ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3635/2003

Asupra recursurilor se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Brăila, sub nr. 1733/2000, SC S.C. SA Brăila a solicitat instanței

ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu M.F., M.G.O. și SC M.O.I. S.N.C.

să oblige, în solidar, pârâții la plata sumei de 9.802.022 lei preț, la

40.530.227 lei penalități, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Brăila, prin

sentința civilă nr. 555 din 4 octombrie 2000, a admis acțiunea, astfel cum a

fost formulată, cu 3.603.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, în baza convenției, pârâta a cumpărat mărfuri de la reclamantă,

rămânând neachitată suma pretinsă prin acțiune, convenția cuprinde și o clauză

penală.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

civilă nr. 282/A din 6 aprilie 2001, a admis apelul declarat de pârâți

împotriva sentinței mai sus menționate, înlăturând obligarea, în solidar, a

acestora la plata debitului și penalităților, reducând cheltuielile de judecată

la suma de 415.500 lei, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

S-a reținut că pârâții nu puteau fi

obligați la plata penalităților, clauza penală nefiind valabil încheiată.

Părțile au declarat recurs împotriva

SC S.C. SA, criticând decizia și invocând dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 9 și

10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

se arată că:

Instanța nu s-a pronunțat asupra

unui motiv de apel.

Instanța, deși constată, prin

considerentele deciziei, tardivitatea unor motive de apel, în dispozitiv nu se

pronunță pe acest aspect.

În considerentele deciziei se arată

că instanța a „analizat din oficiu” validitatea convenției. Acest lucru nu-l

putea face pentru că nu s-a formulat o atare critică prin motivele de apel și

ea nu vizează ordinea publică.

A reținut astfel că „nu s-a

contractat”, convenția nefiind semnată de ambii asociați. În raport cu

dispozițiile art. 78 din Legea nr. 31/1990, pentru validitatea convenției este

suficientă semnătura unui singur asociat. În contractul de societate,

nespecificându-se că este necesar ca angajarea societății să se facă împreună

de către asociați.

Interpretarea art. 5 din contract a

fost greșită, culpa pârâților nu poate fi adusă în apărare.

Recursul a fost respins, ca nefondat,

pentru următoarele motive:

Recurenta, în recurs, nu indică

asupra cărui motiv din apelul formulat de pârâți, instanța nu s-a pronunțat.

Din analiza deciziei se reține că au fost analizate toate motivele formulate în

termen de părți.

Instanța de apel, în mod corect, a

reținut tardivitatea depunerii unor motive și, în această situație, nu avea a

se pronunța prin dispozitiv asupra acestui aspect.

Analiza valabilității clauzelor

convenției era necesar a fi făcută în raport cu obiectul acțiunii și apărările

pârâților, în sensul că, pentru mărfurile nevândute, nu datorează prețul, ci

aveau obligația, conform convenției, de a le restitui și de apărarea privind

greșita lor obligare la plata penalităților în sumă de 40.530.227 lei.

Pentru a răspunde criticii formulate

și prin motivele de apel, în sensul că nu se datorează penalități, așa cum s-a

arătat, trebuia analizată, implicit, valabilitatea convenției.

Instanța de apel a reținut corect,

având în vedere dispozițiile art. 76 din Legea nr. 31/1990, că, pentru

valabilitatea convenției, era necesară semnătura ambilor asociați. „Convenția”

e semnată și de reclamantă, în ea se prevede expres că societatea pârâtă este

„reprezentată legal și statutar” de M.G.O. și M.F. și, fiind semnată doar de

acesta din urmă, nu se poate reține valabilitatea ei.

Dispozițiile art. 78 din Legea nr. 31/1990

nu sunt aplicabile „convenției”, deoarece ea nu se referă la „inițiativa unor

operațiuni ce depășesc limitele obișnuite ale comerțului pe care îl exercita

societatea”.

Dispozițiile art. 5 din „convenție”,

conform cărora, pentru mărfurile livrate de reclamantă, plata trebuia făcută

indiferent de faptul dacă pârâta reușea sau nu să le comercializeze, au fost

interpretate de instanță în sensul susținerilor intimatei-reclamante, deci

decizia nu are a fi criticată pe acest aspect.

SC M.O.I. S.N.C., M.G.O. și M.F. au

declarat recurs împotriva deciziei, arătând, în esență, că societatea a fost

greșit obligată la plata sumei de 9.601.000 lei, suma a fost achitată cu fila C.E.C.

nr. 01700237212, încasată la 25 august 1999.

Recursul a fost respins pentru

următoarele motive:

Din actele noi depuse, inclusiv fila

C.E.C. la care se face referire prin motivele de recurs, nu rezultă că suma de

9.601.000 lei, la plata căreia societatea a fost obligată, a fost achitată, de altfel,

recurenții, la data judecării în fond a recursului, au precizat că debitul

respectiv nu a fost achitat.

Pentru motivele arătate s-au respins,

ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC S.C. SA Brăila, împotriva deciziei nr. 282/A din 6

aprilie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâții SC M.O.I. SNC, M.G.O. și M.F., împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 septembrie 2003.