ÎCCJ, decizie (scj.ro #84153)

Modificări de pedepse. Contopirea pedepselor. Retragerea cererii de contopire a pedepselor. Hotărâre de condamnare pronunțată în străinătate pentru una dintre infracțiunile concurente. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Alte dispoziții privind executarea Indice alfabetic: Drept procesual penal - modificări de pedepse - contopirea pedepselor - retragerea cererii de contopire a pedepselor - hotărâre de condamnare pronunțată în străinătate pentru una dintre infracțiunile concurente - instanța competentă C. proc. pen., art. 449 1. În raport cu prevederile art. 449 alin. (3) C. proc.

pen., potrivit cărora sesizarea instanței pentru a dispune asupra modificării pedepsei se face nu numai la cererea procurorului sau a celui condamnat, ci și din oficiu, instanța sesizată cu o cerere de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive pentru infracțiuni concurente nu poate lua act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de cel condamnat, având obligația de a se pronunța asupra acesteia. 2. În conformitate cu prevederile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei aplicate persoanei condamnate aflate în stare de deținere - dacă în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni - este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, care a dispus condamnarea pentru infracțiuni ce se judecă în primă instanță, potrivit legii române, de judecătorie, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere al condamnatului, iar nu curtea de apel care a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată în străinătate. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2147 din 23 aprilie 2007 Prin sentința nr. 174 din 23 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală, s-a luat act de retragerea cererii formulate de petiționarul B.G. privind contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 199 din 1 februarie 1999 și nr. 669 din 15 martie 2000, ambele pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București.

Instanța de fond a reținut că, la 5 iulie 2005, condamnatul B.G., aflat în stare de detenție în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, a formulat cerere de contopire a pedepselor de: 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 199 din 1 februarie 1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 145 din 3 martie 1999 a Tribunalului Mehedinți, un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 669 din 15 martie 2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 410 din 19 iunie 2000 a Tribunalului Mehedinți, 6 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală din 12 aprilie 2002 și 4 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală din 7 noiembrie 2002, pronunțate de Tribunalul din Torino, ambele hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2004. Prin sentința penală nr. 1044 din 23 septembrie 2005, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 3653/2005, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, în conformitate cu dispozițiile art. 449 alin. (2) C. proc.

pen. Prin sentința penală nr. 2918 din 20 iunie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 5576/2005, s-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Craiova, avându-se în vedere dispozițiile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., precum și faptul că ultima hotărâre prin care s-a dispus recunoașterea sentințelor din Italia și emiterea mandatului de executare privind pedeapsa de 11 ani închisoare a fost pronunțată de Curtea de Apel București. La termenul de judecată din 23 noiembrie 2006, petentul a declarat că își retrage cererea, fiind nemulțumit de modul în care i s-a soluționat o cerere anterioară dispunându-se executarea pedepsei de 11 ani închisoare. Așa fiind, Curtea de Apel Craiova a luat act de manifestarea de voință liber exprimată a condamnatului B.G.

De asemenea, s-a reținut că, prin sentința penală nr. 59 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4610 din 19 iulie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis cererea petentului având același obiect cu cererea de față (contopirea acelorași pedepse), dispunându-se, între altele, ca în final condamnatul să execute 11 ani închisoare, 30.000.000 de lei amendă penală și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., ca pedeapsă complementară. Prin sentința penală nr. 80 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Craiova s-a respins, ca nefondată, cea de-a doua cerere de contopire formulată de petent . S-a constatat, așadar, că prezenta cerere este cea de-a treia, petentul fiind nemulțumit de modul în care s-au cumulat cele două pedepse aplicate de instanțele italiene.

Or, sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, prin care au fost recunoscute cele două sentințe penale pronunțate în Italia și s-a dispus punerea în executare a acestor hotărâri, respectiv a pedepsei de 11 ani închisoare și 30.000.000 de lei amendă, este definitivă, nemaiputând fi supusă controlului judiciar. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, procurorul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la Judecătoria Craiova, competentă a soluționa cererea de contopire a pedepselor, formulată de condamnatul B.G. În motivele scrise de recurs, procurorul a criticat hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că instanța competentă a se pronunța cu privire la cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul B.G.

era Judecătoria Craiova - în circumscripția căreia se află locul de deținere - și nu Curtea de Apel Craiova, fiind fără relevanță - în raport cu obiectul cauzei - împrejurarea că parte din hotărârile judecătorești pronunțate în străinătate au fost recunoscute de către Curtea de Apel București. În aceste condiții, procurorul a apreciat că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., dar și dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen. Hotărârea este criticabilă și prin aceea că, în mod greșit, s-a luat act de manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii cererii de contopire, instanța fiind obligată să rezolve fondul cauzei. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa. În cauza supusă analizei, condamnatul B.G.

a solicitat contopirea pedepselor de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 199 din 1 februarie 1999 pronunțată de Judecătoria Turnu Severin; un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 669 din 15 martie 2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și 11 ani închisoare, respectiv, 30.000.000 de lei amendă, pedeapsă aplicată de autoritățile judiciare italiene, hotărârile de condamnare fiind recunoscute de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2004. Curtea de Apel București a recunoscut hotărârile judecătorești pronunțate în străinătate, fără a avea competența materială de a soluționa cererea de contopire a pedepselor în primă instanță și, prin urmare, nu era instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În aceste condiții, instanța competentă să judece cererea de contopire, conform art. 449 alin. (2) C. proc. pen., este Judecătoria Craiova, condamnatul aflându-se, în momentul formulării cererii de contopire, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) C. proc. pen., actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul în care legea dispune altfel. Principiul oficialității este aplicabil pe întreaga durată a procesului penal, asemenea dispoziții fiind prevăzute și pentru fazele de judecată - fond, apel, recurs - dar și pentru faza de punere în executare a hotărârilor judecătorești. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C. proc.

pen., sesizarea instanței competente să dispună asupra modificării pedepsei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a celui condamnat. Procedura de judecată și felul hotărârilor ce vor fi pronunțate sunt prevăzute în art. 460 C. proc. pen. care se completează, în măsura în care aplicarea lor este necesară, cu normele comune privitoare la judecată cuprinse în Titlul II al Codul de procedură penală. De asemenea, oficialitatea procesului penal, care este de ordine publică, impune că, odată sesizată, instanța competentă este obligată să se pronunțe pe fond, chiar dacă persoana care a sesizat-o își retrage cererea. A dispune altfel înseamnă a adăuga la lege, dar ar constitui, în același timp, și o nesocotire a prevederilor imperative invocate anterior.

În consecință, recursul a fost admis, sentința penală atacată a fost casată și s-a stabilit competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnatul B.G. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanță căreia i s-a trimis dosarul.