ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 46 din 04 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă

contestația formulată de reclamanta M.I.M.L., împotriva Dispoziției nr. 15737

din 18 decembrie 2001 a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova.

În motivarea soluției

s-a arătat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită însă

nu a reușit să facă dovada unor împrejurări neimputabile autorilor săi, care

să-i fi împiedicat să achite impozitele datorate statului, la data

naționalizării.

Ca atare, reclamanta

nu a făcut dovada preluării abuzive imobilului și nu se impune admiterea

contestației formulate de către aceasta.

Sentința Tribunalului

Dolj a fost desființată în mai multe cicluri procesuale, de către Curtea de

Apel Craiova și de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, iar în

ultimul ciclu procesual, urmare a casării realizată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție București, Curtea de Apel Craiova s-a desesizat și a trimis

cauza Curții de Apel Timișoara, deoarece prin încheierea din 02 iunie 2009, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a admis cererea formulată de

reclamanta M.I.M.L. și s-a dispus strămutarea cauzei la prezenta instanță de

apel.

Reluându-se

dezbaterile, în lumina precizărilor formulate de către instanțele de casare,

instanța de apel a reținut următoarele:

Reclamanta apelantă

M.I.M.L., urmând procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a formulat

notificare și a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din casă,

anexe și teren situat în Craiova, str. Nicolae Titulescu, imobil, preluat

abuziv de către Statul Român și aflat în administrarea unității deținătoare,

respectiv Spitalul Clinic Filantropia Craiova.

Unitatea deținătoare

a refuzat restituirea în natură, prin Dispoziția atacată nr. 15737 din 18

decembrie 2001, comunicând reclamantei că despăgubirile bănește se vor putea

acorda după reglementarea modalităților de stabilite și acordare a acestora,

prin Norme Metodologice, ce urmau a fi emise în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței

Tribunalului Dolj reclamanta a declarat apel, susținând în esență, următoarele:

- imobilul a fost

preluat de autoritățile fostului stat comunist în mod abuziv și fără nici un

titlu, din patrimoniul antecesorilor reclamantei:

- reclamanta a

dovedit și justifică calitatea de persoană îndreptățită, conform cerințelor

Legii nr. 10/2001,

- restituirea în

natură a imobilului revendicat este permisă de Legea nr. 10/2001 și reprezintă

singura modalitate echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat prin

confiscarea abuzivă.

Rejudecând cauza după

casare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 419/ A din 4

noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot

sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției contestate.

Instanța a constatat preluarea abuzivă a imobilului și a obligat pârâții Statul

Român prin M.F.P. București, Consiliul Local al Municipiului Craiova prin

Primar și Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova să restituie în natură

reclamantei M.I.M.L., imobilul compus din casă, anexe și teren, situat în

Craiova, str. Nicolae Titulescu, partea de est, așa cum acesta se regăsește pe

amplasamentul existent la data preluării abuzive de către autoritățile fostului

stat comunist și ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică,

întocmit de expertul G.M. privind identificarea bunului imobil.

În considerentele

deciziei s-a reținut că reclamanta M.I.M.L. are calitate de persoană

îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în a revendica, în numele

autorilor săi, imobilul constând în casă și teren, descris în acțiunea

introductivă, și în motivele de apel.

Imobilul respectiv a

fost trecut în proprietatea Statului Român, respectiv a A.P.A. din municipiul

Craiova, în perioada regimului comunist, în mod abuziv, fără a exista un titlu

valabil în acest sens, speța fiind de domeniul art. 1 și 2 din Legea nr.

10/2001.

Situația de fapt a

imobilului care este o casă cu curte și anexe a fost stabilită inclusiv prin

planșele foto depuse la dosar, iar destinația acestui imobil, la data

soluționării apelului, a fost, de asemenea, stabilită de către instanțe, în

sensul că o parte a cabinetelor medicale, împrocesate își mai desfășoară

activitatea în imobil; acesta se află într-o stare de degradare continuă și

fiind imprevizibilă soluția judiciară, dedusă cel puțin de durata de timp de

peste 8 ani de zile în care cauza a stat pe rolul instanțelor, persoanele care

folosesc imobilul nu au realizat nici un fel de acte de conservare sau

administrare a acestuia.

