ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5887/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 910/86 din 9 februarie 2007 reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerul Administrației și Internelor a

solicitat restrângerea exercitării, de către C.F.C. a dreptului la libera

circulație în Anglia pentru o perioadă de până la 3 ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

pârâtul a fost returnat din Anglia la data de 28 iulie 2006, în baza Acordului

de Readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că devin aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin

O.G. nr. 5/2006.

Prin sentința civilă nr. 362 din 20

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava acțiunea a fost respinsă, cu

motivarea că măsura prevăzută de art. 8 lit. a) din Legea nr. 248/2005 putea fi

dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Reclamanta a declarat apel împotriva

sentinței pronunțate în cauză, susținând că aceasta este nelegală întrucât,

odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și-a încetat aplicabilitatea

doar art. 52 din Legea nr. 248/2005, nu și art. 38 lit. a).

Prin decizia civilă nr. 106 din 3

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava apelul a fost respins ca

nefondat.

În motivarea aceste soluții s-a

reținut că dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt în contradicție cu

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene

din 29 aprilie 2004, că restrângerea libertății de circulație a cetățenilor

Uniunii se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică

sau sănătate publică (cap. VI art. 27 din Directivă) și nu exclusiv în baza

returnării potrivit acordului de readmisie.

S-a mai reținut că în speță pârâtul

nu a stat în Anglia mai mult de 3 luni și nu s-a făcut dovada că ar exista

motivele prevăzute prin art. 27 din Directivă.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul

admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatului

în Anglia, pe o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Anglia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Anglia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei 106 din 3 aprilie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 20 septembrie 2007.