ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3652/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3652/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 mai 2007 pe rolul Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, revizuienta SC C. SA Brăila în contradictoriu cu intimata SC M.C. SA Brăila a solicitat revizuirea Deciziei nr. 130/A din 13 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. Revizuienta și-a motivat în drept cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. motivând, în fapt, că la data de 26 noiembrie 1998 a fost chemată în judecată de intimată pentru plata sumei de 288.536,7 lei cu titlu de contravaloare amenajări la construcția închiriată.
Prin sentința nr. 812 din 14 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Brăila s-a admis cererea SC M.C. SA Brăila și SC C. SA Brăila a fost obligată la plata sumei de 288.536,7 lei cu titlu de contravaloare amenajări și cheltuieli de judecată aferente. Decizia civilă nr. 91/A din 16 februarie 2000 pronunțată de către Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, în Dosarul nr. 10/2000 a fost atacată cu recurs de către SC C. SA Brăila. Prin Decizia civilă nr. 7322 din 5 decembrie 2001 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de SC C. SA Brăila și a casat cu trimitere Decizia civilă nr. 91/A din 16 februarie 2000 pronunțată de către Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, în Dosarul nr. 10/2000.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că în cauză nu s-a stabilit cu certitudine care este valoarea lucrărilor de consolidare pretins a fi efectuate de reclamanta SC M.C. SA Brăila și care dintre părți a suportat contravaloarea acestora; care sunt lucrările ce trebuiau amortizate în condițiile și în termenele prevăzute de lege; care erau lucrările ce potrivit susținerilor SC C. SA Brăila trebuiau și puteau fi ridicate de reclamantă la încetarea contractului de închiriere. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 1414/2002 și potrivit recomandărilor din decizia de casare, Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, a dispus la cererea apelantei efectuarea unei expertize tehnice și a unei expertize contabile.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 130/A din 13 februarie 2004 pronunțată în Dosarul nr. 1414/2002, a admis în parte apelul declarat de SC C. SA Brăila și a schimbat în parte sentința civilă nr. 612 din 14 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Brăila, în sensul că a recunoscut în favoarea reclamantei SC M.C. SA Brăila un drept de retenție în sumă de 40.291.077.483 lei cu titlul de drept de creanță. Decizia civilă nr. 130/A din 13 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. 1414/2002 a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În recurs, prin Decizia civilă nr. 2000 din 22 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 8325/2004 s-a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Brăila, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate, în sensul că s-a admis apelul pârâtei și s-a schimbat în parte sentința nr. 612 din 14 septembrie 1999 a Tribunalului Brăila, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamanta SC M.C. SA Brăila a sumei de 36.760.695.632 lei. S-a instituit în favoarea reclamantei dreptul de retenție asupra imobilului, până la achitarea debitului. A fost obligată intimata la plata sumei de 440.460.000 lei cheltuieli de judecată în recurs. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva sentinței civile nr. 612 din 14 septembrie 1999 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. 4289/1998 SC C. SA Brăila a declarat apel care a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția comercială și contencios administrativ, prin Decizia nr. 91/A din 16 februarie 2000 pronunțată în Dosarul nr. 10/2000. La data de 21 iulie 2005, în urma plângerii penale formulată de SC C. SA Brăila, s-a început urmărirea penală împotriva expertului contabil D.O. în vederea cercetării acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) și (4) C. pen. La data de 29 martie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a emis Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ cu nr. 849/P/2005, prin care în temeiul art. 10 lit. b) 1 C. proc.
pen., a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ expertului D.O. avându-se în vedere împrejurările producerii faptei și vârsta de 74 de ani a învinuitului. Prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila mai sus precizată, s-a statuat că, din cercetările efectuate și având în vedere probele administrate de către organul de urmărire penală învinuitul D.O. a prezentat mincinos în raportul său de expertiză datele și înregistrările contabile constatate. În cadrul efectuării cercetărilor penale s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, prin Biroul pentru Expertize Judiciare, fiind desemnat domnul T.Ș. Având în vedere faptul că prin Decizia civilă nr. 130/A din 13 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Galați, instanța și-a însușit pe deplin constatările efectuate în raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul D.O., iar ulterior în cadrul efectuării urmăririi penale împotriva învinuitului D.O.
s-a statuat că raportul de expertiză contabilă întocmit de către învinuit a cuprins concluzii mincinoase, solicită în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. revizuirea hotărârii pronunțată de Curtea de Apel, ca instanță de apel. Pentru soluționarea cererii de revizuire la dosarul cauzei s-a atașat Dosarul nr. 1414/2002 al acestei instanțe care conține hotărârea a către revizuire se solicită. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin Decizia nr. 679/R din 14 septembrie 2007 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția comercială, reținând în esență următoarele: Decizia civilă nr. 130 din 13 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați ce constituie obiectul cererii de revizuire a fost reformată în recursul declarat de pârâta revizuientă SC C. SA Brăila.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 2000 din 22 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 8325/2004 s-a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 130 din 13 februarie 2004 a Curții de Apel Galați pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința nr. 612 din 14 septembrie 1999 a Tribunalului Brăila, în sensul că a obligat pârâta către reclamanta SC M.C. SA Brăila la plata sumei de 36.760.695.632 lei. S-a instituit în favoarea reclamantei dreptul de retenție asupra imobilului, până la achitarea debitului. Intimata a fost obligată la plata sumei de 440.460.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, către recurentă.
Prin conținutul său, Decizia civilă nr. 2000 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este cea care evocă fondul ca efect a admiterii recursului, modificării deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării în parte a hotărârii instanței de fond, astfel că din coroborarea art. 323 alin. (1) cu dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. rezultă că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța de recurs, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. La acest termen intimata prin avocat a invocat, cu autoritate de lucru judecat, Decizia nr. 2755 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în Dosarul nr. 5131/1/2007.
Într-adevăr prin decizia invocată a fost soluționată cererea formulată de revizuienta SC C. SA Brăila de revizuire a Deciziei nr. 2000 din 22 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, cerere întemeiată tot pe dispozițiile art. 322.4 C. proc. civ. Așa fiind, în raport de decizia evocată, prezenta cerere de revizuire apare ca rămasă fără obiect, împrejurare față de care Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC C. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 2000 din 22 martie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.