Potrivit

jurisprudenței reclamanta este îndreptățită la revendicarea bunului imobil, cum

este cazul în speță, dacă în legătură cu acest bun imobil nu există un

impediment major, justificat de normele dreptului pozitiv care să împiedice

restituirea în natură.

Cum reclamanta, în

speță, a făcut dovada și a refuzului administrației de a proceda la restituirea

în natură a bunului, aceasta reprezintă, în plus, o ingerință a dreptului la

respectarea bunurilor așa cum acesta este reglementat în primul aliniat al art.

1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, motiv pentru care instanța de apel a

găsit și aici o justificare în a asigura repunerea în valoarea a dreptului

reclamantei, în sensul valorificării acestuia cu incidență directă asupra

bunului imobil.

Restituirea în natură

va purta asupra imobilului menționat, partea de est, așa cum acest imobil se

regăsește pe amplasamentul existent inclusiv la data preluării abuzive de către

autoritățile fostului stat comunist și ținând cont de concluziile raportului de

expertiză tehnică întocmit de expertul G.M.

Instanța a menționat

că este posibil ca la executarea hotărârii pot să apară unele inadvertențe

având în vedere perioada istorică în care bunul a fost scos din patrimoniul

titularului de drept, poate unele modificări ale vecinătăților, o situație

derivată din lipsa cărților funciare în vechiul regat etc., însă aceste aspecte

se vor clarifica pe calea procedurii de executare silită, dacă este cazul și nu

afectează caracterul esențial al prezentei soluții acela de restituire în

natură a bunului imobil la care este îndreptățită reclamanta.

Reclamanta M.I.M.L. a

formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei instanței de apel

solicitând ca în dispozitivul acesteia să se indice punctele de contur ale

imobilului restituit astfel cum au fost indicate în schița anexă a raportului

de expertiză.

Prin încheierea din

13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea reținând că

imobilul restituit există în natură pe amplasamentul pe care construcția a fost

edificată, iar restituirea acestuia se va realiza conform situației naturale

existente, ceea ce nu implică o nouă redimensionare a coordonatelor limitelor

imobilului. De altfel, acest aspect ar presupune o nouă judecată, ceea ce

excede conținutului dispozițiilor art. 281 C. proc. civ.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., susținând că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii.

A precizat că identificarea jumătății de est a imobilului prin punctele de

contur nu echivalează cu o nouă judecată, ci ar fi conferit un plus de precizie

la punerea în executare a deciziei.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului

Craiova prin primar, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, SC C.M.P.M.

SRL, SC C.M.I.C.I. SRL și Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj.

Pârâtul Consiliul

Local Craiova a invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât dispoziția

contestată a fost emisă de altă instituție. A susținut, în motivarea

recursului, că moștenitorii lui S.L. pot revendica doar 1/2 din imobil conform

actului de partaj voluntar, deci numai 1633 mp teren și 333 mp construcții, din

totalul de 3266 mp teren și 666 mp construcții, iar din această suprafață

reclamanta nu are dreptul decât la 816,50 mp teren și 166,50 mp construcții. De

asemenea, instanța nu a individualizat imobilul supus restituirii, ceea ce va

face imposibilă punerea în executare.

În motivarea

recursului declarat de Spitalul Clinic Municipal Craiova, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța a încălcat

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a dispus

menținerea afectațiunii pe o perioadă de 5 ani deoarece imobilul este necesar

în vederea continuării unor activități de interes public, fiind în

administrarea unei instituții sanitare.

Recursul formulat de

pârâtele SC C.M.P.M. SRL și SC C.M.I.C.I. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- instanța a încălcat

dreptul acestor pârâte la un proces echitabil întrucât a refuzat să trimită

obiecțiunile formulate la raportul de expertiză pentru ca expertul să răspundă

la acestea

- dispozitivul

deciziei atacate este confuz pentru că nu precizează suprafața de teren și clădirile

care se restituie

- nu a stabilit cota

de moștenire la care are dreptul reclamanta, în opinia recurentelor reclamanta

ar avea dreptul la o cotă de 1/6 din moștenirea bunicii S.L. conform

certificatului de moștenitor din 17 februarie 1993

- nu a stabilit dacă

și ceilalți moștenitori ai autoarei reclamantei au formulat notificări privind

restituirea imobilului

- nu a indicat

suprafața imobilului partajat în anul 1945, aceasta fiind, în opinia

recurentelor, de 2870,64, din care i s-a restituit deja reclamantei o suprafață

de 832,50 mp care a acoperit cota de 1/6

- în speță nu are

incidență art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Statul Român prin

M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct.

