ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2147/2007

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea, precizată și completată ulterior, reclamanta R.A.Î.F. a

chemat în judecată Statul Român prin Consiliul local al municipiului Timișoara,

SC O.J.C.V.L. T. SA Timișoara, SC P. SA precum și pe U.M., J.I.I., J.E., H.C.,

C.H., A.G., E.G., D.E., V.S., V.G.S., P.E., P.N.V., C.C.E., B.V., B.A.G., B.M.

și B.C., solicitând să se constate că, în mod nelegal, a fost intabulată în

anul 1956, trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Timișoara,

să se dispună restituirea acestui imobil în proprietatea sa și să se efectueze

cuvenitele modificări în C.F.

De asemeni, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/R/J/1997, intabulat în C.F. ind.

117233, în cea ce o privește pe pârâta U.M., nr. 44/R/J/1997 intabulat în C.F.

ind. 118418 privind pe J.I. și J.E., nr. 121y/97 înscris în C.F. ind. 117083

privind pe H.C. și C.H., nr. 48/R/J/1997 intabulat în C.F. ind. 118544 privind

pe A.G. și E.G. nr. 64 RJ/1997 privind pe D.E., intabulat în C.F. ind. 120034,

nr. 13/R/J/1997 înscris în C.F. ind. 118441 privind pe V.S. și V.G.C., nr.

47/R/y/1997privind pe C.C.E., nr. 58/R/y/1997 privind pe B.V., înscris în C.F.

ind. 118031, nr. 14268/97 privind pe B.A. și M., înscris în C.F. ind. 118692,

nr. 14260/97 înscris în C.F. ind. 118693 privind pe B.C., să se constate că

dezlipirea apartamentului nr. 14 din C.F. nr. 44092 și înscrierea unui drept

real în C.F. nou nr. 125065 nr. top 16956/XXIV, în favoarea SC P. SA Timișoara

s-a făcut fără titlu și fără temei legal, astfel încât se impune rectificarea

C.F. în sensul radierii dreptului real, astfel intabulat.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este o persoană juridică

non profit înființată în anul 1875, având o activitate neîntreruptă,

înregistrată în registrul persoanelor juridice sub nr. 191/1924 la Tribunalul

Timiș. În anul 1933 a cumpărat o casă de locuit și terenul aferent, în

Timișoara. După demolarea construcției a edificat o clădire nouă compusă din 3

etaje, intabulându-și dreptul de proprietate asupra acesteia. Acest imobil a

fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 însă pe numele altei persoane,

R.I., deci trecerea în proprietatea statului a fost făcută fără titlu.

Referitor la contractele de vânzare-cumpărare menționate, reclamanta a

apreciat că acestea au fost încheiate prin încălcarea prevederilor Legii nr.

112/1995, care prevedea vânzarea către chiriași numai a imobilelor trecute în

proprietatea statului cu titlu.

Consiliul local al municipiului Timișoara a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca prematur formulată.

În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu numiții

U.M., J.I., H.C., A.G., D.E., V.S., P.E., V.P., C.C.E., B.V. și B.G. care au

invocat aceleași excepții ca și Consiliul local al municipiului Timișoara,

solicitând respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 19178 din 30 octombrie 2001 pronunțată de

Judecătoria Timișoara în rejudecare, după un prim ciclu procesual, s-a admis în

parte acțiunea, s-a constatat că imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F.

col. 8109 Timișoara nr. top 16956 și C.F. ind. 49092 Timișoara a fost trecut în

proprietatea Statului Român fără titlu valabil. S-a dispus rectificarea C.F.

ind. nr. 49092 Timișoara în sensul radierii dreptului de proprietate al

Statului Român și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei pentru 4

cu nr. top 16956/XIII, 15 cu nr. top 16956/XV,17 cu nr. top 16956/XVII;18 cu

nr. top 169556/XVIII,19 cu nr. top 16956/XIX,21 cu nr. top 16956/XXI,22 cu nr.

top 16956/XXII, ap. 23 cu nr. top 16956/XXIII și ap. 24 cu nr. top 16956/XXIV,

cu titlu de restabilire a situației anterioare de C.F.

S-a dispus de asemeni, rectificarea C.F. colective nr. 8109 Timișoara,

în sensul menționat și C.F. ind. 125065 Timișoara, precum și radierea dreptului

de administrare operativă al pârâtei SC P. Timișoara SA din C.F. ind. 49092

Timișoara.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare menționate, precum și cererile de intervenție

în interes propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este

succesoarea în drepturi a fostei R.F.Î.A. din Chișoda Nouă (.) și proprietara

tabulară a imobilului situat în Timișoara, trecut în proprietatea statului fără

titlu valabil deoarece naționalizarea acestuia în temeiul Decretului nr.

92/1950 s-a realizat pe numele altei persoane decât adevăratul proprietar.

S-a mai reținut că anterior notării în C.F. a vreunei mențiunii privind

solicitarea restituirii imobilului, Statul Român, prin SC O.J.C.V.L. SA a

vândut apartamentele menționate către foștii chiriași, astfel încât aceștia au

fost de bună credință iar prin probele administrate reclamanta nu a reușit să

răstoarne prezumția de bună credință instituită în favoarea acestora prin

dispozițiile art. 1899 alin. (1) C. civ.

În ce privește dreptul de administrare al pârâtei SC P. SA Timișoara

instanța a reținut că el urmează soarta dreptului celui care a emis actul de

înființare și a dispus radierea lui.

