ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2023

Ședința publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 iulie 2021, pe rolul Curții de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, a solicitat să se constate calitatea neîntreruptă de ofițer de poliție, cu gradul militar/profesional de maior/subcomisar, în cadrul M.A.I., I.G.P.R., I.P.J. Argeș, în perioada cuprinsă între 01.05.1991, data aparentei treceri în rezervă, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II 101597 din 30.04.1991, și 15.08.2004, data împlinirii vârstei de pensionare, potrivit reglementărilor speciale care guvernau materia organizării și funcționării Poliției Române și a Statutului Polițistului, aplicabile la acel moment.

Prin sentința civilă nr. 216/F-CONT din 19 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția de necompetență materială, invocată de pârâții Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș și Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinări.

A fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului, a arătat că motivele instanței de fond sunt contradictorii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt străine de natura cauzei.

Din prima perspectivă se observă că instanța de fond admite excepția inadmisibilității acțiunii, dar în realitate își motivează sentința cu trimitere la excepția autorității de lucru judecat, care a fost într-adevăr invocată de pârâți, dar pe care instanța de fond nu a mai analizat-o.

Astfel, a apreciat recurentul că este vorba despre un blocaj de logică fără soluție, creat de către judecătorul fondului, confruntat cu lipsa oricărui fundament al excepției astfel admise.

Din cea de-a doua perspectivă, se observă că judecătorul vorbește despre o așa-zisă tentativă de reținere a unei alte situații de fpt și de drept, în condițile în care obiectul unei cereri în constatare îl constituie numai existența sau inexistența unui raport juridic, deci a unei situații de drept în exclusivitate.

A menționat recurentul că a introduce în ecuația procesului judecat chestiuni de fapt înseamnă a te îndepărta de natura pricinii și a oferi motivări străine de cadrul procesual.

A mai susținut recurentul că se conturează cu claritate lipsa de legătură între obiectul acțiunilor în realizare promovate în trecut și obiectul pricinii pendinte. Acțiunile în realizare au avut ca obiect legalitatea ordinului de trecere în rezervă, iar condiția extrinsecă actului administrativ, de comunicare a lui către destinatar, în vederea producerii de efecte juridice, care vizează nu legalitatea, ci eficacitarea actului, nu a format și nu poate forma obiectul niciunei acțiuni în realizare de drepturi ori proceduri administrative de contestare.

Totodată, a suținut recurentul că art. 35 din C. proc. civ. folosește timpul prezent, așadar, legea limitează dreptul material la acțiune numai atunci când există contemporaneitate între cererile de chemare în judecată, iar partea, în mod nejustificat, recurge la acțiunea în constatare în detrimentul celei în realizare.

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

4.3 Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Preliminar, în ceea ce privește excepția tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, Înalta Curte reține că este neîntemeiată și urmează să o respingă ca atare, având în vedere că recursul este declarat cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În ceea ce privește susținerile intimatului Inspectoratul General al Poliției Române privind lipsa calității sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că acestea reprezintă o reiterare a apărărilor formulate la fondul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se constate calitatea neîntreruptă de ofițer de poliție, cu gradul militar/profesional de maior/subcomisar, în cadrul M.A.I., I.G.P.R., I.P.J. Argeș, în perioada cuprinsă între 01.05.1991, data aparentei treceri în rezervă, prin Ordinul Ministrului de Interne nr. II 101597 din 30.04.1991, și 15.08.2004, data împlinirii vârstei de pensionare, potrivit reglementărilor speciale care guvernau materia organizării și funcționării Poliției Române și a Statutului Polițistului, aplicabile la acel moment.

Soluționând cauza, curtea de apel a respins cererea ca inadmisibilă, reținând că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., respectiv faptul că o acțiune în constatare are un caracter subsidiar și este inadmisibilă dacă reclamantul poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a invocat faptul că motivele instanței de fond sunt contradictorii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt străine de natura cauzei.

Referitor la aceste susțineri, Înalta Curte reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situația în care între considerentele instanței de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susțin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât și cazul în care considerentele instanței converg spre o anumită soluție, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluție.

Motivul de casare invocat nu se regăsește în situația pretinsă de recurent, când instanța a avut în vedere dispozițiile art. 35 din C. proc. civ.: "Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege."

A observat instanța de fond, în raport de dispozițiile legale sus-citate, că o acțiune în constatare are un caracter subsidiar și este inadmisibilă dacă reclamantul poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale.

Din înscrisurile de la dosar a rezultat și faptul că reclamantul a formulat mai multe acțiuni în realizare, prin care s-a stabilit că Ordinul Ministrului de Interne nr. II 101597 din 30.04.1991 a fost întocmit în mod legal și trecerea acestuia în rezervă s-a făcut în mod corect.

A concluzionat judecătorul fondului că reclamantul nu poate acum, pe calea unei acțiuni în constatare, să încerce reținerea unei alte situații de fapt și de drept în condițiile în care a avut la dispoziție formularea unor acțiuni în realizare, astfel că sub acest aspect cererea de chemare în judecată este inadmisibilă.

Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată în fond este coerentă sub aspectul argumentelor pe care se sprijină, iar susținerile recurentului potrivit cărora considerentele sentinței ar conține contradicții nu se confirmă.

Referitor la susținerile recurentului pârât cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar.

Concluzionând, în ceea ce privește hotărârea atacată, instanța de control judiciar constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de judecătorul fondului nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 216/F-CONT din 19 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 216/F-CONT din 19 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 iunie 2023.