ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 4301/2004, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.F.S. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în parte a deciziei emise de Plenul Consiliului Concurenței sub nr. 270 din 29 septembrie 2004, respectiv art. 1, 2 și 4 din decizie și pe cale de consecință, anularea sancțiunii contravenționale aplicate societății.

În motivarea acțiunii, reclamanta precizează că decizia pe care o contestă, a avut la bază un raport asupra investigației dispusă de Președintele Consiliului Concurenței, ale cărei concluzii sunt total eronate cu privire la faptul că ar fi existat o înțelegere încheiată la 30 martie 2004, între societățile emitente de tichete de masă, printre care și reclamanta, în sensul stabilirii unui comision de minim 2% din valoarea tichetului de masă, ce urma să fie aplicat angajatorilor începând cu 1 aprilie 2004, încălcându-se, astfel, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările ulterioare.

Susține reclamanta, că înțelege să conteste această decizie, deoarece nu a existat nici o înțelegere între această societate și celelalte societății emitente de tichete de masă cu privire la stabilirea unui preț, înțelegere care să cadă sub incidența Legii concurenței nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul Finanțelor Publice, nefăcând altceva decât să-și exprime ferm părerea cu privire la stabilirea prețului tichetului în mod liber, în funcție de cerere și ofertă, conform Legii concurenței nr. 21/1996, în acest sens făcând opinie separată față de propunerea celorlalte societății de a se stabili un preț minim de 2%.

Contestă, de asemenea, și amenda contravențională, în cuantum de 720.404.000 lei, ce i-a fost aplicată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, ca fiind nelegală, atâta timp, cât nu a încheiat nici o înțelegere cu celelalte societăți emitente de tichete de masă în privința prețului imprimatelor, neparticipând la întâlniri repetate care să vizeze această problemă, Ministerul Finanțelor fiind cel care a inițiat-o cu scopul formulării unor propuneri pentru stabilirea unui tarif la aceste tichete de masă. Pârâtul Consiliul Concurenței a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. S-au administrat probatorii cu înscrisuri și în urma analizării acestora, instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 316 din 23 februarie 2005, prin care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din actele dosarului a rezultat că reclamanta a participat la întâlniri care au avut loc între societățile emitente de tichete de masă, unde s-a discutat și aspectul comisionului minim, prin semnarea minutei din 30 martie 2004, alături de celelalte societăți, reclamanta achiesând la înțelegea anticoncurențială de stabilire a comisionului de 2%, opinia separată exprimată de aceasta, nefiind de natură a înlătura culpa sa. Această înțelegere, concretizată în minuta din 30 martie 2004, reține instanța de fond, intră sub incidența art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, legea concurenței, text de lege în baza căruia i s-a aplicat sancțiunea amenzii.

Apărarea formulată de reclamantă, în sensul că, chiar Ministerul Finanțelor Publice a intervenit în relațiile comerciale dintre emitenții de tichete de masă, fiind inițiatorul întâlnirii acestora, a fost înlăturată de instanța de fond, reținându-se că Ministerul Finanțelor Publice a intervenit în limitele competențelor legale, nu și pentru stabilirea nivelului comisionului perceput de la angajatori. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că soluția a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Legea concurenței nr. 21/1996 fiind interpretată greșit de instanță în dezlegarea pricinii.

Se susține că în mod eronat s-a reținut că ar fi existat o înțelegere între societatea reclamantă și celelalte societăți emitente de tichete de masă, înțelegere care să cadă sub incidența Legii concurenței nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul Finanțelor, societatea manifestându-și în mod ferm părerea ca prețul tichetului să se stabilească în mod liber, în funcție de cerere și ofertă, conform legilor concurenței. Nu și-a exprimat, deci, consimțământul cu privire la propunerea celorlalte societăți de instituire a unui preț minim de 2% din tarifare.

Întrunirea inițiată de Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi considerată o înțelegere anticoncurențială, pentru că nu acesta a fost scopul ei, iar faptul că reclamanta a semnat parțial nota înregistrată de Ministerul Finanțelor Publice, sub nr. 1568 din 30 martie 2004, în condițiile în care a făcut opinie separată, nu conduce automat la ideea că a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței. Cu privire la minuta încheiată la sediul Ministerul Finanțelor Publice, tot în data de 30 martie 2004, se precizează că aceasta nu poate fi caracterizată ca o convenție, ea fiind semnată doar de un singur reprezentant al societății și, deci, nu poate fi interpretată ca o aderare la o înțelegere anticoncurențială.

Întrunirile de la Ministerul Finanțelor Publice au fost inițiate de acesta și ele au avut ca scop efectuarea de propuneri de modificare a cadrului legislativ în domeniul tichetelor de masă, Ministerul Finanțelor Publice având atribuții în privința autorizării și controlului activității de emitere a tichetelor de masă. Recurenta critică și faptul că a fost sancționată cu amendă contravențională, deoarece nu se poate reține în sarcina sa că ar fi încălcat dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, iar la stabilirea cuantumului acesteia nu s-a avut în vedere faptul că a fost singura societate care a susținut ca prețul pieței să fie stabilit conform legilor concurenței, în funcție de cerere și ofertă.

