Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2007
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2007

HOTĂRÂRE
06.02.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1197/CA/2005 al Tribunalului Hunedoara secția comercială și Contencios Administrativ reclamanta D.G.F.P. a Județului Hunedoara a acționat în judecată pe pârâții O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara și pe P.S.N. asociat unic al SC C.C. SRL Hațeg, în contradictoriu cu care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a măsurii radierii din Registrul Comerțului efectuată în temeiul Legii nr. 314/2001 cu privire la SC C.C. SRL Hațeg și să se dispună restabilirea situației anterioare în sensul redobândirii personalității juridice a pârâtei.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința nr. 1197/CA/2005 din 7 decembrie 2005, a respins acțiunea reclamantei, reținând că radierea SC C.C. SRL Hațeg s-a dispus, în luna mai 2002, în virtutea Legii nr. 314/2001, ca urmare a nemajorării capitalului social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 57/A/2006 din 7 aprilie 2006, care a reținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre corectă. Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., și a solicitat admiterea recursului său, modificarea hotărârii recurate și pe fond admiterea cererii sale de constatare a nulității absolute a radierii SC C.C. SRL Hațeg din Registrul Comerțului. Recurenta a susținut în motivarea recursului său că în mod greșit a fost respinsă acțiunea sa întrucât societatea pârâtă a fost radiată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor Legii nr. 428/2002 în conformitate cu dispozițiile căreia radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, datoria publică internă și față de alți creditori cu care au litigii pe rolul instanțelor judecătorești.

Recurenta a mai criticat decizia din apel și pentru faptul că nu a dispus obligarea asociatului unic la plata datoriilor societății radiate. Recursul reclamantei este nefondat. Potrivit prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță, legea aplicabilă a fost respectată, corect instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond care s-a pronunțat în temeiul Legii nr. 314/2001, respectiv a reținut corect că prin încheierea nr. 1722 din 1 octombrie 2001 pronunțată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara s-a constatat dizolvarea de drept a societății pârâte, iar în luna mai 2002 societatea a fost radiată din Registrul Comerțului.

Susținerea recurentei că această societate nu trebuia dizolvată întrucât avea datorii la bugetul de stat este nefondată, întrucât Legea nr. 428/2004 așa cum corect a reținut instanța de fond nu retroactivează; la radierea societății s-a avut în vedere prevederile legii în vigoare la momentul radierii, respectiv a Legii nr. 314/2001. Nici ultima critică din recursul nu este întemeiată, întrucât, așa cum corect s-a reținut în hotărârea recurată, pârâta P.S.N. avea calitatea de asociat unic la SC C.C. SRL Hațeg iar datoriile aparțineau societății comerciale și nu asociatului unic. Rezultă așadar că recursul reclamantei este nefondat și în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.G.F.P. HUNEDOARA împotriva deciziei civile nr. 57/A/2006 din 7 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5392/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 385 pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din 22 oc
ÎCCJ 2007-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 794/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 650/ CA din 22 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins acți
ÎCCJ 2008-11-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3436/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 337 din 7 martie 2007 Tribunalul Hunedoara, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.N.M.V. împotriva pârâtei SC H. SA Deva
ÎCCJ 2007-10-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2947/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1242/ CA din 26 iulie 2006, a respins acțiunea civilă formulată
ÎCCJ 2008-05-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 3 octombrie 2006, reclamantul C.N.M.V. a chemat în judecată pe pârâtele SC H. SA Deva și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru ca pri
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă