ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4143/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față constată următoarele: Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 338 din 15 februarie 2007 a respins ca nefondată cererea Direcției generale de pașapoarte București, de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtei B.M.G. Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a reținut că aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate putea fi dispusă, conform art. 52 din lege până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta care a susținut că odată cu aderarea la Uniunea Europeană își încetează aplicabilitatea doar dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, în timp ce prevederile art. 38 lit. a) din același act normativ sunt incidente în continuare, întrucât nu contravin Constituției și nici instrumentelor juridice internaționale. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 101 din 23 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. În considerentele deciziei s-a reținut ca fiind de necontestat împrejurarea că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 care interziceau dreptul la liberă circulație în toate statele membre U.E., nu numai cu privire la cel din care s-a produs expulzarea, și-au încetat aplicabilitatea la data aderării.

Cu referire la dispozițiile art. 38 lit. a) din același act normativ, s-a apreciat că acestea nu sunt în concordanță cu Directiva nr. 2004/38/CE a parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, normă transpusă în legislație introdusă prin O.U.G. nr. 102/2005. S-a reținut că limitarea dreptului fundamental al cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelanta-reclamantă, susținând caracterul nelegal al acesteia, art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: Intimata a fost returnată din Italia la 28 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat și față de prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005 s-a solicitat, prin cererea înregistrată sub nr. 240/86/2007, restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtei pentru o perioadă de cel mult trei ani. Dreptul la liberă circulație nu este unul absolut, astfel cum rezultă din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale. Susținerile instanței de fond referitoare la aplicabilitatea Directivei 2004/38/CE sunt nefondate deoarece la momentul apariției situației juridice ce a determinat aplicarea Legii nr. 248/2005, România nu era oficial membră a Uniunii Europeane.

Se apreciază că se justifică și caracterul proporțional al măsurii deoarece intimata a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, în sensul că nu a respectat legislația statului italian. Concluzionând, recurenta solicită restrângerea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei, pentru o perioadă de cel mult trei ani. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, singura condiție de restrângere a dreptului la liberă circulație ca persoana în cauză să fi fost re turnată în baza acordului de readmisie încheiat de România cu respectivul stat.

Această reglementare restrictivă vine însă în conflict cu prevederile Directivei 2004/38/ ce permit limitarea dreptului fundamental la liberă circulație doar în situații excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, art. 27 alin. (1). Pentru ca aceste motive de ordine publică sau de siguranță publică să justifice măsurile de îngrădire a dreptului la liberă circulație, este necesar totodată să fie respectat principiul proporționalității, iar conduita persoanei în cauză să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, art. 21 alin. (2). Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalități în adoptarea măsuri să nu mai intereseze și, astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Susținerile recurentei în sensul inaplicabilități Directivei, cu referire la legea incidență situației juridice, ca fiind acea din momentul nașterii ei sunt nefondate. Astfel, la data la care instanța trebuie să aprecieze asupra măsurii, Directiva aparține dreptului intern urmare a adoptării O.U.G. nr. 102/2005. Nerespectarea culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul unui stat a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv. Situația juridică ce a fost creată prin faptul șederii nelegale s-a epuizat prin adoptarea măsurii re turnării, iar la momentul la care se solicită restrângerea liberei circulații, normele incidente nu mai impun condiții decurgând din nerespectarea anterioară a unei cerințe de ședere în spațiul Uniunii.

Pentru considerentele arătate, instanța reține că motivul de recurs prezentat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 101 din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2007.