ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1441/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 187 din 2 aprilie 2003 a admis contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către reclamantul O.V., dispunând anularea dispoziției nr. 27/2002 a Primăriei Balta județul Buzău, și a constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri bănești în sumă de 252.978.603 lei corespunzător valorii de circulație actuale a imobilelor solicitate stabilită prin expertiza efectuată în cauză. În motivarea soluției, întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. a), art. 7 alin. (2) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 s-a reținut că bunicul reclamantului P.L.

a fost proprietarul unui imobil situat în comuna Băile, Râmnicu Sărat compus din teren în suprafață de 46 ha pe care erau edificate o casă de locuit cu anexele aferente (un grajd de vite, o magazie de cereale, o remiză pentru mașini și un pătul de porumb), expropriat prin Decretul nr. 83/1949; clădirile au fost demolate în totalitate anterior anului 1989 iar terenul aferent acestora în suprafață de 0,5 ha formează obiectul unei cereri separate de restituire în temeiul Legii speciale nr. 18/1991, potrivit celor precizate în contestație de reclamant. Prin dispoziția Primăriei comunei Balta nr. 27 din 10 aprilie 2002 s-a respins notificarea nr. 104/2002 formulată de persoana îndreptățită la restituire, reclamantul în cauză, invocându-se considerente procedurale neîntemeiate prevăzute de art. 21 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței s-a declarat apel de către M.G. și M.C. în calitate de legatari universali ai reclamantului decedat la 25 februarie 2003 invocându-se nelegalitatea acesteia pentru omisiunea de a-i fi fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul aferent construcțiilor demolate în suprafață de 0,5 ha, și cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 180 din 10 septembrie 2003 a respins apelul ca nefondat justificând soluția adoptată pe baza dispozițiilor în art. 129 alin. ultim și 274 C. proc. civ. (cererile formulate direct în apel nu au format obiectul judecății în primă instanță). Prin recursul în față având aceiași titulari se reiterează criticile de nelegalitate din apel circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recursul este nefondat. Potrivit art. 129 alin. final C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, în completare, dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile ca atare și în recurs, statuează că în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu pot face alte cereri noi. În mod ritos, potrivit alin. (2) din contestație, reclamantul a arătat că „…nu a cerut restituirea terenului care face obiectul Legii speciale nr. 18/1991”; ca atare solicitarea formulată sub acest aspect, direct în căile de atac, de către moștenitorii testamentari ai reclamantului a fost în mod corect respinsă în apel, soluție ce va fi menținută și în recurs.

Aceeași constatare întemeiată pe dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi făcută și cu privire la cheltuielile de judecată, care nu au fost solicitate de reclamant în cadrul judecății la prima instanță. Ca atare, recursul în cauză va fi respins ca nefondat potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții M.G. și M.C. împotriva deciziei civile nr. 180 din 10 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2005.