ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3669/2006

Asupra cererilor de

revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Inspectoratul de Poliție al

județului Argeș și comisarul șef O.M., șeful Inspectoratului de Poliție al

județului Argeș au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1982 din 30 mai

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr.

14.585/2005, invocând motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 2 și 5

C. proc. civ.

Prin decizia atacată,

revizuienții au fost obligați să-i plătească reclamantului P.I., în solidar,

drepturile salariale cuvenite de la data emiterii Ordinului nr. 0585/2001 și

până la reintegrarea efectivă, plus echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro

cu titlu de daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată.

În opinia revizuenților,

instanța de control judiciar a depășit limitele cu care a fost învestită,

deoarece reclamantul nu a dorit să-l cheme în judecată pe comisarul șef O.M.,

ci doar pe șeful Inspectoratului de Poliție Argeș, fără a-i preciza numele.

Mai mult, la data formulării

acțiunii, acesta nici nu putea fi chemat în judecată, deoarece nu era șef al

Inspectoratului de Poliție Argeș, funcția respectivă fiind ocupată de chestorul

de poliție S.I., până la data de 28 aprilie 2005.

Pentru acest motiv, s-a

apreciat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut,

încălcând prevederile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Pe de altă parte, susțin

revizuienții, instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv nu a

pus în discuția părților, excepția lipsei calității procesuale pasive a șefului

Inspectoratului de Poliție - comisar O.M., care a fost citat pentru prima dată

ca parte în proces direct în recurs, la termenul din 14 martie 2006, fără,

însă, a avea calitatea de parte în dosarul de fond .

Din punctul de vedere al

revizuienților, instanța de recurs a greșit, când, deși reține că actul dedus

judecății este refuzul nejustificat de a revoca actul administrativ, s-a

pronunțat asupra legalității actului administrativ, și nu pentru refuzul

nejustificat, astfel cum rezultă din conținutul deciziei și din stabilirea obligației

de plată a drepturilor salariale, începând cu data emiterii ordinului.

S-a arătat, de asemenea, că

instanța de recurs, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Administrației și Internelor, a stabilit clar că obiectul cauzei

este un act emis de Inspectoratul de Poliție al județului Argeș, situație în

care s-ar fi impus să se rețină că judecarea cauzei s-a făcut cu încălcarea

normelor de competență materială și să se dispună trimiterea cauzei, instanței

competente, în raport cu obiectul acesteia și cu părțile din proces, respectiv

Tribunalului Argeș.

Revizuientul O.M. a mai

susținut că în sarcina sa nu putea fi stabilită vreo culpă, întrucât nu era

șeful inspectoratului la data când au fost date publicității unele articole de

presă și când s-a emis actul sancționator.

Pentru motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., nu au fost indicate înscrisurile

doveditoare pretins descoperite după darea hotărârii și care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Examinând, așadar, cererile

de revizuire, numai prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse,

pentru considerentele în continuare atacate.

Revizuirea este o cale

extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată numai pentru

motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de

recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când instanța s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Aceste dispoziții se referă

la principiul disponibilității, instanța fiind obligată să se pronunțe numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, fără a depăși limitele învestirii

și, totodată, asupra tuturor cererilor formulate în proces.

În speță, prin decizia

civilă nr. 1982 din 30 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în dosarul nr. 14.585/2005, au fost admise recursurile declarate de

P.I. și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr.

64/F/C din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, care a fost modificată, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Administrației și

Internelor, pentru lipsa calității procesuale pasive și obligării pârâților

Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și șeful acestuia O.M., în solidar,

să plătească reclamantului, drepturile salariale cuvenite de la data emiterii

Ordinului nr. 0585/2001 și până la integrala efectivă, plus echivalentul în lei

a sumei de 5000 Euro cu titlu de daune morale și 500 RON cheltuieli de judecată

pentru instanța de fond.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței atacate vizând obligarea pârâților să revoce Ordinul

nr. 0585 din 15 ianuarie 2001 și să emită un nou ordin care să prevadă

reîncadrarea reclamantului în cadrul Serviciului Circulație, neputându-se

reține că instanța s-ar fi pronunțat asupra legalității actului administrativ

și nu asupra refuzului nejustificat de revocare a acestuia.

Prin cererea de chemare în

judecată cu care a fost învestită instanța de fond, reclamantul a înțeles să

cheme în judecată atât Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul

de Poliție al județului Argeș, cât și pe șeful Inspectoratului de Poliție al

județului Argeș, independent de persoana fizică ce ocupă această funcție la un

moment dat.

La data soluționării

recursului, revizuientul O.M. deținea funcția de șef al Inspectoratului de

Poliție al județului Argeș, astfel încât în mod corect s-a dispus citarea sa în

cauză.

În cadrul primului ciclu

procesual, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea reclamantului, ca fiind

tardiv formulată. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.

1679 din 15 martie 2005, admițând recursul declarat de P.I., a casat sentința

civilă nr. 111 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Pitești, trimițând

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin această decizie de

casare a fost stabilit obiectul cererii deduse judecății ca fiind examinarea

legalității refuzului de revocare a sancțiunii disciplinare aplicată

reclamantului.

În cadrul rejudecării au

fost respectate limitele învestirii instanței astfel stabilite, dispozițiile

respective fiind menținute prin decizia atacată, care a modificat sentința

pronunțată numai sub aspectul soluționării cererilor accesorii și a excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor,

cum s-a arătat mai sus.

Este real faptul că la data

emiterii ordinului în discuție, funcția de șef al Inspectoratului de Poliție al

județului Argeș era deținută de o altă persoană, însă, în raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată -  refuzul de revocare a ordinului, cu caracter

de continuitate - și cu cadrul procesual stabilit prin aceasta, nu se poate

reține că prin decizia atacată, instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut, în sensul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., cum

susțin revizuienții.

Respectând principiul

disponibilității, instanța de recurs a obligat în mod corect pe pârâții

Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și persoana care deținea funcția de

șef al acestuia la data soluționării recursului, O.M., la achitarea drepturilor

salariale corespunzătoare și a daunelor morale, menținând dispozițiile privind

obligarea acestora la revocarea ordinului și emiterea unui nou ordin care să

prevadă reîncadrarea reclamantului în funcția anterior deținută, obligații care

nu puteau fi aduse la îndeplinire de o persoană care nu mai ocupa funcția de

șef al Inspectoratului de Poliție al județului Argeș.

Neîntemeiate sunt și

susținerile revizuienților, în sensul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra

unui lucru cerut, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale pasive

a șefului Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, concluzie fundamentată

pe următoarele considerente.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., are în vedere ipoteza în care nu s-a

soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nefiind incident atunci

când nu a fost analizată o excepție, o cerere de probatorii, temeiurile

acțiunii sau mijloacele de apărare. Prin urmare, în sensul dispozițiilor

acestui text de lege, prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile

care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit

obiectul pricinii deduse judecății.

Mai mult, instanța de recurs

s-a pronunțat implicit cu privire la excepția lipsei calității procesuale

pasive a șefului Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, arătând în

considerentele deciziei că raportul procesual s-a stabilit între reclamant, ca

titular al acțiunii în contencios administrativ și Inspectoratul de Poliție al

județului Argeș și șeful său, în calitate de autorități publice emitente,

conform normelor legale incidente în materie, motiv pentru care a concluzionat

că se impune respingerea acțiunii numai față de pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

Aspectele ce vizează

pretinsa încălcare a normelor de competență nu pot fi circumscrise vreunuia

dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 C. proc. civ., putând fi

examinate numai în cadrul contestației în anulare, în condițiilor art. 317 pct.

2 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente, cererile de revizuire vor fi respinse ca fiind neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererile de

revizuire formulate de Inspectoratul de Poliție al județului Argeș și de șeful

Inspectoratului de Poliție al județului Argeș, O.M., împotriva deciziei nr.

1982 din 30 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiate.

Pronunțată în ședința

publică astăzi 30 octombrie 2006.