ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 august 2004 la Tribunalul București, reclamanta P.N. a chemat în judecată

pe pârâta S.N.P. P. SA București, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să

se dispună anularea deciziei nr. 145 din 2 iulie 2004, emisă de pârâtă, cu

obligarea acesteia la restituirea în natură a suprafeței de 916,74 mp teren

situat în Moinești.

Prin sentința civilă nr. 1114 din 13

decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a

respins contestația formulată de contestatoarea P.N. ca inadmisibilă, întrucât

nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, deoarece nu există identitate

între terenul solicitat prin notificare, aflat pe amplasamentul fostei fabrici

de petrol A.S. și terenul specificat în contractul de arendare nr. 256/1937

aflat pe amplasamentul fostei fabrici de petrol N.Z.

Pe de altă parte, din conținutul

contractului de arendare a rezultat că proprietar al terenului respectiv era

numita S.I.G.E., ori reclamanta nu a făcut dovada legăturii de rudenie și deci

calitatea de moștenitoare de pe urma sus-numitei așa cum dispun dispozițiile

legale.

Actul pe care reclamanta l-a folosit

în dovedirea calității sale de persoană îndreptățită și pe care l-a anexat

notificării este certificatul de moștenitor nr. 238/1991, în care figurează ca

moștenitoare a părinților săi V. și E.E. precum și un al doilea certificat de

moștenitor în care aceasta apare ca succesoare a autorului său E.V., însă în

acest ultim act se specifică faptul că în privința bunurilor primite în masa

succesorală defunctul nu posedă acte de proprietate.

Împotriva acestei sentințe civile a

declarat apel contestatoarea criticând-o pentru următoarele motive:

Prima instanță a constatat că nu a

dovedit dreptul de proprietate asupra terenului a cărui restituire în natură a

solicitat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, nelegal, deoarece împreună cu soțul

său a dobândit în proprietate suprafața de 3.580 mp teren construcții, situat

în Moinești, teren pe care autorul său l-a dobândit de la părinții săi și

asupra căruia exercitase o posesie utilă de peste 30 de ani, până la momentul

întocmirii testamentului autentificat sub nr. 90/1968.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 1364 din 5 octombrie 2005 a respins ca nefondat

apelul declarat de contestatoare cu motivarea că, în mod legal prima instanță a

constatat că aceasta nu a depus acte care să facă dovada dreptului de

proprietate al autorilor săi, cu caracter constitutiv, actele de care s-a

prevalat având numai caracter declarativ, pe de o parte, iar pe de altă parte,

actele depuse nu au făcut dovada că ar fi îndreptățită la restituire, respectiv

pe S.I.G.E., autorii petentei fiind V. și E.E.

A mai reținut că și actele depuse în

apel de către contestatoare, respectiv testamentul autentificat sub nr. 90 din

20 ianuarie 1968 la Notariatul de Stat al fostului raion Moinești, nu are

caracter constitutiv de drepturi întrucât nu este complinit cu actul care să

dovedească dobândirea dreptului de proprietate de către autorul apelantei

contestatoare prin prescripție achizitivă de 30 de ani, asupra terenului în

litigiu.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs contestatoarea P.N., susținând că prin soluția dată, instanța a

interpretat greșit actul dedus judecății, omițând să se pronunțe asupra

mijloacelor de apărare și a dovezilor administrate, care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, astfel că hotărârea a fost dată cu încălcarea,

respectiv aplicarea greșită a legii.

Dezvoltând acest motiv, recurenta a

susținut, în esență următoarele:

Terenul solicitat în notificare nu

are nici o legătură cu terenul din contractul de arendare.

Terenul în suprafață de 916,74 mp a

fost proprietatea autorilor E.V. și E.E., fiind preluat în 1948 la data

procesului-verbal de preluare a patrimoniului fabricii A.S. și rezultat din

diferența dintre procesul-verbal din 11 ianuarie 1952 unde este prevăzută

suprafața de 8495 mp și suprafața înscrisă în procesul-verbal de inventariere

în care este înscrisă suprafața de 7200 mp, diferența rezultată fiind din

terenul preluat în plus față de suprafața reală care aparținea fabricii.

Identitatea dintre terenul preluat

abuziv la data naționalizării fabricii și terenul deținut de autorii săi, este

dată de înscrierea în evidențele funciare, respectiv rolul agricol, atât la

autoarea E.C., cât și la titularul de rol E.V., a acestui teren și preluarea în

actele de moștenire a suprafețelor, întrucât în același perimetru se regăsește

gospodăria care a aparținut autorilor acesteia, astfel că stăpânirea este

dovedită cu acte din anul 1951 și până în prezent stăpânind timp de 30 de ani

terenul limitrof celui revendicat și dovedit prin hotărâre judecătorească

aflată la dosar.

Recursul este întemeiat.

În conformitate cu prevederile art.

3 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în

restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar potrivit

art. 4 din aceeași lege, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite.

Așadar, instanța de apel, avea obligația de a stabili dacă

recurenta-reclamantă are calitatea de unic succesor legal al antecesorilor săi,

E.V. și E.E., respectiv E.C., mama lui E.V.

În ceea ce privește, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, recurenta-reclamantă a depus la

dosar: testamentul nr. 90 din 20 ianuarie 1968, certificatul de moștenitor nr.

238/1981 (copie) în care figurează ca moștenitoare a părinților săi E.V. și

E.E., un alt certificat de moștenitor, în copie, în care apare drept succesoare

a tatălui său, defunctul E.V., copia unui contract de arendare.

În recurs, au fost depuse

următoarele înscrisuri: copia sentinței civile nr. 78 din 29 mai 1996

pronunțată de judecătoria Moinești, schița terenului în litigiu,

procesul-verbal din 11 ianuarie 1952 privind preluarea suprafeței de 8495 mp,

proces-verbal din 7 noiembrie 1946 privind stabilirea impozitului, copie

registru de rol.

În raport cu actele depuse, instanța

de apel, era datoare să stabilească dacă recurenta-reclamantă și-a dovedit

calitatea de proprietar a antecesorilor acesteia.

Limitându-se la a constata că nu

există dovezi în sensul că autorii recurentei-reclamante ar fi dobândit

proprietatea prin uzucapiunea de 30 de ani de la autorii lor, curtea de apel,

nu a lămurit situația de fapt (mai ales că uzucapiunea nu operează în materie

succesorală).

În consecință, fiind incidente

prevederile art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta

P.N. împotriva deciziei nr. 1364 din 5 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Va casa decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, va stabili dacă

reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și în

raport de actele existente la dosar dacă și-a dovedit dreptul de proprietate

asupra terenului în litigiu, putând administra orice alte mijloace de probă,

pentru stabilirea corectă a situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatoarea P.N. împotriva deciziei nr. 1364 din 5 octombrie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2007.