ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 527/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată și

înregistrată sub nr. 4301/2004, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I.F.S. SA București a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea în

parte a deciziei emise de Plenul Consiliului Concurenței sub nr. 270 din 29

septembrie 2004, respectiv art. 1, 2 și 4 din decizie și pe cale de consecință,

anularea sancțiunii contravenționale aplicate societății.

În motivarea acțiunii, reclamanta

precizează că decizia pe care o contestă, a avut la bază un raport asupra

investigației dispusă de Președintele Consiliului Concurenței, ale cărei

concluzii sunt total eronate cu privire la faptul că ar fi existat o înțelegere

încheiată la 30 martie 2004, între societățile emitente de tichete de masă,

printre care și reclamanta, în sensul stabilirii unui comision de minim 2% din

valoarea tichetului de masă, ce urma să fie aplicat angajatorilor începând cu 1

aprilie 2004, încălcându-se, astfel, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările ulterioare.

Susține reclamanta, că înțelege să

conteste această decizie, deoarece nu a existat nici o înțelegere între această

societate și celelalte societății emitente de tichete de masă cu privire la

stabilirea unui preț, înțelegere care să cadă sub incidența Legii concurenței

nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul Finanțelor Publice, nefăcând

altceva decât să-și exprime ferm părerea cu privire la stabilirea prețului

tichetului în mod liber, în funcție de cerere și ofertă, conform Legii

concurenței nr. 21/1996, în acest sens făcând opinie separată față de

propunerea celorlalte societății de a se stabili un preț minim de 2%.

Contestă, de asemenea, și amenda

contravențională, în cuantum de 720.404.000 lei, ce i-a fost aplicată pentru

încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, ca fiind

nelegală, atâta timp, cât nu a încheiat nici o înțelegere cu celelalte

societăți emitente de tichete de masă în privința prețului imprimatelor,

neparticipând la întâlniri repetate care să vizeze această problemă, Ministerul

Finanțelor fiind cel care a inițiat-o cu scopul formulării unor propuneri

pentru stabilirea unui tarif la aceste tichete de masă.

Pârâtul Consiliul Concurenței a

depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

S-au administrat probatorii cu

înscrisuri și în urma analizării acestora, instanța de fond a pronunțat

sentința civilă nr. 316 din 23 februarie 2005, prin care a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că din actele dosarului a rezultat că reclamanta a

participat la întâlniri care au avut loc între societățile emitente de tichete

de masă, unde s-a discutat și aspectul comisionului minim, prin semnarea

minutei din 30 martie 2004, alături de celelalte societăți, reclamanta

achiesând la înțelegea anticoncurențială de stabilire a comisionului de 2%,

opinia separată exprimată de aceasta, nefiind de natură a înlătura culpa sa.

Această înțelegere, concretizată în

minuta din 30 martie 2004, reține instanța de fond, intră sub incidența art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, legea concurenței, text de lege în

baza căruia i s-a aplicat sancțiunea amenzii.

Apărarea formulată de reclamantă, în

sensul că, chiar Ministerul Finanțelor Publice a intervenit în relațiile

comerciale dintre emitenții de tichete de masă, fiind inițiatorul întâlnirii

acestora, a fost înlăturată de instanța de fond, reținându-se că Ministerul

Finanțelor Publice a intervenit în limitele competențelor legale, nu și pentru

stabilirea nivelului comisionului perceput de la angajatori.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând, în esență, că soluția a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Legea concurenței nr.

21/1996 fiind interpretată greșit de instanță în dezlegarea pricinii.

Se susține că în mod eronat s-a

reținut că ar fi existat o înțelegere între societatea reclamantă și celelalte

societăți emitente de tichete de masă, înțelegere care să cadă sub incidența

Legii concurenței nr. 21/1996, cu ocazia întrunirii de la Ministerul

Finanțelor, societatea manifestându-și în mod ferm părerea ca prețul tichetului

să se stabilească în mod liber, în funcție de cerere și ofertă, conform legilor

concurenței. Nu și-a exprimat, deci, consimțământul cu privire la propunerea

celorlalte societăți de instituire a unui preț minim de 2% din tarifare.

Întrunirea inițiată de Ministerul

Finanțelor Publice nu poate fi considerată o înțelegere anticoncurențială,

pentru că nu acesta a fost scopul ei, iar faptul că reclamanta a semnat parțial

nota înregistrată de Ministerul Finanțelor Publice, sub nr. 1568 din 30 martie

2004, în condițiile în care a făcut opinie separată, nu conduce automat la

ideea că a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței.

Cu privire la minuta încheiată la

sediul Ministerul Finanțelor Publice, tot în data de 30 martie 2004, se

precizează că aceasta nu poate fi caracterizată ca o convenție, ea fiind

semnată doar de un singur reprezentant al societății și, deci, nu poate fi

interpretată ca o aderare la o înțelegere anticoncurențială.

Întrunirile de la Ministerul

Finanțelor Publice au fost inițiate de acesta și ele au avut ca scop efectuarea

de propuneri de modificare a cadrului legislativ în domeniul tichetelor de

masă, Ministerul Finanțelor Publice având atribuții în privința autorizării și

controlului activității de emitere a tichetelor de masă.

