Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83775)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83775) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contopirea pedepselor. Hotărâre definitivă pronunțată de o instanță română. Hotărâre definitivă pronunțată de o instanță străină. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale. Alte dispoziții privind executarea Indice alfabetic: Drept procesual penal - contopirea pedepselor C. proc. pen., art. 449 alin. (2) În conformitate cu Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și în temeiul art. 449 alin. (2) C. proc.

pen., cererea de contopire a pedepselor aplicate printr-o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță română și printr-o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță străină, formulată de persoana condamnată aflată în stare de deținere, se judecă de tribunalul în a cărui circumscripție se află locul de deținere, dacă ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de instanța străină, pentru infracțiuni care, potrivit legii române, se judecă în primă instanță de tribunal, chiar dacă hotărârea definitivă pronunțată de instanța străină a fost recunoscută de Curtea de Apel București în procedura transferării persoanei condamnate.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1529 din 11 mai 2012 La data de 29 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, Secția penală, cererea formulată de condamnatul B.E., având ca obiect contopire, motivându-se în esență că se impune contopirea pedepselor de 10 ani și respectiv de 11 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul Dolj și sentința penală nr. 284 din 1 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a recunoscut sentința din 14 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 de Tribunalul Gorlitz. Prin sentința nr. 8 din 11 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția penală, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de contopire formulată de condamnatul B.E., în favoarea Curții de Apel Craiova.

Tribunalul a reținut că petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul Dolj la 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen. și art. 217 C. pen., iar prin sentința penală nr. 284 din 1 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București a fost recunoscută sentința penală din 14 mai 2007 pronunțată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 de Tribunalul Gorlitz, același petent fiind condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 449 alin. (2) C. proc. pen., s-a apreciat că, în speță, competentă să dispună asupra cererii de contopire este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul când cel condamnat se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Primind cauza spre competenta soluționare a cererii de contopire formulată de petentul B.E., Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat-o la data de 23 ianuarie 2012. Din analiza actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, curtea de apel a apreciat că cererea formulată de petent este întemeiată. Astfel, prin sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia nr. 4640 din 22 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Secția penală, B.E. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Prin sentința penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, B.E.

a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, la data de 30 septembrie 1998, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare la 7 noiembrie 2000. Ulterior, prin sentința penală nr. 454 din 7 iunie 2004 a Tribunalului Dolj, s-a admis cererea formulată de condamnatul B.E.

având ca obiect contopirea pedepselor la care a fost condamnat prin sentințele penale menționate; s-a descontopit pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj, în pedepsele de 4 ani închisoare, 5 ani închisoare, 4 ani închisoare, un an închisoare, 4 ani închisoare și respectiv 10 ani închisoare (pentru fapte săvârșite în perioada februarie - septembrie 1998); în baza art. 36 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele menționate cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeș pentru infracțiunea prevăzută în art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(faptă săvârșită la 30 septembrie 1998), dispunându-se ca B.E. să execute pedeapsa cea mai grea - respectiv 10 ani închisoare. Prin sentința penală din 14 mai 2007 statuată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96 pronunțată de Tribunalul Gorlitz din Germania, definitivă la 5 iunie 2007, numitul B.E. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută în art. 249 raportat la art. 251 C. pen.

german, faptă săvârșită la data de 27 februarie 1996. În această cauză, condamnatul a fost arestat la data de 24 februarie 2005. Prin rezoluția din 7 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, Secția I penală, în vederea recunoașterii sentinței penale menționate, pronunțată de Tribunalul Gorlitz la data de 14 mai 2007, condamnatul solicitând transferarea într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei de 11 ani închisoare stabilită prin sentința penală pronunțată de autoritatea germană.

Curtea de Apel București, Secția I penală, prin sentința nr. 284 din 1 iulie 2011, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut sentința pronunțată de Tribunalul Gorlitz din Germania, din 14 mai 2007, statuată în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96, definitivă la 5 iunie 2007, a dispus transferarea condamnatului B.E., deținut în Penitenciarul Bautzen, Landul Saxonia, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare, deducând durata arestării preventive și a perioadei executate de la 24 februarie 2005, la zi. Analizând actele menționate, s-a constatat că cererea de contopire formulată de condamnat B.E.

