ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1617/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 46 din 04 februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă contestația formulată de reclamanta M.I.M.L., împotriva Dispoziției nr. 15737 din 18 decembrie 2001 a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova. În motivarea soluției s-a arătat că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită însă nu a reușit să facă dovada unor împrejurări neimputabile autorilor săi, care să-i fi împiedicat să achite impozitele datorate statului, la data naționalizării. Ca atare, reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive imobilului și nu se impune admiterea contestației formulate de către aceasta.

Sentința Tribunalului Dolj a fost desființată în mai multe cicluri procesuale, de către Curtea de Apel Craiova și de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, iar în ultimul ciclu procesual, urmare a casării realizată de către Înalta Curte de Casație și Justiție București, Curtea de Apel Craiova s-a desesizat și a trimis cauza Curții de Apel Timișoara, deoarece prin încheierea din 02 iunie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție București s-a admis cererea formulată de reclamanta M.I.M.L. și s-a dispus strămutarea cauzei la prezenta instanță de apel.

Reluându-se dezbaterile, în lumina precizărilor formulate de către instanțele de casare, instanța de apel a reținut următoarele: Reclamanta apelantă M.I.M.L., urmând procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a formulat notificare și a solicitat restituirea în natură a imobilului compus din casă, anexe și teren situat în Craiova, str. Nicolae Titulescu, imobil, preluat abuziv de către Statul Român și aflat în administrarea unității deținătoare, respectiv Spitalul Clinic Filantropia Craiova. Unitatea deținătoare a refuzat restituirea în natură, prin Dispoziția atacată nr. 15737 din 18 decembrie 2001, comunicând reclamantei că despăgubirile bănește se vor putea acorda după reglementarea modalităților de stabilite și acordare a acestora, prin Norme Metodologice, ce urmau a fi emise în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolj reclamanta a declarat apel, susținând în esență, următoarele: - imobilul a fost preluat de autoritățile fostului stat comunist în mod abuziv și fără nici un titlu, din patrimoniul antecesorilor reclamantei: - reclamanta a dovedit și justifică calitatea de persoană îndreptățită, conform cerințelor Legii nr. 10/2001, - restituirea în natură a imobilului revendicat este permisă de Legea nr. 10/2001 și reprezintă singura modalitate echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat prin confiscarea abuzivă. Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 419/ A din 4 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării dispoziției contestate.

Instanța a constatat preluarea abuzivă a imobilului și a obligat pârâții Statul Român prin M.F.P. București, Consiliul Local al Municipiului Craiova prin Primar și Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova să restituie în natură reclamantei M.I.M.L., imobilul compus din casă, anexe și teren, situat în Craiova, str. Nicolae Titulescu, partea de est, așa cum acesta se regăsește pe amplasamentul existent la data preluării abuzive de către autoritățile fostului stat comunist și ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică, întocmit de expertul G.M. privind identificarea bunului imobil. În considerentele deciziei s-a reținut că reclamanta M.I.M.L. are calitate de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, în a revendica, în numele autorilor săi, imobilul constând în casă și teren, descris în acțiunea introductivă, și în motivele de apel.

Imobilul respectiv a fost trecut în proprietatea Statului Român, respectiv a A.P.A. din municipiul Craiova, în perioada regimului comunist, în mod abuziv, fără a exista un titlu valabil în acest sens, speța fiind de domeniul art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001. Situația de fapt a imobilului care este o casă cu curte și anexe a fost stabilită inclusiv prin planșele foto depuse la dosar, iar destinația acestui imobil, la data soluționării apelului, a fost, de asemenea, stabilită de către instanțe, în sensul că o parte a cabinetelor medicale, împrocesate își mai desfășoară activitatea în imobil; acesta se află într-o stare de degradare continuă și fiind imprevizibilă soluția judiciară, dedusă cel puțin de durata de timp de peste 8 ani de zile în care cauza a stat pe rolul instanțelor, persoanele care folosesc imobilul nu au realizat nici un fel de acte de conservare sau administrare a acestuia.

