ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8032/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 17 decembrie 2003, M.T. și M.F.

au chemat în judecată Primarul municipiului Arad, contestând, în temeiul Legii

nr. 10/2001, legalitatea dispoziției nr. 1330 din 13 noiembrie 2003, solicitând

anularea acesteia și obligarea Statului Român la actualizarea despăgubirilor

acordate pentru imobilul demolat.

În motivarea contestației, aceștia

au arătat că prin dispoziția mai sus menționată li s-a respins cererea privind

acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Arad, înscris în

C.F. Mureșel și că, în mod greșit s-a reținut în dispoziția contestată, că nu

s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat a imobilului, deși prin

decizia nr. 1090 pronunțată la 3 noiembrie 1992, Tribunalul Arad a stabilit că

reclamanții au dreptul la despăgubiri în sumă de 325.862 lei.

Prin sentința civilă nr. 137 din 4

martie 2004, Tribunalul Arad a respins contestația, cu motivarea că Statul

Român a fost obligat la 325.862 lei despăgubiri pentru prejudiciul cauzat

contestatorilor, ca urmare a demolării imobilului, conform deciziei civile nr.

1090 din 3 noiembrie 1992 a Tribunalului Arad, dar această hotărâre

judecătorească nu a fost pusă în executare din culpa reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 42 din 2 februarie

2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul reclamanților

M.F. și M.T., a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis

contestația.

A anulat dispoziția Primarului

municipiului Arad nr. 1330 din 13 noiembrie 2003 și a dispus obligarea

pârâtului la emiterea unei noi dispoziții de soluționare a notificării

formulată de reclamanți, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind acordarea de

despăgubiri, pentru cota parte din imobilul demolat abuziv de autorități,

înainte de anul 1990.

Pentru a decide ca atare, instanța

de apel a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în

sensul Legii nr. 10/2001, că cererea acestora de acordare a despăgubirilor se

încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) al aceluiași act normativ,

că Primarul municipiului Arad a respins notificarea fără a o motiva și că

„reclamanților li se cuvin măsuri reparatorii, pentru partea de imobil demolată

abuziv, fie în completarea celor stabilite prin decizia civilă nr. 1090/1992 a

Tribunalului Arad, fie noi măsuri reparatorii, dacă reclamanții au încasat

eventual sumele prevăzute în hotărârea arătată, după restituirea acestor sume”.

Decizia din apel a făcut obiectul

criticilor exercitate de pârâtul Primarul municipiului Arad prin motivele de

recurs, a căror dezvoltare face posibilă încadrarea acestora în prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, pârâtul a arătat că în mod

greșit, cu încălcarea legii, instanța de apel a apreciat că cererea

reclamanților se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1), lit. i) din Legea

nr. 10/2001, că nu pot fi acordate despăgubiri unei persoane care nu a dovedit

că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului, întrucât la data

când M.T. a cumpărat imobilul, în anul 1991, construcția fusese demolată de

aproximativ 4 ani.

S-au adus critici referitoare la

împrejurarea că, instanța de apel nu a avut în vedere că printr-o hotărâre

judecătorească anterioară (decizia nr. 1090 din 3 noiembrie 1992 a Tribunalului

Arad) s-a stabilit cu caracter irevocabil că reclamanților li s-au acordat

despăgubiri, fiind obligați pârâții P.E. și fostul R.A.L.L. Arad, la plata

către aceștia, a sumei de 325.862 lei și, în prezent, imobilul a fost vândut la

licitație publică și adjudecat de B.M., conform încheierii nr. 3570/2003 și că

neexecutarea deciziei nr. 1090/1992 a Tribunalului Arad, din culpa

reclamanților, nu-i îndrituiește pe aceștia să se adreseze instanței pe temeiul

Legii nr. 10/2001, în vederea obținerii unui cuantum sporit al despăgubirilor.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru considerentele ce succed:

Contestatorii au sesizat instanța cu

o acțiune întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 7 și art. 11 din Legea nr.

10/2001, solicitând anularea dispoziției prin care li s-a respins cererea de

acordare a despăgubirilor bănești pentru imobilul situat în Arad și înscris în

C.F. Mureșel.

Este de arătat că Primăria

Municipiului Arad și-a motivat soluția de respingere a acordării de

despăgubiri, prin faptul că pentru imobilul mai sus individualizat,

reclamanților M.T. și M.F. li s-au acordat despăgubiri, în temeiul unei

hotărâri judecătorești irevocabile, decizia nr. 1090 din 3 noiembrie 1992 a

Tribunalului Arad, care, însă, nu a fost pusă în executare din culpa

reclamanților.

S-a arătat că, urmare a demolării

imobilului prin Decretul nr. 330/1987, instanța i-a obligat pe pârâții P.E. și

R.A.L.L. Arad la despăgubiri în cuantum de 325.862 lei către M.T. și M.F.

Ca atare, în speță nu sunt incidente

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-1989 și nu se poate reține

că, în cazul dedus judecății a operat o preluare abuzivă de către Statul Român,

situație care să justifice acordarea de măsuri reparatorii pe tărâmul Legii nr.

10/2001.

Nepunerea în executare a deciziei

privind acordarea de despăgubiri din vina reclamanților nu constituie un temei

care să le confere acestora dreptul de a se adresa în baza Legii nr. 10/2001,

instanței de judecată și, ca atare, este neîntemeiată pretenția reclamanților

de a cere Statului Român acordarea de noi despăgubiri sau reactualizarea celor

acordate în 1992, prescrise, ca urmare a neexecutării titlului lor.

Imobilul în litigiu compus din construcțiile

(corpurile A și B) nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și pentru considerentul

că temeiul de drept invocat de reclamanți se referă la imobilele preluate

abuziv în perioada 1945-1989, ori, reclamanta M.F. a devenit proprietară

tabulară asupra cotei de 10/21 părți, conform încheierii de C.F. din 24

septembrie 1983, care nu a fost preluată de stat.

Lipsa incidenței în cauză a

prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 face de prisos analiza calității de

persoane îndreptățite a reclamanților, câtă vreme imobilul nu a fost preluat

abuziv de Statul Român, iar dreptul reclamanților la despăgubiri a fost

conferit în temeiul unei hotărâri judecătorești pentru recuperarea

despăgubirilor, care însă nu a fost pusă în executare din culpa reclamanților.

În consecință, conform art. 312

alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată, cu

consecința respingerii apelului reclamanților și păstrarea dispozițiilor

sentinței civile nr. 137 din 4 martie 2004 a Tribunalului Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Municipiului Arad împotriva deciziei nr. 42 din 2 februarie 2006 a

Curții de Apel Timișoara, secția Civilă.

Casează decizia atacată și respinge

apelul declarat de reclamanții M.T. și M.F. împotriva sentinței civile nr. 137

din 4 martie 2004 a Tribunalului Arad, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.