ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2223/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 34 din 26 aprilie

1999, Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie Galați a admis acțiunea SC C.S.S.

SA Galați și a obligat pârâta SC S.V. SA Turnu Severin, la plata sumei de

13.707.478.105 lei, cu titlu de preț, 8.112.885.553 lei cu titlu de penalități

de întârziere, plus 40.750.500 lei cheltuieli arbitrale.

Acțiunea în anularea acestei

hotărâri, formulată de pârâtă a fost respinsă, ca tardiv formulată, prin

decizia civilă nr. 548/A din 1 octombrie 1999 a Curții de Apel Galați.

Recursul declarat de pârâtă, împotriva

acestei decizii, a fost admis prin decizia nr. 38 din 16 ianuarie 2001 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială, decizia casată, iar cauza trimisă spre

rejudecare aceleiași curți de apel, reținându-se că acțiunea în anulare a fost

înregistrată în termenul legal la organul arbitral a cărei hotărâre a fost

atacată.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr.

682/A din 11 octombrie 2001, a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare,

întemeiată pe dispozițiile art. 361 lit. i) C. proc. civ., art. 969 și art. 970

C. civ., cu referire la Convenția nr. 3/394 din 8 februarie 1999 încheiată

între părți.

Instanța a reținut că, prin

menționata convenție, părțile au stabilit un grafic de eșalonare a datoriei

pârâtei către reclamantă, în sumă de 16.321.761.994 lei, pe care, însă, pârâta

nu l-a respectat.

Ulterior, prin Convenția din 27

aprilie 1999, înregistrată la SC C.S.S. SA, sub nr. 100/1078 din 28 aprilie

1999, pârâta a recunoscut datoria, inclusiv penalitățile datorate pentru

întârzierea plății, această convenție fiind ulterioară hotărârii arbitrale,

dată la 26 aprilie 1999, hotărâre care nu încalcă ordinea publică, bunele

moravuri ori dispoziții imperative ale legii, așa încât acțiunea în anulare a

fost respinsă.

Împotriva acestei soluții, pârâta a

declarat recurs, considerând-o ca fiind lipsită de temei legal.

Recurenta critică decizia instanței

de apel pentru necercetarea în totalitate a motivelor acțiunii în anulare,

respectiv, cel în legătură cu interpretarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 1025 C. civ., imputând instanței schimbarea, din proprie

inițiativă, a cauzei învestirii sale, transformând „acțiunea în anulare” în

„contestație la executare”, prin argumentarea soluției pronunțate pe o

convenție ulterioară hotărârii arbitrale, fără a fi preocupată în stabilirea

drepturilor și obligațiilor părților la momentul promovării acțiunii și la

momentul soluționării ei în arbitraj.

Întrucât la data promovării

acțiunii, 15 februarie 1999, era în vigoare Convenția din 9 februarie 1999,

instanța trebuia să se pronunțe în raport cu această convenție și nu cu cea din

28 aprilie 1999, care este ulterioară pronunțării și prin care se diminuează

cuantumul ratelor stabilite anterior și termenul final scadent, reclamanta

fiind îndreptățită la penalități numai dacă ratele diminuate nu ar fi fost

achitate la termenele scadente.

În final, recurenta critică soluția

ca fiind contrară probelor administrate de ea la arbitraj, respectiv, cu

răspunsurile la interogatoriu ale reclamantei.

Prin încheierea din 25 aprilie 2002,

dată în dosarul de recurs, a fost respinsă, ca nefondată, cererea recurentei

pentru suspendarea executării deciziei recurate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de

către intimata-reclamantă, conform căreia, în cauză, s-ar fi putut invoca

prematuritatea acțiunii sale arbitrale cu privire la preț, întrucât, la 15

februarie 1999, fusese eșalonată această plată printr-o convenție anterioară,

prematuritate care acum este complinită prin împlinirea termenelor și prin

achitarea deja de către recurentă a acestei sume.

Cât privește penalitățile de

întârziere, intimata susține că, prin Convenția din 9 februarie 1999, nu a

renunțat la penalitățile stipulate în contract, ele curgând de drept, iar în

subsidiar, dacă se va aprecia că sunt întrunite dispozițiile art. 364 lit. i)

și că, la 9 februarie 1999, s-ar fi convenit și asupra penalităților, să fie

obligată pârâta la 3.651.766.644 lei penalități ce au curs până la încheierea

convenției.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Potrivit dispozițiilor art. 364 C.

proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în

anulare, acțiune întemeiată pentru unul dintre motivele prevăzute la lit. a) – i)

din același text.

În speță, recurenta a solicitat

anularea hotărârii arbitrale, pentru motivul prevăzut în art. 364 lit. i) C.

proc. civ., susținând că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele

moravuri ori dispoziții imperative ale legii.

Instanța de apel a apreciat că, în

speță, nu sunt întrunite cerințele art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât

hotărârea nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative

ale legii, cu privire la convențiile legal încheiate și răspunderea contractuală,

argumentându-se soluția și pe Convenția intervenită între părți la 27 aprilie

1999, ulterior pronunțării hotărârii arbitrale, precum și pe obligația asumată

de părți prin contractul nr. 1353/1998, art. 13 alin. (2), privitoare la

obligația de a executa de bunăvoie și neîntârziat hotărârea arbitrală.

Câtă vreme recurenta, a doua zi după

pronunțarea hotărârii arbitrale, recunoaște datoria către reclamantă pentru

livrările făcute în 1998, în cuantum de 15.427.559.335 lei, din care achitase doar

suma de 2.614.283.889 lei, stabilind un nou grafic de eșalonare și menționând

expres că își „însușește toate penalitățile aferente neplății la termen către SC

C.S.S. SA, nu mai poate invoca nelegalitatea hotărârii arbitrale și imputa

instanței neanalizarea apărărilor sale.

De altfel, în recurs, intimata a și

confirmat plata în întregime a prețului restant pentru 1998 de către recurentă.

Întrucât recurenta nu a dovedit

îndeplinirea cerințelor art. 364 lit. i) C. proc. civ., după cum corect a

reținut și instanța ce a soluționat acțiunea în anulare, Curtea apreciază că

celelalte motive invocate de recurentă, ce vizează fondul pricinii, nu pot fi

analizate, iar ultimul motiv, ce vizează interpretarea eronată a probelor, nu

mai poate fi analizat, întrucât dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

erau abrogate la data promovării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.V. SA Drobeta Turnu-Severin,

împotriva deciziei nr. 682/A din 11 octombrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 10 aprilie 2003.