ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8486/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă din 13 august

2002 reclamanții I.T., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții O.J.C.V.L.F.S.

Timiș, S.C.R. SA Timiș, Consiliul Local al municipiului Timișoara, Consiliul

județean Timiș, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, S.C.F., ș.a.,

solicitând:

- constatarea nulității absolute a

titlului de naționalizare și a înscrierii în baza acestuia a dreptului de

proprietate al Statului Român asupra imobilului cuprins în C.F. Timișoara,

nr.top.17367/A, casă cu 3 etaje și curte, în suprafață de 690 mp, precum și a înscrierii

dreptului de folosință al Sfatului Popular al orașului Timișoara și a dreptului

de administrare operativă a I.C.L.T., imobilul fiind preluat de Statul Român

fără titlu valabil, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară în

favoarea Statului Român fără cauză legitimă;

- constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare prin care 22 apartamente din imobilul de mai

sus au fost vândute pârâților persoane fizice, în baza cărora dreptul de

proprietate al cumpărătorilor a fost intabulat în alte cărți funciare;

- rectificarea intabulărilor de

carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român și

a drepturilor subsecvente, dispunând reînscrierea dreptului de proprietate în

favoarea defunctei G.V., născută M., autoarea reclamanților;

- obligarea tuturor pârâților la

recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului

descris.

Motivând acțiunea, reclamanții au

susținut că imobilul în litigiu a constituit proprietatea tabulară a defunctei G.V.,

născută M., decedată la 1 februarie 1967, a fost naționalizat în baza

Decretului nr. 92/1950, act normativ neconstituțional, preluarea de către stat

fiind astfel fără titlu valabil, dreptul de proprietate al statului a fost

intabulat la 27 mai 1963, după care apartamentele componente ale imobilului au

fost vândute pârâților persoane fizice în baza Legii nr. 112/1995, contractele

de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate absolută pentru lipsa titlului statului

vânzător.

Cu privire la îndreptățirea lor,

reclamanții au susținut că fosta proprietară a lăsat unic moștenitor pe soțul

supraviețuitor G.M., decedat la 21 decembrie 1967, care, prin testament

autentic, a instituit ca legatară universală pe V.M., decedată la 16 mai 1990,

ai cărei moștenitori sunt:

- reclamanții B.S. și V.I. în cote

de câte 1/6 fiecare;

- J.E.E., decedată la 3 decembrie

1993, a cărei cotă de 3/6 a fost transmisă succesoral reclamanților E.J.E., J.C.I.,

J.N.L., J.B.L. și J.T.

- V.V.I.Ș., decedat, având ca

moștenitoare pe reclamanta V.V.E.

După parcurgerea unui prim ciclu

procesual cauza a fost judecată în fond și în primă instanță de către

Tribunalul Timiș, secția civilă, care, prin sentința civilă nr. 523/PI din 12

iulie 2003, a respins acțiunea.

Apelul declarat de reclamanți a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 232 din 16 decembrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Reclamanții au declarat recurs prin

care au declarat că, în baza art. 246 C. proc. civ., renunță la judecată față

de pârâții persoane fizice în cursul că nu mai solicită constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cerând admiterea recursului pentru

cazurile de casare prevăzute de art.304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză și admiterea parțială a acțiunii deduse

judecății cu consecința restituirii în natură a apartamentelor nr. 1, 2, 8, 10,

11 a, 14, 14 a, 15, 18, 20, 21, 29, 32 și 33 a spațiilor cu altă destinație nr.

1-12, precum și cotei corespunzătoare acestora din subsolul imobilului în

litigiu.

Dezvoltând primul motiv de recurs,

reclamanții au arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină respingerea cererii de restituire în natură a unui număr de 14

apartamente, 12 spații cu altă destinație și cota din subsol corespunzătoare

acestora, care nu au fost vândute până la intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001.

În cadrul celui de al doilea motiv

de casare, reclamanții au criticat hotărârea recurată în sensul că instanța de

apel a încălcat mai multe dispoziții ale Legii nr. 10/2001 și ale Normelor

metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, prevederile art. 475 și 481 din

Codul civil, art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. II din Decretul nr.

