ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1289/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 11.12.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, a solicitat executarea silită a sentinței nr. 166/F-C/14.11.2008, definitivă în dosarul nr. x/2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș a invocat excepțiile de necompetență generală a Curții de Apel, a lipsei calității sale procesuale pasive, a lipsei de interes și a lipsei de obiect a cererii, iar la termenul din data de 09.02.2021, din oficiu, instanța a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Prin sentința nr. 163/F-CONT din 2 martie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Pitești, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliție Județean Argeș al Ministerului Afacerilor Interne; a admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită; a respins, ca prescrisă, cererea de executare silită a sentinței nr. 166/14.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2008, formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Argeș al Ministerului Afacerilor Interne.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-reclamant susținând că prezenta cererea de chemare în judecată a ajuns la secția de contencios administrativ cu nerespectarea dispozițiilor art. 22,24,25 alin. (2) din Legea Contenciosului. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Pitești ca instanța de executare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând obligarea Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș la punerea în executare a sentinței nr. 166/14.11.2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2008, definitivă prin Decizia nr. 3255/11.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Legea contenciosului administrativ prevede o reglementare specială în ceea ce privește executarea hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, derogatorie de la norma generală cuprinsă în C. proc. civ.:

"Art. 24 - Obligația executării: (1)

*)

Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.

(4)

*)

Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.

(5)

*)

În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanței de executare va solicita autorității publice relații referitoare la executarea obligației cuprinse în titlul executoriu și, în cazul în care obligația nu a fost integral executată, instanța de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părților.

Art. 25 - Instanța de executare

(1) Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) și (4) se judecă în camera de consiliu, de urgență, și sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Procedura prevăzută la art. 200 și 201 din C. proc. civ. nu este aplicabilă. Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosarul cauzei cu cel puțin 3 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoștință de conținutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Instanța poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.

(3) Hotărârile pronunțate în condițiile art. 24 alin. (3) și (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.

(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică, în mod corespunzător, și pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluționarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."

Din economia dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că cererea de punere în executare a hotărârii prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative se adresează instanței de executare, aceasta fiind, conform art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea 554/2004, instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, în speță, Curtea de Apel Pitești.

Prin urmare, susținerile recurentului care vizează aceste aspecte nu pot fi reținute.

Prin Sentința recurată, cererea introductivă de instanță a fost respinsă deoarece a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, întrucât interesul în promovarea acțiunii și existența obiectului cererii nu poate fi analizat decât față de un drept ce mai poate fi valorificat pe cale judiciară.

Astfel, instanța reține că, potrivit art. 24 alin. (3) și (1) din Legea nr. 554/2004, cererea contestatorului este supusă unui termen de prescripție care începe să curgă de la împlinirea a 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind exclusă de plano ipoteza unui drept imprescriptibil de a cere executarea silită. De altfel, situația este similară și în cazul acțiunii prevăzute la art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004.

De asemenea, instanța reține că prescripția extinctivă are natura juridică a unei sancțiuni civile, creditorul neglijent pierzându-și o parte dintre mijloacele juridice de ocrotire a dreptului său subiectiv nevalorificat în termenul prevăzut de lege, fiind necesar a se face distincția între prescripția dreptului material la acțiune și prescripția dreptului de a cere executarea silită, în această ultimă ipoteză, regăsită în prezenta cauză, sancționându-se lipsa de diligență a creditorului ulterior obținerii titlului executoriu. Astfel, contrar susținerilor recurentului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2502 C. civ. referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, acesta aflându-se în etapa ulterioară obținerii titlului executoriu, solicitând executarea acestuia.

Concret, recurentul a solicitat punerea în executare a unei hotărâri rămase definitivă la 11.06.2009, ca atare, față de dispozițiile art. 24 din Legea 554/2004, termenul de prescripție a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, coroborat cu prevederile vechiul C. proc. civ., întrucât, potrivit art. 6 alin. (4) din Legea 71/2011, "Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit."

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958, "Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în raporturile dintre organizațiile socialiste, de un an." Această dispoziție constituie dreptul comun în materia prescripției dreptului material de a cere executarea silită, care se completează cu dispozițiile speciale ale art. 405 din vechiul C. proc. civ. (în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripție), care instituie, în mod identic, un termen de 3 ani de zile pentru dreptul de a cere executarea silită.

În concluzie, instanța reține că termenul de prescripție pentru a cere executarea silită este de 3 ani și începe să curgă de la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de față, în raport de data introducerii prezentei acțiuni, 10.12.2020, corect, s-a reținut că, termenul de prescripție de trei ani este în mod evident împlinit și depășit.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinței atacate, precum și faptul că argumentele expuse de recurent în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond, nefiind identificate motive de casare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 163/F-CONT din 2 martie 2021 a Curții de Apel Pitești, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2022.