ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8214/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

26 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, în

contradictoriu cu pârâtul A.N.T., a solicitat ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera

circulație în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani, arătând că acesta a fost

returnat din Italia la data de 19 decembrie 2006, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară ratificat prin Legea nr.

173/1997.

Reclamanta a invocat în drept

prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora se poate dispune

această măsură împotriva persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie

și ale art. 52, potrivit cărora măsura dispusă trebuie să se refere la toate statele

Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 531 din 13

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a respins acțiunea reclamantei

ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 19

decembrie 2006 pentru ședere ilegală.

Potrivit art. 3 din Protocolul

Convenției Europene a Drepturilor Omului, restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care,

prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică

pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori protejarea

drepturilor și libertăților altora.

Având în vedere dispozițiile

menționate, instanța a apreciat că măsura restrângerii exercițiului dreptului

la liberă circulație nu se impune raportat la temeiul pentru care a fost

returnat pârâtul.

Aceasta cu atât mai mult cu cât de

la data de 1 ianuarie 2007, România este membră a Uniunii Europene, pe

teritoriul acestor state putându-se circula în mod liber, principii cuprinse în

dreptul comunitar.

Prin decizia civilă nr. 230 din 4

iulie 2007 Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte considerând-o nelegală pentru

următoarele considerente:

Din dispozițiile Legii nr. 248/2005,

art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate, este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Prin urmare, legea nu condiționează

instituirea restricției decât de returnare prin acordul de readmisie nu și de

verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum

și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile

sociale protejate.

A mai susținut, în esență, că de la

data de 1 ianuarie 2007 dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au

încetat aplicabilitatea așa încât, măsura restrângerii dreptului la libera

circulație se impune a fi dispusă conform dispozițiilor art. 38 lit. a) din

această lege doar cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat.

A mai susținut reclamanta că această

măsură nu contravine normelor constituționale și instrumentelor internaționale

privind dreptul la libera circulație a cetățenilor.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

La data de 1 ianuarie 2007 când

România a aderat la Uniunea Europeană, dispozițiile art. 52 din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate

și-au încetat aplicabilitatea.

Referitor la prevederile art. 38

lit. a) din același act normativ, conform cărora restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a

fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între

România și acel stat, în mod just instanța de apel, ca și instanța de fond, a

reținut că aceste prevederi legale nu sunt în concordanță cu Directiva nr.

2004/38/CE a Parlamentului European și a Comitetului din 29 aprilie 2004

privind dreptul la libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene

și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.

Singura condiție impusă de legea

internă pentru restrângerea dreptului la libera circulație a cetățenilor români

este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat de România cu acel stat.

Or, în conformitate cu normele

comunitare, instituite prin Directiva CE nr. 38/2004, limitarea exercițiului

dreptului fundamental al cetățenilor statelor membre la libera circulație poate

fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui

stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.

Aceste norme au fost transpuse în

legislația română prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiul Economic European.

Cetățenilor români, deveniți la data

de 1 ianuarie 2007 cetățeni europeni, nu li se poate aplica un tratament

discriminatoriu în raport cu cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii

Europene în ce privește limitările aduse exercitării dreptului la libera circulație

în spațiul european.

Interpretând dispozițiile cuprinse

în actele normative menționate în raport cu prevederile art. 20 din Constituția

României, în mod just instanțele de fond și de apel au apreciat că dreptul la

libera circulație a cetățenilor români în statele membre ale Uniunii Europene,

inclusiv statul de unde a fost returnat în baza unui acord de readmisie, nu

poate fi restrâns decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 27

din Directiva CE nr. 38/2004.

În speță, singurul motiv invocat de

reclamantă a ost returnarea pârâtului din Italia la data de 19 decembrie 2006.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând că în mod just instanța de apel a confirmat

hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de restrângere a exercitării

dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul unui stat membru al

Uniunii Europene, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi

respins în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

230 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie

2007.