Potrivit jurisprudenței reclamanta este îndreptățită la revendicarea bunului imobil, cum este cazul în speță, dacă în legătură cu acest bun imobil nu există un impediment major, justificat de normele dreptului pozitiv care să împiedice restituirea în natură. Cum reclamanta, în speță, a făcut dovada și a refuzului administrației de a proceda la restituirea în natură a bunului, aceasta reprezintă, în plus, o ingerință a dreptului la respectarea bunurilor așa cum acesta este reglementat în primul aliniat al art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, motiv pentru care instanța de apel a găsit și aici o justificare în a asigura repunerea în valoarea a dreptului reclamantei, în sensul valorificării acestuia cu incidență directă asupra bunului imobil.

Restituirea în natură va purta asupra imobilului menționat, partea de est, așa cum acest imobil se regăsește pe amplasamentul existent inclusiv la data preluării abuzive de către autoritățile fostului stat comunist și ținând cont de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul G.M. Instanța a menționat că este posibil ca la executarea hotărârii pot să apară unele inadvertențe având în vedere perioada istorică în care bunul a fost scos din patrimoniul titularului de drept, poate unele modificări ale vecinătăților, o situație derivată din lipsa cărților funciare în vechiul regat etc., însă aceste aspecte se vor clarifica pe calea procedurii de executare silită, dacă este cazul și nu afectează caracterul esențial al prezentei soluții acela de restituire în natură a bunului imobil la care este îndreptățită reclamanta.

Reclamanta M.I.M.L. a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei instanței de apel solicitând ca în dispozitivul acesteia să se indice punctele de contur ale imobilului restituit astfel cum au fost indicate în schița anexă a raportului de expertiză. Prin încheierea din 13 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins cererea reținând că imobilul restituit există în natură pe amplasamentul pe care construcția a fost edificată, iar restituirea acestuia se va realiza conform situației naturale existente, ceea ce nu implică o nouă redimensionare a coordonatelor limitelor imobilului. De altfel, acest aspect ar presupune o nouă judecată, ceea ce excede conținutului dispozițiilor art. 281 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând că instanța nu a motivat soluția de respingere a cererii. A precizat că identificarea jumătății de est a imobilului prin punctele de contur nu echivalează cu o nouă judecată, ci ar fi conferit un plus de precizie la punerea în executare a deciziei. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar, Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, SC C.M.P.M. SRL, SC C.M.I.C.I. SRL și Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj. Pârâtul Consiliul Local Craiova a invocat lipsa calității procesuale pasive întrucât dispoziția contestată a fost emisă de altă instituție.

A susținut, în motivarea recursului, că moștenitorii lui S.L. pot revendica doar 1/2 din imobil conform actului de partaj voluntar, deci numai 1633 mp teren și 333 mp construcții, din totalul de 3266 mp teren și 666 mp construcții, iar din această suprafață reclamanta nu are dreptul decât la 816,50 mp teren și 166,50 mp construcții. De asemenea, instanța nu a individualizat imobilul supus restituirii, ceea ce va face imposibilă punerea în executare. În motivarea recursului declarat de Spitalul Clinic Municipal Craiova, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a dispus menținerea afectațiunii pe o perioadă de 5 ani deoarece imobilul este necesar în vederea continuării unor activități de interes public, fiind în administrarea unei instituții sanitare.

Recursul formulat de pârâtele SC C.M.P.M. SRL și SC C.M.I.C.I. SRL a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - instanța a încălcat dreptul acestor pârâte la un proces echitabil întrucât a refuzat să trimită obiecțiunile formulate la raportul de expertiză pentru ca expertul să răspundă la acestea - dispozitivul deciziei atacate este confuz pentru că nu precizează suprafața de teren și clădirile care se restituie - nu a stabilit cota de moștenire la care are dreptul reclamanta, în opinia recurentelor reclamanta ar avea dreptul la o cotă de 1/6 din moștenirea bunicii S.L.

conform certificatului de moștenitor din 17 februarie 1993 - nu a stabilit dacă și ceilalți moștenitori ai autoarei reclamantei au formulat notificări privind restituirea imobilului - nu a indicat suprafața imobilului partajat în anul 1945, aceasta fiind, în opinia recurentelor, de 2870,64, din care i s-a restituit deja reclamantei o suprafață de 832,50 mp care a acoperit cota de 1/6 - în speță nu are incidență art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. susținând că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu este unitatea deținătoare a imobilului, în speță unitatea deținătoare fiind identificată.

