ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2727/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2727/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut
următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1578/CIV/2002
la Tribunalul Dolj, secția
civilă,
reclamanta M.I.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimații
Statul
Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primăria municipiului Craiova, Spitalul
nr. 2 de Copii Craiova, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova,
Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr. D., Cabinetul medical
dr. M., Cabinetul medical dr. I. și Organizația
„Salvați copiii" Craiova,
anularea dispoziției nr. 15737/2001 a
Spitalului Clinic Filantropia și obligarea la restituirea în natură a
imobilului compus din construcție și teren situat în Craiova.
În motivarea
contestației s-a arătat că imobilul a aparținut autoarei sale de la
care a fost preluat abuziv în temeiul Decretului nr. 224/1951.
La 29 august 2002 dosarul nr. 1578/CIV/2002 a
fost conexat la dosarul
10062/CI V/2001 în
care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată
de
S.E.A..
La termenul din 12 noiembrie 2004 s-a luat act
de renunțarea la judecata
cererii formulate
de S.E.A. iar prin sentința civilă nr. 46 din 4
februarie 2005
Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația împotriva dispoziției nr.
15737/2001 a Spitalului Clinic Filantropia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut
că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada calității de
proprietar al autoarei sale asupra cotei de ½ din imobilul din litigiu.
Ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d) din Legea
nr. 10/2001 echivalează cu o preluare fără titlu valabil și, pentru a fi
incidență trebuie să se facă dovada împrejurării că neplata impozitelor s-a
datorat unor motive neimputabile proprietarului. Această condiție prevăzută de
lege apare ca firească dat fiind că
urmărirea
silită a bunurilor debitorului pentru neachitarea obligațiilor fiscale nu are
caracter
abuziv în sine și astfel de acte normative au existat nu numai pentru perioada
de referință a Legii nr. 10/2001 ci și ulterior.
Reclamanta nu a făcut dovada unor împrejurări
neimputabile care au
împiedicat-o pe autoarea
sa să achite impozitele datorate statului. A fost considerată
neîntemeiată
susținerea că preluarea s-a făcut cu încălcarea art. 4 din Decretul nr.
224/1951 întrucât din adresa nr. 122580 din 25
noiembrie 1999 a Direcției Generale
de Poliție a Municipiului București
rezultă că autoarea reclamantei figurează în evidența populației că a locuit în
București, în perioada 19 mai 1950-5 mai 1972.
Nu a
putut fi primită susținerea că procedura de preluare a imobilului pentru
neplata impozitelor, încuviințată prin sentința civilă nr. 4802/1955 a
Tribunalului popular al orașului Craiova nu ar fi fost finalizată, deoarece din
procesul-verbal din 17 noiembrie 1955 rezultă că s-a procedat conform art. 18
din Decretul nr. 224/1951, imobilul fiind predat Comitetului executiv al
Sfatului Popular care 1-a predat în administrare întreprinderii de Locuințe și
Localuri Craiova.
Apelul declarat de reclamantă împotriva
acestei sentințe a fost respins ca
nefondat
prin decizia civilă nr. nr. 341 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, s
ecția
civilă.
În considerentele hotărârii sale
instanța de apel a arătat că prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001
nu sunt aplicabile în cauză. Obligația de plată a impozitului pentru un imobil
era și este o obligație legală și firească, impusă de lege, neavând caracter
abuziv, iar apelanta nu se poate prevala de necunoașterea legii ci trebuia să
se conformeze acestei executării acestei obligații ce-i incumbă.
Motivul invocat de
apelantă, în sensul că nu locuia în imobil și că nu a avut
cunoștință de această obligație de achitare a impozitului nu este un
motiv care să intre în categoria de motive neimputabile. Aceste obligații
legale erau de notorietate, stabilite de către stat și îi incumbă
proprietarului, indiferent dacă acesta locuia sau nu în imobilul respectiv.
