ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2007

Deliberând asupra recursului civil de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia nr. 514 din 7 decembrie

2004 dată în temeiul Legii nr. 10/2001 de S.N.P. P. SA București s-a respins

notificarea nr. 1135 din 17 octombrie 2001 prin care numiții Ș.N. și Ș.C. au

solicitat, în principal, restituirea în natură a terenului în suprafață de 3678

mp situat în orașul Urlați, județul Prahova, iar în subsidiar, dacă imobilul nu

poate fi restituit în natură, au cerut despăgubiri bănești la valoarea estimată

de 500.000.000 lei.

Solicitarea notificatorilor a fost

respinsă deoarece: notificarea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21

alin. (2) din Legea nr. 10/2001; solicitanții nu au depus actele doveditoare

ale dreptului de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, tranzacție,

donație sau extras de carte funciară) și nu au făcut dovada deținerii

proprietății la data preluării abuzive; nu au fost depuse expertize judiciare

sau extrajudiciare de identificare a imobilului; nu s-a făcut dovada preluării

abuzive a terenului în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001.

La data de 12 ianuarie 2005

reclamanții Ș.N. și Ș.C. au contestat în justiție decizia emisă de S.N.P. P. SA

București și au cerut anularea actului cu motivarea că notificarea întrunește

condițiile prevăzute de lege și au făcut dovada că autorul lor, Ș.C., a primit

în proprietate suprafața de teren de 3639 mp prin sentința civilă nr. 185 din

12 martie 1928 a Tribunalului Prahova, secția I, pronunțată în dosarul nr.

3381/1927.

Prin întâmpinarea din 4 februarie

2005 pârâta a cerut respingerea acțiunii întrucât: contractul de arendare

încheiat între defunctul Ș.N.C. și T.Î.T.T. nu face dovada dreptului de

proprietate pentru suprafața de 3578 mp teren; reclamanții solicită o suprafață

de teren din orașul Urlați, județul Prahova, în timp ce contractul de arendare

se referă la un teren de 3578 din comuna Orzoaia de Jos, lângă colonia 11

iunie; potrivit certificatului de moștenitor prezentat de reclamanți, defunctul

Ș.N.C. nu a deținut niciodată suprafața de teren revendicată; reclamanții nu au

prezentat dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și nu au făcut

dovada preluării lui abuzive.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 333/F din 8

aprilie 2005, a admis acțiunea reclamanților și a anulat decizia emisă de

pârâta care a fost obligată să emită o nouă decizie de restituire în natură a

terenului în suprafață de 3578 mp situat în orașul Urlați județul Prahova sau

să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii acestui

imobil, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă. A fost

obligată pârâta la 12.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâta SC P. SA București a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 68/A din 20 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat următoarele: potrivit art. 22

1

din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în absența unor

probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive, iar proprietarul imobilului preluat se prezumă

a fi persoana care figurează în actul de preluare; or, din adresa de la fila 54

dosar de fond, eliberată chiar de o sucursală a pârâtei, rezultă că terenul în

suprafață de 3820 mp pe care se afla „garaj tractoare Urlați” a fost

naționalizat în baza Legii nr. 119/1948 de la autorul Ș.C., iar cu certificatul

de moștenitor de la fila 39 din același dosar, reclamanții au făcut dovada că

sunt moștenitorii acestuia; existența dreptului de proprietate s-a dovedit cu sentința

civilă nr. 185 din 12 martie 1928 a Tribunalului Prahova, contractul de

arendare și adrese privind situația juridică a terenului; există identitate

între terenul revendicat de reclamanți și terenul aflat în proprietatea

autorului acestora, pârâta având obligația, conform art. 22

1

din

Legea nr. 10/2001, să administreze probe în acest sens, inclusiv o expertiză de

specialitate, cu care să dovedească temeinicia susținerilor sale, ceea ce nu a

înțeles însă să facă.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

pârâta SC P. SA București, care a invocat următoarele critici: greșit s-a admis

acțiunea întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului; greșit instanțele au apreciat că identificarea imobilului

s-a făcut conform contractului de arendare; greșit instanțele au apreciat că o

adresă eliberată de o sucursală a recurentei poate înlocui dovada preluării

abuzive ori dovada dreptului de proprietate asupra terenului; imobilul nu a

fost corect identificat deoarece reclamanții au solicitat restituirea unui

teren situat în orașul Urlați, județul Prahova, iar în contractul de arendare,

de care ei se prevalează în susținerea notificării, se face vorbire de un teren

de cultură, în suprafață de 3578 mp, situat în comuna Orzoaia; defunctul Ș.N.C.

nu a deținut niciodată suprafața de teren revendicată de reclamanți întrucât în

certificatul de moștenitor prezentat de aceștia sunt menționate alte bunuri.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001, modificată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot

fi depuse până la data soluționării notificării.

