Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3993/2006

HOTĂRÂRE
21.06.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3993/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 34 din 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Oradea a respins plângerea petentei E.C.M. împotriva rezoluției nr. 173/P/2005 din 14 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției nr. 11/VIII/1 din 27 ianuarie 2006 a procurorului șef secție urmărire penală de la parchetul sus-menționat, pe care le-a menținut. Petiționara a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut că petiționara E.C.M. a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva făptuitorilor M.M.M., notar public, N.M., J.G.D. și D.R.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 1 C. proc.

pen. și art. 215 C. pen. În esență s-a reținut că, la data de 29 ianuarie 2004, s-a încheiat și autentificat la notarul public M.M.M. sub nr. 267 contractul de împrumut cu garanție imobiliară între J.G.D. în calitate de creditor și E.C.M., mandatara numitului E.L., în calitate de debitor prin care s-a consemnat că primul a împrumutat cu suma de 28.700 Euro pe debitor, garantând restituirea sumei prin ipotecarea imobilului casă de locuit din municipiul Oradea, str. Academiei. Prin rezoluția nr. 173/P/2005 din 14 decembrie 2005 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public M.M.M., constatând că aceasta a redactat și autentificat contractul potrivit voinței părților, care au semnat actul.

Procurorul a disjuns cercetările față de N.M., J.G.D. și D.R.M., trimițând cauza, conform dispozițiilor legale privind competența materială, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Plângerea petentei împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 11/VIII/1/2006 din 27 ianuarie 2006 a procurorului șef secție urmărire penală (devenit procuror general) de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Pentru a respinge plângerea petiționarei E.C.M., formulată în baza art. 278 1 C. proc. pen., împotriva soluției de neurmărire, Curtea de Apel Oradea a constatat că din actele dosarului nu rezultă nici un element de fapt, de natură a fi socotit un abuz sau înșelăciune din partea notarului public M.M.M., care a procedat la redactarea și autentificarea contractului de împrumut cu garanție imobiliară potrivit voinței reale a părților contractante, care, după citirea și explicitarea acestuia, au consimțit și au semnat actul.

Petenta a participat la încheierea contractului în calitate de mandatară a soțului său E.L. în baza unei procuri speciale, care o împuternicea inclusiv să ipotecheze imobilul din municipiul Oradea, str. Academiei. În privința disjungerii cauzei față de ceilalți făptuitori, instanța a apreciat că aceasta nu poate face obiect al plângerii în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri petenta E.C.M. a declarat recurs, solicitând prin motivele scrise infirmarea soluției de neurmărire penală și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de notarul public și ceilalți făptuitori, susținând că actul autentificat privește un contract cu conținut cămătăresc, având clauze penale neînțelese de debitoare.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Din nicio împrejurare de fapt nu rezultă că între părțile contractante ar fi existat un alt acord decât cel consemnat prin contractul redactat și autentificat de notarul public. Clauzele acestuia, de altfel, simple și obișnuite în astfel de convenții, au fost declarate și asumate de părți, prin semnarea actului, după citire. Disjungerea cauzei față de alți făptuitori nu poate face obiect al plângerii reglementate de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., la instanța de judecată. Așa fiind, soluția de neurmărire adoptată de procuror față de notarul public se constată că este legală și temeinică, astfel încât recursul petiționarei E.C.M.

urmează să fie respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara E.C.M. împotriva sentinței penale nr. 34 din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 iunie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2121/2008
Asupra recursului penal de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 82/ PI din 7 aprilie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins plângerea formulată de petentul B.G. împotriva ordonanței din 2
ÎCCJ 2009-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2009
, decât soției defunctului, să semneze acel contract. Procurorul, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Ape
ÎCCJ 2004-03-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2004
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1/ F din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 57/P/F/2004, s-a respins ca nefondată plângerea for
ÎCCJ 2005-09-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5065/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 52/ PI din 26 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 3154/P/2004, s-a respins plângerea formulată de petenții D.M. și
ÎCCJ 2008-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3142/2008
scoaterea de sub urmărire penală a intimatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și neînceperea urmăririi penale pentru infr. prev. de art. 249 C. pen., disjungerea cauzei pentru intimații R.A.V. și H.A.F. și declinarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă