ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6279/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut cele ce succed:

T.S.T., prin cererea formulată la 1

iunie 1998 și înregistrată sub nr. 2622 pe rolul Tribunalului București, secția

a IV-a civilă, a solicitat obligarea părților Statul Român, prin Ministerul

finanțelor publice, Regia autonomă a patrimoniului protocolului de stat (R.A.

A.P.P.S.) și Consiliul general al municipiului București, de a-i lăsa în

deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, compus

din teren în suprafață de 280 mp.

În motivarea cererii s-a arătat că

reclamantul este unicul moștenitor al mamei sale T.F., proprietara imobilului

mai sus descris conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

19057/1940.

Imobilul a fost expropriat în baza

Decretului nr. 1060/1967, poziția 3, fără plata vreunei despăgubiri.

Cum motivul de utilitate publică nu

s-a îndeplinit, terenul fiind liber de construcții și neafectat de detalii de

sistematizare, reclamantul este îndrituit la retrocedare.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

54 din 25 ianuarie 2000, a admis cererea și a obligat pârâții să îi lase

reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie terenul mai sus

descris și având drept vecini: la sud, pe o lățime de 14 m, str. A.P.; la nord,

pe o lățime de 14 m, din care 5,50 m în vecinătate cu imobilul nr. 6 din str.

A.C., proprietari A.I. și S.G., iar 8,50 m cu incinta imobilului nr. 8, din

aceeași stradă, proprietatea Statului Român; la est, pe o lungime de 20 m cu

imobilul nr. 8 din str. A.C., proprietatea Statului Român și la vest, pe o lungime

de 20 m, cu un teren viran, proprietate particulară.

La pronunțarea hotărârii, instanța a

reținut situația de fapt descrisă de reclamant, în sensul că terenul este liber

și neafectat de sistematizare fiind în afara zonei restrictive a construcției imobilului

din str. A.C. nr. 8.

A mai reținut instanța incidența

dispozițiilor art. 480 C. civ., în sensul că pârâții nu au făcut dovezi din

care să rezulte îndeplinirea utilității publice pentru care s-a dispus

exproprierea terenului și nici faptul de a fi despăgubit, anterior

exproprierii, pe seama reclamantului.

Decizia Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, cu nr. 760 din 14 decembrie 2000, prin care apelurile

declarate de Ministerul finanțelor publice, R.A. A.P.P.S. și Consiliul General

al Municipiului București împotriva sentinței arătate au fost respinse ca

nefondate, a fost casată de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3378

din 16 septembrie 2003, iar cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelurilor.

Pentru a dispune în sensul arătat,

s-a reținut că, deși s-a constatat calitatea procesuală activă, lipsesc

dovezile referitoare la descendența reclamantului. S-a arătat că probele

administrate nu stabilesc cu certitudine dacă terenul a fost afectat în parte

construcției în care se află sediul Comisiei naționale române pentru UNESCO și

nici dacă în subteran sunt instalații care afectează sau nu restituirea

terenului în discuție.

În rejudecare, Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 1546 din 2 decembrie

2005, pronunțată în dosarul nr. 800/2004, a admis apelurile, a schimbat în

parte sentința în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să

lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul de 228,66 mp din

str. P., fără număr poștal, conform raportului de expertiză și schiței anexă

întocmite de expertul P.C.

Prin considerentele deciziei se

arată cele ce urmează:

Reclamantul a dovedit calitatea de

succesor a F.T. prin certificatul de moștenitor nr. 01 din 11 ianuarie 1999

emis de Biroul notarului public M.L.

Scopul pentru care terenul a fost

expropriat nu s-a realizat față de conținutul expertizei tehnice, din care

rezultă că pe teren există doar un rezervor îngropat pentru înmagazinarea apei

pe o suprafață de 41,34 mp, diferența de 228,66 mp fiind liberă de construcții.

Arată instanța că acțiunea în

revendicare este admisibilă față de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Totodată se precizează că situația

de fapt privind localizarea terenului a fost lămurită prin proba tehnică efectuată

în cauză.

Aspectele referitoare la apartenența

terenului la domeniul public nu au fost dovedite de apelanți.

Referitor la suprafața restituită,

se reține că nu există o suprafață de 10 mp ce nu poate fi restituită întrucât

se află dincolo de gardul construit de către o altă persoană.

Împotriva deciziei au declarat

recurs apelanții Municipiul București, R.A. A.P.P.S. și intimatul-reclamant.

aspectul nelegalității (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece scopul exproprierii

s-a realizat, întrucât pe teren a fost construit sediul Comisiei naționale

pentru UNESCO.

motivele de recurs întemeiate în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8, 9 C. proc.

civ., critică decizia sub aspectul aplicării dispozițiilor Legii nr. 33/1994,

întrucât legea nu retroactivează. Se mai arată că acțiunea este inadmisibilă

față de apariția pe parcursul judecății a Legii nr. 10/2001, lege ce obligă

persoanele îndreptățite să urmeze calea administrativă prevăzută de dispozițiile

legii speciale.

aspectul greșitei aplicări a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că

trebuia să se dispună restituirea întregii suprafețe de 280 mp deoarece stația

de pompare este degradată și nefuncțională, iar gardul despărțitor a fost

construit de aproximativ un an, în timp ce acțiunea a fost promovată în urmă cu

6 ani.