este întemeiată, astfel încât se impune admiterea cererii, descontopirea pedepselor aplicate, respectiv de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, definitivă prin neapelare (infracțiune săvârșită la 30 septembrie 1998) și de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 4640 din 22 noiembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, care, la rândul ei, va fi descontopită în pedepsele componente de: 4 ani închisoare (fapte săvârșite în 21/22 februarie 1998 și 9/10 septembrie 1998); 5 ani închisoare (fapte săvârșite la 11/12 septembrie 1998); 4 ani închisoare (fapte săvârșite la 29/30 august 1998), un an închisoare (faptă săvârșită la 29/30 august 1998); 4 ani închisoare (faptă săvârșită la 4/5 septembrie 1998); 10 ani închisoare (faptă săvârșită la 27 septembrie 1998). Întrucât se constată că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat de instanțele naționale prin hotărârile menționate mai sus - respectiv: sentința penală nr. 400 din 12 octombrie 2000 a Judecătoriei Curtea de Argeș și sentința penală nr. 27 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului Dolj - sunt concurente cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat de Tribunalul Gorlitz din Germania prin sentința din 14 mai 2007,

toate infracțiunile fiind săvârșite de B.E. înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, aflându-se astfel în concurs real de infracțiuni, cererea acestuia a fost considerată ca întemeiată, așa încât, în baza art. 36 alin. (2) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor menționate cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală din 14 mai 2007 a Tribunalului Gorlitz în dosarul nr. 2 KLs 400Js10467/96, definitivă la 5 iunie 2007, hotărâre recunoscută prin sentința nr. 284 din 1 iulie 2011 a Curții de Apel București, Secția I penală (faptă săvârșită la 27 februarie 1996), astfel încât B.E. va executa pedeapsa cea mai grea - de 11 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, petentul urmând să execute pedeapsa de 12 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 36 alin. (3) C. pen. Pe calea unei încheieri din data de 21 februarie 2012, aceeași instanță a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei dosarului, întrucât din eroare s-a tastat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, în loc de 2 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, pedeapsa care se execută de către petent este de 13 ani și 6 luni, în loc de 12 ani și 6 luni. Împotriva acestei hotărâri, sentința penală nr. 37 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, s-a exercitat calea de atac a recursului de către procuror. Ca motiv de casare prioritar s-a invocat că instanța competentă să soluționeze cererea de contopire este Tribunalul Dolj, care și-a declinat greșit competența.

S-a mai invocat, între altele, că în mod greșit s-a aplicat un spor de 2 ani și 6 luni închisoare potrivit unei încheieri de îndreptare a erorii materiale. Instanța de recurs va constata incident cazul de casare privind competența de soluționare a cererii, aspect ce face de prisos orice abordare, detaliată a cauzei, de către aceeași instanță. În acest sens este de făcut trimitere la Decizia de recurs în interesul legii nr. 34 din 14 decembrie 2009, prin care s-a statuat că: „Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Se stabilește că: 1. Curtea de Apel București este instanța competentă exclusiv, teritorial și material, să soluționeze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în condițiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. 2. Instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepsele aplicate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.

În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.” În detaliu, se redă că singura instanță învestită cu competență teritorială și materială de soluționare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare (pentru momentul emiterii recursului în interesul legii), este Curtea de Apel București.

Dar, această competență, reglementată în dispozițiile menționate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispozițiile referitoare la competență existente în art. 449 alin. (2) C. proc. pen.

Așadar, pentru toate situațiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instanțele din România cu pedepse pronunțate de instanțe străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanța competentă să soluționeze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate. Ca urmare, și în ipoteza în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină se impune, pentru identitate de rațiune, să revină competența de judecată a cererii de modificare a pedepsei tot instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță, evident, cu respectarea condiției ca locul de deținere a persoanei condamnate să se afle în circumscripția teritorială a acelei instanțe.

Raportat la speță, instanța corespunzătoare care ar fi trebuit să judece cauza în primă instanță, potrivit legii române, pentru infracțiunea prevăzută în art. 211 alin. (3) C. pen. era Tribunalul Dolj, iar petentul la momentul formulării cererii de contopire era încarcerat la Penitenciarul Craiova, astfel încât soluția în recursul de față este cea de casare a sentinței și trimitere spre competentă soluționare a cauzei la Tribunalul Dolj. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței nr. 37 din 20 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul B.E., a casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj.

Notă: În urma republicării Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală în M. Of. nr. 377 din 31 mai 2011, dispozițiile art. 146 se regăsesc în art. 159, iar dispozițiile art. 149 se regăsesc în art. 162.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă