ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6279/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut cele ce succed: T.S.T., prin cererea formulată la 1 iunie 1998 și înregistrată sub nr. 2622 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a solicitat obligarea părților Statul Român, prin Ministerul finanțelor publice, Regia autonomă a patrimoniului protocolului de stat (R.A. A.P.P.S.) și Consiliul general al municipiului București, de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 280 mp. În motivarea cererii s-a arătat că reclamantul este unicul moștenitor al mamei sale T.F., proprietara imobilului mai sus descris conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 19057/1940.

Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 1060/1967, poziția 3, fără plata vreunei despăgubiri. Cum motivul de utilitate publică nu s-a îndeplinit, terenul fiind liber de construcții și neafectat de detalii de sistematizare, reclamantul este îndrituit la retrocedare. Tribunalul, prin sentința civilă nr. 54 din 25 ianuarie 2000, a admis cererea și a obligat pârâții să îi lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul mai sus descris și având drept vecini: la sud, pe o lățime de 14 m, str. A.P.; la nord, pe o lățime de 14 m, din care 5,50 m în vecinătate cu imobilul nr. 6 din str. A.C., proprietari A.I. și S.G., iar 8,50 m cu incinta imobilului nr. 8, din aceeași stradă, proprietatea Statului Român; la est, pe o lungime de 20 m cu imobilul nr. 8 din str. A.C., proprietatea Statului Român și la vest, pe o lungime de 20 m, cu un teren viran, proprietate particulară.

La pronunțarea hotărârii, instanța a reținut situația de fapt descrisă de reclamant, în sensul că terenul este liber și neafectat de sistematizare fiind în afara zonei restrictive a construcției imobilului din str. A.C. nr. 8. A mai reținut instanța incidența dispozițiilor art. 480 C. civ., în sensul că pârâții nu au făcut dovezi din care să rezulte îndeplinirea utilității publice pentru care s-a dispus exproprierea terenului și nici faptul de a fi despăgubit, anterior exproprierii, pe seama reclamantului. Decizia Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu nr. 760 din 14 decembrie 2000, prin care apelurile declarate de Ministerul finanțelor publice, R.A. A.P.P.S. și Consiliul General al Municipiului București împotriva sentinței arătate au fost respinse ca nefondate, a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3378 din 16 septembrie 2003, iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor.

Pentru a dispune în sensul arătat, s-a reținut că, deși s-a constatat calitatea procesuală activă, lipsesc dovezile referitoare la descendența reclamantului. S-a arătat că probele administrate nu stabilesc cu certitudine dacă terenul a fost afectat în parte construcției în care se află sediul Comisiei naționale române pentru UNESCO și nici dacă în subteran sunt instalații care afectează sau nu restituirea terenului în discuție. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1546 din 2 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 800/2004, a admis apelurile, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul de 228,66 mp din str. P., fără număr poștal, conform raportului de expertiză și schiței anexă întocmite de expertul P.C.

Prin considerentele deciziei se arată cele ce urmează: Reclamantul a dovedit calitatea de succesor a F.T. prin certificatul de moștenitor nr. 01 din 11 ianuarie 1999 emis de Biroul notarului public M.L. Scopul pentru care terenul a fost expropriat nu s-a realizat față de conținutul expertizei tehnice, din care rezultă că pe teren există doar un rezervor îngropat pentru înmagazinarea apei pe o suprafață de 41,34 mp, diferența de 228,66 mp fiind liberă de construcții. Arată instanța că acțiunea în revendicare este admisibilă față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998. Totodată se precizează că situația de fapt privind localizarea terenului a fost lămurită prin proba tehnică efectuată în cauză.

