ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5281/2006

Deliberând în condițiile art. 156 C.

proc. civ., asupra recursului de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Buzău la 24 mai 2002 reclamanții R.Ț. și O.F.C. au chemat în

judecată pe pârâta Primăria comunei Balta Albă prin primar pentru ca în baza

Legii nr. 10/2001 să li se restituie diferența de teren de 35 ha situat în

Balta Albă, județul Buzău și a clădirii cu hambar magazie situată în

vecinătatea Gării Balta Albă. În acest scop au solicitat anularea dispoziției

nr. 28 din 10 aprilie 2002.

Reclamanta Ț.I.R. și-a completat

acțiunea și cu o contestație împotriva dispoziției nr. 65 din 1 octombrie 2002

prin care s-a respins notificarea formulată de autoarea sa C.H.J. de restituire

în natură a unui imobil compus din clădiri conac și mai multe anexe precum și 7

ha teren. Prin dispoziția amintită s-a propus acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent constând în titluri de valoare conform art. 9 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cuantum de 960.000.000 lei.

Tribunalul Buzău prin sentința

civilă nr. 563 din 11 noiembrie 2003 a admis în parte acțiunea. S-a modificat

dispoziția nr. 28 din 10 aprilie 2002 în sensul că s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru clădirea cu destinație

hambar-magazie din vecinătatea gării Balta Albă și au fost menținute

dispozițiile privind respingerea restituirii în natură a terenului de 35 ha. A

fost modificată și dispoziția nr. 65 din 1 octombrie 2002 în sensul că s-a

propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru clădirile

ce au fost notificate și s-a menținut dispoziția de respingere a restituirii în

natură a terenului de 7 ha.

S-a luat act că reclamanții au

renunțat la cererea conexă. S-a mai dispus micșorarea onorariului de avocat de

la 100.000.000 lei la 10.000.000 lei.

În motivarea acestei soluții

Tribunalul a reținut că în soluționarea notificărilor depuse la Primăria

comunei Balta Albă de către C.H.J., Primăria în mod legal a respins cererea de

restituire a terenurilor deoarece potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 pentru

acestea nu se aplică Legea nr. 10/2001. Petiționara la momentul notificărilor

solicitase deja restituirea în natură a terenurilor în temeiul Legii nr.

18/1991 și Legii nr. 1/2000. C.H.J. ca urmare a primit 33 ha prin hotărârea nr.

22 din 9 octombrie 2002 a Comisiei județene de stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Buzău. Pentru suprafața reconstituită

s-a propus acordarea de despăgubiri, din lipsă de teren. S-a mai reținut că

aceeași petiționară a obținut un titlu de proprietate nr. 15342/96 din 7

decembrie 1993 pentru o suprafață de 8 ha emis de pe urma defunctei L.O., în

calitate de moștenitoare a acesteia.

Ca urmare s-a apreciat că în mod

corect s-au respins pretențiile moștenitorilor C.H.J., reclamanții, cu privire

la teren. S-a constatat de asemenea că deși suprafața de teren solicitată prin

notificările la Legea nr. 10/2001 depășește suprafața terenurilor ce au făcut

obiectul altor reglementări, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al

autoarei petiționarilor pentru suprafețele solicitate.

S-a apreciat că forma despăgubirii

pentru imobilele demolate sau înstrăinate legal trebuia acceptată de petiționar

și cum reclamanții au optat pentru despăgubiri bănești s-a dispus modificarea

dispozițiilor Primăriei în acest sens.

Micșorarea onorariului de avocat a

fost motivată de împrejurarea că cele două contestații cu care a fost investită

instanța nu au fost motivate nici în drept nici în fapt.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanta Ț.R. și pârâta Primăria Balta Albă.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

nr. 2844 din 10 noiembrie 2004 a admis ambele apeluri și a schimbat în parte

sentința în sensul că a constatat dreptul reclamanților de a beneficia de

măsuri reparatorii prin echivalent. Au fost menținute celelalte dispoziții.

În motivarea acestei soluții Curtea

de apel a apreciat nefondată critica neindicării persoanei obligată să execute

obligația față de împrejurarea că Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001 sunt clare în privința aceasta, instanțele putând constata numai

dreptul persoanei îndreptățite de a beneficia de către măsurile respective.

S-a apreciat că în mod corect

instanța de fond a respins cererea de restituire a terenurilor ele fiind supuse

reglementărilor Legii nr. 18/1991, și cererile de restituire cu proces verbal

la acestea fiind rezolvate anterior pentru autoarea reclamanților.

Cât privește apelul pârâtei s-a

apreciat că el este fondat numai în privința acordării de despăgubiri pentru

imobil, fiind corectă critica referitoare la respingerea notificării având ca

obiect restituirea suprafețelor de teren.

Împotriva acestei decizii a formulat

în termen legal recurs reclamanta Ț.R.

Reclamanta și-a motivat recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat hotărârea

pentru neindicarea sumei acordată drept despăgubiri deși în dosar s-au

administrat probe pentru acesta. S-a ignorat un mijloc esențial de probă,

expertiza efectuată în cauză și care nu a fost contestată.

S-a criticat soluția pentru că în

dispozitivul hotărârii Curții de apel nu se mai face mențiunea acordării de

despăgubiri „prin echivalent bănesc” cum s-a dispus de prima instanță,

creindu-i-se astfel reclamantei, situația mai grea în propria cale de atac.

S-a mai criticat judecata sumară a

respingerii cererii de restituire a suprafețelor de teren de 7 ha și 35 ha fără

să se verifice amplasarea clădirilor ce au format ferma model un teren care

astăzi este liber și neretrocedat și fără să se ia în considerare actele de

proprietate și declarațiile de avere pentru suprafața a 35 ha revendicată.

Un alt motiv de critică al deciziei

s-a referit la omisiunea instanței de a se pronunța asupra motivului de apel

privind diminuarea arbitrată a cheltuielilor de judecată și omisiunea de a se

pronunța asupra cheltuielilor de judecată solicitate în apel.

Recursul reclamantei este fondat în

limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit art. 295

alin. (1)

C. proc. civ. instanța de apel are obligația să verifice în limitele cererii de

apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Instanța trebuia să verifice modalitatea în care instanța de fond a făcut

corect aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în

raport de situația de fapt probată în cauză.

Instanța a omis să se pronunțe și

asupra cererii de cheltuieli de judecată formulată de reclamanta apelantă

căreia i s-a admis apelul.

Celelalte critici formulate de

reclamantă în prezentul recurs sunt nefondate.

Instanța de apel și-a motivat

hotărârea și a validat motivarea instanței de fond cu privire la soluție în

raport de probele administrate. Nu s-au interpretat greșit actele deduse

judecății și au fost corect aplicate dispozițiile Legii nr. 10/2001 incidente

în cauză. Corect s-a apreciat că pentru suprafețele de teren revendicate se

aplică dispozițiile legii fondului funciar. În beneficiul autoarei reclamantei

există deja dispoziții ale autorităților competente în această materie de

reconstituire a dreptului de proprietate. Neexecutarea acestor dispoziții este

o problemă distinctă care nu justifică realuare în discuția a dreptului de

proprietate deja stabilit.

Criticile formulate de reclamantă sub

aspectul probelor administrate conturează de fapt o nemulțumire legată de

greșita apreciere a acestora. Un asemenea motiv de recurs după abrogarea pct.

11 al art. 304 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 aprobată prin Legea nr.

219/2005, nu mai este posibil.

Se

constată de asemenea că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 296 C.

proc. civ.

Dispoziția instanței de apel nu

dezavantajează pe reclamantă sub aspectul înrăutățirii situației sale în

propria cale de atac câtă vreme instanța de apel a admis și apelul pârâtei.

Ca urmare contatându-se întemeiat

recursul numai cu privire la omisiunea semnalată se va admite acesta, se va

casa în parte decizia nr. 2844/2004 și se va trimite cauza la Curtea de Apel

Ploiești pentru rejudecarea apelului reclamantei în partea privitoare la

diminuarea cheltuielilor de judecată și acordarea cheltuielilor de judecată în

apel. Celelalte dispoziții ale deciziei se vor menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta Ț.R.

împotriva deciziei nr. 2844 din 10 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești,

secția civilă, pe care o casează în parte.

Trimite

cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru rejudecarea apelului reclamantei Ț.R.

în partea privitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată și acordarea

cheltuielilor de judecată în etapa apelului. Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2006.