6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că nu are calitate procesuală pasivă în

cauză întrucât nu este unitatea deținătoare a imobilului, în speță unitatea

deținătoare fiind identificată. A mai susținut că s-au încălcat dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât instanța nu a instituit

obligația de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de trei sau cinci

ani.

La termenul de

judecată din data de 29 februarie 2012, Înalta Curte a rămas în pronunțare

asupra recursurilor, având a se pronunța, cu prioritate, potrivit dispozițiilor

art. 137 C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursurilor declarate de

Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român prin M.F.P. reprezentat

de D.G.F.P. Dolj, dat fiind faptul că au fost declarate peste termenul legal.

Analizând lucrările

dosarului s-a constatat că aceste recursuri s-au depus în termen. Astfel,

decizia atacată a fost comunicată Consiliului Local Craiova, conform procesului

verbal de la dosar, la data de 20 decembrie 2010, iar recursul acestei părți

s-a depus la poștă la 5 ianuarie 2011, în termenul legal de 15 zile.

Cât privește recursul

declarat de M.F.P., la dosarul de apel nu există dovada comunicării deciziei

atacate, însă reprezentanta acestei părți a depus borderoul cu care a făcut

dovada comunicării la 9 februarie 2011, iar recursul s-a depus la poștă în 24

februarie 2011, deci în termenul legal.

Recursurile declarate

de pârâți sunt fondate pentru considerentele care succed.

Pentru a dispune

restituirea în natură a imobilului instanța avea obligația de a identifica, în

afara oricărui dubiu, partea de est din imobil care se supune acestei măsuri

prin stabilirea configurației, respectiv indicarea suprafeței de teren,

eventual cu vecinătăți și a construcțiilor, dacă acestea există. Simpla

mențiune din dispozitiv potrivit căreia se restituie în natură partea de est a

imobilului, fără nici un element de identificare, nu este suficientă, atât

pentru soluționarea corectă a cauzei, respectiv convingerea instanței că

obiectul dedus judecății este exact identificat deoarece cade în sarcina

exclusivă a instanței să verifice amplasamentul, întinderea și situația

juridică a imobilelor care fac obiectul contestației, cât și pentru punerea în

executare a deciziei.

Ca atare se va reține

critica privind neidentificarea imobilului inserată în recursurile declarate de

pârâții SC C.M.P.M. SRL, SC C.M.I.C.I. și Consiliul Local Craiova.

Analizând lucrările

dosarului s-a constatat că autoarea recurentei, respectiv S.A.L., a primit

despăgubiri pentru cota din imobil, în baza Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea

nr. 574/1996 existentă la dosarul de apel. Potrivit art. 21 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dacă persoana îndreptățită a

primit o despăgubire, restituirea în natură imobilului este condiționată de rambursarea

sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată, aspect care, de asemenea,

trebuie avut în vedere cu ocazia rejudecării.

Instanța va aprecia

dacă este de reținut și critica privind menținerea afectațiunii imobilului pe o

perioadă de trei sau cinci ani, inserată în recursurile formulate de Spitalul

Clinic și M.F.P. având în vedere că această solicitare s-a formulat pentru

prima oară în motivarea acestor recursuri.

Pentru soluționarea

unitară a cauzei se impune admiterea tuturor recursurilor formulate de pârâți,

casarea deciziei și trimiterea apelului spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de trimitere

va ține seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente și va

avea în vedere, drept apărări, celelalte critici formulate de recurenți.

Ca o consecință a

admiterii recursurilor pârâților și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru

individualizarea imobilului, recursul reclamantei împotriva încheierii din 13

ianuarie 2011 se privește ca nefondat. In urma rejudecării și stabilirii exacte

a configurației părții de imobil ce va fi restituită în natură, dispozitivul

viitoarei decizii va cuprinde toate elementele necesare pentru punerea sa în

executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității recursurilor declarate de Consiliul Local al Municipiului Craiova

și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj.

Admite recursurile

declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar,

Spitalul Clinic Municipal Craiova, SC C.M.P.M. SRL, SC C.M.I.C.I. și Statul

Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 419/ A din 04

noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă pe care o

casează și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecare.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta M.I.M.L. împotriva încheierii de ședință din 13

ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.