprezentanții ministerului vor efectua verificări în ce privește
realizarea celor convenite, cu posibilitatea aplicării de sancțiuni în cazul
nerespectării acestora, nu poate duce la concluzia că „minuta” ar avea
calitatea de act administrativ, așa cum susține recurenta.
Actul administrativ este
un act unilateral, emis de o autoritate publică în exercitarea atribuției sale
de putere publică, abilitată de lege, în vederea executării ori a organizării
executării legii.
În situația de față nu ne
aflăm în prezența unui act administrativ, ci a unui acord intervenit între cele
8 societăți emitente de tichete de masă, prin care se urmărea practicarea unui
comision minim în relațiile cu angajatorii, acord la care și-au adus
contribuția și reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, fără, însă, ca
această înțelegere să îmbrace forma unui act administrativ de autoritate.
Trebuie reținut și
faptul că nu era în competența Comisiei de autorizare a funcționării
societăților emitente de tichete de masă, de a interveni pentru încheierea unei
astfel de înțelegeri, iar nerespectarea de către societăți a celor convenite,
nu putea să atragă sancțiunile menționate în „minută”.
Intimatul a avut în
vedere, atunci când a stabilit cuantumul amenzii ce i-a aplicat recurentei,
atât circumstanțele agravante, în mod deosebit înțelegerea de fixare a unui
tarif minimal, cât și circumstanțele atenuante, cum ar fi intervenția
reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice, renunțarea recurentei la
punerea în practică a celor convenite de părți, colaborarea în cadrul
procedurii declanșate de intimat și rolul în parte pasiv al recurentei în
cadrul înțelegerii.
Însă, art. 5 alin. (1)
din Legea nr. 21/1996 stabilește că sunt interzise nu numai înțelegerile care
au ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței, ci și cele
care pot avea acest efect, iar recurenta trebuia să aibă reprezentarea asupra
efectelor ce le-ar fi produs fixarea concertată a unui comision minim pe piața
relevantă.
Era și în interesul
recurentei să se stabilească un comision minimal în relațiile cu angajatorii,
și aceasta urmărind să obțină beneficii și să se evite concurența între
societățile emitente, acestea fiind motivele pentru care a participat la
întâlnirile intervenite între societățile emitente de tichete de masă și în
final a semnat „minuta” din 30 martie 2004, prin care s-a convenit stabilirea
unui comision minim în relațiile cu angajatorii.
Cum se reține că
hotărârea pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică,
urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC C.L. SA Constanța împotriva sentinței civile nr. 836
din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 aprilie 2006.