ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7167/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 15

octombrie 2001, S.D. a cerut Primăriei municipiului București, în calitate de

moștenitor al defunctei S.A., restituirea în natură, în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, a terenului în suprafață de 195 mp, situat în București,

expropriat în baza Decretului nr. 205 din 26 iulie 1977.

Prin dispoziția nr. 4045 din 7

martie 2005, primarul municipiului București, a respins cererea de restituire

în natură a terenului, reținând că acesta este afectat de elemente de sistematizare

și a stabilit ca valoare echivalentă a cotei de ½ din imobil, ce se

cuvine notificatorului, suma de 108.000.000 lei în limita căreia urmau a fi

stabilite măsurile reparatorii, cu obligația restituirii despăgubirilor

încasate la data exproprierii, actualizate cu indicele de inflație.

S-a menționat că, în limita acestei

sume, pentru terenul în legătură cu care s-a formulat notificarea și care nu

poate fi restituit în natură, persoana îndreptățită, poate opta pentru titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.

La 30 august 2005, persoana

îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței, în

contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, să dispună

obligarea pârâtului la acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent

corespunzătoare valorii reale, „de piață” a imobilului expropriat, compus la

data preluării, din teren și construcție, ulterior demolată, construcție în legătură

cu care nu s-a făcut nici o ofertă de despăgubire.

Investit cu soluționarea litigiului,

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 542 din 20

aprilie 2006, a admis în parte contestația și cererea de intervenție în

interesul contestatorului, formulată de intervenienta N.D.M. și anulând în

parte dispoziția, a obligat Primăria Municipiului București, prin Primarul

General, să emită în favoarea contestatorului dispoziție cu propunere de

acordare a despăgubirilor, în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

pentru imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 112,50

mp.

A menținut totodată, dispoziția

vizând respingerea cererii de restituire în natură a terenului.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că persoana îndreptățită a făcut dovada faptului

că autorii săi au deținut în proprietate o suprafață de 112,5 mp, teren pe care

au edificat o construcție, imobilul în întregul său fiind expropriat prin

Decretul nr. 205/1977.

Tot astfel, se mai arată, intimata a

fost legal investită doar cu notificarea formulată de S.D., vizând acordarea

măsurilor reparatorii în echivalent, pentru terenul expropriat de la autorii

săi, situat în București.

Cum terenul ce face obiectul

notificării este afectat în întregime de elemente de sistematizare, fiind

imposibil de restituit în natură, în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, republicată, intimata este obligată să-i propună

contestatorului acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv, dispoziția urmând a fi înaintată Comisiei Centrale, care, la rândul

său, va stabili cuantumul despăgubirilor, la valoarea de piață a terenului, în

raport de standardele internaționale de evaluare.

În esență cu aceeași motivare,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 228 din 11

aprilie 2007, a respins ca nefondate apelurile formulate de intimat,

contestator și intervenientă.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal, municipiul București prin Primar General care, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține că, în mod greșit s-a

stabilit dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent, pentru

întreaga suprafață de teren ce a făcut obiectul notificării, în condițiile în

care, acesta a făcut dovada proprietății doar cu privire la cota de ½

din terenul în suprafață de 112,5 mp situat în București.

Se invocă, în sprijinul acestei

critici, dispozițiile art. 21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2004 referitoare la înțelesul sintagmei

„acte doveditoare ale dreptului de proprietate” precum și dispozițiile cuprinse

în Capitolul I pct. 1 lit. e) din același act normativ, conform cărora sarcina

probei proprietății și a deținerii legale a acesteia, la momentul deposedării

abuzive, revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.

(1) și (4) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ulterioară republicării, în

cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite,

coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată

sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.

Tot astfel, de cotele moștenitorilor

legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege (a se

vedea Capitolul III) profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite

care au depus în termen cererea de restituire.

În speță, în mod corect au reținut

instanțele că S.D., în calitate de moștenitor al autorilor I. și M.G. și

notificator unic, beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent pentru

întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor săi, în condițiile în care

celălalt moștenitor, N.D.M., nu a înțeles să inițieze procedura prealabilă

obligatorie, prevăzută de lege.

Cât privește dovada calității de

persoană îndreptățită, probele administrate atestă fără putință de tăgadă că

autorii contestatorului și intervenientului au dobândit dreptul de proprietate

asupra terenului în litigiu, în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr.

28514 din 4 septembrie 1935 și respectiv nr. 7092/1940, calitatea de succesor

în drepturi fiind de asemenea atestată prin certificatele de moștenitor,

anexate notificării și depuse la dosar.

În consecință, în mod judicios s-a

reținut că S.D., fiind singurul care a formulat notificare în condițiile legii

este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren ce a

aparținut autorilor săi, chiar dacă nu este singurul moștenitor.

Așa fiind, recursul urmează a se

respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general împotriva

deciziei nr. 228 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 30 octombrie 2007.