ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7167/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 15 octombrie 2001, S.D. a cerut Primăriei municipiului București, în calitate de moștenitor al defunctei S.A., restituirea în natură, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 195 mp, situat în București, expropriat în baza Decretului nr. 205 din 26 iulie 1977. Prin dispoziția nr. 4045 din 7 martie 2005, primarul municipiului București, a respins cererea de restituire în natură a terenului, reținând că acesta este afectat de elemente de sistematizare și a stabilit ca valoare echivalentă a cotei de ½ din imobil, ce se cuvine notificatorului, suma de 108.000.000 lei în limita căreia urmau a fi stabilite măsurile reparatorii, cu obligația restituirii despăgubirilor încasate la data exproprierii, actualizate cu indicele de inflație.

S-a menționat că, în limita acestei sume, pentru terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea și care nu poate fi restituit în natură, persoana îndreptățită, poate opta pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. La 30 august 2005, persoana îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, să dispună obligarea pârâtului la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii reale, „de piață” a imobilului expropriat, compus la data preluării, din teren și construcție, ulterior demolată, construcție în legătură cu care nu s-a făcut nici o ofertă de despăgubire.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 542 din 20 aprilie 2006, a admis în parte contestația și cererea de intervenție în interesul contestatorului, formulată de intervenienta N.D.M. și anulând în parte dispoziția, a obligat Primăria Municipiului București, prin Primarul General, să emită în favoarea contestatorului dispoziție cu propunere de acordare a despăgubirilor, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 112,50 mp. A menținut totodată, dispoziția vizând respingerea cererii de restituire în natură a terenului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că persoana îndreptățită a făcut dovada faptului că autorii săi au deținut în proprietate o suprafață de 112,5 mp, teren pe care au edificat o construcție, imobilul în întregul său fiind expropriat prin Decretul nr. 205/1977. Tot astfel, se mai arată, intimata a fost legal investită doar cu notificarea formulată de S.D., vizând acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, pentru terenul expropriat de la autorii săi, situat în București.

Cum terenul ce face obiectul notificării este afectat în întregime de elemente de sistematizare, fiind imposibil de restituit în natură, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, intimata este obligată să-i propună contestatorului acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei Centrale, care, la rândul său, va stabili cuantumul despăgubirilor, la valoarea de piață a terenului, în raport de standardele internaționale de evaluare. În esență cu aceeași motivare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 228 din 11 aprilie 2007, a respins ca nefondate apelurile formulate de intimat, contestator și intervenientă.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, municipiul București prin Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că, în mod greșit s-a stabilit dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent, pentru întreaga suprafață de teren ce a făcut obiectul notificării, în condițiile în care, acesta a făcut dovada proprietății doar cu privire la cota de ½ din terenul în suprafață de 112,5 mp situat în București. Se invocă, în sprijinul acestei critici, dispozițiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2004 referitoare la înțelesul sintagmei „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” precum și dispozițiile cuprinse în Capitolul I pct. 1 lit. e) din același act normativ, conform cărora sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia, la momentul deposedării abuzive, revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun. Tot astfel, de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege (a se vedea Capitolul III) profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire. În speță, în mod corect au reținut instanțele că S.D., în calitate de moștenitor al autorilor I. și M.G.

și notificator unic, beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor săi, în condițiile în care celălalt moștenitor, N.D.M., nu a înțeles să inițieze procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de lege. Cât privește dovada calității de persoană îndreptățită, probele administrate atestă fără putință de tăgadă că autorii contestatorului și intervenientului au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 28514 din 4 septembrie 1935 și respectiv nr. 7092/1940, calitatea de succesor în drepturi fiind de asemenea atestată prin certificatele de moștenitor, anexate notificării și depuse la dosar.

În consecință, în mod judicios s-a reținut că S.D., fiind singurul care a formulat notificare în condițiile legii este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor săi, chiar dacă nu este singurul moștenitor. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva deciziei nr. 228 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2007.