A mai susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât instanța nu a instituit obligația de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de trei sau cinci ani. La termenul de judecată din data de 29 februarie 2012, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursurilor, având a se pronunța, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., asupra excepției tardivității recursurilor declarate de Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj, dat fiind faptul că au fost declarate peste termenul legal. Analizând lucrările dosarului s-a constatat că aceste recursuri s-au depus în termen. Astfel, decizia atacată a fost comunicată Consiliului Local Craiova, conform procesului verbal de la dosar, la data de 20 decembrie 2010, iar recursul acestei părți s-a depus la poștă la 5 ianuarie 2011, în termenul legal de 15 zile.

Cât privește recursul declarat de M.F.P., la dosarul de apel nu există dovada comunicării deciziei atacate, însă reprezentanta acestei părți a depus borderoul cu care a făcut dovada comunicării la 9 februarie 2011, iar recursul s-a depus la poștă în 24 februarie 2011, deci în termenul legal. Recursurile declarate de pârâți sunt fondate pentru considerentele care succed. Pentru a dispune restituirea în natură a imobilului instanța avea obligația de a identifica, în afara oricărui dubiu, partea de est din imobil care se supune acestei măsuri prin stabilirea configurației, respectiv indicarea suprafeței de teren, eventual cu vecinătăți și a construcțiilor, dacă acestea există.

Simpla mențiune din dispozitiv potrivit căreia se restituie în natură partea de est a imobilului, fără nici un element de identificare, nu este suficientă, atât pentru soluționarea corectă a cauzei, respectiv convingerea instanței că obiectul dedus judecății este exact identificat deoarece cade în sarcina exclusivă a instanței să verifice amplasamentul, întinderea și situația juridică a imobilelor care fac obiectul contestației, cât și pentru punerea în executare a deciziei. Ca atare se va reține critica privind neidentificarea imobilului inserată în recursurile declarate de pârâții SC C.M.P.M. SRL, SC C.M.I.C.I. și Consiliul Local Craiova. Analizând lucrările dosarului s-a constatat că autoarea recurentei, respectiv S.A.L., a primit despăgubiri pentru cota din imobil, în baza Legii nr. 112/1995, prin Hotărârea nr. 574/1996 existentă la dosarul de apel.

Potrivit art. 21 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură imobilului este condiționată de rambursarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată, aspect care, de asemenea, trebuie avut în vedere cu ocazia rejudecării. Instanța va aprecia dacă este de reținut și critica privind menținerea afectațiunii imobilului pe o perioadă de trei sau cinci ani, inserată în recursurile formulate de Spitalul Clinic și M.F.P. având în vedere că această solicitare s-a formulat pentru prima oară în motivarea acestor recursuri. Pentru soluționarea unitară a cauzei se impune admiterea tuturor recursurilor formulate de pârâți, casarea deciziei și trimiterea apelului spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de trimitere va ține seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente și va avea în vedere, drept apărări, celelalte critici formulate de recurenți. Ca o consecință a admiterii recursurilor pârâților și trimiterii cauzei spre rejudecare pentru individualizarea imobilului, recursul reclamantei împotriva încheierii din 13 ianuarie 2011 se privește ca nefondat. In urma rejudecării și stabilirii exacte a configurației părții de imobil ce va fi restituită în natură, dispozitivul viitoarei decizii va cuprinde toate elementele necesare pentru punerea sa în executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursurilor declarate de Consiliul Local al Municipiului Craiova și Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Dolj. Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova prin primar, Spitalul Clinic Municipal Craiova, SC C.M.P.M. SRL, SC C.M.I.C.I. și Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 419/ A din 04 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă pe care o casează și trimite cauza la aceeași curte de apel pentru rejudecare. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.I.M.L. împotriva încheierii de ședință din 13 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.