Întrucât textul vorbește de „actele

doveditoare ale dreptului de proprietate”, prin acestea se înțeleg înscrisurile

constatatoare ale unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu

efect constitutiv, translativ sau declarativ de proprietate și care generează o

prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă. Astfel,

constituie titluri de proprietate: actele juridice translative precum

vânzarea-cumpărarea, schimbul, donația, contractul de întreținere, etc.; actele

juridice declarative, ca împărțeala judiciară sau tranzacția; hotărârile

judecătorești de partaj, de constatare a uzucapiunii imobiliare (acte

jurisdicționale declarative), ordonanțele de adjudecare, hotărârile

judecătorești prin care este suplinit consimțământul debitorului obligației de

a încheia un contract, etc.

În considerarea celor ce preced se

constată că reclamanții, pentru justificarea demersului lor judiciar, au depus

la dosar (filele 5-8 tribunal) copie de pe sentința civilă nr. 185 din 12

martie 1928 pronunțată de Tribunalul județului Prahova, secția I-a, în dosarul

nr. 3381/1927, act eliberat de Serviciul Arhivele Statului Regiunea Ploiești la

data de 12 august 1967. Din lectura hotărârii judecătorești rezultă că prin ea

s-a finalizat un proces de partaj succesoral de pe urma defunctului N.Ș.

Potrivit dispozitivului sentinței, în urma ieșirii din indiviziune, lotul nr.

III i-a revenit lui C.N.Ș.(la acea dată minor), în lăsământul succesoral, la

pct. 4, menționându-se: „din subparcela III-a, fig. IX de pe plan „La Orzoaia”

teren de cultură în suprafață de 4 hectare 3639 mp vecin la nord cu ........”.

Menționata hotărâre de partaj

succesoral reprezintă un act jurisdicțional declarativ care generează o

prezumție relativă de proprietate asupra suprafeței de teren de 3639 mp în

favoarea reclamanților, pe care pârâta nu a înțeles să o dărâme prin

administrarea unei dovezi contrare. Cu alte cuvinte, reclamanții fac dovada

dreptului de proprietate asupra terenului arătat cu o hotărâre judecătorească

de împărțeală judiciară și nu doar cu contractul de arendare din 27 februarie

1952 (fila 62 dosar de fond), act juridic care probează doar că la data

încheierii lui, autorul reclamanților, Ș.N.C., era încă în stăpânirea

nemișcătorului, odată ce a întocmit acte de dispoziție cu privire la bun.

Potrivit certificatului de

moștenitor nr. 1441 din 29 iunie 1983 eliberat de fostul Notariat de Stat

Județean Prahova (fila 61 dosar de fond) Ș.C. a decedat la 28 decembrie 1982 și

a avut ca succesori pe reclamanții Ș.N. și Ș.C., în calitate de fii.

Împrejurarea că în certificatul de

moștenitor nu este menționat, în activul succesoral, terenul în litigiu, nu are

nici o relevanță în cauză, deoarece certificatul de moștenitor nu face dovada

dreptului de proprietate, ci a calității de moștenitor, iar în respectivul act,

eliberat în anul 1983, nici nu putea fi menționat terenul solicitat cât timp el

a trecut în proprietatea statului prin naționalizare anterior emiterii

certificatului de moștenitor.

Față de cele ce preced, se constată

că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de

3639 mp și a calității lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii

potrivit Legii nr. 10/2001.

Din cercetarea actelor dosarului se

observă însă că, atât prin notificare, cât și prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamanții au solicitat măsuri reparatorii pentru un teren situat în

orașul Urlați, județul Prahova. În hotărârea judecătorească pronunțată de

Tribunalul Prahova la 12 martie 1928, în lotul autorului reclamanților a fost

atribuit, printre altele, un teren de 3639 mp ce făcea parte dintr-un „teren de

cultură în suprafață de 4 hectare”, situat în pct. „La Orzoaia”. Și în

contractul de la fila 62 dosar de fond rezultă că defunctul Ș.N.C. a arendat

unei societăți „o suprafață de teren de 3578 mp situat în comuna Orzoaia de Jos

lângă Colonia 11 Iunie”.

Având în vedere aceste inadvertențe

și în scopul stabilirii depline a situației de fapt, se impune, conform art.

314 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de pârâtă, casarea deciziei

dată în apel și reluarea judecății la aceeași instanță pentru ca, în

rejudecare, să se administreze o expertiză tehnică de specialitate prin care să

se identifice terenul litigios, probă hotărâtoare, întrucât de rezultatul ei

depinde forma măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți reclamanții, în

sarcina cărora, de altfel, intra și obligația de identificare corectă a

nemișcătorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva deciziei nr. 68 A din 20

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze

cu minori și familie, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie

2007.