92/1950, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, precum și prevederile art. 17

și 31 din Decretul-lege nr. 115/1938, dispoziții legale potrivit cărora sunt

exceptate de la naționalizare imobilele aparținând intelectualilor

profesioniști și pensionarilor, cum a fost cazul autoarei reclamanților și

soțului acesteia, fiind restituibile în natură apartamentele nevândute, ocupate

de chiriași, precum și imobilele care fac obiectul unor contracte de

concesiune, locație de gestiune etc.

După declararea prezentului recurs a

decedat reclamanta V.V.E., locul său în proces fiind preluat de moștenitoarea P.K.

La 2 februarie 2005 a intervenit în

cauză P.A.E. în interesul Consiliului Local al municipiului Timișoara

solicitând respingerea recursului.

Reclamanții au depus ca probe noi în

recurs înscrisuri de carte funciară, care atestă că la data de 11 august 2005

Statul Român mai figura înscris în C.F. colectivă Timișoara ca proprietar a 6

apartamente (nr. 1 subsol, nr. 2 parter, nr. 15 etaj II, nr. 21 mansardă, nr.

32 subsol, nr. 33 mansardă), a spațiilor cu altă destinație nr. 1-12 și a

spațiului cu denumirea „subsol” din imobilul în cauză, reclamanții

restrângându-și pretențiile la restituirea acestora în natură.

Recursul nu este fondat.

Așa cum s-a arătat, în cadrul

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au

imputat instanței de apel încălcarea mai multor prevederi legale, unele

aparținând dreptului comun în materie de proprietate, altele Legii speciale nr.

10/2001.

Asemenea dispoziții legale nu pot

însă acționa concomitent potrivit regulii

semper specialia generalibus

derogant

.

În concret, așa cum obiectul

procesului a fost restrâns succesiv în recurs, reclamanții tind la restituirea

în natură a unor părți dintr-un imobil preluat de stat pe calea naționalizării

în temeiul Decretului nr. 92/1950, adică al unui imobil al cărui regim juridic

este reglementat exclusiv prin Legea nr. 10/2001, act normativ special, care,

de la data intrării în vigoare, 14 februarie 2001, a stabilit o procedură

reparatorie specifică referitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989 excluzând posibilitatea rezolvării litigiilor în

această materie pe calea acțiunii civile de drept comun.

În raport cu data introducerii

acțiunii de față, 13 august 2002, reclamanții nu au beneficiul prevederilor

legale aparținând dreptului comun, neputând implicit a le invoca în nici unul

din gradele de jurisdicție, procesul fiind guvernat numai de legea specială

arătată în măsura în care a fost urmată procedura instituită prin aceasta.

Ori reclamanții au cerut direct

justiției să constate că statul a preluat imobilul fără titlu valabil și să

dispună restituirea în natură a părților din imobil încă înscrise în cartea

funciară ca aparținând proprietății statului, invocând ca temei de drept

dispozițiile corespunzătoare ale Legii nr. 10/2001, fără însă a urma procedura

instituită prin acest act normativ, condiție obligatorie și prealabilă

accesului la justiție pe căile expres prevăzute în aceeași lege.

În contextul descris, practic

reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune inadmisibilă, de

natură a nu permite cercetarea ei prin prisma dispozițiilor de drept

substanțial conținute de Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, nu pot fi primite nici

criticile vizând încălcarea celor din urmă prevederi legale.

În aceste împrejurări, nici primul

motiv de recurs nu este fondat, neputându-se imputa cu temei instanței de apel

că nu a motivat o problemă pusă în discuția sa, dar aparținând fondului

litigiului.

Pentru cele arătate recursul va fi

respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar cererea de

intervenție, prin care se urmărește tocmai respingerea recursului, va fi

respinsă ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții: J.J.E., J.T., V.I., B.S. și V.V.B., (ultima decedând

ulterior, iar locul procesual fiind luat de moștenitoarea P.K.) împotriva

deciziei civile nr. 232 din 16 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția civilă.

Respinge ca fiind rămasă fără

obiect, cererea de intervenție formulată de P.A.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2005.