ÎCCJ, decizie (scj.ro #84153)

Modificări de pedepse. Contopirea pedepselor.

Retragerea cererii de contopire a pedepselor.

Hotărâre de

condamnare pronunțată în străinătate pentru una dintre

infracțiunile concurente.

Instanța

competentă

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea

hotărârilor penale. Alte dispoziții privind executarea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

modificări de pedepse

-

contopirea

pedepselor

-

retragerea

cererii de contopire a pedepselor

-

hotărâre de condamnare pronunțată în străinătate

pentru una dintre infracțiunile concurente

-

instanța competentă

C. proc.

pen.,

art. 449

pen., potrivit cărora sesizarea instanței pentru a dispune asupra

modificării pedepsei se face nu numai la cererea procurorului sau a celui

condamnat, ci și din oficiu, instanța sesizată cu o cerere de

contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri definitive pentru

infracțiuni concurente nu poate lua act de retragerea cererii de contopire

a pedepselor formulată de cel condamnat, având obligația de a se

pronunța asupra acesteia.

2.

În conformitate cu prevederile art. 449 alin.

(2) C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra

modificării pedepsei aplicate persoanei condamnate aflate în stare de

deținere - dacă în cursul executării pedepsei se constată,

pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de

infracțiuni - este instanța corespunzătoare instanței de

executare a ultimei hotărâri în a cărei circumscripție se

află locul de deținere. În cazul în care ultima

hotărâre

definitivă a fost pronunțată de o instanță

străină, care a dispus condamnarea pentru infracțiuni ce se

judecă în primă instanță, potrivit legii române, de

judecătorie, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei

revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul

de deținere al condamnatului, iar nu curtea de apel care a dispus

recunoașterea hotărârii de condamnare pronunțată în

străinătate.

I.C.C.J., secția penală,

decizia nr. 2147 din 23 aprilie 2007

Prin sentința nr. 174 din 23

noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, Secția penală, s-a luat act de retragerea cererii

formulate de petiționarul B.G. privind contopirea pedepselor aplicate prin

sentințele penale nr. 199 din 1 februarie 1999 și nr. 669 din 15

martie 2000, ambele pronunțate de Judecătoria Drobeta Turnu Severin

și nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București.

Instanța de fond a reținut că, la 5 iulie

2005, condamnatul B.G., aflat în stare de detenție în Penitenciarul de

Maximă Siguranță Craiova, a formulat cerere de contopire a

pedepselor de: 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 199 din 1 februarie 1999 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,

definitivă prin decizia penală nr. 145 din 3 martie 1999 a

Tribunalului Mehedinți, un an închisoare aplicată prin sentința

penală nr. 669 din 15 martie 2000 a Judecătoriei Drobeta Turnu

Severin, definitivă prin decizia penală nr. 410 din 19 iunie 2000 a

Tribunalului Mehedinți, 6 ani și 4 luni închisoare aplicată prin

sentința penală din 12 aprilie 2002 și 4 ani și 8 luni

închisoare aplicată prin sentința penală din 7 noiembrie 2002,

pronunțate de Tribunalul din Torino, ambele hotărâri recunoscute de

Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 4 din 19

ianuarie 2004.

Prin sentința penală nr. 1044 din 23 septembrie

2005, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.

3653/2005, s-a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Judecătoriei Craiova, în conformitate cu dispozițiile art.

449 alin. (2) C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 2918 din 20 iunie

2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.

5576/2005, s-a declinat competența de soluționare în favoarea

Curții de Apel Craiova, avându-se în vedere dispozițiile art. 449

alin. (2) C. proc. pen., precum și faptul că ultima hotărâre

prin care s-a dispus recunoașterea sentințelor din Italia și

emiterea mandatului de executare privind pedeapsa de 11 ani închisoare a fost

pronunțată de Curtea de Apel București.

La termenul de judecată din 23 noiembrie 2006,

petentul a declarat că își retrage cererea, fiind nemulțumit de

modul în care i s-a soluționat o cerere

anterioară

dispunându-se executarea pedepsei de 11 ani închisoare.

Așa fiind, Curtea de Apel

Craiova a luat act de manifestarea de voință liber exprimată a

condamnatului

B.G.

De asemenea, s-a reținut că, prin sentința

penală nr. 59 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4610 din 19 iulie

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

cererea petentului având același obiect cu cererea de față

(contopirea acelorași pedepse), dispunându-se, între altele, ca în final

condamnatul să execute 11 ani închisoare, 30.000.000 de lei amendă

penală și 2 ani interzicerea

drepturilor

prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b)

și c) C. pen., ca pedeapsă complementară.

