ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2727/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1578/CIV/2002 la Tribunalul Dolj, secția civilă, reclamanta M.I.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria municipiului Craiova, Spitalul nr. 2 de Copii Craiova, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr. D., Cabinetul medical dr. M., Cabinetul medical dr. I. și Organizația „Salvați copiii" Craiova, anularea dispoziției nr. 15737/2001 a Spitalului Clinic Filantropia și obligarea la restituirea în natură a imobilului compus din construcție și teren situat în Craiova.

În motivarea contestației s-a arătat că imobilul a aparținut autoarei sale de la care a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 224/1951. La 29 august 2002 dosarul nr. 1578/CIV/2002 a fost conexat la dosarul 10062/CI V/2001 în care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de S.E.A.. La termenul din 12 noiembrie 2004 s-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate de S.E.A. iar prin sentința civilă nr. 46 din 4 februarie 2005 Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația împotriva dispoziției nr. 15737/2001 a Spitalului Clinic Filantropia. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calității de proprietar al autoarei sale asupra cotei de ½ din imobilul din litigiu.

Ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 echivalează cu o preluare fără titlu valabil și, pentru a fi incidență trebuie să se facă dovada împrejurării că neplata impozitelor s-a datorat unor motive neimputabile proprietarului. Această condiție prevăzută de lege apare ca firească dat fiind că urmărirea silită a bunurilor debitorului pentru neachitarea obligațiilor fiscale nu are caracter abuziv în sine și astfel de acte normative au existat nu numai pentru perioada de referință a Legii nr. 10/2001 ci și ulterior. Reclamanta nu a făcut dovada unor împrejurări neimputabile care au împiedicat-o pe autoarea sa să achite impozitele datorate statului.

A fost considerată neîntemeiată susținerea că preluarea s-a făcut cu încălcarea art. 4 din Decretul nr. 224/1951 întrucât din adresa nr. 122580 din 25 noiembrie 1999 a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București rezultă că autoarea reclamantei figurează în evidența populației că a locuit în București, în perioada 19 mai 1950-5 mai 1972. Nu a putut fi primită susținerea că procedura de preluare a imobilului pentru neplata impozitelor, încuviințată prin sentința civilă nr. 4802/1955 a Tribunalului popular al orașului Craiova nu ar fi fost finalizată, deoarece din procesul-verbal din 17 noiembrie 1955 rezultă că s-a procedat conform art. 18 din Decretul nr. 224/1951, imobilul fiind predat Comitetului executiv al Sfatului Popular care 1-a predat în administrare întreprinderii de Locuințe și Localuri Craiova.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. nr. 341 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, s ecția civilă. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză. Obligația de plată a impozitului pentru un imobil era și este o obligație legală și firească, impusă de lege, neavând caracter abuziv, iar apelanta nu se poate prevala de necunoașterea legii ci trebuia să se conformeze acestei executării acestei obligații ce-i incumbă. Motivul invocat de apelantă, în sensul că nu locuia în imobil și că nu a avut cunoștință de această obligație de achitare a impozitului nu este un motiv care să intre în categoria de motive neimputabile.

Aceste obligații legale erau de notorietate, stabilite de către stat și îi incumbă proprietarului, indiferent dacă acesta locuia sau nu în imobilul respectiv. Urmărirea silită a bunurilor debitorului pentru neachitarea obligației fiscale nu are caracter abuziv iar imobilul a trecut în patrimoniul statului cu respectarea procedurii legale în vigoare la acea dată, nefiind dovedit caracterul abuziv al preluării și nedovedindu-se că dispozițiile Decretului nr. 224/1951 ar fi fost aplicate în alte scopuri decât acelea pentru care legiuitorul le-a adoptat. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând în esență următoarele aspecte: Instanța a încălcat prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 pentru că, de vreme ce autoarea reclamantei locuia în București înștiințarea de plată a impozitului, măsurile prealabile prevăzute de Decretul nr. 224/1941, inclusiv sechestrul și sentința de scoatere în vânzare a imobilului nu au fost aduse niciodată la cunoștința debitorului, așa cum cereau dispozițiile actului normativ în baza căruia s-a făcut preluarea. Mutarea autoarei reclamantei la București, din motive de temeri politice, nu înseamnă că imobilul nu mai era casa de locuit a acesteia. El a rămas casă de locuit, dar proprietarele nu l-au mai putut folosi datorită ocupării abuzive de către statul socialist.

Instanța de apel a încălcat și prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. pentru că nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamantă pentru a se determina dacă imobilul a fost preluat sau nu cu titlu. Au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Depășind limitele învestirii, ambele instanțe s-au pronunțat asupra chestiunii de a ști dacă imobilul face sau nu obiectul Legii nr. 10/2001. Or, în condițiile în care persoana care a emis dispoziția recunoscuse că imobilul făcea obiectul Legii nr. 10/2001 iar persoana interesată contestase decizia pe un motiv întemeiat chiar pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanțele nu puteau schimba obiectul judecății și creând contestatoarei o situație mai grea în propria ei contestație.

