ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4101/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 107 din 23

ianuarie 2007  Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea formulată de

reclamanta

Direcția

Generală de Pașapoarte București de restrângere a exercitării dreptului la

libera circulație a pârâtului  Z.M.C., pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că pârâtul a fost returnat la data de 8

octombrie 2006 din Grecia, în baza Acordului de Readmisie încheiat cu această

țară.

Începând cu data de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, dispozițiile art. 38 lit. a) și

art. 52 din Legea nr. 248/2005 își încetează aplicabilitatea.

Soluția instanței de  fond a fost

confirmată de Curtea de Apel Suceava care, prin decizia civilă nr. 66 din 9

martie 2007, a respins apelul formulat de reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte invocând

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține, în esență, că de la data de

1 ianuarie 2007 dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat

aplicabilitatea, așa încât, măsura restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație se impune a fi dispusă conform dispozițiilor art. 38 lit. a) din

această lege, doar cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat. A mai

susținut reclamanta că această măsură nu contravine normelor constituționale și

instrumentelor internaționale privind dreptul la libera circulație a

cetățenilor.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

La data de 1

ianuarie 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană, dispozițiile art. 52

din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei  circulații a cetățenilor

români în străinătate, și-au încetat aplicabilitatea.

Referitor la prevederile

art. 38 lit. a) din același

act normativ, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel

stat, în mod just instanța de apel, ca și instanța de fond, a reținut că aceste

prevederi legale nu sunt în concordanță cu Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la

libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de

familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.

Singura condiție impusă de legea

internă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români

este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat de România cu acel stat. Or, în conformitate cu

normele comunitare, instituite prin Directiva CE nr. 38/2004, limitarea exercitării

dreptului fundamental al cetățenilor statelor membre la libera circulație poate

fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui

stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării.

Aceste norme au fost transpuse în

legislația română prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiul Economic European.

Cetățenilor români, deveniți la data

de 1 ianuarie 2007 cetățeni europeni, nu li se poate aplica un tratament

discriminatoriu în raport cu cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii

Europene, în ce privește limitările aduse exercitării dreptului la libera

circulație în spațiul european.

Interpretând dispozițiile cuprinse

în actele normative menționate, în raport cu prevederile art. 20 din

Constituția României, în mod just instanța de apel a apreciat că dreptul la

libera circulație a cetățenilor români în celelalte state membre ale Uniunii

Europene nu poate fi restrâns decât în situațiile expres și limitativ prevăzute

de art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004.

În speță, singurul motiv invocat de

reclamantă a fost returnarea pârâtului din Grecia la data de 25 octombrie 2006.

În mod corect a reținut instanța de

apel că nu este de competența instanței de a se pronunța asupra justeței și

legalității măsurii de expulzare dispusă de autoritățile grecești în cursul

anului 2006, când România nu era stat membru al Uniunii Europene întrucât

măsura expulzării nu este, prin ea însăși, suficientă pentru ca instanța

română, la rândul său, să restrângă exercitarea dreptului la libera circulație

a cetățeanului său pe teritoriul acestui stat.

Instanța română este ținută să

aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin

raportare la ordinea juridică comunitară la momentul aplicării unei astfel de

măsuri, moment ulterior  aderării la Uniunea Europeană.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse și constatând că în mod just instanța de apel a confirmat

hotărârea primei instanțe, de respingere a cererii de restrângere a exercitării

dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul unui stat membru al

Uniunii Europene, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi

respins în consecință, conform art. 312  alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,  recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor împotriva deciziei civile nr. 66 din 9 martie 2006

a Curții de Apel  Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  18 mai 2007.