- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 10 aprilie 2003
Decizia nr. 2227/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 170 a Tribunalului Brăila
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 170, din 15 martie 2001, a Tribunalului Brăila, a fost admisă acțiunea reclamantei R.A. A. Brăila, iar Spitalul Județean Brăila a fost obligat la 40.887.005 lei cu titlu de preț, 41.121.000 lei majorări de tarif, plus cheltuieli de judecată aferente. Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentințe a fost anulat, ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 626 din 12 septembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, reținându-se că apelantul, deși legal citat și încunoștiințat să timbreze cu 4.777.378 lei taxă judiciară și 30.00 lei timbru judiciar, nu și-a îndeplinit această obligație.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, solicitând casarea ei, întrucât la termenul la care s-a soluționat apelul juristul său a fost în imposibilitatea de a se prezenta, fiind bolnav, instanța respingând nejustificat cererea sa de amânare. Alăturat recursului s-au depus acte medicale privind starea sănătății juristului la data soluționării apelului. În recurs, intimata-reclamantă a învederat că debitul ce formează obiectul litigiului a fost preluat de SC C. SA Brăila, urmare a divizării regiei reclamante, societate care a solicitat judecarea recursului în lipsa sa, iar pe fond, respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Odată cu primirea citației la 31 iulie 2001, apelantul pârât a fost înștiințat să timbreze apelul, fiindu-i comunicate și taxele datorate.
Pentru termenul din 12 septembrie 2001, când s-a judecat apelul, cererea juristului apelantului de a se amâna cauza a fost respinsă de instanță cu motivarea că taxele datorate puteau fi achitate nu numai de jurist și că, oricum, se putea dovedi achitarea acestora și fără a fi necesară deplasarea juristului, lucru ce nu s-a făcut. Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare se plătesc anticipat, neîndeplinirea acestei obligații, până la termenul stabilit de instanță, fiind sancționată cu anularea cererii. În speță, așa cum corect a reținut și instanța de apel, apelantul a fost înștiințat să timbreze apelul încă din 31 iulie 2001, obligație neîndeplinită nici măcar la termenul din 12 septembrie 2001, termen la care, chiar dacă juristul era bolnav, apelantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță privind timbrajul.
De altfel, nici măcar în recurs pârâtul nu a dovedit că și-ar fi îndeplinit această obligație, așa încât, cererea sa de a se trimite cauza spre rejudecare nu poate fi primită, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legii taxelor judiciare de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Spitalul Județean Brăila, împotriva deciziei nr. 626 A din 12 septembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2003.