Prin sentința penală nr.

80 din 23 mai 2006 a Curții de Apel Craiova s-a respins, ca

nefondată, cea de-a doua cerere de contopire formulată de petent

.

S-a constatat, așadar, că prezenta cerere este

cea de-a treia, petentul fiind nemulțumit de modul în care s-au cumulat

cele două pedepse aplicate de instanțele italiene.

Or, sentința penală nr. 4 din 19 ianuarie 2004

a Curții de Apel

București, prin

care au fost recunoscute cele două sentințe penale pronunțate

în

Italia și s-a dispus punerea în executare a acestor hotărâri,

respectiv a pedepsei de 11 ani închisoare și 30.000.000 de lei

amendă, este definitivă, nemaiputând fi supusă controlului

judiciar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

procurorul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și

trimiterea cauzei la Judecătoria Craiova, competentă a soluționa

cererea de contopire

a pedepselor,

formulată de condamnatul B.G.

În motivele scrise de recurs, procurorul a criticat

hotărârea pentru nelegalitate, în sensul că instanța

competentă a se pronunța cu privire la cererea de contopire a

pedepselor formulată de condamnatul B.G. era Judecătoria Craiova - în

circumscripția căreia se află locul de deținere - și

nu Curtea de Apel Craiova, fiind fără relevanță - în raport

cu obiectul cauzei - împrejurarea că parte din hotărârile

judecătorești pronunțate în străinătate au fost

recunoscute de către Curtea de Apel București.

În aceste condiții, procurorul a apreciat că

instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 449 alin. (2) C.

proc. pen., dar și dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen.

Hotărârea este

criticabilă și prin aceea că, în mod greșit, s-a luat act

de

manifestarea de voință a condamnatului în sensul retragerii

cererii de

contopire, instanța fiind

obligată să rezolve fondul cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată

că recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C. proc.

pen., instanța competentă să dispună asupra

modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei

hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de

deținere ori în executarea pedepsei la locul de muncă, instanța

corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de

deținere sau, după caz, unitatea unde se execută pedeapsa.

În cauza supusă analizei,

condamnatul B.G. a solicitat

contopirea pedepselor de 6 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 199 din 1 februarie 1999

pronunțată de Judecătoria Turnu Severin; un an închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 669 din 15 martie 2000 a

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și 11 ani închisoare, respectiv,

30.000.000 de lei amendă, pedeapsă aplicată de

autoritățile judiciare italiene, hotărârile de condamnare fiind

recunoscute de Curtea de Apel București prin sentința penală nr.

4 din 19 ianuarie 2004.

Curtea de Apel București a recunoscut

hotărârile judecătorești pronunțate în străinătate,

fără a avea competența materială de a soluționa

cererea de contopire a pedepselor în primă instanță și,

prin urmare, nu era instanța corespunzătoare în a cărei

circumscripție se află locul de deținere.

În aceste condiții, instanța competentă să

judece cererea de contopire, conform art. 449 alin. (2) C. proc. pen., este

Judecătoria Craiova, condamnatul aflându-se, în momentul formulării

cererii de contopire, în Penitenciarul de Maximă Siguranță

Craiova.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2

alin. (2) C. proc. pen., actele necesare desfășurării procesului

penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul în care legea dispune

altfel.

Principiul oficialității este aplicabil pe

întreaga durată a procesului penal, asemenea dispoziții fiind prevăzute

și pentru fazele de judecată - fond, apel, recurs - dar și

pentru faza de punere în executare a hotărârilor judecătorești.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C.

proc. pen., sesizarea instanței competente să dispună asupra

modificării pedepsei se face din oficiu, la cererea procurorului ori a

celui condamnat.

Procedura de judecată și felul hotărârilor

ce vor fi pronunțate sunt prevăzute în art. 460 C. proc. pen. care se

completează, în măsura în care aplicarea lor este necesară, cu

normele comune privitoare la judecată cuprinse în Titlul II al Codul de

procedură penală.

De asemenea, oficialitatea procesului penal, care este de

ordine publică, impune că, odată sesizată, instanța

competentă este obligată să se pronunțe pe fond, chiar

dacă persoana care a sesizat-o își retrage cererea.

A dispune altfel înseamnă a adăuga la lege, dar

ar constitui, în același timp, și o nesocotire a prevederilor

imperative invocate anterior.

În consecință, recursul a fost admis,

sentința penală atacată a fost casată și s-a stabilit

competența de soluționare a cererii de contopire a pedepselor

formulată de condamnatul B.G. în favoarea Judecătoriei Craiova,

instanță căreia i s-a trimis dosarul.