ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4143/2007

Deliberând în condițiile art. 256

C. proc. civ. asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin sentința

civilă nr. 338 din 15 februarie 2007 a respins ca nefondată cererea Direcției

generale de pașapoarte

București, de restrângere a dreptului la liberă

circulație a pârâtei B.M.G.

Pentru pronunțarea

acestei soluții, instanța a reținut că aplicarea măsurii restrângerii dreptului

la liberă circulație în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

putea fi dispusă, conform art. 52 din lege până la data aderării României la

Uniunea Europeană.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta care a susținut că odată cu aderarea la Uniunea

Europeană își încetează aplicabilitatea doar dispozițiile art. 52 din Legea nr.

248/2005, în timp ce prevederile art. 38 lit. a) din același act normativ sunt

incidente în continuare, întrucât nu contravin Constituției și nici

instrumentelor juridice internaționale.

Apelul a fost respins

ca nefondat prin decizia nr. 101 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Suceava,

secția civilă.

În considerentele

deciziei s-a reținut ca fiind de necontestat împrejurarea că dispozițiile art.

52 din Legea nr. 248/2005 care interziceau dreptul la liberă circulație în

toate statele membre U.E., nu numai cu privire la cel din care s-a produs

expulzarea, și-au încetat aplicabilitatea la data aderării.

Cu referire la

dispozițiile art. 38 lit. a) din același act normativ, s-a apreciat că acestea

nu sunt în concordanță cu Directiva nr. 2004/38/CE a parlamentului European și

a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și

ședere a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe

teritoriul statelor membre, normă transpusă în legislație introdusă prin O.U.G.

nr. 102/2005.

S-a reținut că limitarea

dreptului fundamental al cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate

fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui

stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, susținând caracterul nelegal al

acesteia, art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Intimata a fost

returnată din Italia la 28 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu acest stat și față de prevederile art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005 s-a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr.

240/86/2007, restrângerea

dreptului la liberă circulație a pârâtei pentru

o perioadă de cel mult trei ani.

Dreptul la liberă

circulație nu este unul absolut, astfel cum rezultă din Protocolul Adițional

nr. 4 la Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților

fundamentale.

Susținerile instanței

de fond referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE sunt nefondate

deoarece la momentul apariției situației juridice ce a determinat aplicarea

Legii nr. 248/2005, România nu era oficial membră a Uniunii Europeane.

Se apreciază că se

justifică și caracterul proporțional al măsurii deoarece intimata a încălcat

prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, în sensul că nu a respectat

legislația statului italian.

Concluzionând,

recurenta solicită restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul

Italiei, pentru o perioadă de cel mult trei ani.

Recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiție de

restrângere a dreptului la liberă circulație ca persoana în cauză să fi fost re

turnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare

restrictivă vine însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/ ce permit

limitarea dreptului fundamental la liberă circulație doar în situații

excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță națională sau

sănătate publică, art. 27 alin. (1).

Pentru ca aceste

motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de

îngrădire a dreptului la liberă circulație, este necesar totodată să fie

respectat principiul proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să

constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății, art. 21 alin. (2).

Or, astfel de motive

nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar

însemna ca principiul proporționalități în adoptarea măsuri să nu mai

intereseze și, astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Susținerile

recurentei în sensul inaplicabilități Directivei, cu referire la legea

incidență situației juridice, ca fiind acea din momentul nașterii ei sunt

nefondate.

Astfel, la data la

care instanța trebuie să aprecieze asupra măsurii, Directiva aparține dreptului

intern urmare a adoptării O.U.G. nr. 102/2005.

Nerespectarea

culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul unui stat a fost sancționată și

s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv.

Situația juridică ce

a fost creată prin faptul șederii nelegale s-a epuizat prin adoptarea măsurii

re turnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea liberei

circulații, normele incidente nu mai impun condiții decurgând din nerespectarea

anterioară a unei cerințe de ședere în spațiul Uniunii.

Pentru considerentele

arătate, instanța reține că motivul de recurs prezentat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 101 din 23 martie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.