ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Buzău, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 187 din 2 aprilie 2003 a admis contestația formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul O.V., dispunând anularea

dispoziției nr. 27/2002 a Primăriei Balta județul Buzău, și a constatat dreptul

reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri

bănești în sumă de 252.978.603 lei corespunzător valorii de circulație actuale

a imobilelor solicitate stabilită prin expertiza efectuată în cauză.

În motivarea soluției, întemeiată pe

dispozițiile art. 2 lit. a), art. 7 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 s-a reținut că bunicul reclamantului P.L. a fost proprietarul unui

imobil situat în comuna Băile, Râmnicu Sărat compus din teren în suprafață de

46 ha pe care erau edificate o casă de locuit cu anexele aferente (un grajd de

vite, o magazie de cereale, o remiză pentru mașini și un pătul de porumb),

expropriat prin Decretul nr. 83/1949; clădirile au fost demolate în totalitate

anterior anului 1989 iar terenul aferent acestora în suprafață de 0,5 ha

formează obiectul unei cereri separate de restituire în temeiul Legii speciale

nr. 18/1991, potrivit celor precizate în contestație de reclamant.

Prin dispoziția Primăriei comunei

Balta nr. 27 din 10 aprilie 2002 s-a respins notificarea nr. 104/2002 formulată

de persoana îndreptățită la restituire, reclamantul în cauză, invocându-se

considerente procedurale neîntemeiate prevăzute de art. 21 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței s-a declarat

apel de către M.G. și M.C. în calitate de legatari universali ai reclamantului

decedat la 25 februarie 2003 invocându-se nelegalitatea acesteia pentru

omisiunea de a-i fi fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, pentru

terenul aferent construcțiilor demolate în suprafață de 0,5 ha, și cheltuieli

de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 180 din 10 septembrie 2003 a respins apelul ca

nefondat justificând soluția adoptată pe baza dispozițiilor în art. 129 alin.

ultim și 274 C. proc. civ. (cererile formulate direct în apel nu au format

obiectul judecății în primă instanță).

Prin recursul în față având aceiași

titulari se reiterează criticile de nelegalitate din apel circumscrise

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 129 alin. final C.

proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății, în completare, dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., aplicabile ca atare și în recurs, statuează că în apel nu se poate

schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu pot face alte cereri

noi.

În mod ritos, potrivit alin. (2) din

contestație, reclamantul a arătat că „…nu a cerut restituirea terenului care

face obiectul Legii speciale nr. 18/1991”; ca atare solicitarea formulată sub

acest aspect, direct în căile de atac, de către moștenitorii testamentari ai

reclamantului a fost în mod corect respinsă în apel, soluție ce va fi menținută

și în recurs.

Aceeași constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi făcută și cu

privire la cheltuielile de judecată, care nu au fost solicitate de reclamant în

cadrul judecății la prima instanță.

Ca atare, recursul în cauză va fi

respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții M.G. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 180 din 10 septembrie

2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.