ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3353/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul Spitalul județean Brăila

a chemat în judecată pe pârâta SC T.R. SA Brăila, pentru a fi obligată la plata

sumei de 980.784.981 lei, din care 976.117.079 lei cheltuieli cu personalul

medical și 4.667.902 lei cheltuieli cu materiale sanitare, plus cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 375 din 3

mai 2001, Tribunalul Brăila, secția comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamant.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că, între părțile în litigiu, a fost încheiat, în anul

1994, un contract de prestări servicii pe o durată de un an, care nu a fost

prelungit; beneficiarii acestor servicii au fost persoanele fizice, titulare

ale biletelor de tratament, și nu pârâta; expertiza contabilă efectuată în

cauză a concluzionat că, în contravaloarea biletelor de tratament, nu este

inclusă nici o sumă care trebuie virată Spitalului județean Brăila cu titlu de

cheltuieli de personal sau cheltuieli materiale sanitare; conform legislației

în vigoare, contravaloarea unui bilet de tratament se acoperă din bugetul

Asigurărilor Sociale de Stat, pentru biletele distribuite de M.M.P.S.

Prin decizia civilă nr. 709/A din 30

octombrie 2001, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că prima instanță a interpretat corect probele

administrate în cauză, în sensul că:

- respectivul contract a privit

plata serviciilor de asistență balneară pentru turiștii care vin pe cont

propriu la C.B. Lacul Sărat și nu a turiștilor care vin în stațiune, în baza

contractului încheiat cu M.M.P.S. Expertiza a stabilit că în contravaloarea

biletelor de tratament nu este inclusă vreo sumă ce trebuie virată pârâtei SC T.R.

SA Brăila, iar ca urmare a obiecțiunilor formulate, expertul și-a menținut

concluziile exprimate în raportul de expertiză, ceea ce nu echivalează cu lipsa

răspunsului la obiecțiuni.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie și

solicitând admiterea recursului și schimbarea sentinței pronunțate de tribunal,

în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată la instanța de fond.

Recurentul-reclamant susține, în

esență, că greșit i-a fost respinsă acțiunea și apoi apelul fără a se lua în

considerare: 1) faptul că în perioada aprilie 1996 – aprilie 1999, Spitalul județean

a prestat servicii constând în asistență medicală în domeniul balnear –

fizioterapie, scop în care a cheltuit suma de 976.117.079 lei cu personalul

medical și 4.667.902 lei cu materialele sanitare, SC T.R. SA Brăila realizând

venituri din serviciile medicale prestate de Spitalul Județean, fără ca aceste

venituri să aibă corespondent în cheltuielile cu astfel de servicii; 2)

expertiza contabilă nu a răspuns la pct. 1 – 9 din conținutul obiecțiunilor,

pronunțându-se în baza unei probe, incomplete și cu toate că reclamantul a

solicitat efectuarea unei noi expertize, instanța de apel a respins neîntemeiat

admiterea acestei probe.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Reclamantul își întemeiază

pretențiile formulate prin acțiune, pentru perioada aprilie 1996 – aprilie

1999, pe dispozițiile contractului de prestări servicii cu nr. 3300 încheiat

între părți în anul 1994, cu valabilitate până la 31 decembrie 1994, contract

ce nu a mai fost prelungit.

Potrivit obiectului acestui contract,

așa cum a fost el prevăzut la art. 1, reclamantul, în calitate de prestator,

s-a obligat să execute, iar beneficiarul, pârâta, să plătească prestările de

servicii, constând în asistență medicală balneară, pentru turiștii care vin pe

cont propriu la C.B. Lacu Sărat din Stațiunea Lacu Sărat.

Referitor la obiectul contractului

mai sus definit, în considerarea art. 1, s-a făcut precizarea că prevederile

lui nu sunt aplicabile turiștilor care vin în stațiunea respectivă în baza

contractelor încheiate cu M.M.P.S., cu excepția celor care solicită proceduri

de tratament suplimentare față de bilet.

Conform art. 2, contractul s-a

încheiat pe o durată de până la 31 decembrie 1994, putând fi prelungit doar cu

acordul scris al părților, or, din actele dosarului, nu rezultă că ar fi avut

loc o prelungire a contractului, în condițiile menționate.

Pe de altă parte, expertiza contabilă

efectuată în cauză a concluzionat că turiștii care au beneficiat de asistență

medicală efectuată de pârâtă au fost persoane fizice venite cu bilete de odihnă

și tratament emise de M.M.P.S. și nicidecum turiștii veniți pe cont propriu,

fără bilete de odihnă și tratament.

Pentru turiștii cu bilete de odihnă

și tratament, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 37/1999, costul de

tratament balnear se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, deoarece

aceste persoane au calitatea de persoane asigurate în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 145/1997.

În ce privește turiștii veniți în

stațiune pentru tratament pe cont propriu, în contractul de prestări servicii,

mai sus menționat, la art. 4 – 7, s-a prevăzut că reclamantul, în calitate de prestator,

s-a obligat se efectueze prestații medicale numai clienților care fac dovada

achitării contravalorii tratamentului cu chitanță emisă de pârâta – beneficiar,

prin dispeceratul C.B. Lacu Sărat.

La art. 5 din contract s-a stipulat

că beneficiarul asigură plata contravalorii prestațiilor conform clauzelor

stabilite, ceea ce înseamnă că, pentru efectuarea unor prestații în afara

cadrului contractual stabilit, fără a se fi făcut dovada achitării costului

tratamentului cu chitanță, nu putea fi angajată răspunderea pârâtei.

De altfel, expertiza a mai

concluzionat și că, în contravaloarea biletelor de tratament distribuite de M.M.P.S.

pentru Lacul Sărat, în perioada 1996 – 1999, nu s-a menționat ca fiind inclusă

vreo sumă ce ar fi trebuit virată către Spitalul județean Brăila cu titlu de

cheltuieli de personal sau cheltuieli materiale sanitare.

Se constată, de asemenea, că

expertul a răspuns la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză întocmit,

menționându-se punctul de vedere și, în mod corect, nu s-a dispus efectuarea

unei noi expertize, atât timp cât instanța a apreciat că prima expertiză este

edificatoare, iar o altă expertiză ar fi inutilă.

În consecință, se reține că

pretențiile reclamantei nu au fost formulate în temeiul unui contract valabil

încheiat cu pârâta și chiar dacă ar fi existat un temei contractual actualizat

valabil, ele, oricum, nu puteau fi admise, atâta timp cât sumele pretinse nu

își găsesc justificarea și suportul legal în prevederile contractului invocat.

Ca atare, cum nici una din susținerile

reclamantului-recurent exprimate ca motive de recurs, nu se încadrează în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ., decizia curții de apel va fi menținută ca

fiind legală și temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de Spitalul

județean Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul, Spitalul județean Brăila, împotriva deciziei nr. 709 din 30

octombrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 8 iulie 2003.