ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1288/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2005, reclamanta S.D., magistrat, a chemat în judecată Ministerul Justiției - Serviciul de Asistență Medicală și Curtea de Apel Galați, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 8.636.000 lei reprezentând contravaloarea tratamentului medical efectuat în stațiunea balneară Sovata, în perioada 15 - 26 martie 2004, precum și contravaloarea cazării sale. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, fiindu-i recomandat de către medici, tratament balnear și întrucât baza de tratament nu are posibilități de cazare, s-a cazat la hotelul Ministerului Justiției.

A mai arătat reclamanta că, din toate actele prezentate pârâtei și depuse la dosarul cauzei, rezultă că a suportat toate cheltuielile pentru însănătoșirea sa, astfel încât refuzul de restituire a sumei arătate este de natură a-i încălca drepturile prevăzute de lege. Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, susținând, pe de o parte, în temeiul art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, de a soluționa cauza. Pe de altă parte, pârâtul a susținut și că acțiunea este nefondată, invocând dispozițiile art. 1 alin. (1) și cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 409/1998, Ordinul nr. 1220/890 din 24 decembrie 2003, emis de ministrul sănătății și C.N.A.S., precum și materialul probator administrat în cauză.

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 70/F din 30 august 2005, a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a admis acțiunea reclamantei, obligând pârâți,i la plata sumei de 8.636.000 lei, reprezentând contravaloarea tratamentelor medicale și a cazării. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că se impune respingerea excepției necompetenței materiale, având în vedere faptul că reclamanta îndeplinește funcția de magistrat la Curtea de Apel Galați, instituție care îi reține lunar contribuția pentru asigurările de sănătate și căreia îi revine obligația decontării eventualelor cheltuieli efectuate de asigurat în acest scop, iar celălalt pârât, Ministerul Justiției, este autoritate centrală, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 C. proc.

civ. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză și conținutul dispozițiilor legale incidente pricinii rezultă temeinicia acțiunii reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Justiției, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând modul de soluționare, atât a excepției, cât și cea a fondului pricinii. Astfel, cu privire la excepția invocată se susține că în baza dispozițiilor art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000, competent a soluționa pricina era tribunalul, iar nu curtea de apel cum greșit s-a reținut de instanța de fond.

Pe fondul cauzei, se arată că în mod greșit, Curtea a reținut că intimata a suportat cheltuielile de cazare, întrucât baza de tratament nu avea posibilități de cazare, fără să se menționeze motivele pe care se sprijină în această susținere și fără a face o verificare a celor arătate de reclamantă referitoare la acest aspect. Totodată, se arată că și în considerarea prevederilor legale aplicabile în cauză, sentința este greșită și sub aspectul soluționării fondului pricinii. Examinând cauza, în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cum excepția necompetenței materiale este o excepție de ordine publică, conform art. 159 C. proc. civ. și având în vedere și dispozițiile art. 137 din același cod, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmează a fi analizat cu prioritate. Astfel, văzând obiectul pricinii, precum și dispozițiile art. 154 alin. (1) și cele ale art. 155 din Legea nr. 19/2000, Înalta Curte constată că în cauză competența materială de soluționare revine tribunalului. Totodată, constatând că intimata-reclamantă este magistrat la Curtea de Apel Galați, în aplicarea dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că pentru o mai bună administrare a justiției, urmează a stabili competența materială de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Prahova.

În consecință, se va admite recursul declarat de Ministerul Justiției, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre competentă soluționare, Tribunalului Prahova, soluție ce conferă ineficiență juridică examinării celorlalte motive de recurs ce vor fi avute în vedere ca apărări, la judecarea fondului pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 70/F din 30 august 2005 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Prahova. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.