Recurenta critică și faptul că a

fost sancționată cu amendă contravențională, deoarece nu se poate reține în

sarcina sa că ar fi încălcat dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, iar la

stabilirea cuantumului acesteia nu s-a avut în vedere faptul că a fost singura

societate care a susținut ca prețul pieței să fie stabilit conform legilor

concurenței, în funcție de cerere și ofertă.

Intimatul Consiliul Concurenței a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin

prima motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta

Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele arătate în

continuare.

Din ansamblul probelor administrate

în cauză a rezultat că este legală decizia emisă de Plenul Consiliului

Concurenței, cu nr. 270/2004, prin care s-a constatat faptul că societățile

emitente de tichete de masă, prin semnarea „Minutei” din data de 30 martie

2004, au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996,

prin fixarea unui nivel minim de 2% la comisionul perceput angajatorilor, fiind

sancționate cu amendă contravențională, societățile participante.

În același sens a statuat și instanța

de fond, sentința pronunțată fiind legală și temeinică.

Legea concurenței nr. 21/1996, în

art. 4 alin. (1), prevede în mod expres că prețurile produselor și tarifele

serviciilor se determină în mod liber prin concurență în baza cererii și

ofertei.

Așadar, comisionul care reprezintă

tariful serviciului de tipărire și distribuire a tichetelor de masă, trebuie să

urmeze regula stabilirii în mod liber, prin concurență.

Comisionul reprezintă elementul

concurențial, pe care fiecare emitent de tichete de masă are dreptul de a-l

stabili în mod liber în relațiile sale cu angajatorii.

În cuprinsul „Minutei” din data de

30 martie 2004, întocmite la sediul Ministerul Finanțelor Publice, este

consemnată înțelegerea dintre cele opt societăți emitente de a practica un

comision minim de 2% în relația cu angajatorii.

Este adevărat că în „nota” ce a fost

întocmită în dimineața aceleiași zile de 30 martie 2004, de aceleași societăți

emitente de tichete de masă, înregistrată la Ministerul Finanțelor Publice, cu

nr. 1568 din 30 martie 2004, este consemnată propunerea recurentei-reclamante

de a se aplica legile concurenței cu privire la stabilirea prețului

(comisionului) pe care societățile emitente îl percep de la angajatori.

Propunerea recurentei, menționată în

această „notă”, este invocată în sprijinul apărărilor sale, în sensul că nu

și-a dat consimțământul, cu privire la practicarea unui comision de minim 2% în

relațiile contractuale cu angajatorii.

Nu se mai poate vorbi, însă de lipsa

consimțământului, atunci când se face referire la „minuta” încheiată între cele

opt societăți emitente de tichete de masă, minută pe care reclamanta-recurentă

a semnat-o prin reprezentantul său Z.O., alături de celelalte societății și în

care se stipulează acordul acestora de a practica un nivel minim de 2%, pentru

comisionul perceput angajatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2004.

Recurenta susține că decizia

Plenului Consiliului Concurenței pe care o atacă, a fost rezultatul întrunirii

societăților emitente de tichete de masă, care a avut loc la sediul Ministerul

Finanțelor Publice, la 30 martie 2004, ca urmare a convocării lor de către

Direcția de Autorizări din Minister.

Or, recurenta, ca și celelalte

societății emitente, părți la înțelegerea anticoncurențială, era în deplină

cunoștință de cauză, în ceea ce privește limitele competențelor Ministerului

Finanțelor Publice, acestea vizând exclusiv componența reglementată a pieței

tichetelor de masă, printre care nu se enumeră și stabilirea nivelului

comisionului perceput de la angajatori.

Cert este, însă, faptul că prin semnarea „minutei”,

decizia de a fixa comisionul minim de 2% a aparținut în exclusivitate

societăților emitente.

Mai mult decât atât, în minută se precizează și

propunerea societăților emitente de a nu se mai încheia acte adiționale sau de

a se prelungi termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care au

comisioane mai mici de 2%.

Așa cum corect reține și instanța de

fond, la dosar sunt dovezi din care rezultă că recurenta a participat la mai

multe întâlniri cu societățile emitente de tichete de masă, unde s-a discutat

și problema comisionului minim, pentru întâlnirea din data de 29 ianuarie 2004,

fiind chiar inițiatoarea acesteia, potrivit invitațiilor adresate tuturor

unităților emitente.

Critica referitoare la sancțiunea

amenzii contravenționale aplicate, în sensul că aceasta ar fi nelegală și

într-un cuantum disproporționat față de fapta ce i s-a reținut în sarcină, nu

poate fi primită de instanța de control judiciar.

Este cert că recurenta a încălcat

dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, prin fapta săvârșită, iar

consecința legală a acestei încălcări nu este alta decât aplicarea unei amenzi

contravenționale a cărei individualizare s-a făcut corect, conform criteriilor

prevăzute de art. 57 din lege, raportat la gravitatea faptei și la durata

acesteia.

Pentru considerentele expuse,

constatând că sentința este legală și temeinică, neexistând motive de

modificare sau casare, în sensul art. 304 C. proc. civ., având în vedere și

dispozițiile art. 312 din același cod, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

I.F.S. SA București împotriva sentinței civile nr. 316 din 23 februarie 2005. a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2006.