Urmărirea silită a bunurilor debitorului pentru
neachitarea obligației fiscale nu are caracter abuziv iar imobilul a trecut în
patrimoniul statului cu respectarea procedurii legale în vigoare la acea dată,
nefiind dovedit caracterul abuziv al preluării și nedovedindu-se că
dispozițiile Decretului nr. 224/1951 ar fi fost aplicate în alte scopuri decât
acelea pentru care legiuitorul le-a adoptat.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a
declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., vizând în esență următoarele aspecte:
Instanța a încălcat prevederile art. 2 lit. d)
din Legea nr. 10/2001 pentru că, de vreme ce autoarea reclamantei locuia în
București înștiințarea de plată a impozitului, măsurile prealabile prevăzute de
Decretul nr. 224/1941, inclusiv sechestrul și sentința de scoatere în vânzare a
imobilului nu au fost aduse niciodată
la
cunoștința debitorului, așa cum cereau dispozițiile actului normativ în baza
căruia
s-a făcut preluarea.
Mutarea autoarei
reclamantei la București, din motive de temeri politice, nu
înseamnă că imobilul nu mai era casa de locuit a acesteia. El a rămas
casă de locuit,
dar proprietarele nu l-au mai putut folosi datorită ocupării abuzive de
către statul socialist.
Instanța de apel a încălcat și prevederile art.
295 alin. (1) C. proc. civ. pentru
că nu
s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel invocate de reclamantă pentru a
se
determina dacă imobilul a fost preluat sau nu cu titlu.
Au fost încălcate prevederile art. 21
alin. (3) din Constituție, art. 10 din Legea
nr.
304/2004 privind organizarea judiciară și art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Depășind
limitele învestirii, ambele instanțe s-au pronunțat asupra
chestiunii de a ști dacă imobilul face sau nu obiectul Legii nr. 10/2001. Or,
în condițiile în care persoana care a emis dispoziția recunoscuse că imobilul
făcea obiectul Legii nr. 10/2001 iar persoana interesată contestase decizia pe
un motiv întemeiat chiar pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanțele nu
puteau schimba obiectul judecății și creând contestatoarei o situație mai grea
în propria ei contestație.
Prin întâmpinări
intimații Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr.
D.,
Cabinetul medical dr. M., Cabinetul medical dr. I., Cabinetul medical dr. C. și
Cabinetul medical dr. I. au solicitat
respingerea
recursului ca nefondat. S-a arătat că instanța de apel a făcut aplicarea și
interpretarea
corectă a textelor invocate de recurentă.
Analizând hotărârea atacată, în
limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile
administrate înaintea instanțelor de fond, înalta Curte a apreciat că recursul
este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform
art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv în
sensul Legii nr. 10/2001 se înțelege imobilele preluate de stat pentru
neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care
drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Ambele instanțe de fond au ajuns la concluzia
că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut cu titlu întrucât obligația de
plată a impozitelor datorate pentru imobile este una legală astfel încât nu
poate avea caracter abuziv.
Această concluzie
a instanțelor nesocotește faptul că însuși actul normativ în
baza căruia s-a făcut preluarea, Decretul
nr. 224 din 12 decembrie 1951 privitor la
urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor
Statului, impunea respectarea și
parcurgerea anumitor
etape anterioare preluării. Astfel, în condițiile art. 3, dacă debitorul nu a
achitat, în termenele legale, datoriile din impozite, taxe și alte venituri
bugetare, se va proceda la sechestrarea averii imobiliare a acestuia și a
familiei lui (soț, soție, copii și părinți), cu care are gospodărie comună și
au mai multe imobile alin. (1). Sechestrarea averii imobiliare se face de un
inspector financiar sau alt funcționar desemnat de circumscripția sau secțiunea
financiară respectivă alin. (2). Odată cu aplicarea sechestrului se va da
debitorului un
avertisment scris prin care
i se pune în vedere că dacă în termen de zece zile de la aplicarea sechestrului
pe averea imobiliară nu va achita suma datorată i se va scoate
imobilul
în vânzare alin.(3).
De vreme ce din adresa nr. 122580 din 25
noiembrie 1999 a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București rezultă
că autoarea reclamantei figurează în evidența populației că a locuit în
București, în perioada 19 mai 1950 - 5 mai 1972 înseamnă că în 11 iulie 1955,
când a fost încheiat procesul-verbal de sechestru, aceasta nu a avut cunoștință
de existența avertismentului prevăzut la alin. (3) al art. 4 din Decretul nr.
