ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8486/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 13 august 2002 reclamanții I.T., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții O.J.C.V.L.F.S. Timiș, S.C.R. SA Timiș, Consiliul Local al municipiului Timișoara, Consiliul județean Timiș, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C.F., ș.a., solicitând: - constatarea nulității absolute a titlului de naționalizare și a înscrierii în baza acestuia a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului cuprins în C.F.

Timișoara, nr.top.17367/A, casă cu 3 etaje și curte, în suprafață de 690 mp, precum și a înscrierii dreptului de folosință al Sfatului Popular al orașului Timișoara și a dreptului de administrare operativă a I.C.L.T., imobilul fiind preluat de Statul Român fără titlu valabil, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în favoarea Statului Român fără cauză legitimă; - constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin care 22 apartamente din imobilul de mai sus au fost vândute pârâților persoane fizice, în baza cărora dreptul de proprietate al cumpărătorilor a fost intabulat în alte cărți funciare; - rectificarea intabulărilor de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și a drepturilor subsecvente, dispunând reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea defunctei G.V., născută M., autoarea reclamanților; - obligarea tuturor pârâților la recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului descris.

Motivând acțiunea, reclamanții au susținut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a defunctei G.V., născută M., decedată la 1 februarie 1967, a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ neconstituțional, preluarea de către stat fiind astfel fără titlu valabil, dreptul de proprietate al statului a fost intabulat la 27 mai 1963, după care apartamentele componente ale imobilului au fost vândute pârâților persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate absolută pentru lipsa titlului statului vânzător. Cu privire la îndreptățirea lor, reclamanții au susținut că fosta proprietară a lăsat unic moștenitor pe soțul supraviețuitor G.M., decedat la 21 decembrie 1967, care, prin testament autentic, a instituit ca legatară universală pe V.M., decedată la 16 mai 1990, ai cărei moștenitori sunt: - reclamanții B.S.

și V.I. în cote de câte 1/6 fiecare; - J.E.E., decedată la 3 decembrie 1993, a cărei cotă de 3/6 a fost transmisă succesoral reclamanților E.J.E., J.C.I., J.N.L., J.B.L. și J.T. - V.V.I.Ș., decedat, având ca moștenitoare pe reclamanta V.V.E. După parcurgerea unui prim ciclu procesual cauza a fost judecată în fond și în primă instanță de către Tribunalul Timiș, secția civilă, care, prin sentința civilă nr. 523/PI din 12 iulie 2003, a respins acțiunea. Apelul declarat de reclamanți a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 232 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Reclamanții au declarat recurs prin care au declarat că, în baza art. 246 C. proc.

civ., renunță la judecată față de pârâții persoane fizice în cursul că nu mai solicită constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cerând admiterea recursului pentru cazurile de casare prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea parțială a acțiunii deduse judecății cu consecința restituirii în natură a apartamentelor nr. 1, 2, 8, 10, 11 a, 14, 14 a, 15, 18, 20, 21, 29, 32 și 33 a spațiilor cu altă destinație nr. 1-12, precum și cotei corespunzătoare acestora din subsolul imobilului în litigiu.

Dezvoltând primul motiv de recurs, reclamanții au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea cererii de restituire în natură a unui număr de 14 apartamente, 12 spații cu altă destinație și cota din subsol corespunzătoare acestora, care nu au fost vândute până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În cadrul celui de al doilea motiv de casare, reclamanții au criticat hotărârea recurată în sensul că instanța de apel a încălcat mai multe dispoziții ale Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, prevederile art. 475 și 481 din Codul civil, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. II din Decretul nr. 92/1950, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum și prevederile art. 17 și 31 din Decretul-lege nr. 115/1938, dispoziții legale potrivit cărora sunt exceptate de la naționalizare imobilele aparținând intelectualilor profesioniști și pensionarilor, cum a fost cazul autoarei reclamanților și soțului acesteia, fiind restituibile în natură apartamentele nevândute, ocupate de chiriași, precum și imobilele care fac obiectul unor contracte de concesiune, locație de gestiune etc. După declararea prezentului recurs a decedat reclamanta V.V.E., locul său în proces fiind preluat de moștenitoarea P.K.

La 2 februarie 2005 a intervenit în cauză P.A.E. în interesul Consiliului Local al municipiului Timișoara solicitând respingerea recursului. Reclamanții au depus ca probe noi în recurs înscrisuri de carte funciară, care atestă că la data de 11 august 2005 Statul Român mai figura înscris în C.F. colectivă Timișoara ca proprietar a 6 apartamente (nr. 1 subsol, nr. 2 parter, nr. 15 etaj II, nr. 21 mansardă, nr. 32 subsol, nr. 33 mansardă), a spațiilor cu altă destinație nr. 1-12 și a spațiului cu denumirea „subsol” din imobilul în cauză, reclamanții restrângându-și pretențiile la restituirea acestora în natură. Recursul nu este fondat. Așa cum s-a arătat, în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanții au imputat instanței de apel încălcarea mai multor prevederi legale, unele aparținând dreptului comun în materie de proprietate, altele Legii speciale nr. 10/2001. Asemenea dispoziții legale nu pot însă acționa concomitent potrivit regulii semper specialia generalibus derogant . În concret, așa cum obiectul procesului a fost restrâns succesiv în recurs, reclamanții tind la restituirea în natură a unor părți dintr-un imobil preluat de stat pe calea naționalizării în temeiul Decretului nr. 92/1950, adică al unui imobil al cărui regim juridic este reglementat exclusiv prin Legea nr. 10/2001, act normativ special, care, de la data intrării în vigoare, 14 februarie 2001, a stabilit o procedură reparatorie specifică referitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 excluzând posibilitatea rezolvării litigiilor în această materie pe calea acțiunii civile de drept comun.

În raport cu data introducerii acțiunii de față, 13 august 2002, reclamanții nu au beneficiul prevederilor legale aparținând dreptului comun, neputând implicit a le invoca în nici unul din gradele de jurisdicție, procesul fiind guvernat numai de legea specială arătată în măsura în care a fost urmată procedura instituită prin aceasta. Ori reclamanții au cerut direct justiției să constate că statul a preluat imobilul fără titlu valabil și să dispună restituirea în natură a părților din imobil încă înscrise în cartea funciară ca aparținând proprietății statului, invocând ca temei de drept dispozițiile corespunzătoare ale Legii nr. 10/2001, fără însă a urma procedura instituită prin acest act normativ, condiție obligatorie și prealabilă accesului la justiție pe căile expres prevăzute în aceeași lege.

În contextul descris, practic reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune inadmisibilă, de natură a nu permite cercetarea ei prin prisma dispozițiilor de drept substanțial conținute de Legea nr. 10/2001. Ca urmare, nu pot fi primite nici criticile vizând încălcarea celor din urmă prevederi legale. În aceste împrejurări, nici primul motiv de recurs nu este fondat, neputându-se imputa cu temei instanței de apel că nu a motivat o problemă pusă în discuția sa, dar aparținând fondului litigiului. Pentru cele arătate recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de intervenție, prin care se urmărește tocmai respingerea recursului, va fi respinsă ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanții: J.J.E., J.T., V.I., B.S. și V.V.B., (ultima decedând ulterior, iar locul procesual fiind luat de moștenitoarea P.K.) împotriva deciziei civile nr. 232 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Respinge ca fiind rămasă fără obiect, cererea de intervenție formulată de P.A.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.