Intimatul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul formulat, prin prima motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate în continuare. Din ansamblul probelor administrate în cauză a rezultat că este legală decizia emisă de Plenul Consiliului Concurenței, cu nr. 270/2004, prin care s-a constatat faptul că societățile emitente de tichete de masă, prin semnarea „Minutei” din data de 30 martie 2004, au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin fixarea unui nivel minim de 2% la comisionul perceput angajatorilor, fiind sancționate cu amendă contravențională, societățile participante.

În același sens a statuat și instanța de fond, sentința pronunțată fiind legală și temeinică. Legea concurenței nr. 21/1996, în art. 4 alin. (1), prevede în mod expres că prețurile produselor și tarifele serviciilor se determină în mod liber prin concurență în baza cererii și ofertei. Așadar, comisionul care reprezintă tariful serviciului de tipărire și distribuire a tichetelor de masă, trebuie să urmeze regula stabilirii în mod liber, prin concurență. Comisionul reprezintă elementul concurențial, pe care fiecare emitent de tichete de masă are dreptul de a-l stabili în mod liber în relațiile sale cu angajatorii. În cuprinsul „Minutei” din data de 30 martie 2004, întocmite la sediul Ministerul Finanțelor Publice, este consemnată înțelegerea dintre cele opt societăți emitente de a practica un comision minim de 2% în relația cu angajatorii.

Este adevărat că în „nota” ce a fost întocmită în dimineața aceleiași zile de 30 martie 2004, de aceleași societăți emitente de tichete de masă, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice, cu nr. 1568 din 30 martie 2004, este consemnată propunerea recurentei-reclamante de a se aplica legile concurenței cu privire la stabilirea prețului (comisionului) pe care societățile emitente îl percep de la angajatori. Propunerea recurentei, menționată în această „notă”, este invocată în sprijinul apărărilor sale, în sensul că nu și-a dat consimțământul, cu privire la practicarea unui comision de minim 2% în relațiile contractuale cu angajatorii.

Nu se mai poate vorbi, însă de lipsa consimțământului, atunci când se face referire la „minuta” încheiată între cele opt societăți emitente de tichete de masă, minută pe care reclamanta-recurentă a semnat-o prin reprezentantul său Z.O., alături de celelalte societății și în care se stipulează acordul acestora de a practica un nivel minim de 2%, pentru comisionul perceput angajatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2004. Recurenta susține că decizia Plenului Consiliului Concurenței pe care o atacă, a fost rezultatul întrunirii societăților emitente de tichete de masă, care a avut loc la sediul Ministerul Finanțelor Publice, la 30 martie 2004, ca urmare a convocării lor de către Direcția de Autorizări din Minister.

Or, recurenta, ca și celelalte societății emitente, părți la înțelegerea anticoncurențială, era în deplină cunoștință de cauză, în ceea ce privește limitele competențelor Ministerului Finanțelor Publice, acestea vizând exclusiv componența reglementată a pieței tichetelor de masă, printre care nu se enumeră și stabilirea nivelului comisionului perceput de la angajatori. Cert este, însă, faptul că prin semnarea „minutei”, decizia de a fixa comisionul minim de 2% a aparținut în exclusivitate societăților emitente. Mai mult decât atât, în minută se precizează și propunerea societăților emitente de a nu se mai încheia acte adiționale sau de a se prelungi termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care au comisioane mai mici de 2%.

Așa cum corect reține și instanța de fond, la dosar sunt dovezi din care rezultă că recurenta a participat la mai multe întâlniri cu societățile emitente de tichete de masă, unde s-a discutat și problema comisionului minim, pentru întâlnirea din data de 29 ianuarie 2004, fiind chiar inițiatoarea acesteia, potrivit invitațiilor adresate tuturor unităților emitente. Critica referitoare la sancțiunea amenzii contravenționale aplicate, în sensul că aceasta ar fi nelegală și într-un cuantum disproporționat față de fapta ce i s-a reținut în sarcină, nu poate fi primită de instanța de control judiciar. Este cert că recurenta a încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin fapta săvârșită, iar consecința legală a acestei încălcări nu este alta decât aplicarea unei amenzi contravenționale a cărei individualizare s-a făcut corect, conform criteriilor prevăzute de art. 57 din lege, raportat la gravitatea faptei și la durata acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală și temeinică, neexistând motive de modificare sau casare, în sensul art. 304 C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 312 din același cod, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.F.S. SA București împotriva sentinței civile nr. 316 din 23 februarie 2005. a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2006.