ÎCCJ, decizie (scj.ro #84251)

Modificări de pedepse. Contopirea pedepselor. Instanța competentă Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Schimbările în executarea unor hotărâri Indice alfabetic : Drept procesual penal - modificări de pedepse - contopirea pedepselor - instanța competentă C. proc. pen., art. 449 alin. (2) 1. Dacă cel condamnat se află în stare de deținere, cererea de contopire a pedepselor aplicate prin hotărâri judecătorești definitive pentru infracțiuni concurente se soluționează, potrivit art. 449 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., de instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, chiar dacă cel condamnat solicită, pe lângă contopirea pedepselor, lămurirea dispozitivului hotărârii pronunțate de instanța de executare a ultimei hotărâri, în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) din același cod.

2. În cazul în care curtea de apel este instanța de executare a ultimei hotărâri, întrucât a dispus recunoașterea unei hotărâri străine de condamnare pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile concurente, instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor este, conform art. 449 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., curtea de apel în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde condamnatul execută pedeapsa. I.C.C.J., secția penală, încheierea nr. 1737 din 17 martie 2006 La 11 martie 2005, condamnatul B.G. a formulat cerere de contopire a pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 199 din 1 februarie 1999 și sentința penală nr. 699 din 15 martie 2000 ale Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu pedepsele aplicate prin sentințele penale din 12 aprilie 2002 și 7 noiembrie 2002 ale Tribunalului din Torino, recunoscute prin sentința nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 2938 din 16 iunie 2005 a Judecătoriei Craiova s-a respins cererea de contopire a pedepselor, având în vedere că petentul condamnat a renunțat la judecarea cauzei, iar prin decizia penală nr. 404 din 14 septembrie 2005 a Tribunalului Dolj s-a desființat sentința penală menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, cu motivarea că nu există o manifestare de voință a condamnatului în sensul de a renunța la judecarea cererii de contopire a pedepselor. În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, iar în ședința din 3 noiembrie 2005 condamnatului i s-a luat declarație, prin care a arătat că solicită contopirea pedepselor, dar că solicită în plus lămurirea dispozitivului sentinței nr. 4 din 19 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Având în vedere declarația condamnatului și dispozițiile art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., Judecătoria Craiova, prin sentința penală nr. 4779 din 3 noiembrie 2005, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția I penală. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința nr. 2 din 10 ianuarie 2006, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului. În motivarea sentinței, curtea de apel a apreciat că cererea privind contopirea pedepselor trebuia soluționată de instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere, de instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere, în speță Judecătoria Craiova.

Potrivit art. 449 alin. (2) teza I C. proc. pen., instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri. Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că instanța de executare a ultimei hotărâri este Curtea de Apel București, secția I penală, care a pronunțat sentința nr. 4 din 19 ianuarie 2004. Prin această sentință s-a admis sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-au recunoscut sentințele penale din 12 aprilie 2002 și 7 noiembrie 2002 ale judecătorului pentru anchete preliminare de pe lângă Tribunalul din Torino și Ordinul nr. 759 din 14 mai 2003 RES al Procuraturii Republicii - Parchetul din Torino privind pe B.G și s-a dispus punerea în executare a acestor hotărâri, respectiv a pedepsei de 11 ani închisoare și 30 milioane de lei amendă.

Conform art. 449 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța corespunzătoare celei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere unde se execută pedeapsa. În cauză, se constată că petentul condamnat se află în stare de deținere la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, iar instanța corespunzătoare Curții de Apel București - instanța de executare a ultimei hotărâri - este Curtea de Apel Craiova, în a cărei circumscripție se află locul de deținere în care condamnatul execută pedeapsa. În consecință, în temeiul art. 43 alin. (7) C. proc.

pen., s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.