ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2006

Asupra cererilor de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și comisarul șef O.M., șeful Inspectoratului de Poliție al județului Argeș au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1982 din 30 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 14.585/2005, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. Prin decizia atacată, revizuienții au fost obligați să-i plătească reclamantului P.I., în solidar, drepturile salariale cuvenite de la data emiterii Ordinului nr. 0585/2001 și până la reintegrarea efectivă, plus echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată.

În opinia revizuenților, instanța de control judiciar a depășit limitele cu care a fost învestită, deoarece reclamantul nu a dorit să-l cheme în judecată pe comisarul șef O.M., ci doar pe șeful Inspectoratului de Poliție Argeș, fără a-i preciza numele. Mai mult, la data formulării acțiunii, acesta nici nu putea fi chemat în judecată, deoarece nu era șef al Inspectoratului de Poliție Argeș, funcția respectivă fiind ocupată de chestorul de poliție S.I., până la data de 28 aprilie 2005. Pentru acest motiv, s-a apreciat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, încălcând prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Pe de altă parte, susțin revizuienții, instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv nu a pus în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale pasive a șefului Inspectoratului de Poliție - comisar O.M., care a fost citat pentru prima dată ca parte în proces direct în recurs, la termenul din 14 martie 2006, fără, însă, a avea calitatea de parte în dosarul de fond . Din punctul de vedere al revizuienților, instanța de recurs a greșit, când, deși reține că actul dedus judecății este refuzul nejustificat de a revoca actul administrativ, s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ, și nu pentru refuzul nejustificat, astfel cum rezultă din conținutul deciziei și din stabilirea obligației de plată a drepturilor salariale, începând cu data emiterii ordinului.

S-a arătat, de asemenea, că instanța de recurs, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, a stabilit clar că obiectul cauzei este un act emis de Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, situație în care s-ar fi impus să se rețină că judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea normelor de competență materială și să se dispună trimiterea cauzei, instanței competente, în raport cu obiectul acesteia și cu părțile din proces, respectiv Tribunalului Argeș. Revizuientul O.M. a mai susținut că în sarcina sa nu putea fi stabilită vreo culpă, întrucât nu era șeful inspectoratului la data când au fost date publicității unele articole de presă și când s-a emis actul sancționator.

Pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost indicate înscrisurile doveditoare pretins descoperite după darea hotărârii și care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Examinând, așadar, cererile de revizuire, numai prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, pentru considerentele în continuare atacate. Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. Aceste dispoziții se referă la principiul disponibilității, instanța fiind obligată să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății, fără a depăși limitele învestirii și, totodată, asupra tuturor cererilor formulate în proces. În speță, prin decizia civilă nr. 1982 din 30 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 14.585/2005, au fost admise recursurile declarate de P.I.

și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 64/F/C din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, care a fost modificată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, pentru lipsa calității procesuale pasive și obligării pârâților Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și șeful acestuia O.M., în solidar, să plătească reclamantului, drepturile salariale cuvenite de la data emiterii Ordinului nr. 0585/2001 și până la integrala efectivă, plus echivalentul în lei a sumei de 5000 Euro cu titlu de daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată pentru instanța de fond.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate vizând obligarea pârâților să revoce Ordinul nr. 0585 din 15 ianuarie 2001 și să emită un nou ordin care să prevadă reîncadrarea reclamantului în cadrul Serviciului Circulație, neputându-se reține că instanța s-ar fi pronunțat asupra legalității actului administrativ și nu asupra refuzului nejustificat de revocare a acestuia. Prin cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită instanța de fond, reclamantul a înțeles să cheme în judecată atât Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, cât și pe șeful Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, independent de persoana fizică ce ocupă această funcție la un moment dat.

La data soluționării recursului, revizuientul O.M. deținea funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, astfel încât în mod corect s-a dispus citarea sa în cauză. În cadrul primului ciclu procesual, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea reclamantului, ca fiind tardiv formulată. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1679 din 15 martie 2005, admițând recursul declarat de P.I., a casat sentința civilă nr. 111 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, trimițând cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Prin această decizie de casare a fost stabilit obiectul cererii deduse judecății ca fiind examinarea legalității refuzului de revocare a sancțiunii disciplinare aplicată reclamantului.

În cadrul rejudecării au fost respectate limitele învestirii instanței astfel stabilite, dispozițiile respective fiind menținute prin decizia atacată, care a modificat sentința pronunțată numai sub aspectul soluționării cererilor accesorii și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, cum s-a arătat mai sus. Este real faptul că la data emiterii ordinului în discuție, funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al județului Argeș era deținută de o altă persoană, însă, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată - refuzul de revocare a ordinului, cu caracter de continuitate - și cu cadrul procesual stabilit prin aceasta, nu se poate reține că prin decizia atacată, instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., cum susțin revizuienții. Respectând principiul disponibilității, instanța de recurs a obligat în mod corect pe pârâții Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și persoana care deținea funcția de șef al acestuia la data soluționării recursului, O.M., la achitarea drepturilor salariale corespunzătoare și a daunelor morale, menținând dispozițiile privind obligarea acestora la revocarea ordinului și emiterea unui nou ordin care să prevadă reîncadrarea reclamantului în funcția anterior deținută, obligații care nu puteau fi aduse la îndeplinire de o persoană care nu mai ocupa funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al județului Argeș. Neîntemeiate sunt și susținerile revizuienților, în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a șefului Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, concluzie fundamentată pe următoarele considerente.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nefiind incident atunci când nu a fost analizată o excepție, o cerere de probatorii, temeiurile acțiunii sau mijloacele de apărare. Prin urmare, în sensul dispozițiilor acestui text de lege, prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

Mai mult, instanța de recurs s-a pronunțat implicit cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a șefului Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, arătând în considerentele deciziei că raportul procesual s-a stabilit între reclamant, ca titular al acțiunii în contencios administrativ și Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și șeful său, în calitate de autorități publice emitente, conform normelor legale incidente în materie, motiv pentru care a concluzionat că se impune respingerea acțiunii numai față de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Aspectele ce vizează pretinsa încălcare a normelor de competență nu pot fi circumscrise vreunuia dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc.

civ., putând fi examinate numai în cadrul contestației în anulare, în condițiilor art. 317 pct. 2 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, cererile de revizuire vor fi respinse ca fiind neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererile de revizuire formulate de Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și de șeful Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, O.M., împotriva deciziei nr. 1982 din 30 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiate. Pronunțată în ședința publică astăzi 30 octombrie 2006.