Reclamanta și Consiliul local al municipiului Timișoara au declarat apel

împotriva sentinței sus menționate, apeluri respinse ca nefondate prin decizia

civilă nr. 1811/A din 19 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, reținând că anterior instanțele judecătorești au stabilit în mod

irevocabil calitatea acesteia de continuator al asociației înscrise în cartea

funciară.

S-a arătat în motivarea deciziei că în mod legal prima instanță a

reținut nevalabilitatea titlului statului și că nu sunt incidente în cauză

dispozițiile art. 166 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat.

Referitor la criticile reclamantei vizând nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare s-a reținut că, față de dispozițiile art. 46

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 1899 C. civ., hotărârea primei instanțe

este legală și din acest punct de vedere.

Reclamanta și pârâtul Consiliul local Timișoara au declarat recurs

împotriva deciziei pronunțată în apel.

Prin decizia civilă nr. 658 din 28 martie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara aceste recursuri au fost respinse ca neîntemeiate.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că în mod legal a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât, precum și

excepția autorității de lucru judecat.

Ca răspuns la recursul declarat de reclamantă s-a apreciat că în mod

corect au reținut instanțele că prezumția bunei-credințe la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare nu a fost răsturnată, având în vedere

radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei,

operațiune efectuată în baza deciziei nr. 71/1997 a Curții Supreme de Justiție

și lipsa vreunei notări în C.F. privind procesul de față la data încheierii

contractelor de vânzare-cumpărare și de dispozițiile Legii nr. 112/1995 și

Legea nr. 79/97 de modificarea a Legii nr. 85/1992.

Împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în prezenta cauză Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

declarat recurs în anulare, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. j) din

Legea nr. 92/92 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când

hotărârile judecătorești au devenit irevocabile, și ale art. II alin. (3) din

O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, susținând că acestea au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond, fiind totodată și netemeinice.

În motivarea recursului în anulare se susține că instanțele de judecată,

respingând cererea reclamantei prin care se solicita constatarea nulității

absolute a unui număr de 11 contracte de vânzare-cumpărare încheiate în cursul

anului 1997, în condițiile în care se constatase că întregul imobil fusese

preluat în proprietatea statului fără un titlu valabil, au făcut o greșită

aplicare a prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Se susține de asemeni că instanțele au reținut în mod greșit că

prezumția de bună-credință instituită prin dispozițiile art. 1899 alin. (2) C.

civ. în favoarea cumpărătorilor apartamentelor în cauză nu a fost răsturnată,

întrucât reaua credință a acestor dobânditori rezultă din atitudinea acestora,

de a cumpăra în condițiile în care situația juridică a întregului imobil era

afectată de o serie de vicii pe care cumpărătorii fie le cunoșteau, fie ar fi

trebuit să le cunoască, în continuare făcându-se referire la probatoriul

administrat în acest sens.

Printr-o altă critică se susține că hotărârile pronunțate sunt parțial

nelegale și sub aspectul greșitei aplicării a dispozițiilor art.46 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, întrucât în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare

s-a menționat că temeiul de drept îl constituie Legea nr. 112/1995, precum și

Legea nr. 85/92, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 79/1997, dispozițiile

acestora însă nefiind aplicabile în cauză.

Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate

și prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul în anulare

declarat în cauză este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (2) (actualmente art. 45) din Legea

nr. 10/2001 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele preluate

fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care

actul a fost încheiat cu bună credință.

Având în vedere dispozițiile art. 1899 alin. (2) C. civ., buna credință

se prezumă, iar răsturnarea acestei prezumții este posibilă prin stabilirea

relei-credințe, rezultată din probele administrate.

Modalitatea de a cunoaște situația juridică a imobilului în cauză o

constituie cartea funciară, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea

nr. 7/1996.

La momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare în cartea

funciară era intabulat ca proprietar statul, în baza Decretului nr. 92/1950 și

a deciziei nr. 71 din 10 ianuarie 1997 pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție.

Acțiunea în revendicare promovată de reclamantă la data de 1 august 1997

nu a fost notată în cartea funciară pentru a fi opozabilă, astfel cum se

prevede în art. 2 pct. C lit. b) raportat la art. 27 din Legea nr. 7/96.

În lipsa oricărei notări, înscrierea în cartea funciară a unui drept

real în folosul unei persoane prezumă că dreptul există în folosul acesteia,

potrivit art. 33 și art. 34 din Legea nr. 7/96.

Mențiunile înscrise în cartea funciară au creat viitorilor cumpărători

aparența că Statul era proprietarul apartamentelor respective, astfel că aceștia

au acționat cu bună credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare

pentru imobilele în cauză.

Nu poate fi primită nici critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Dispozițiile acestui text de lege trebuie interpretate în strictă

corelare cu cele ale alin. (2) din același art. 46, în sensul dorinței

legiuitorului care a înțeles să acopere cauza de nulitate rezultată din

vânzarea imobilelor asupra cărora statul nu deținea titlu valabil, dând

eficiență juridică principiului bunei-credințe.

Aplicarea acestui principiu în cauză a fost analizată anterior,

reținându-se că intimații au acționat cu bună-credință la momentul încheierii

actelor de vânzare-cumpărare, ceea ce îndreptățește concluzia valabilității acestor

acte.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca

nefondat recursul în anulare declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 19178 din 30 octombrie 2001

pronunțată de Judecătoria Timișoara, deciziei nr. 1811/A din 19 decembrie 2002

pronunțată de Tribunalul Timiș, și deciziei nr. 658 din 28 martie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.