ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5881/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, C.E. a cerut Primăriei municipiului București să-i restituie în natură terenul în suprafață de 300 mp situat în București, care a fost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 759/1965 de la autorii săi P.P. și P.E. Primarul General al municipiului București a emis dispoziția nr. 311 din 30 aprilie 2002, prin care a dispus restituirea în natură către C.E. a terenului în suprafață de 146 mp situat la adresa arătată în notificare. La 9 mai 2003 C.E.

s-a adresat justiției cerând ca Primăria municipiului București să fie obligată prin Primarul General să emită o dispoziție „pentru restituirea în natură a suprafeței de 154 mp teren situat în București, completarea dispoziției nr. 311 din 30 aprilie 2002”, cu motivarea că prin dispoziția emisă unitatea deținătoare nu s-a pronunțat asupra întregului teren cerut prin notificare a fi restituit în natură. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1 din 5 ianuarie 2004, prin care a admis „în parte acțiunea formulată de reclamanta C.E., fostă P., ... în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului București prin Primarul General ...” și a obligat „pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 120 mp teren situat în București, conform expertizei efectuată de ing.

G.V.”. Apelul declarat de Municipiul București a fost respins prin decizia civilă nr. 209/A din 12 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a pronunțat decizia nr. 7926 din 12 octombrie 2005, prin care a admis recursul declarat de Municipiul București, a casat decizia de mai sus a Curții de Apel București și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a pronunțat decizia civilă nr. 176/A din 26 iunie 2006, prin care a admis apelul declarat de Municipiul București, a desființat sentința civilă nr. 1 din 5 ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Rejudecând fondul pricinii, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1233 din 2 octombrie 2006, prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.E., fostă P., și a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General să emită o dispoziție motivată privind restituirea către reclamantă a suprafeței de teren de 120 mp situat în București, conform expertizei tehnice întocmite de ing. G.V. A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Apelul declarat de Municipiul București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 49/A din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Municipiul București a declarat recurs prin Primarul General prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut în primul rând că instanțele au greșit deoarece nu au observat că recurentul și-a îndeplinit obligația de a se pronunța asupra notificării, respectând astfel prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin emiterea dispoziției nr. 311/2002 dispunând restituirea în natură a unei părți din teren și constatând că pentru diferența de teren contestatoarea nu a făcut dovada de persoană îndreptățită. În al doilea rând, recurentul a dezvoltat mai multe critici prin care a susținut că, anulând dispoziția nr. 2709/2004 emisă de Primăria municipiului București, instanțele au analizat greșit probatoriul administrat, au interpretat eronat conținutul art. 21.1 și art. 23 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și au încălcat prevederile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001.

Recursul astfel motivat nu este întemeiat. Astfel, sub primul aspect al cazului de nelegalitate dedus cercetării recursului este de observat că, prin dispoziția emisă și supusă apoi controlului judecătoresc, Primarul General al municipiului București a rezolvat numai parțial cererea de restituire în natură a terenului, fără a se pronunța, în pofida celor susținute în recurs, asupra diferenței de teren care a excedat celei restituite în natură.

Ca urmare, pe deplin justificat instanțele au hotărât că recurentul este obligat a soluționa în întregime cererea obiect al notificării, numai astfel fiind îndeplinită obligația instituită prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 devenit art. 25 alin. (1) după modificarea și republicarea legii, potrivit cu care „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”. Secunda critică din același motiv de recurs nu poate fi cercetată în recurs, deoarece este străină dispozitivului și considerentelor deciziei recurate, fiind subsecventă unei dispoziții emisă de Primarul General al municipiului București care nu a făcut obiectul judecății din prezentul proces.

În raport cu cele ce preced, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul municipiul București prin Primarul general împotriva deciziei nr. 49 A din 26 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.