Aspectele referitoare la apartenența terenului la domeniul public nu au fost dovedite de apelanți. Referitor la suprafața restituită, se reține că nu există o suprafață de 10 mp ce nu poate fi restituită întrucât se află dincolo de gardul construit de către o altă persoană. Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții Municipiul București, R.A. A.P.P.S. și intimatul-reclamant. 1. R.A. A.P.P.S. critică decizia sub aspectul nelegalității (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece scopul exproprierii s-a realizat, întrucât pe teren a fost construit sediul Comisiei naționale pentru UNESCO. 2. Municipiul București, prin motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., critică decizia sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 33/1994, întrucât legea nu retroactivează. Se mai arată că acțiunea este inadmisibilă față de apariția pe parcursul judecății a Legii nr. 10/2001, lege ce obligă persoanele îndreptățite să urmeze calea administrativă prevăzută de dispozițiile legii speciale. 3. Reclamantul critică decizia sub aspectul greșitei aplicări a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că trebuia să se dispună restituirea întregii suprafețe de 280 mp deoarece stația de pompare este degradată și nefuncțională, iar gardul despărțitor a fost construit de aproximativ un an, în timp ce acțiunea a fost promovată în urmă cu 6 ani.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și în baza probelor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reținut următoarele: Curtea Supremă de Justiție prin decizia în interesul legii nr. 6 din 27 septembrie 1999, obligatorie pentru instanțe, a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. În motivarea acestei soluții s-a reținut că art. 35 din Legea nr. 33/1994 conține norme de procedură care sunt de imediată aplicare, care privesc atât raporturile juridice civile după intrarea în vigoare a legii respective, cât și situațiile juridice existente la data intrării în vigoare.

Situația reglementată prin art. 35 are în vedere efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere întemeiat pe dispozițiile legale anterioare, așa încât, cu privire la aceste efecte nerealizate încă, se impune să acționeze dispozițiile legii noi. Ca atare, cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., critica privind aplicarea greșită de Legii nr.33/1994 este neîntemeiată. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 republicată, este aplicabilă proceselor în curs de judecată conform art. 46 alin. (1), doar în ceea ce privește dispozițiile de drept material, de exemplu art. 10 și art. 11, dispozițiile de ordin procesual fiind inaplicabile în cazul acțiunilor în curs de judecată.

Față de conținutul art. 46 alin. (1), potrivit cu care prevederile legii de reparație sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei legi, renunțând la judecata cauzei sau solicitând suspendarea cauzei, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare imobiliară aflată pe rolul instanței este neîntemeiată. Critica referitoare la greșita aplicare a legii fiind, în consecință, netemeinică întrucât legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei îndreptățite opțiunea de a recurge la procedurile deschise prin Legea nr. 10/2001. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile persoanelor juridice vor fi respinse ca neîntemeiate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De precizat că indicarea dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. de către Municipiul București a fost formală întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs nu au rezultat critici sub aspectele reglementate de textele de lege arătate. În ceea ce privește terenul supus exproprierii se constată că scopul propus nu a fost îndeplinit întrucât, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, imobilul nu a fost necesar edificării construcției, fiind în afara perimetrului construcției realizate în str. A.C. nr. 8, sector 1. De altfel, dispozițiile de drept material din Legea nr. 10/2001 republicată, cuprinse în art. 10 alin. (4) obligă la restituirea în natură a terenurilor și în situația în care există lucrări aprobate abandonate.

Din probele administrate în cauză, adresa nr. 659362 a Inspectoratului pentru situații de urgență „Dealul Spirii” al Municipiului București și adresa nr. 6394 din 28 august 2005 a R.A. A.P.P.S., coroborate cu raportul de expertiză tehnică în cauză, reiese că stația de hidrofor este abandonată întrucât este degradată și nefuncțională și, ca atare, suprafața de teren de 41,34 mp poate fi restituită în natură. Recurentul a făcut dovada calității sale de proprietar al întregului teren revendicat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat, de procesul-verbal nr. 19057 din 1 iunie 1940 al Tribunalului Ilfov, secția notariat, și certificatul de moștenitor nr. 1 din 11 ianuarie 1999, fiind astfel îndreptățit la restituirea întregii suprafețe.

Împrejurarea că o suprafață de 10 mp s-ar afla în proprietatea unei terțe persoane este lipsită de relevanță cât timp hotărârea judecătorească nu este opozabilă persoanelor ce nu au avut calitate de parte în proces, un eventual diferend putând fi soluționat pe cale amiabilă ori pe calea unei acțiuni în justiție. Reținând greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului declarat împotriva deciziei civile nr. 1546 din 2 decembrie 2005. Conform dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., decizia instanței de apel va fi modificată în sensul că apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 ianuarie 2000 vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca, neîntemeiate, recursurile declarate de Municipiul București prin Primarul General și R.A. A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 1546 din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a. Admite recursul declarat de reclamantul T.S.T. împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul că respinge apelurile, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, 27 iunie 2006.