224/1951.
Potrivit art. 5 alin. final din același decret,
un exemplar din procesul-verbal de sechestru se va preda debitorului, unul
rămâne la unitatea financiară care a început urmărirea, iar altul se va înainta
judecătoriei populare pentru a dispune
transcrierea
în registrul de transcripțiuni sau în Cartea Funduară. De vreme ce nu s-a
probat
că, prin stabilirea domiciliului în alt loc, autoarei reclamantei i-ar fi fost
predat procesul - verbal de sechestru, înseamnă
că au fost nesocotite și prevederile
acestui text.
Aceeași situație de fapt reținută de instanțe
drept motivare a legalității preluării, faptul că autoarea reclamantei nu mai
locuia în imobil, a dus și la încălcarea prevederilor art. 6 din Decretul nr.
224/1951 conform cărora, Șeful Secțiunii Financiare orășenești (raionale) poate
permite debitorului să vândă imobilul sechestrat în total sau în parte pentru
achitarea sumei datorate. Or, Consiliul local Craiova nu a făcut dovada
îndeplinirii acestui text.
În fine, nu a fost respectată procedura de
judecată la soluționarea cererii de preluare, art. 10 din decret impunând
citarea părților. Or, dacă autoarea reclamantei nu mai domicilia la adresa din
Craiova, unde a fost citată, înseamnă că sentința a fost pronunțată cu lipsă de
procedură, ceea ce atrage nulitatea sa în condițiile art. 107 C. proc. civ.
Prin nelegala citare autoarea reclamantei a
fost împiedicată, practic, să solicite aplicarea în cauză a prevederilor art.
12 din Decretul nr. 224/1951 în sensul
că,
dacă debitorul prezintă judecătorului, fie înainte de termenul de judecată, fie
la
judecată, dovada achitării sumei datorate, judecătorul dă o încheiere
de încetare a urmăririi.
După cum,
nefiind citată legal, autoarea nu a putut nici să exercite recurs în
termen de 10 zile de la pronunțare, așa cum impunea art. 15 alin. (2)
din decret.
Față de cele ce preced, rezultă cu evidență că
în cauză sunt incidente prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,
drepturile autoarei reclamantei, prevăzute chiar de Decretul nr. 224/1951,
neputând fi exercitate. în concluzie, preluarea imobilului ce a aparținut în
proprietate acesteia s-a făcut în mod abuziv.
Considerând altfel, instanța de apel a
făcut aplicarea greșită a acestui text, astfel încât criticile formulate
întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Soluționarea eronată a motivului de apel
întemeiat pe încălcarea de către prima instanță a art. 2 lit. d) din Legea nr.
10/2001 a determinat instanța de apel să considere că nu se mai impune
cercetarea celorlalte aspecte invocate prin motivele de apel. S-a ajuns astfel
la o necercetare culpabilă a fondului raportului juridic dedus judecății, ceea
ce determină incidența prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., decizia
urmând a fi casată cu trimitere la instanța de apel pentru rejudecarea apelului
reclamantei.
Cu ocazia rejudecării urmează a fi avute în
vedere și aspectele ce au constituit motive de critică în recurs.
În raport de dispozițiile art. 274 C.
proc. civ. urmează să-i oblige pe intimați
la
cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat plătit de reclamantă
pentru
etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul declarat de reclamanta M.I.M.L. împotriva
deciziei
civile nr. 341 din 19 aprilie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și
în consecință:
Casează decizia și trimite cauza spre
rejudecarea apelului reclamantei la aceeași instanță.
Obligă pe
intimații pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,
Cabinetul medical dr. P., Cabinetul medical dr. D., Cabinetul medical
dr. M., Cabinetul medical dr. I., Cabinetul medical dr. C. și Cabinetul medical
dr. I. Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova,
Consiliul Local al Municipiului Craiova și Asociația Regională ANTI
SIDA Oltenia
la 4165 lei cheltuieli de judecată către recurenta
reclamantă M.I.M.L.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 27 martie 2007.