Prin întâmpinări intimații Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr. D., Cabinetul medical dr. M., Cabinetul medical dr. I., Cabinetul medical dr. C. și Cabinetul medical dr. I. au solicitat respingerea recursului ca nefondat. S-a arătat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a textelor invocate de recurentă. Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate înaintea instanțelor de fond, înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv în sensul Legii nr. 10/2001 se înțelege imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Ambele instanțe de fond au ajuns la concluzia că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu întrucât obligația de plată a impozitelor datorate pentru imobile este una legală astfel încât nu poate avea caracter abuziv. Această concluzie a instanțelor nesocotește faptul că însuși actul normativ în baza căruia s-a făcut preluarea, Decretul nr. 224 din 12 decembrie 1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor Statului, impunea respectarea și parcurgerea anumitor etape anterioare preluării.

Astfel, în condițiile art. 3, dacă debitorul nu a achitat, în termenele legale, datoriile din impozite, taxe și alte venituri bugetare, se va proceda la sechestrarea averii imobiliare a acestuia și a familiei lui (soț, soție, copii și părinți), cu care are gospodărie comună și au mai multe imobile alin. (1). Sechestrarea averii imobiliare se face de un inspector financiar sau alt funcționar desemnat de circumscripția sau secțiunea financiară respectivă alin. (2). Odată cu aplicarea sechestrului se va da debitorului un avertisment scris prin care i se pune în vedere că dacă în termen de zece zile de la aplicarea sechestrului pe averea imobiliară nu va achita suma datorată i se va scoate imobilul în vânzare alin.(3). De vreme ce din adresa nr. 122580 din 25 noiembrie 1999 a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București rezultă că autoarea reclamantei figurează în evidența populației că a locuit în București, în perioada 19 mai 1950 - 5 mai 1972 înseamnă că în 11 iulie 1955, când a fost încheiat procesul-verbal de sechestru, aceasta nu a avut cunoștință de existența avertismentului prevăzut la alin. (3) al art. 4 din Decretul nr. 224/1951.

Potrivit art. 5 alin. final din același decret, un exemplar din procesul-verbal de sechestru se va preda debitorului, unul rămâne la unitatea financiară care a început urmărirea, iar altul se va înainta judecătoriei populare pentru a dispune transcrierea în registrul de transcripțiuni sau în Cartea Funduară. De vreme ce nu s-a probat că, prin stabilirea domiciliului în alt loc, autoarei reclamantei i-ar fi fost predat procesul - verbal de sechestru, înseamnă că au fost nesocotite și prevederile acestui text. Aceeași situație de fapt reținută de instanțe drept motivare a legalității preluării, faptul că autoarea reclamantei nu mai locuia în imobil, a dus și la încălcarea prevederilor art. 6 din Decretul nr. 224/1951 conform cărora, Șeful Secțiunii Financiare orășenești (raionale) poate permite debitorului să vândă imobilul sechestrat în total sau în parte pentru achitarea sumei datorate.

Or, Consiliul local Craiova nu a făcut dovada îndeplinirii acestui text. În fine, nu a fost respectată procedura de judecată la soluționarea cererii de preluare, art. 10 din decret impunând citarea părților. Or, dacă autoarea reclamantei nu mai domicilia la adresa din Craiova, unde a fost citată, înseamnă că sentința a fost pronunțată cu lipsă de procedură, ceea ce atrage nulitatea sa în condițiile art. 107 C. proc. civ. Prin nelegala citare autoarea reclamantei a fost împiedicată, practic, să solicite aplicarea în cauză a prevederilor art. 12 din Decretul nr. 224/1951 în sensul că, dacă debitorul prezintă judecătorului, fie înainte de termenul de judecată, fie la judecată, dovada achitării sumei datorate, judecătorul dă o încheiere de încetare a urmăririi.

După cum, nefiind citată legal, autoarea nu a putut nici să exercite recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, așa cum impunea art. 15 alin. (2) din decret. Față de cele ce preced, rezultă cu evidență că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, drepturile autoarei reclamantei, prevăzute chiar de Decretul nr. 224/1951, neputând fi exercitate. în concluzie, preluarea imobilului ce a aparținut în proprietate acesteia s-a făcut în mod abuziv. Considerând altfel, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a acestui text, astfel încât criticile formulate întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Soluționarea eronată a motivului de apel întemeiat pe încălcarea de către prima instanță a art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 a determinat instanța de apel să considere că nu se mai impune cercetarea celorlalte aspecte invocate prin motivele de apel.

S-a ajuns astfel la o necercetare culpabilă a fondului raportului juridic dedus judecății, ceea ce determină incidența prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia urmând a fi casată cu trimitere la instanța de apel pentru rejudecarea apelului reclamantei. Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în vedere și aspectele ce au constituit motive de critică în recurs. În raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. urmează să-i oblige pe intimați la cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat plătit de reclamantă pentru etapa recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta M.I.M.L. împotriva deciziei civile nr. 341 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și în consecință: Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului reclamantei la aceeași instanță. Obligă pe intimații pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr. D., Cabinetul medical dr. M., Cabinetul medical dr. I., Cabinetul medical dr. C. și Cabinetul medical dr. I. Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova și Asociația Regională ANTI SIDA Oltenia la 4165 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă M.I.M.L. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.