Analizând hotărârea recurată prin

prisma criticilor formulate și în baza probelor administrate în toate etapele

procesuale, Înalta Curte a reținut următoarele:

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia în interesul legii nr. 6 din 27 septembrie 1999, obligatorie pentru

instanțe, a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 sunt

aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri

imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a

realizat scopul exproprierii.

În motivarea acestei soluții s-a

reținut că art. 35 din Legea nr. 33/1994 conține norme de procedură care sunt

de imediată aplicare, care privesc atât raporturile juridice civile după

intrarea în vigoare a legii respective, cât și situațiile juridice existente la

data intrării în vigoare.

Situația reglementată prin art. 35

are în vedere efecte nefinalizate după emiterea actului de expropriere

întemeiat pe dispozițiile legale anterioare, așa încât, cu privire la aceste

efecte nerealizate încă, se impune să acționeze dispozițiile legii noi.

Ca atare, cum dezlegarea dată

problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie

pentru instanțe, conform art. 329 alin. (3) C. proc. civ., critica privind

aplicarea greșită de Legii nr.33/1994 este neîntemeiată.

Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 republicată, este aplicabilă proceselor în curs de judecată

conform art. 46 alin. (1), doar în ceea ce privește dispozițiile de drept

material, de exemplu art. 10 și art. 11, dispozițiile de ordin procesual fiind

inaplicabile în cazul acțiunilor în curs de judecată.

Față de conținutul art. 46 alin.

(1), potrivit cu care prevederile legii de reparație sunt aplicabile și în

cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea

acestei legi, renunțând la judecata cauzei sau solicitând suspendarea cauzei,

excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare imobiliară aflată pe

rolul instanței este neîntemeiată. Critica referitoare la greșita aplicare a

legii fiind, în consecință, netemeinică întrucât legiuitorul a lăsat la

latitudinea persoanei îndreptățite opțiunea de a recurge la procedurile

deschise prin Legea nr. 10/2001.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile persoanelor juridice vor

fi respinse ca neîntemeiate, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De precizat că indicarea

dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. de către Municipiul București

a fost formală întrucât din dezvoltarea motivelor de recurs nu au rezultat

critici sub aspectele reglementate de textele de lege arătate.

În ceea ce privește terenul supus

exproprierii se constată că scopul propus nu a fost îndeplinit întrucât,

potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză,

imobilul nu a fost necesar edificării construcției, fiind în afara perimetrului

construcției realizate în str. A.C. nr. 8, sector 1.

De altfel, dispozițiile de drept

material din Legea nr. 10/2001 republicată, cuprinse în art. 10 alin. (4)

obligă la restituirea în natură a terenurilor și în situația în care există

lucrări aprobate abandonate.

Din probele administrate în cauză,

adresa nr. 659362 a Inspectoratului pentru situații de urgență „Dealul Spirii”

al Municipiului București și adresa nr. 6394 din 28 august 2005 a R.A.

A.P.P.S., coroborate cu raportul de expertiză tehnică în cauză, reiese că

stația de hidrofor este abandonată întrucât este degradată și nefuncțională și,

ca atare, suprafața de teren de 41,34 mp poate fi restituită în natură.

Recurentul a făcut dovada calității

sale de proprietar al întregului teren revendicat prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat, de procesul-verbal nr. 19057 din 1 iunie 1940

al Tribunalului Ilfov, secția notariat, și certificatul de moștenitor nr. 1 din

11 ianuarie 1999, fiind astfel îndreptățit la restituirea întregii suprafețe.

Împrejurarea că o suprafață de 10 mp

s-ar afla în proprietatea unei terțe persoane este lipsită de relevanță cât

timp hotărârea judecătorească nu este opozabilă persoanelor ce nu au avut

calitate de parte în proces, un eventual diferend putând fi soluționat pe cale

amiabilă ori pe calea unei acțiuni în justiție.

Reținând greșita aplicare a legii,

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

reclamantului declarat împotriva deciziei civile nr. 1546 din 2 decembrie 2005.

Conform dispozițiilor art. 312 alin.

(2) și (3) C. proc. civ., decizia instanței de apel va fi modificată în sensul

că apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 54 din 25 ianuarie 2000

vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca, neîntemeiate, recursurile declarate

de Municipiul București prin Primarul General și R.A. A.P.P.S. împotriva

deciziei nr. 1546 din 2 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a

IV-a.

Admite recursul declarat de reclamantul T.S.T.

împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul că respinge

apelurile, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 27 iunie 2006.